Să nu ‘căutăm lucruri mari pentru noi’

 1, 2. a) Cu ce situaţie s-a confruntat Baruc în al patrulea an al domniei lui Ioiachim? b) Cum l-a ajutat Iehova pe Baruc?

BARUC, fidelul scrib al lui Ieremia, se simţea istovit. Era în jurul anului 625 î.e.n., în al patrulea an al domniei răului rege Ioiachim. Ieremia i-a spus scribului să scrie în sulul unei cărţi toate cuvintele despre Ierusalim şi despre Iuda pe care Iehova i le transmisese profetului pe parcursul celor 23 de ani de serviciu ce trecuseră până atunci (Ier. 25:1–3; 36:1, 2). Baruc nu le-a citit iudeilor conţinutul sulului imediat după ce l-a scris. El avea să facă acest lucru un an mai târziu (Ier. 36:9, 10). Dar îl neliniştea ceva pe Baruc?

² „Vai de mine“, s-a plâns Baruc, „căci Iehova a adăugat mâhnire la durerea mea! M-am istovit din cauza suspinelor mele“. Probabil că ni s-a întâmplat şi nouă să spunem, fie cu voce tare, fie în sinea noastră, că ne simţim epuizaţi. Indiferent cum şi-a exprimat Baruc sentimentele, Iehova l-a auzit. Cel care cercetează inimile ştia motivul tulburării lui Baruc şi, prin intermediul lui Ieremia, l-a corectat cu bunătate. (Citeşte Ieremia 45:1–5.) Poate că ne întrebăm de ce se simţea Baruc istovit. Oare din cauza însărcinării pe care o primise ori a împrejurărilor în care trebuia să o ducă la îndeplinire? Nu, problema era în inima lui. El ‘căuta lucruri mari’. Ce erau acestea? Ce i-a promis Iehova dacă avea să accepte sfatul şi îndrumarea divină? Şi ce putem învăţa noi din experienţa lui Baruc?

 3. Care era rădăcina problemei spirituale a lui Baruc?

³ Baruc ştia bine la ce „lucruri mari“ s-a referit Iehova. El era conştient că „ochii lui [Dumnezeu] sunt spre căile omului şi [că] el îi vede toţi paşii“ (Iov 34:21). Motivul pentru care simţea că nu are „niciun loc de odihnă“ în timp ce scria declaraţiile profetice ale lui Ieremia nu era însărcinarea în sine. Baruc se simţea istovit mai degrabă din cauza a ceea ce era în inima lui, a propriului punct de vedere cu privire la ceea ce păreau a fi „lucruri mari“. Absorbit de căutarea lor, el a pierdut din vedere lucrurile mai importante, cele legate de înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu (Filip. 1:10). Traducerea lumii noi scoate în evidenţă sensul exact al verbului folosit în Ieremia 45:5, redându-l prin expresia „continui să cauţi“. Înţelegem, astfel, că nu era vorba despre un gând trecător, de moment. Baruc căuta de o vreme „lucruri mari“ când Iehova l-a avertizat în această privinţă. Deşi lua parte la înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu, secretarul fidel al lui Ieremia îşi dorea „lucruri mari“ pentru sine.

 4, 5. De ce e posibil ca unele „lucruri mari“ urmărite de Baruc să fi fost faima şi prestigiul, şi de ce a fost oportun avertismentul lui Iehova?

⁴ E posibil ca unele „lucruri mari“ urmărite de Baruc să fi fost faima şi prestigiul. Chiar dacă slujea ca scrib pentru Ieremia, se pare că Baruc nu era doar un secretar personal al profetului. Potrivit dovezilor arheologice, el era un înalt funcţionar la curtea regală. În Ieremia 36:32, Baruc este numit „secretarul“. Acelaşi titlu este folosit pentru „Elişama, secretarul“, unul dintre prinţii lui Iuda. Având aceeaşi funcţie ca Elişama, putem trage concluzia că Baruc avea acces în „sala de mese a secretarului“ din „casa regelui“ (Ier. 36:11, 12, 14). Prin urmare, Baruc trebuie să fi fost un funcţionar cu instruire superioară al curţii regale. Biblia spune despre Seraia, fratele lui, că deţinea funcţia de comandant care se ocupa cu încartiruirea şi că l-a însoţit pe regele Zedechia într-o misiune importantă în Babilon. (Citeşte Ieremia 51:59.) În această calitate, el asigura, se pare, hrana şi cazarea pentru rege în călătorii, o responsabilitate îndeplinită de o persoană de rang înalt.

⁵ Este lesne de înţeles că un om obişnuit cu o poziţie înaltă s-ar fi putut simţi istovit de sarcina de a scrie unul după altul mesaje de condamnare împotriva lui Iuda. Sprijinindu-l pe profetul lui Dumnezeu, Baruc risca să-şi piardă funcţia şi îşi punea în pericol cariera. În plus, aşa cum citim în Ieremia 45:4, Iehova avea să dărâme ceea ce construise, astfel că ‘lucrurile mari’ care-l preocupau pe Baruc, fie privilegii mai mari la curtea regală, fie bogăţii, s-ar fi dovedit deşarte. Dacă Baruc căuta o poziţie sigură în sistemul iudaic din acel timp, un sistem condamnat la distrugere, Dumnezeu avea motive întemeiate să-l avertizeze cu privire la această tendinţă.

 6, 7. Dacă ‘lucrurile mari’ pe care le căuta Baruc erau bunuri materiale, cu cine s-ar fi asemănat el?

⁶ Un alt ‘lucru mare’ pe care şi l-ar fi putut dori Baruc era bunăstarea materială. Naţiunile vecine se încredeau foarte mult în bogăţiile lor. Moabul se încredea în ‘lucrările şi comorile’ sale. La fel şi Amonul. Iar Iehova l-a inspirat pe Ieremia să spună despre Babilon că avea „o mulţime de comori“ (Ier. 48:1, 7; 49:1, 4; 51:1, 13). Însă Dumnezeu a condamnat acele naţiuni.

⁷ Prin urmare, dacă Baruc urmărea să obţină pământuri şi bogăţii, înţelegem de ce l-a avertizat Iehova în această privinţă. Când Dumnezeu avea ‘să-şi întindă mâna împotriva’ iudeilor, casele şi ogoarele acestora aveau să fie date duşmanilor (Ier. 6:12; 20:5). Să ne imaginăm că am fi trăit în Ierusalim în zilele lui Baruc. Majoritatea conaţionalilor noştri, printre care prinţii, preoţii şi regele însuşi, considerau că trebuie să lupte împotriva cotropitorilor babilonieni. Totuşi, am aflat mesajul lui Ieremia: „Slujiţi-i regelui Babilonului şi rămâneţi în viaţă!“ (Ier. 27:12, 17). Ne-ar fi fost oare mai uşor să ascultăm de această poruncă divină dacă am fi avut multe proprietăţi în Ierusalim? Ce ne-ar fi îndemnat inima: să dăm ascultare avertismentului lui Ieremia sau să urmăm calea majorităţii? În cele din urmă, Iuda şi Ierusalimul, inclusiv templul, au fost jefuite, iar toate lucrurile de valoare au fost duse în Babilon. Aşadar, nu ar fi avut niciun rost să trudim pentru lucruri materiale! (Ier. 27:21, 22) Ce lecţie putem desprinde de aici?

 8, 9. De ce se poate spune că, pentru Baruc, faptul că şi-a primit sufletul ca pradă a fost o mare răsplată?

⁸ Dar cum avea să fie răsplătit Baruc pentru ascultarea sa faţă de Dumnezeu? Ce „pradă“ îi garanta Iehova? Sufletul său. (Citeşte Ieremia 45:5.) Într-adevăr, în acele zile, relativ puţini oameni au fost cruţaţi. Aceştia au fost cei care au dat ascultare poruncii divine de a se preda caldeenilor (Ier. 21:9; 38:2). Unii s-ar putea întreba: Numai atât au primit pentru ascultarea lor?

⁹ Să ne gândim care era situaţia în Ierusalim în timpul asediului babilonian. Oraşul a fost distrus încet, dar sigur. Într-un fel, s-ar putea spune că a fost mai uşor pentru Sodoma, care a fost distrusă „într-o clipă“ (Plâng. 4:6). Baruc consemnase profeţia conform căreia locuitorii Ierusalimului aveau să moară de sabie, de foame sau de ciumă. Şi, fără îndoială, el a fost martor la împlinirea profeţiei. Rezervele de hrană din Ierusalim s-au epuizat. Ce îngrozitor trebuie să fi fost să trăieşti într-un oraş în care mamele, prin natura lor „pline de duioşie“, au ajuns să-şi fiarbă şi să-şi mănânce propriii copii! (Plâng. 2:20; 4:10; Ier. 19:9) Într-adevăr, în această situaţie cumplită, viaţa însăşi era o pradă, o recompensă pentru luptătorii victorioşi! Supravieţuirea lui Baruc dovedeşte că el a acceptat şi a urmat sfatul divin de a nu căuta „lucruri mari“, câştigând astfel bunăvoinţa lui Iehova (Ier. 43:5–7).

10, 11. Cum am putea aplica relatarea despre Baruc la zilele noastre şi la situaţia personală?

¹⁰ Deşi Baruc era ocupat cu înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu, el s-a luptat o vreme cu dorinţa de a obţine „lucruri mari“. Fiind avertizat de Iehova cu privire la pericol, el a fost salvat de la dezastru spiritual şi de la moarte fizică. Am putea şi noi, asemenea lui Baruc, să fim ademeniţi sau poate stăpâniţi de dorinţe ascunse în adâncul inimii, chiar dacă suntem activi în serviciul pentru Iehova?

¹¹ E posibil ca, pentru Baruc, faptul de a-şi face un nume să fi fost o mare tentaţie. Poate chiar se gândea: „Voi putea să-mi păstrez slujba de secretar? Aş putea obţine o funcţie şi mai importantă?“. Dar ce poţi spune despre tine? Întreabă-te: Am cumva „ambiţii“, ştiute poate doar de inima mea, de pildă, să-mi fac o carieră în această lume acum sau în viitorul apropiat? Unii creştini mai tineri ar putea reflecta la următoarea întrebare: Oare perspectiva de a obţine prestigiu şi siguranţă materială printr-o instruire înaltă m-ar putea ademeni să caut „lucruri mari“ pentru mine?

12. Cum a căutat un frate „lucruri mari“ pentru Iehova, şi ce părere aveţi despre alegerea lui?

¹² Un frate, care slujeşte acum la sediul mondial, avea 15 ani când i s-a oferit o bursă la o universitate. Spre dezamăgirea profesorilor săi, el nu a acceptat acea bursă, ci a ales să facă din pionierat cariera vieţii sale. Totuşi, pasiunea lui pentru studiu a rămas vie. El a fost trimis ca misionar pe o insulă îndepărtată. Acolo a trebuit să înveţe o limbă vorbită doar de aproximativ 10 000 de oameni. Întrucât în acea limbă nu exista niciun dicţionar, fratele a întocmit el însuşi un glosar. În cele din urmă, a ajuns să stăpânească limba şi a primit însărcinarea de a traduce unele dintre publicaţiile noastre creştine. Mai târziu, glosarul întocmit de el a fost folosit la realizarea primului dicţionar în acea limbă. Cu ocazia unui congres de district, el a spus în faţa unui auditoriu numeros: „Dacă aş fi acceptat instruirea universitară, orice lucrare ştiinţifică aş fi realizat mi-ar fi adus mie faimă. Dar, întrucât nu am nicio calificare laică, laudele pentru tot ce am făcut nu-mi revin mie, ci lui Iehova“ (Prov. 25:27). Ce părere ai despre alegerea pe care a făcut-o acest frate când avea 15 ani? De-a lungul anilor, el s-a bucurat de multe privilegii în poporul lui Dumnezeu. În ce te priveşte, cum doreşti să-ţi foloseşti aptitudinile şi talentele? În loc să cauţi să-ţi faci un nume, eşti hotărât să le foloseşti pentru a-i aduce laude lui Iehova?

13. De ce ar trebui unii părinţi să reflecteze la situaţia lui Baruc?

¹³ Mai există un pericol: acela de a căuta „lucruri mari“ pentru sau prin cei pe care îi iubim şi pe care i-am putea influenţa. Probabil că aţi văzut părinţi din lume care fac tot posibilul ca fiul sau fiica lor să realizeze în viaţă mai mult decât ei sau să devină cineva cu care să se poată mândri. Poate că pe unii i-aţi auzit spunând: „Nu vreau ca el (sau ea) să muncească la fel de greu cum a trebuit să muncesc eu“ sau „Vreau ca fiul meu (sau fiica mea) să facă o facultate ca să aibă o viaţă mai uşoară“. Părinţii creştini pot avea aceleaşi sentimente. E adevărat, cineva ar putea spune că nu caută lucruri mari pentru sine. Dar nu cumva face aceasta în mod indirect, prin fiul sau prin fiica sa? Aşa cum Baruc a fost, poate, tentat să-şi facă un nume prin poziţia sa socială sau prin profesia lui, un părinte ar putea, în adâncul inimii, să caute acelaşi lucru prin realizările copilului său. Însă nu ar vedea aceasta „cel care cercetează inimile“, aşa cum a văzut şi în cazul lui Baruc? (Prov. 17:3) N-ar trebui şi noi, la fel ca David, să-i cerem lui Dumnezeu să ne examineze cele mai intime gânduri? (Citeşte Psalmul 26:2; Ieremia 17:9, 10.) Iehova ar putea folosi diferite modalităţi, precum această analiză despre Baruc, pentru a ne avertiza cu privire la pericolul de a căuta „lucruri mari“.

14, 15. Cum ar putea bogăţiile să devină „lucruri mari“ pentru noi?

¹⁴ O altă posibilitate este ca ‘lucrurile mari’ pe care le căuta Baruc să fi fost bogăţiile materiale. După cum am văzut mai înainte, dacă Baruc ar fi fost foarte ataşat de bunurile şi de proprietăţile lui din Iuda, poate că i-ar fi fost mai greu să asculte de porunca divină de a se preda caldeenilor. Probabil că şi noi am observat că un om bogat îşi pune adesea încrederea în „avuţiile“ lui. Însă, aşa cum spune Biblia, ocrotirea pe care o oferă avuţiile este doar o ‘închipuire’ (Prov. 18:11). Tuturor slujitorilor lui Iehova le este de folos să-şi amintească punctul de vedere echilibrat al Bibliei cu privire la lucrurile materiale. (Citeşte Proverbele 11:4.) Totuşi, unii s-ar putea gândi: De ce să nu ne bucurăm şi noi puţin de ceea ce are de oferit lumea?

¹⁵ Un creştin care se ataşează de bunuri ar putea ajunge să tânjească după lucruri ce aparţin unui sistem muribund. Nici Ieremia, nici Baruc n-au făcut aşa. Sute de ani mai târziu, Isus le-a dat un avertisment oamenilor care vor trăi când „va fi revelat Fiul omului“. El a spus: „Amintiţi-vă de soţia lui Lot!“. La fel de oportun ar fi îndemnul: Amintiţi-vă de Ieremia şi de Baruc! (Luca 17:30–33) Dacă am nutri un ataşament puternic faţă de lucrurile materiale, ne-ar putea fi greu să dăm ascultare sfatului lui Isus. Dar să nu uităm că Baruc a luat în serios avertismentul lui Dumnezeu şi astfel a rămas în viaţă.

16. Menţionaţi o situaţie în care slujitorii lui Dumnezeu au avut un punct de vedere corect cu privire la lucrurile materiale.

¹⁶ Să ne gândim la situaţia fraţilor din România din timpul regimului comunist. Când făceau percheziţii în casele Martorilor, securiştii le confiscau uneori bunurile materiale, mai ales pe cele care puteau fi vândute (Plâng. 5:2). Mulţi fraţi şi surori care au trăit în acele vremuri au fost dispuşi să-şi piardă bunurile. Unii au trebuit să renunţe la tot ce aveau când au fost strămutaţi. Cu toate acestea, ei şi-au păstrat integritatea. Dacă vom trece printr-o astfel de încercare, vom permite ataşamentului faţă de lucrurile materiale să ne împiedice să-i rămânem loiali lui Dumnezeu? (2 Tim. 3:11)

17. Cum le-au fost probabil de ajutor lui Ieremia şi lui Baruc unii profeţi contemporani cu ei?

¹⁷ Este demn de remarcat că Ieremia şi Baruc au fost întăriţi de cuvintele unor profeţi contemporani cu ei. Ţefania a profeţit în timpul domniei regelui Iosia, când Ieremia slujea ca profet. Prin urmare, Ieremia trebuie să fi auzit ceea ce a prezis Ţefania. Oare ce a gândit el despre cuvintele pe care le citim în Ţefania 1:18? (Citeşte.) Parcă ni-l şi imaginăm împărtăşindu-i lui Baruc acest mesaj inspirat! Un alt contemporan al lui Ieremia a fost Ezechiel, care a fost dus captiv în Babilon în 617 î.e.n. Unele lucruri pe care le-a făcut Ezechiel şi unele mesaje transmise de el au avut legătură directă cu iudeii rămaşi în ţară. Probabil, cei doi profeţi ştiau unul de activitatea celuilalt. Ieremia trebuie să fi cunoscut şi profeţia consemnată în Ezechiel 7:19. (Citeşte.) Aceste cuvinte inspirate ne sunt de folos în egală măsură şi nouă. În ziua lui Iehova, oamenii se vor îndrepta spre dumnezeii lor pentru a fi salvaţi. Însă nici zeii lor, nici bogăţiile lor nu-i vor salva! (Ier. 2:28)

18. Ce pradă ne promite Iehova, şi cum o putem primi?

¹⁸ Să nu uităm că prada pe care ne-o promite Iehova este „sufletul“ nostru. Chiar dacă unii dintre slujitorii săi vor muri în persecuţiile ce ar putea veni în timpul ‘necazului celui mare’, când coarnele politice ale fiarei sălbatice se vor întoarce împotriva religiei, aceşti fraţi fideli nu îşi vor pierde în realitate „sufletul“. Ei au garanţia că „sufletul“ lor va trăi din nou şi se va bucura de „adevărata viaţă“ în lumea nouă (Rev. 7:14, 15; 1 Tim. 6:19). Putem fi siguri însă că majoritatea slujitorilor lui Dumnezeu care se vor dovedi fideli în acele zile vor supravieţui necazului celui mare. Da, când Dumnezeu va aduce nenorocirea asupra naţiunilor, niciun slujitor fidel nu va fi printre „cei ucişi de Iehova“ (Ier. 25:32, 33).

19. În ce fel analizarea exemplului lui Ieremia şi al lui Baruc ţi-a întărit hotărârea de a nu căuta „lucruri mari“ pentru tine?

¹⁹ Poate că unii sunt dezamăgiţi când se gândesc că vor primi ca pradă doar sufletul lor, dar, în realitate, n-au niciun motiv să se simtă aşa. Să ne amintim că, în timp ce locuitorii Ierusalimului mureau de foame, Iehova l-a păstrat în viaţă pe Ieremia. Regele Zedechia a poruncit ca Ieremia să fie ţinut sub pază în Curtea Gărzii şi să i se dea zilnic „o pâine rotundă adusă de pe strada brutarilor, până când s-a terminat toată pâinea din oraş“ (Ier. 37:21). Astfel, Ieremia a supravieţuit! Iehova se poate folosi de orice mijloc doreşte pentru a-şi susţine slujitorii. Şi în mod sigur îi va susţine întrucât perspectiva vieţii veşnice le este garantată. Baruc a supravieţuit distrugerii Ierusalimului deoarece nu a căutat „lucruri mari“ pentru sine. În mod asemănător, şi noi putem spera să supravieţuim Armaghedonului şi să-l lăudăm pe Iehova cu „sufletul“ nostru, o pradă de care ne vom putea bucura veşnic.