Capitolul unsprezece

„Nu vă puneţi încrederea în nobili“!

Isaia 50:1–11

 1, 2. a) Cărui sfat inspirat nu au dat ascultare evreii, şi care a fost rezultatul? b) De ce întreabă Iehova: „Unde este certificatul de divorţ“?

„NU VĂ puneţi încrederea în nobili, nici în fiul omului pământean, căruia nu-i aparţine nici o salvare. . . . Fericit este cel ce îl are ca ajutor pentru el pe Dumnezeul lui Iacob, şi a cărui speranţă este în Iehova, Dumnezeul său, Făuritorul cerului şi al pământului“ (Psalmul 146:3–6, NW). Ce bine ar fi fost dacă evreii contemporani cu Isaia ar fi urmat sfatul psalmistului! Ce bine ar fi fost dacă ei şi-ar fi pus încrederea nu în Egipt sau în vreo altă naţiune păgână, ci în „Dumnezeul lui Iacob“! Dacă ar fi procedat astfel, când duşmanii s-ar fi ridicat împotriva lui Iuda, Iehova ar fi intervenit ca să o ocrotească. Iuda însă a refuzat să apeleze la Iehova pentru ajutor. De aceea, Iehova a permis ca Ierusalimul să fie distrus, iar locuitorii lui Iuda să fie duşi în captivitatea babiloniană.

² Iuda nu poate învinui pe nimeni pentru tot ce i se întâmplă; vina este numai a ei. Ea nu este îndreptăţită să pretindă că distrugerea a venit asupra ei deoarece Iehova a trădat-o sau pentru că el a uitat de legământul pe care l-a încheiat cu naţiunea. Creatorul nu-şi încalcă legămintele (Ieremia 31:32; Daniel 9:27; Revelaţia 15:4). Pentru a sublinia lucrul acesta, Iehova îi întreabă pe evrei: „Unde este cartea de despărţire [certificatul de divorţ, NW], prin care am izgonit pe mama voastră?“ (Isaia 50:1a). Sub Legea mozaică, un bărbat care divorţa de soţia lui trebuia să-i dea acesteia un certificat de divorţ. După aceea, femeia era liberă să se căsătorească cu alt bărbat (Deuteronomul 24:1, 2). Figurativ vorbind, Iehova a eliberat un asemenea certificat pentru naţiunea Israel, care este soră cu Iuda, dar nu şi pentru Iuda.a El este încă ‘proprietarul ei conjugal’ (NW) (Ieremia 3:8, 14). Fireşte că Iuda nu este liberă să se însoţească cu naţiuni păgâne. Legământul dintre naţiunea lui Iuda şi Iehova va dura „până va veni Şilo [Mesia]“. — Geneza 49:10.

 3. Din ce motiv îşi va ‘vinde’ Iehova poporul?

³ De asemenea, Iehova o întreabă pe Iuda: „Căruia dintre cei care M-au împrumutat, v-am vândut?“ (Isaia 50:1b). Evreii nu vor fi trimişi în captivitatea babiloniană pentru a plăti nişte presupuse datorii făcute de Iehova. Iehova nu poate fi comparat cu un israelit sărac care, pentru a-şi plăti datoriile, e nevoit să-şi vândă copiii unui creditor (Exodul 21:7). Iehova îndreaptă însă atenţia spre adevăratul motiv pentru care poporul său va fi dus în robie: „Iată, din cauza fărădelegilor voastre v-aţi vândut voi înşivă şi din cauza păcatelor voastre a fost izgonită mama voastră“ (Isaia 50:1c). Evreii sunt cei ce l-au abandonat pe Iehova, nu Iehova i-a abandonat pe ei.

 4, 5. Cum îşi arată Iehova iubirea faţă de poporul său, dar cum reacţionează Iuda?

⁴ Următoarea întrebare pe care o pune Iehova scoate cu claritate în evidenţă iubirea pe care o are el pentru poporul său: „De ce nu era nimeni când am venit? Pentru ce n-a răspuns nimeni când am strigat?” (Isaia 50:2a). Prin intermediul slujitorilor săi, profeţii, Iehova a intrat, figurativ vorbind, în casa poporului său pentru a-l ruga insistent să se întoarcă din toată inima la el. Dar nu a primit nici un răspuns. Evreii au preferat să se îndrepte spre oameni pentru ajutor, iar uneori s-au îndreptat chiar spre Egipt. — Isaia 30:2; 31:1–3, Ieremia 37:5–7.

⁵ Este Egiptul un salvator mai demn de încredere decât Iehova? După cât se pare, aceşti evrei infideli au uitat evenimentele care, cu secole mai înainte, au dus la naşterea lor ca naţiune. Iehova îi întreabă: „Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să mântuiesc? Iată, cu mustrarea Mea, Eu usuc marea şi prefac râurile în pustie; peştii lor se strică din lipsă de apă şi pier de sete. Îmbrac cerurile cu întunecime şi le învelesc cu un sac“. — Isaia 50:2b, 3.

 6, 7. Cum şi-a arătat Iehova puterea salvatoare în faţa ameninţării Egiptului?

⁶ În 1513 î.e.n., Egiptul a fost asupritorul poporului lui Dumnezeu, nu aşteptatul eliberator. Israeliţii au fost sclavi în acea ţară păgână. Dar Iehova i-a eliberat într-un mod cu totul impresionant! Mai întâi, el a adus zece plăgi asupra ţării. După a zecea plagă, cea mai devastatoare dintre toate, Faraonul Egiptului le-a cerut israeliţilor să părăsească ţara (Exodul 7:14—12:31). Totuşi, la scurt timp după aceea, Faraonul s-a răzgândit. El şi-a mobilizat armatele şi a pornit în urmărirea israeliţilor pentru a-i obliga să se întoarcă în Egipt (Exodul 14:5–9). Cu o puzderie de soldaţi egipteni pe urmele lor şi cu Marea Roşie în faţă, israeliţii erau prinşi ca într-o capcană. Dar Iehova era acolo ca să lupte pentru ei.

⁷ Iehova i-a oprit în loc pe egipteni aşezând un stâlp de nor între ei şi israeliţi. De-o parte a norului, unde se aflau egiptenii, era întuneric, iar de cealaltă parte, unde se aflau israeliţii, era lumină (Exodul 14:20). În timp ce ţinea armatele egiptene la distanţă, Iehova „a pus marea în mişcare toată noaptea printr-un vânt puternic dinspre răsărit; el a uscat marea“ (Exodul 14:21). De îndată ce apele s-au despărţit, tot poporul — bărbaţi, femei şi copii — a putut traversa Marea Roşie în siguranţă. În timp ce poporul său se îndrepta spre celălalt ţărm, Iehova a ridicat norul. Continuându-şi cu înverşunare urmărirea, egiptenii s-au năpustit în albia mării. Când poporul său a ajuns în siguranţă pe celălalt mal, Iehova a dat drumul apelor, care i-au înghiţit pe Faraon şi armatele lui. Astfel Iehova a luptat pentru poporul său. Ce încurajator este acest lucru pentru creştinii de astăzi! — Exodul 14:23–28.

 8. Din cauza ignorării căror avertismente au mers în cele din urmă în exil locuitorii lui Iuda?

⁸ De la acea victorie datorată intervenţiei divine şi până în zilele lui Isaia trecuseră şapte sute de ani. Iuda era la data aceea o naţiune liberă. Ea avea uneori relaţii diplomatice cu guverne străine, de exemplu cu cel al Asiriei şi cu cel al Egiptului. Dar conducătorii acelor naţiuni păgâne nu erau demni de încredere. Ei îşi puneau întotdeauna propriile interese mai presus de orice acord pe care îl încheiau cu Iuda. Vorbind în numele lui Iehova, profeţii au avertizat poporul să nu-şi pună încrederea în asemenea oameni, dar cuvintele lor au fost ignorate. În cele din urmă, evreii au fost exilaţi în Babilon, unde au fost sclavi 70 de ani (Ieremia 25:11). Cu toate acestea, Iehova nu şi-a uitat poporul şi nu l-a abandonat pentru totdeauna. La timpul stabilit, el şi-a adus aminte de evrei şi a făcut posibilă întoarcerea lor în patrie pentru a restabili închinarea pură. Cu ce scop? Ca să fie pregătiţi să-l primească pe Şilo, cel căruia i se vor supune toate popoarele.

Apare Şilo

 9. Cine este Şilo, şi ce fel de învăţător este el?

⁹ Secolele trec şi soseşte „limita deplină a timpului“. Pe scena pământească apare cel numit Şilo, Domnul Isus Cristos (Galateni 4:4; Evrei 1:1, 2). Faptul că Iehova l-a desemnat pe cel mai intim tovarăş al său să fie Purtătorul său de cuvânt înaintea evreilor demonstrează cât de mult îşi iubeşte Iehova poporul. Ce fel de purtător de cuvânt se dovedeşte a fi Isus? El este un purtător de cuvânt desăvârşit! Pe lângă aceasta, el este şi învăţător, Învăţătorul învăţătorilor. Lucrul acesta nu este deloc surprinzător ţinând cont că el a avut un Instructor minunat — pe însuşi Iehova Dumnezeu (Ioan 5:30; 6:45; 7:15, 16, 46; 8:26). Acest fapt este confirmat de ceea ce spune Isus în mod profetic prin intermediul lui Isaia: „Însuşi Domnul Suveran Iehova mi-a dat limba celor ce sunt învăţaţi, ca să ştiu să-i răspund printr-un cuvânt celui obosit. El mă trezeşte dimineaţă de dimineaţă, el îmi trezeşte urechea, ca să ascult ca aceia care sunt învăţaţi“. — Isaia 50:4, NW.b

10. Cum reflectă Isus iubirea lui Iehova pentru poporul Său, şi ce reacţie întâmpină Isus?

¹⁰ Înainte de a veni pe pământ, Isus a lucrat în cer alături de Tatăl său. Relaţiile călduroase dintre Tată şi Fiu sunt descrise într-un limbaj poetic în Proverbele 8:30: „Eu eram maestrul Lui [Iehova], la lucru lângă El, . . . jucând neîncetat înaintea Lui“. Faptul de a-l asculta pe Tatăl său i-a adus multă bucurie lui Isus. El a împărtăşit iubirea pe care o avea Tatăl său pentru „fiii oamenilor“ (Proverbele 8:31). Când a venit pe pământ, Isus a ‘răspuns celui obosit printr-un cuvânt’. El şi-a început ministerul citind un fragment încurajator din profeţia lui Isaia: „Spiritul lui Iehova este peste mine, căci el m-a uns să le anunţ săracilor vestea bună, . . . să-i pun în libertate pe cei zdrobiţi“ (Luca 4:18; Isaia 61:1). Veşti bune pentru cei săraci! Înviorare pentru cei extenuaţi! Câtă bucurie trebuie să le fi adus oamenilor aceste cuvinte! Unii s-au bucurat cu adevărat, dar nu toţi. În cele din urmă, mulţi au refuzat să creadă că Isus era trimisul lui Iehova şi că fusese instruit de El.

11. Cine sunt cei ce intră sub jug alături de Isus, şi de ce anume au parte ei?

¹¹ Totuşi, unii au vrut să audă mai multe lucruri. Ei au răspuns cu bucurie invitaţiei călduroase a lui Isus: „Veniţi la mine, voi toţi care trudiţi şi sunteţi împovăraţi, şi eu vă voi înviora. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu am un temperament blând şi o inimă umilă, şi veţi găsi înviorare pentru sufletele voastre“ (Matei 11:28, 29). Printre cei ce s-au apropiat de Isus au fost şi bărbaţii care au devenit apostolii săi. Ei ştiau că a intra sub jug alături de Isus pretindea din partea lor să muncească din greu. Acest lucru ar fi însemnat, printre altele, să predice vestea bună despre Regat până la marginile pământului (Matei 24:14). Pe măsură ce apostolii şi alţi discipoli au început să ia parte la această lucrare, ei au descoperit că ea aducea într-adevăr înviorare sufletelor lor. Creştinii fideli de astăzi înfăptuiesc aceeaşi lucrare, având parte şi ei de o bucurie asemănătoare.

El nu se împotriveşte

12. Cum a demonstrat Isus că îi este supus Tatălui său ceresc?

¹² Isus nu a pierdut niciodată din vedere că scopul pentru care a venit pe pământ era acela de a înfăptui voinţa lui Dumnezeu. Modul în care şi-a privit el însărcinarea fusese profeţit astfel: „Stăpânul meu, DOMNUL, Mi-a deschis urechea, şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi“ (Isaia 50:5). Isus a ascultat întotdeauna de Dumnezeu. Într-adevăr, el a spus chiar că: „Fiul nu poate face nici un lucru din proprie iniţiativă, ci numai ce îl vede pe Tatăl făcând“ (Ioan 5:19). Se pare că, înainte de a veni pe pământ, Isus a lucrat alături de Tatăl său milioane sau chiar miliarde de ani. Când a venit pe pământ, el a continuat să urmeze instrucţiunile lui Iehova. Noi, care suntem nişte continuatori imperfecţi ai lui Cristos, ar trebui cu atât mai mult să avem grijă să acţionăm potrivit instrucţiunilor primite de la Iehova!

13. Ce îl aştepta pe Isus, dar cum a dat el dovadă de curaj?

¹³ Unii dintre cei ce l-au respins pe Fiul unic-născut al lui Iehova l-au şi persecutat. Acest lucru a fost, de asemenea, profeţit: „Mi-am dat spatele înaintea celor care Mă loveau şi obrajii înaintea celor care Îmi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de insulte [lucruri umilitoare, NW] şi de scuipări“ (Isaia 50:6). Potrivit profeţiei, Mesia urma să fie maltratat şi umilit de împotrivitori. Isus ştia lucrul acesta, precum şi până unde va ajunge persecuţia. Totuşi, pe măsură ce timpul său aici pe pământ se apropia de sfârşit, el a dovedit că nu se teme de nimic. Cu o hotărâre de nezdruncinat, el a pornit spre Ierusalim, unde urma să fie curmată viaţa sa umană. Pe drum, Isus le-a spus discipolilor săi: „Iată că urcăm la Ierusalim, şi Fiul omului va fi predat preoţilor de seamă şi scribilor, şi ei îl vor condamna la moarte şi îl vor preda oamenilor naţiunilor, iar aceştia îl vor ridiculiza, îl vor scuipa, îl vor biciui şi îl vor omorî, dar trei zile mai târziu el se va ridica“ (Marcu 10:33, 34). Acest tratament brutal avea să i se aplice lui Isus la instigările unor oameni — şi anume, la instigările preoţilor de seamă şi ale scribilor — care ar fi trebuit să ştie din profeţii mai bine ca oricine că Isus era promisul Mesia.

14, 15. Cum s-au împlinit cuvintele lui Isaia potrivit cărora Isus avea să fie lovit şi umilit?

¹⁴ În noaptea de 14 Nisan 33 e.n., Isus se afla în grădina Ghetsimani cu câţiva dintre discipolii săi şi se ruga. La un moment dat a apărut o gloată şi Isus a fost arestat. Însă lui nu i-a fost teamă. El ştia că Iehova era cu el. Isus le-a spus apostolilor săi cuprinşi de spaimă că, dacă ar fi vrut, i-ar fi putut cere Tatălui său să trimită mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri ca să-l elibereze, dar a adăugat: „În acest caz, cum s-ar împlini Scripturile?“ — Matei 26:36, 47, 53, 54.

¹⁵ Tot ce s-a profeţit cu privire la încercările şi moartea lui Mesia s-a împlinit. După ce a fost înscenat un proces înaintea Sanhedrinului, Isus a fost interogat de Ponţiu Pilat, care a ordonat ca Fiul lui Dumnezeu să fie biciuit. Soldaţii romani ‘îl lovesc peste cap cu o trestie şi îl scuipă’. Astfel se împlinesc cuvintele lui Isaia (Marcu 14:65; 15:19; Matei 26:67, 68). Deşi Biblia nu menţionează dacă lui Isus i s-a smuls, literalmente, păr din barbă — gest care denotă un dispreţ profund —, cu siguranţă, lucrul acesta a avut loc aşa cum a profeţit Isaia.c — Neemia 13:25.

16. În faţa unor presiuni enorme, care a fost atitudinea lui Isus, şi de ce nu s-a ruşinat el?

¹⁶ Când a stat înaintea lui Pilat, Isus nu l-a implorat să-i cruţe viaţa, ci a rămas calm, deoarece ştia că trebuie să moară pentru ca Scripturile să se împlinească. Când guvernatorul roman i-a atras atenţia că avea putere să-l condamne la moarte sau să-l elibereze, Isus i-a răspuns fără teamă: „Nu ai avea nici o autoritate împotriva mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus“ (Ioan 19:11). Soldaţii lui Pilat l-au supus pe Isus la un tratament inuman, dar nu au reuşit să-l facă să se ruşineze. Şi de ce s-ar fi ruşinat? El nu era pedepsit pe drept pentru vreo infracţiune. Dimpotrivă, el suferea pentru dreptate. Astfel s-au împlinit următoarele cuvinte profetice ale lui Isaia: „Dar Stăpânul meu, DOMNUL, M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine“. — Isaia 50:7.

17. Cum a stat Iehova alături de Isus pe parcursul întregului minister al acestuia?

¹⁷ Sursa curajului lui Isus a fost încrederea sa totală în Iehova. Conduita lui a fost în deplină armonie cu următoarele cuvinte ale lui Isaia: „Cel care Mă îndreptăţeşte este aproape: «Cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfăţişăm împreună!» «Cine este potrivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!» Iată, Stăpânul meu, DOMNUL, Mă ajută: cine Mă va condamna? Iată, ei îmbătrânesc ca o haină: molia îi va mânca“ (Isaia 50:8, 9). În ziua în care Isus a fost botezat, Iehova l-a declarat drept în calitate de fiu spiritual al Său. De fapt, cu această ocazie s-a auzit însăşi vocea lui Dumnezeu, care a spus: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, pe care l-am aprobat“ (Matei 3:17). Spre sfârşitul vieţii sale pământeşti, în timp ce se ruga în genunchi în grădina Ghetsimani, lui Isus „i-a apărut un înger din cer şi l-a întărit“ (Luca 22:41–43). Prin urmare, Isus ştia că Tatăl său aprobă modul său de viaţă. Acest Fiu perfect al lui Dumnezeu nu a comis nici un păcat (1 Petru 2:22). Duşmanii lui l-au acuzat pe nedrept că încalcă Sabatul, că este beţiv şi demonizat, însă aceste minciuni nu l-au dezonorat pe Isus. Dumnezeu era cu el, de aceea cine putea fi împotriva lui? — Luca 7:34; Ioan 5:18; 7:20; Romani 8:31; Evrei 12:3.

18, 19. Cu ce situaţii asemănătoare celor prin care a trecut Isus s-au confruntat creştinii unşi?

¹⁸ Isus i-a avertizat pe discipolii săi: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi“ (Ioan 15:20). Evenimentele care au urmat la scurt timp după aceea au confirmat cuvintele sale. La Penticosta din 33 e.n., spiritul sfânt a fost revărsat peste discipolii fideli ai lui Isus, ocazie cu care s-a născut congregaţia creştină. La scurt timp după aceea, conducătorii religioşi au încercat să pună capăt lucrării de predicare înfăptuite de aceşti bărbaţi şi femei fideli, care alcătuiau acum împreună cu Isus „sămânţa lui Avraam“, fiind adoptaţi ca fii spirituali ai lui Dumnezeu (Galateni 3:26, 29; 4:5, 6). Din primul secol şi până în prezent, creştinii unşi au adoptat o poziţie fermă de partea dreptăţii în timp ce au trebuit să înfrunte propaganda mincinoasă şi persecuţiile înverşunate din partea duşmanilor lui Isus.

¹⁹ Ei şi-au amintit cuvintele încurajatoare ale lui Isus: „Fericiţi sunteţi voi când oamenii vă defăimează şi vă persecută şi, minţind, spun tot felul de lucruri rele împotriva voastră din cauza mea. Bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie, deoarece recompensa voastră este mare în ceruri“ (Matei 5:11, 12). Astfel, creştinii unşi au suportat cu fruntea sus chiar şi cele mai aprige atacuri. Indiferent ce ar născoci adversarii lor, ei ştiu că au fost declaraţi drepţi de Dumnezeu. În ochii lui ei sunt „fără defect şi neexpuşi vreunei acuzaţii“. — Coloseni 1:21, 22.

20. a) De cine sunt susţinuţi creştinii unşi, şi căror situaţii trebuie să le facă faţă ei? b) Cum au ajuns creştinii unşi şi „alte oi“ să aibă limba celor ce sunt învăţaţi?

²⁰ În zilele noastre, creştinii unşi sunt susţinuţi de „o mare mulţime“ de „alte oi“, care, de asemenea, iau poziţie de partea dreptăţii. De aceea, şi „alte oi“ suferă împreună cu fraţii lor unşi. Ele „şi-au spălat robele şi le-au albit în sângele Mielului“. Iehova le-a declarat drepte pentru ca ele să poată supravieţui ‘marelui necaz’ (Revelaţia 7:9, 14, 15; Ioan 10:16; Iacov 2:23). Chiar dacă în momentul de faţă adversarii lor par puternici, în profeţia lui Isaia se spune că, la timpul stabilit de Dumnezeu, aceştia se vor dovedi asemenea unui veşmânt mâncat de molii, bun doar de aruncat. Între timp, atât creştinii unşi, cât şi „alte oi“ rămân tari spiritualiceşte rugându-se cu regularitate, studiind Cuvântul lui Dumnezeu şi asistând la întruniri în vederea închinării. Astfel, ei sunt învăţaţi de Iehova şi învaţă să vorbească cu limba celor ce sunt învăţaţi.

Încredeţi-vă în numele lui Iehova

21. a) Cine sunt cei ce umblă în lumină, şi ce viitor îi aşteaptă? b) Ce se întâmplă cu cei ce umblă în întuneric?

²¹ Remarcaţi acum un contrast izbitor: „Cine dintre voi se teme de DOMNUL, care ascultă glasul Slujitorului Său? Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele DOMNULUI şi să se sprijine pe Dumnezeul lui“ (Isaia 50:10). Cei ce ascultă glasul lui Isus Cristos, Slujitorul lui Dumnezeu, umblă în lumină (Ioan 3:21). Ei nu numai că folosesc numele divin, Iehova, dar îşi şi pun încrederea în cel ce poartă acest nume. Chiar dacă odinioară au umblat în întuneric, ei nu se mai tem acum de oameni. Dumnezeu este sprijinul lor. Însă cei ce continuă să umble în întuneric sunt copleşiţi de frica de oameni. Aşa s-a întâmplat cu Ponţiu Pilat. Deşi ştia că Isus nu se făcea vinovat de acuzaţiile false care i se aduceau, teama l-a împiedicat pe acest demnitar roman să îl elibereze pe Isus. Soldaţii romani l-au ucis pe Fiul lui Dumnezeu, dar Iehova l-a înviat şi i-a acordat glorie şi onoare. Ce s-a întâmplat cu Pilat? Potrivit istoricului evreu Josephus Flavius, după doar patru ani de la moartea lui Isus, Pilat a fost destituit din funcţia de guvernator roman şi i s-a ordonat să se întoarcă la Roma pentru a răspunde la nişte acuzaţii grave care i se aduseseră. Ce s-a întâmplat cu evreii care l-au condamnat la moarte pe Isus? După mai puţin de 40 de ani, armatele romane au distrus Ierusalimul, iar pe locuitorii lui i-au măcelărit sau i-au făcut sclavi. Sfârşitul celor ce preferă întunericul nu este câtuşi de puţin fericit. — Ioan 3:19.

22. De ce ar fi culmea nesăbuinţei să ne bizuim pe oameni pentru salvare?

²² Ar fi culmea nesăbuinţei să ne bizuim pe oameni pentru salvare! Profeţia lui Isaia explică de ce: „Iată, voi toţi care aprindeţi un foc şi vă înconjuraţi cu scântei, umblaţi în lumina focului vostru şi printre scânteile pe care le-aţi aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri“ (Isaia 50:11). Conducătorii umani vin şi pleacă. O persoană carismatică poate să-i impresioneze pe oameni pentru un timp. Dar nici cel mai sincer om nu poate realiza mai mult decât îi permit limitele sale. În loc să aprindă un foc mare, pe măsura aşteptărilor admiratorilor lui, acesta va reuşi, probabil, să aprindă doar câteva ‘scântei’, care vor produce puţină lumină şi căldură, şi care, după puţin timp, dispar. Pe de altă parte, cei ce îşi pun încrederea în Şilo, Mesia, promisul lui Dumnezeu, nu vor fi dezamăgiţi niciodată.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 155]

În loc să-şi pună încrederea în Iehova, evreii s-au bizuit pe conducători umani

[Legenda ilustraţiei de la paginile 156 şi 157]

La Marea Roşie, Iehova i-a ocrotit pe israeliţi punând un stâlp de nor între ei şi egipteni