Potrivit Bibliei

Cum poţi să ierţi şi să uiţi?

„LE VOI IERTA NELEGIUIREA ŞI NU-MI VOI MAI ADUCE AMINTE DE PĂCATUL LOR.“ — IEREMIA 31:34.

ACESTE cuvinte consemnate de profetul Ieremia ne dezvăluie un lucru remarcabil despre îndurarea lui Iehova: Când iartă, el uită (Isaia 43:25). În plus, Biblia spune: „Aşa cum v-a iertat Iehova de bunăvoie, faceţi şi voi la fel“ (Coloseni 3:13, NW). Prin urmare, în calitate de creştini trebuie să imităm modul în care Iehova iartă.

Însă apar câteva întrebări importante. Când Iehova iartă, efectiv nu-şi mai aduce aminte de păcatele noastre? Şi atunci când noi iertăm, trebuie să uităm în sensul că ajungem să nu ne mai putem aminti acele lucruri? Se poate spune că, dacă nu uităm în acest mod, înseamnă că, de fapt, nu am iertat?

Cum iartă Iehova

A ierta înseamnă a nu mai nutri nici un resentiment. Când Iehova iartă, el face acest lucru în mod complet.a Psalmistul David a scris următoarele: „[Iehova] nu ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie. Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult a depărtat El greşelile noastre de la noi. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură DOMNUL de cei care se tem de El“. — Psalmul 103:9, 12, 13.

Şi în Faptele 3:19 se arată cât de completă este iertarea lui Dumnezeu: „Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele“. Expresia ‘să se şteargă’ provine dintr-un verb grecesc (exaleípho), care înseamnă „a îndepărta, a înlătura prin ştergere“ (vezi Apocalipsa 7:17; 21:4). The New International Dictionary of New Testament Theology explică: „Imaginea cea mai plauzibilă pe care acest verb o ilustrează aici, şi probabil peste tot, este aceea a netezirii suprafeţei unei tăbliţe de scris din ceară pentru a putea fi folosită din nou ([comparabilă cu] «a şterge cu buretele»)“. Când ne căim de păcatele noastre, Iehova ne şterge trecutul cu buretele. Înseamnă oare acest lucru că el nu-şi mai aduce aminte de păcatele noastre? Să analizăm un exemplu.

Când regele David a comis adulter cu Bat-Şeba, iar mai târziu a încercat să acopere acest lucru punând la cale moartea soţului ei, Iehova l-a trimis pe profetul Natan să-l mustre (2 Samuel 11:1–17; 12:1–12). Care a fost rezultatul? David s-a căit sincer, iar Iehova l-a iertat (2 Samuel 12:13; Psalmul 32:1–5). A uitat oare Iehova păcatele lui David? Nicidecum! Gad şi Natan, care au participat la scrierea Bibliei, au consemnat mai târziu întregul episod în cartea biblică 2 Samuel (încheiată prin anul 1040 î.e.n.), cu puţin timp înainte de moartea lui David.

Astfel, trecutul, sau amintirea, în legătură cu păcatele lui David — precum şi trecutul legat de căinţa sa şi de iertarea acordată ulterior de Iehova — continuă să existe, pentru ca cititorii Bibliei să tragă foloase şi în prezent (Romani 15:4; 1 Corinteni 10:11). De fapt, întrucât „Cuvântul Domnului [aşa cum este consemnat în Biblie] rămâne pentru veşnicie“, trecutul referitor la păcatele lui David nu va fi uitat niciodată! — 1 Petru 1:25.

Aşadar, cum se poate spune că Iehova şterge cu buretele totul atunci când ne căim sincer de păcatele noastre? Cum putem înţelege cuvintele lui Iehova: „Le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor“? — Ieremia 31:34.

Cum uită Iehova

Verbul grecesc redat prin ‘îmi voi aduce aminte’ (o formă a lui zakhár) nu înseamnă, pur şi simplu, a-şi aminti lucrurile din trecut. Potrivit cu Theological Wordbook of the Old Testament, el poate să însemne „a menţiona, a declara, a povesti, a anunţa, a evoca, a pomeni, a învinovăţi, a mărturisi“. Theological Dictionary of the Old Testament adaugă: „De fapt, foarte adesea, [zakhár] se referă la o acţiune sau apare în asociere cu verbe care exprimă o acţiune“. Astfel, când Iehova spune referitor la poporul său nestatornic că „Îşi aduce aminte de nelegiuirile lor“, el vrea să spună că va întreprinde o acţiune împotriva lor din cauză că nu s-au căit (Ieremia 14:10). Dimpotrivă, când Iehova spune „nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor“, el ne dă asigurarea că, odată ce ne iartă păcatele, nu le va mai aduce în discuţie pentru a ne acuza, condamna sau pedepsi.

Prin intermediul profetului Ezechiel, Iehova a explicat în ce sens iartă şi uită: „Dar, dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a făcut şi păzeşte toate legile Mele şi face judecată şi dreptate, va trăi negreşit, nu va muri. Toate fărădelegile pe care le-a făcut, nu i se vor mai aminti împotriva lui. El va trăi în dreptatea pe care a practicat-o“ (Ezechiel 18:21, 22; 33:14–16). Da, când Iehova îl iartă pe un păcătos care se căieşte, el şterge totul cu buretele şi uită în sensul că nu va întreprinde niciodată în viitor vreo acţiune împotriva lui din cauza acelor păcate. — Romani 4:7, 8.

Fiind imperfecţi, n-o să putem ierta niciodată în modul perfect în care Iehova o face; gândurile şi căile sale sunt infinit superioare faţă de ale noastre (Isaia 55:8, 9). Aşadar, în ce măsură se poate aştepta în mod rezonabil din partea noastră să iertăm şi să uităm atunci când alţii greşesc faţă de noi?

Cum putem să iertăm şi să uităm

‘Iertaţi-vă de bunăvoie unii pe alţii’, îndeamnă Efeseni 4:32 (NW). Lexicograful W. E. Vine este de părere că cuvântul grecesc redat prin ‘iertaţi-vă de bunăvoie’ (kharízomai) înseamnă „a acorda fără condiţii o favoare“. Dacă s-au comis faţă de noi greşeli mărunte, s-ar putea să nu ne fie greu să iertăm. Amintindu-ne că şi noi suntem imperfecţi, putem să facem concesii în ce priveşte defectele altora (Coloseni 3:13). Când iertăm, noi nu mai nutrim nici un resentiment, iar relaţia noastră cu cel care a greşit s-ar putea să nu fie ştirbită pentru totdeauna. În cele din urmă, amintirea vreunei astfel de greşeli mărunte probabil se va şterge.

Dar dacă alţii au greşit faţă de noi mult mai grav, rănindu-ne profund? În cazuri extreme, cum ar fi incestul, violul şi tentativa de omor, iertarea s-ar putea să implice o serie de lucruri de care trebuie să se ţină cont. Acest lucru este valabil îndeosebi atunci când persoana vinovată nu recunoaşte greşeala, nu se căieşte şi nu îşi cere scuze (Proverbele 28:13).b Nici chiar Iehova nu îi iartă pe păcătoşii înrăiţi, care nu se căiesc (Evrei 6:4–6; 10:26). Când o rană este adâncă, s-ar putea ca niciodată să nu reuşim să alungăm complet din minte tot ce s-a întâmplat. Însă ne-am putea simţi mângâiaţi de asigurarea că în apropiata lume nouă „nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte“ (Isaia 65:17; Apocalipsa 21:4). Tot ceea ce ne vom aminti atunci nu ne va face să ne simţim răniţi profund sau îndureraţi, aşa cum s-ar putea să ne simţim în prezent.

În alte situaţii s-ar putea să fie necesar ca, înainte de a putea ierta, să luăm iniţiativa pentru a rezolva problemele, probabil discutând cu persoana care a greşit (Efeseni 4:26). Procedând astfel, poate fi lămurită orice neînţelegere, pot fi spuse scuzele de rigoare, iar iertarea poate fi acordată. Ce se poate spune despre uitare? S-ar putea ca niciodată să nu putem alunga complet din minte ceea ce s-a petrecut, însă putem uita în sensul că nu vom nutri ranchiună împotriva celui care a greşit, nici nu vom aduce în discuţie problema respectivă niciodată în viitor. Nu vom cleveti despre această problemă, nici nu-l vom evita pentru totdeauna pe cel care a greşit. Însă va trebui, probabil, să treacă un timp până când relaţia noastră cu această persoană să se restabilească şi s-ar putea să nu mai fim la fel de apropiaţi ca mai înainte.

Să urmărim o ilustrare: Să presupunem că îi destăinui o problemă personală, intimă unui prieten de încredere, dar mai târziu afli că el a spus-o şi altora, iar tu te simţi foarte jenat sau jignit. Îl abordezi ca să discutaţi despre acest lucru, iar lui îi pare foarte rău pentru cele întâmplate; îşi cere scuze şi te roagă să-l ierţi. La auzul scuzelor sale sincere, inima ta este mişcată şi-l ierţi. Vei uita oare repede ceea ce s-a întâmplat? Probabil că nu; cu siguranţă că vei fi foarte atent pe viitor în ce priveşte lucrurile pe care i le vei destăinui. Dar îl ierţi; nu vei continua să-i reaminteşti această problemă. Nu vei nutri vreun resentiment, nici nu vei cleveti despre acest lucru cu alţii. Probabil că nu te vei simţi la fel de apropiat de el ca mai înainte, dar îl vei iubi în continuare ca pe fratele tău creştin. — Compară cu Proverbele 20:19.

Dar dacă, în ciuda eforturilor tale de a rezolva problema, persoana respectivă nu-şi recunoaşte greşeala şi nici nu-şi cere scuze? Poţi să-l ierţi în sensul că nu vei nutri nici un resentiment? Faptul că noi îi iertăm pe alţii nu înseamnă că trecem cu vederea sau că minimalizăm ceea ce au făcut. Resentimentele sunt o povară greu de purtat; ele ne pot absorbi gândurile, răpindu-ne pacea. Aşteptând nişte scuze care nu vor veni niciodată, s-ar putea doar să ne simţim din ce în ce mai frustraţi. În realitate, noi îi permitem persoanei care a greşit faţă de noi să fie stăpână pe sentimentele noastre. Prin urmare, trebuie să-i iertăm pe alţii, adică să nu nutrim resentimente, nu numai pentru binele lor, ci şi pentru al nostru, astfel încât să ne putem continua viaţa liniştiţi.

Nu este întotdeauna uşor să-i iertăm pe alţii. Dar când se manifestă o căinţă sinceră, am putea încerca să imităm modul în care iartă Iehova. Când îi iartă pe păcătoşii care s-au căit, el nu mai nutreşte nici un resentiment — el şterge totul cu buretele şi uită în sensul că nu va ţine cont de păcatele lor pentru a întreprinde în viitor unele acţiuni împotriva lor. Şi noi ne putem strădui să nu nutrim nici un resentiment atunci când cel care a greşit se căieşte. S-ar putea să existe însă situaţii în care să nu fim obligaţi să iertăm. Nici o victimă a unor acte de cruzime şi de nedreptate extreme nu ar trebui să fie forţată să-l ierte pe un păcătos care nu se căieşte (compară cu Psalmul 139:21, 22). Însă, în majoritatea cazurilor în care alţii greşesc faţă de noi, putem ierta în sensul că nu nutrim nici un resentiment şi putem uita în sensul că nu ţinem cont de problema respectivă pentru a acţiona cândva, în viitor, împotriva fratelui nostru.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]

Iosif şi fraţii săi