-
Este promis un Prinţ al păciiProfeția lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire I
-
-
‘Legea şi atestarea’ lui Dumnezeu
8. Ce reprezintă ‘legea’ şi ‘atestarea’ la care trebuie să apelăm azi pentru a fi îndrumaţi?
8 Legea lui Iehova care interzice spiritismul, împreună cu celelalte porunci ale sale, nu este ţinută ascunsă în Iuda. Ea este păstrată în scris. Astăzi, Cuvântul său este disponibil în întregime sub formă scrisă. Este vorba despre Biblie, care cuprinde nu numai o colecţie de legi şi regulamente divine, ci şi o istorie a relaţiilor lui Dumnezeu cu poporul său. Această istorie biblică este o atestare, sau mărturie, care ne familiarizează cu personalitatea şi calităţile lui Iehova. În loc să-i consulte pe morţi, unde ar trebui să apeleze israeliţii pentru a fi îndrumaţi? Isaia răspunde: „La lege şi la atestare!“ (Isaia 8:20a, NW). Într-adevăr, cei ce caută adevărata iluminare trebuie să apeleze la Cuvântul scris al lui Dumnezeu.
9. Are vreo importanţă faptul că păcătoşii care nu se căiesc citează din când în când din Biblie?
9 Unii israeliţi care practică spiritismul ar putea pretinde că respectă Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Dar asemenea pretenţii sunt neîntemeiate şi ipocrite. Isaia spune: „Cu siguranţă, ei vor continua să spună ceea ce este în conformitate cu această declaraţie care nu va avea lumina zorilor“ (Isaia 8:20b, NW). La ce declaraţie se referă aici Isaia ? Probabil la declaraţia „La lege şi la atestare!“ S-ar putea ca unii israeliţi apostaţi să facă referire la Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum apostaţii şi alte persoane din zilele noastre citează probabil din Scripturi. Însă ei nu fac altceva decât să spună nişte vorbe. Faptul de a cita din Scripturi nu va avea drept rezultat „lumina zorilor“, sau iluminarea de la Iehova, pentru cei ce nu înfăptuiesc voinţa lui Iehova şi nu evită practicile necurate.b
-
-
Este promis un Prinţ al păciiProfeția lui Isaia – lumină pentru întreaga omenire I
-
-
b Expresia „această declaraţie“ din Isaia 8:20 se poate referi la fraza privitoare la spiritism, care apare în Isaia 8:19. Dacă aşa stau lucrurile, Isaia sugerează că cei ce promovează spiritismul în Iuda îi vor îndemna în continuare pe alţii să apeleze la medii spiritiste şi astfel nu vor primi nici o iluminare de la Iehova.
-