Întrebări de la cititori
Întrucât Martorii lui Iehova se străduiesc să fie cinstiţi şi au încredere unii în alţii, de ce consideră importantă întocmirea unui contract scris când fac afaceri între ei?
Această procedură este scripturală, practică şi vădeşte iubire. În ce fel? Ei bine, să analizăm aceste aspecte ale contractelor de afaceri.
Biblia conţine o istorie scrisă a relaţiilor dintre Dumnezeu şi poporul său de legământ, israeliţii. Ea menţionează unele tranzacţii încheiate de închinătorii adevăraţi. Geneza capitolul 23 conţine o relatare pe care am putea-o examina. Când mult iubita lui Sara a murit, Avraam a dorit să obţină un loc de înmormântare. El a început să trateze cu canaaniţii care locuiau lângă Hebron. Versetele 7 la 9 arată că el a oferit un preţ concret pentru bucata de pământ pe care o dorea. Versetul 10 dovedeşte că el a făcut această ofertă în public, în auzul altor persoane aflate la poarta cetăţii. Versetul 13 arată că proprietarul s-a oferit să-i dăruiască pământul lui Avraam, dar el i-a răspuns că va lua pământul numai dacă-l va cumpăra. Iar versetele 17, 18 şi 20 arată că Avraam a cumpărat pământul, acest lucru fiind confirmat „în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii“.
Oare ar fi stat lucrurile altfel dacă cei implicaţi într-o asemenea tranzacţie ar fi fost amândoi închinători adevăraţi? Capitolul 32 al cărţii Ieremia ne furnizează un răspuns. Începând cu versetul 6 observăm că Ieremia urma să cumpere o bucată de pământ de la vărul său. Versetul 9 arată că s-a căzut de acord asupra unui preţ echitabil. Să citim acum versetele 10–12: „Am scris [eu, Ieremia] un contract, pe care l-am sigilat, am pus martori şi am cântărit argintul într-o balanţă. Am luat apoi contractul de cumpărare, pe cel care era sigilat după lege şi obiceiuri şi pe cel care era deschis; şi am dat contractul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, în faţa lui Hanameel, fiul unchiului meu, în prezenţa martorilor care iscăliseră actul de cumpărare şi în faţa tuturor iudeilor care se aflau în curtea gărzii“.
Da, deşi făcuse o tranzacţie cu un colaborator în închinare, care-i era chiar rudă, Ieremia a îndeplinit unele formalităţi legale rezonabile. S-au întocmit două documente scrise — unul a fost lăsat deschis pentru a putea fi consultat cu uşurinţă, iar cel de-al doilea a fost sigilat pentru a furniza o dovadă suplimentară, în eventualitatea că cineva ar fi pus la îndoială exactitatea documentului deschis. Toate acestea s-au făcut „înaintea lor“, după cum arată versetul 13. Aşadar, această tranzacţie a fost legală şi s-a încheiat în public în prezenţa unor martori. Deci faptul că închinătorii adevăraţi tratează lucrurile pe bază de documente are, evident, un precedent scriptural.
Acest mod de a proceda este totodată practic. Ştim cât de adevărat este proverbul care spune că „toate depind de timp şi de împrejurări“ (Eclesiastul 9:11). Acesta se aplică şi la creştinii devotaţi şi fideli. Iacov 4:13, 14 spune următoarele: „Ascultaţi acum voi, care ziceţi: «Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga». Şi nu ştiţi ce va fi ziua de mâine!“ Prin urmare, putem întreprinde o acţiune, cum ar fi efectuarea unei achiziţii, prestarea unei lucrări ori a unui serviciu asupra căruia s-a convenit sau confecţionarea unor produse pentru cineva. Dar ce va aduce ziua de mâine sau luna viitoare sau anul viitor? Ce s-ar întâmpla dacă noi sau partenerul de afaceri ar avea un accident? Aceasta ar putea face ca respectarea înţelegerii să pară imposibilă. Să presupunem că nu putem executa lucrarea sau serviciul respectiv sau că cealaltă persoană constată că-i este aproape imposibil să plătească sau să ducă la îndeplinire partea ce-i revine în respectivul acord. Dacă nu există un acord scris, ar putea apărea probleme serioase, probleme care ar fi putut fi prevenite sau soluţionate dacă s-ar fi făcut un simplu contract scris.
În plus, nu trebuie să uităm că însăşi natura nesigură a multor aspecte din viaţă ar putea pretinde chiar ca altcineva să soluţioneze sau să-şi asume răspunderea pentru afacerile noastre sau ale partenerului nostru de afaceri. Iacov a adăugat în versetul 14: „Nu [eşti] decât un abur, care se arată pentru puţin şi apoi dispare“. Este realist să credem că am putea muri pe neaşteptate. Un acord scris, un contract, le-ar putea permite efectiv altora să preia controlul asupra situaţiei respective în eventualitatea că s-ar întâmpla ceva neprevăzut cu una dintre părţi.
Într-un sens, aceasta duce totodată la cel de-al treilea aspect: întocmirea unor contracte scrise vădeşte iubire. Cu siguranţă, dacă oricare dintre partenerii de afaceri ar muri sau ar suferi un accident care l-ar face incapabil de muncă, ar fi o dovadă de iubire din partea unui creştin să fi lăsat un document scris, cuprinzând datoriile sale sau beneficiul care i-ar reveni. Şi în loc să reflecte lipsă de încredere, un contract scris dovedeşte iubire faţă de fratele cu care facem afacerea, contract care va stipula în mod clar şi exact care sunt obligaţiile lui sau ce urmează să primească. Această acţiune iubitoare va reduce la minimum orice motiv de supărare sau de ranchiună în cazul în care una dintre părţi ar uita din imperfecţiune unele detalii sau unele obligaţii. Şi cine dintre noi nu este imperfect, nu uită sau nu are tendinţa de a înţelege greşit detaliile sau intenţiile? — Matei 16:5.
Există şi alte aspecte care dovedesc că întocmirea în scris a unor acorduri de afaceri reflectă iubire faţă de fratele nostru, faţă de familia noastră şi faţă de congregaţie în general. Însă ar trebui să fie clar că, pe lângă faptul că vădesc iubire, astfel de contracte scrise, formulate în detalii exacte, sunt practice şi scripturale.