GHIHON

[Izbucnire; Țâșnire]

1. Fluviu; unul dintre cele patru brațe ale fluviului care izvora din Eden. În prezent nu se poate face o identificare sigură a fluviului Ghihon. În relatarea din Geneza se spune că acesta ‘înconjura toată țara Cuș’ (Ge 2:10, 13). Țara numită „Cuș” corespunde în multe relatări ulterioare celei din Geneza cu Etiopia. Totuși, în Geneza această corespondență este puțin probabilă, cel puțin din punct de vedere geografic. E posibil ca „țara Cuș” să se refere aici la ținutul ocupat de Cuș înainte ca oamenii să fie împrăștiați pe fața pământului ca urmare a ‘încurcării limbii’ la Babel (Ge 11:9). De aceea, în opinia unor erudiți, Ghihonul ar putea corespunde cu râul Araxes (actualul Araks), care izvorăște din munții de la nord-vest de Lacul Van și se varsă în Marea Caspică. Unii lexicografi asociază „țara Cuș”, din Geneza 2:13, cu kassiții (în akkadiană: kassu), populație care a locuit pe platoul Asiei centrale și care este menționată în vechi inscripții cuneiforme, dar a cărei istorie este destul de obscură (Lexicon in Veteris Testamenti Libros, de L. Koehler și W. Baumgartner, Leiden, 1958, p. 429; A Hebrew and English Lexicon of the Old Testament, de Brown, Driver și Briggs, 1980, p. 469). Demn de remarcat însă este și faptul că unii arabi din Peninsula arabă erau numiți kusi sau kușim; lucrul acesta reiese din Habacuc 3:7, unde Cușanul este menționat în paralel cu Madianul, Cușanul fiind, din câte se pare, același loc cu Madianul sau un ținut învecinat. Așadar, în privința identificării fluviului Ghihon, există mai multe variante posibile. Însă, din cauza schimbărilor topografice pe care scoarța Pământului trebuie să le fi suferit în urma Potopului, nu se poate ajunge la o concluzie sigură. (Vezi CUȘ 2.)

2. Izvor numit în prezent Ha Ghihon; se găsește într-o peșteră naturală din valea Chedron, la mică distanță est de capătul nordic al acelei părți din Ierusalim numite în vechime „Cetatea lui David” (2Cr 32:30). În trecut, Ghihonul constituia principala sursă de apă a orașului, în zonă existând doar două izvoare. Numele „Ghihon” este foarte potrivit întrucât apa ‘țâșnește’ cu intermitență, de 4-5 ori pe zi după o iarnă ploioasă și de mai puține ori în sezonul secetos.

În general se crede că izvorul Ghihon a fost locul pe unde comandantul Ioab a reușit să pătrundă în fortăreața iebusită aproape invincibilă (Ierusalim), dându-i astfel posibilitatea lui David s-o cucerească (1Cr 11:6). Deși textul ebraic din 2 Samuel 5:8 este dificil de tradus, modul în care este redat de regulă versetul arată că a existat un ‘tunel de apă’, pe care David l-a menționat când și-a încurajat oamenii să atace orașul. În 1867, Charles Warren a descoperit un canal de apă de circa 20 m lungime, care pornea din peștera izvorului Ghihon și ducea spre vest, la un bazin, sau rezervor. Deasupra acestui bazin, în stâncă, exista un puț vertical de 11 m, la capătul căruia se deschidea un loc unde se putea sta în picioare și de unde oamenii coborau recipiente cu frânghia pentru a scoate apă din bazin. Un alt tunel înclinat, de aproape 39 m lungime, ducea de la puț până sus, în interiorul orașului. Se crede că pe aici iebusiții aveau acces la sursa lor de apă chiar și în timp de asediu, când nu puteau ieși în afara zidurilor orașului. Deși relatarea biblică nu menționează concret izvorul Ghihon, s-a sugerat că Ioab și oamenii lui curajoși au pătruns în oraș prin tunelul de apă ce pornea de la acest izvor.

Mai târziu, la Ghihon, Solomon a fost uns ca rege la porunca lui David. Uzurpatorul Adonia dădea un ospăț la izvorul En-Roghel, aflat la circa 700 m de Ghihon. El și invitații lui n-au putut vedea mulțimea entuziastă care-l însoțea pe Solomon la întoarcerea în oraș, dar au putut auzi cu ușurință aclamațiile ei (1Re 1:9, 10, 33-41).

În urma săpăturilor arheologice s-a descoperit și un canal de suprafață, ce pornea de la izvorul Ghihon și ducea spre sud, de-a lungul colinei pe care se afla Cetatea lui David. Canalul ajungea la un bazin, aflat la poalele pintenului pe care fusese construit vechiul oraș, mai exact la capătul sudic al pintenului, aproape de confluența văilor Tyropoeon și Chedron. Întrucât panta canalului era extrem de mică, apa curgea foarte lin. Probabil că la acest canal se face referire în profeția lui Isaia rostită pe vremea regelui Ahaz (761–746 î.e.n.). ‘Apele [canalului], care curg lin,’ sunt puse în antiteză cu puhoiul năvalnic simbolizând armatele invadatoare asiriene, despre care Isaia a prezis că aveau să atace în cele din urmă Iuda (Is 8:5-8).

Pe vremea regelui Ezechia, când atacul asirienilor era iminent (732 î.e.n.), regele a luat măsuri pentru apărarea rezervei de apă a Ierusalimului (2Cr 32:2-4). Versetul din 2 Cronici 32:30 – care e posibil să facă referire la un alt moment – arată că regele a întrerupt curgerea apelor Ghihonului prin vechiul canal și le-a deviat până într-un loc aflat la marginea vestică a Cetății lui David, în interiorul fortificațiilor Ierusalimului. În 1880 s-a înțeles metoda prin care s-a realizat acest lucru. Atunci a fost descoperită o inscripție pe zidul unui tunel de apă ce ducea la bazinul cunoscut astăzi ca bazinul Siloam, situat la marginea vestică a vechii Cetăți a lui David. Inscripția (care e scrisă cu caractere ebraice vechi și despre care se crede că datează din secolul al VIII-lea î.e.n.) arată că tunelul a fost săpat în stâncă de două echipe de muncitori, care au început să sape din capete opuse și au înaintat una spre cealaltă până s-au întâlnit. În 1910, când tunelul a fost complet degajat, s-a constatat că acesta măsura circa 533 m lungime, că avea o înălțime medie de 1,8 m și că în unele locuri avea o lățime de numai 0,5 m. Se pare că această lucrare remarcabilă de inginerie este rezultatul măsurilor luate de Ezechia pentru a apăra rezerva de apă a Ierusalimului și a asigura accesul la apele Ghihonului.

Regele Manase, fiul lui Ezechia, a extins în timpul domniei sale (716–662 î.e.n.) fortificațiile Ierusalimului, construind pentru Cetatea lui David un zid exterior „la vest de Ghihon”, ceea ce înseamnă că izvorul Ghihon a rămas în afara zidului (2Cr 32:33; 33:14).

Și în prezent apele Ghihonului continuă să curgă prin „Tunelul Siloamului”, atribuit lui Ezechia.