Capitolul unsprezece

Timpul venirii lui Mesia este revelat

 1. Întrucât Iehova este Marele Stăpân al Timpului, de ce anume putem fi siguri?

IEHOVA este Marele Stăpân al Timpului. El deţine controlul asupra tuturor timpurilor şi perioadelor care au legătură cu activitatea sa (Faptele 1:7). Toate evenimentele pe care el le-a stabilit pentru aceste timpuri şi perioade se vor întâmpla în mod sigur. Ele vor avea loc.

2, 3. Cărei profeţii a acordat atenţie Daniel, şi ce imperiu stăpânea Babilonul la vremea aceea?

² În calitate de cercetător sârguincios al Scripturilor, profetul Daniel a avut încredere în capacitatea lui Iehova de a planifica evenimente şi de a face ca acestea să se împlinească. Pentru Daniel, profeţiile referitoare la devastarea Ierusalimului au prezentat un interes deosebit. Ieremia consemnase revelaţia pe care i-o dăduse Dumnezeu cu privire la cât timp avea să rămână pustiu oraşul sfânt, iar Daniel a acordat o atenţie deosebită acestei profeţii. El a scris: „În anul întâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveros, din sămânţa mezilor, care fusese făcut împărat peste împărăţia caldeenilor, în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am înţeles din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care DOMNUL vorbise către prorocul Ieremia“. — Daniel 9:1, 2; Ieremia 25:11.

³ La vremea aceea, Darius Medul stăpânea peste „împărăţia caldeenilor“. Prezicerea pe care o rostise Daniel când a interpretat scrierea de pe perete cunoscuse o împlinire rapidă. Imperiul Babilonian nu mai exista. El fusese „dat mezilor şi perşilor“ în 539 î.e.n. — Daniel 5:24–28, 30, 31.

DANIEL SE ROAGĂ CU UMILINŢĂ LUI IEHOVA

 4. a) Ce era necesară pentru a avea parte de eliberarea acordată de Dumnezeu? b) Cum i s-a adresat Daniel lui Iehova?

⁴ Daniel a înţeles că cei 70 de ani de pustiire a Ierusalimului se apropiau de sfârşit. Ce avea el să facă? El însuşi ne spune: „Mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi în cenuşă. M-am rugat DOMNULUI Dumnezeului meu şi I-am făcut . . . [o] mărturisire“ (Daniel 9:3, 4). Pentru a avea parte de eliberarea acordată cu îndurare de Dumnezeu era necesară o stare corespunzătoare a inimii (Leviticul 26:31–46; 1 Împăraţi 8:46–53). Era nevoie de credinţă, un spirit umil şi căinţă sinceră de păcatele care duseseră la exil şi sclavie. De aceea, Daniel a apelat la Dumnezeu în favoarea poporului său păcătos. Cum anume? Postind, jelind şi acoperindu-se cu pânză de sac, un simbol al căinţei şi al sincerităţii inimii.

 5. De ce a fost Daniel sigur că evreii vor fi repatriaţi?

⁵ Profeţia lui Ieremia îi dăduse speranţe lui Daniel, întrucât arătase că evreii aveau să fie în scurtă vreme repatriaţi în Iuda (Ieremia 25:12; 29:10). Fără îndoială, Daniel era sigur că pentru evreii subjugaţi urma să vină eliberarea, deoarece un om pe nume Cirus guverna deja ca rege al Persiei. Nu profeţise Isaia că Cirus avea să joace un rol important în eliberarea evreilor făcută cu scopul de a reconstrui Ierusalimul şi templul (Isaia 44:28—45:3)? Însă Daniel nu avea nici cea mai vagă idee despre modul în care urma să se întâmple acest lucru, motiv pentru care a continuat să-l implore pe Iehova.

 6. Ce a recunoscut Daniel în rugăciune?

⁶ Daniel a îndreptat atenţia spre îndurarea şi bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu. Plin de umilinţă, el a recunoscut că evreii au păcătuit răzvrătindu-se, abătându-se de la poruncile lui Iehova şi ignorându-i pe profeţii săi. Procedând în mod drept, Dumnezeu „i-a izgonit, din cauza necredincioşiei de care s-au făcut vinovaţi“. Daniel s-a rugat: „Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta. La Domnul Dumnezeul nostru sunt îndurările şi iertările, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! N-am ascultat glasul DOMNULUI, Dumnezeului nostru, ca să umblăm în legile Lui, pe care ni le pusese înainte prin slujitorii Săi prorocii; ci tot Israelul a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel, ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea blestemul s-a vărsat peste noi şi jurământul care este scris în legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva Lui“. — Daniel 9:5–11; Exodul 19:5–8; 24:3, 7, 8.

 7. De ce se poate spune că Iehova a acţionat în mod drept când a permis ca evreii să fie duşi în captivitate?

⁷ Dumnezeu îi avertizase pe israeliţi cu privire la consecinţele neascultării de el şi ale desconsiderării legământului pe care îl încheiase cu ei (Leviticul 26:31–33; Deuteronomul 28:15; 31:17). Daniel recunoaşte dreptatea acţiunilor lui Dumnezeu, spunând: „El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva judecătorilor noştri care ne-au judecat, aducând peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului. După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am implorat pe DOMNUL Dumnezeul nostru, ca să ne întoarcem de la nelegiuirile noastre şi să înţelegem adevărul Tău. De aceea şi DOMNUL a îngrijit ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci DOMNUL Dumnezeul nostru este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat glasul Lui“. — Daniel 9:12–14.

 8. Ce a avut Daniel în vedere în primul rând când i-a adresat lui Iehova rugămintea?

⁸ Daniel nu caută să justifice acţiunile poporului său. Israeliţii au meritat să fie exilaţi, aşa cum mărturiseşte fără ezitare Daniel: „Noi am păcătuit, am făcut rău“ (Daniel 9:15). Nici nu este preocupat doar de eliberarea din suferinţă. Nu, ci el a avut în vedere când s-a rugat în primul rând gloria şi onoarea lui Iehova. Iertându-i pe evrei şi readucându-i în patria lor, Dumnezeu avea să-şi îndeplinească promisiunea făcută prin intermediul lui Ieremia şi avea să-Şi sfinţească numele sfânt. Daniel imploră: „Doamne, după toată dreptatea Ta, Te rog abate mânia şi furia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt; căci din cauza păcatelor noastre şi din cauza nelegiuirilor părinţilor noştri este Ierusalimul şi poporul Tău de batjocură tuturor celor care ne înconjoară“. — Daniel 9:16.

 9. a) Cu ce implorări îşi încheie Daniel rugăciunea? b) Ce anume îl îndurera pe Daniel, dar cum arată el consideraţie pentru numele lui Dumnezeu?

⁹ Rugându-se cu fervoare, Daniel spune în continuare: „Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile slujitorului Tău şi, din dragoste pentru Domnul, fă să strălucească Faţa Ta peste sfântul Tău locaş pustiit! Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte ruinele noastre şi cetatea care este chemată cu Numele Tău! Căci nu pentru faptele noastre Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu amâna, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci cetatea Ta şi poporul Tău sunt chemate cu Numele Tău“ (Daniel 9:17–19). Dacă Dumnezeu ar fi fost neiertător şi şi-ar fi lăsat poporul în exil, permiţând ca oraşul său sfânt, Ierusalimul, să rămână pustiu pe timp indefinit, l-ar mai fi privit naţiunile ca Suveran al Universului? Nu ar fi putut ele să tragă concluzia că Iehova era neputincios în faţa puterii divinităţilor babiloniene? Într-adevăr, numele lui Iehova ar fi fost dezonorat, iar acest lucru îl îndurera pe Daniel. În textul ebraic original al cărţii lui Daniel, numele divin, Iehova, apare de 19 ori, dintre care, de 18 ori numai în această rugăciune!

GABRIEL VINE REPEDE

10. a) Cine a fost trimis la Daniel, şi de ce? b) De ce îl numeşte Daniel pe Gabriel ‘om’?

¹⁰ În timp ce Daniel se roagă, apare îngerul Gabriel. El spune: „Daniel, am venit acum să-ţi luminez mintea. Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit [o persoană foarte dezirabilă, NW]. Fii atent deci la cuvântul acesta şi înţelege viziunea“. Dar de ce îl numeşte Daniel pe înger „omul Gabriel“ (Daniel 9:20–23)? Când Daniel a căutat să înţeleagă viziunea primită anterior, cea cu ţapul şi berbecul, în faţa lui a apărut „cineva care avea înfăţişarea unui om“. Acesta a fost îngerul Gabriel, trimis ca să-i dea lui Daniel înţelegere spirituală (Daniel 8:15–17). În mod asemănător, după ce Daniel s-a rugat, acest înger a venit lângă el în chip de om şi i-a vorbit aşa cum vorbesc doi oameni între ei.

11, 12. a) Deşi în Babilon nu exista nici templu, nici altar, cum au dovedit evreii devotaţi consideraţie faţă de ofrandele cerute de Lege? b) De ce a fost Daniel numit „o persoană foarte dezirabilă“?

¹¹ Gabriel soseşte „în clipa când se aducea jertfa de seară“. Altarul lui Iehova fusese distrus împreună cu templul din Ierusalim, iar evreii erau captivii babilonienilor păgâni. Prin urmare, evreii aflaţi în Babilon nu-i aduceau jertfe lui Iehova. Însă, în momentele stabilite de Legea mozaică pentru aducerea ofrandelor, era potrivit ca evreii devotaţi care se aflau în Babilon să-i adreseze lui Iehova laude şi implorări. Fiind un om complet dedicat lui Dumnezeu, Daniel a fost numit „o persoană foarte dezirabilă“. Iehova, ‘Ascultătorul rugăciunii’, îşi găsea plăcere în el, iar Gabriel a fost trimis repede ca răspuns la rugăciunea izvorâtă din credinţă a lui Daniel. — Psalmul 65:2.

¹² Chiar şi atunci când faptul de a se ruga lui Iehova i-a pus viaţa în pericol, Daniel a continuat să se roage lui Dumnezeu de trei ori pe zi (Daniel 6:10, 11). Nu este de mirare că Iehova l-a considerat o persoană atât de dezirabilă! Pe lângă rugăciune, meditarea la Cuvântul lui Dumnezeu i-a dat lui Daniel posibilitatea să înţeleagă care este voinţa lui Iehova. Daniel a perseverat în rugăciune şi a ştiut cum să se apropie de Iehova în mod corespunzător pentru a primi răspuns la rugăciuni. El a scos în evidenţă dreptatea lui Dumnezeu (Daniel 9:7, 14, 16). Şi, deşi duşmanii lui nu i-au putut găsi nici un cusur, Daniel ştia că în ochii lui Dumnezeu era un păcătos şi şi-a mărturisit fără ezitare păcatul. — Daniel 6:4; Romani 3:23.

„ŞAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNI“ PENTRU A PUNE CAPĂT PĂCATULUI

13, 14. a) Ce informaţie importantă i-a dezvăluit Gabriel lui Daniel? b) Cât durează cele „şaptezeci de săptămâni“, şi de unde ştim acest lucru?

¹³ Ce răspuns primeşte Daniel, acest om dedicat rugăciunii! Iehova nu numai că îl asigură de faptul că evreii vor fi repatriaţi, ci şi îi furnizează înţelegere cu privire la un lucru de o importanţă şi mai mare: apariţia prezisului Mesia (Geneza 22:17, 18; Isaia 9:6, 7). Gabriel îi spune lui Daniel următoarele: „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, pentru a înceta fărădelegea, pentru a pune capăt păcatelor, pentru a face ispăşirea nelegiuirii, pentru a introduce dreptatea veacurilor [pentru timpuri indefinite, NW], pentru a pecetlui viziunea şi profeţia [profetul, NW] şi pentru a unge pe Sfântul Sfinţilor [Sfânta Sfintelor, NW]. Să ştii deci şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru restabilirea şi zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia) Prinţul [Conducătorul, NW], sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; pieţele şi gropile vor fi zidite din nou [o piaţă publică şi un şanţ de apărare, NW], chiar în timpuri de strâmtorare“. — Daniel 9:24, 25.

¹⁴ Aceasta a fost într-adevăr o veste bună! Prin urmare, însemna nu numai că Ierusalimul avea să fie reconstruit, iar închinarea pură restabilită într-un templu nou, ci şi că „Mesia Conducătorul“ avea să apară la un moment fixat. Acest lucru urma să se întâmple într-o perioadă de „şaptezeci de săptămâni“. Întrucât Gabriel nu menţionează zile, acestea nu sunt săptămâni alcătuite din şapte zile fiecare, ceea ce ar însemna 490 de zile, adică doar un an şi patru luni. Prezisa reconstruire a Ierusalimului cu „o piaţă publică şi un şanţ de apărare“ (NW) a durat mult mai mult. Săptămânile menţionate sunt săptămâni de ani. Mai multe traduceri moderne sugerează faptul că fiecare săptămână are o durată de şapte ani. De exemplu, în versiunea biblică Tanakh, editată de The Jewish Publication Society, o notă de subsol pentru Daniel 9:24 indică „şaptezeci de săptămâni de ani“. An American Translation spune: „Şaptezeci de săptămâni de ani sunt destinate pentru tine şi pentru oraşul tău sfânt“. Redări similare apar şi în traducerile Bibliei realizate de James Moffat şi Joseph Rotherham.

15. Care sunt cele trei perioade în care au fost împărţite cele „şaptezeci de săptămâni“, şi când aveau ele să înceapă?

¹⁵ Potrivit cuvintelor îngerului, cele „şaptezeci de săptămâni“ urmau să fie împărţite în trei perioade, şi anume: 1) „şapte săptămâni“, 2) „şaizeci şi două de săptămâni“ şi 3) o săptămână. Aceasta ar însemna 49 de ani, 434 de ani şi 7 ani, totalizând 490 de ani. În această privinţă, în The Revised English Bible se spune: „De şaptezeci de ori şapte ani sunt stabiliţi pentru poporul tău şi pentru oraşul tău sfânt“. După exilul şi suferinţele îndurate în Babilon timp de 70 de ani, evreii aveau să primească din partea lui Dumnezeu o favoare specială timp de 490 de ani, sau 70 de ani înmulţiţi cu 7. Aceştia aveau să înceapă de la „darea poruncii pentru restabilirea şi zidirea din nou a Ierusalimului“. Când urma să se întâmple acest lucru?

ÎNCEP CELE „ŞAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNI“

16. Potrivit decretului emis de Cirus, care a fost scopul repatrierii evreilor?

¹⁶ În ceea ce priveşte începutul celor „şaptezeci de săptămâni“, sunt trei episoade remarcabile care merită o examinare atentă. Primul episod a avut loc în 537 î.e.n., când Cirus a emis un decret care prevedea repatrierea evreilor. Iată cum suna acesta: „Aşa vorbeşte Cirus, împăratul perşilor: «DOMNUL, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I construiesc o casă în Ierusalim, care este în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el şi să se suie la Ierusalim, în Iuda, şi să construiască acolo casa DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel — El este adevăratul Dumnezeu — care este în Ierusalim. Şi oricărui supravieţuitor, în orice loc s-ar afla, oamenii din locul acela să-i vină în ajutor cu argint, aur, bunuri şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu, care este [a fost, NW] în Ierusalim»“ (Ezra 1:2–4). Evident, scopul precis al acestui decret a fost acela ca templul, sau „casa DOMNULUI“, să fie reconstruit în acelaşi loc unde fusese mai înainte.

17. Ce motiv să meargă la Ierusalim i-a dat lui Ezra scrisoarea pe care a primit-o?

¹⁷ Cel de-al doilea episod a avut loc în cel de-al şaptelea an de domnie al regelui persan Artaxerxes (Artaxerxes Longimanus, fiul lui Xerxes I). La vremea aceea, copistul Ezra a călătorit timp de patru luni din Babilon până la Ierusalim. El a adus o scrisoare specială din partea regelui, dar care nu autoriza reconstruirea Ierusalimului. Misiunea lui Ezra era mai degrabă limitată la a ‘împodobi casa DOMNULUI’. Iată de ce în scrisoare s-a făcut referire la aur şi argint, ustensile sacre şi contribuţii în grâu, vin, untdelemn şi sare, necesare pentru a sprijini închinarea de la templu, precum şi la scutirea de taxe a celor ce slujeau acolo. — Ezra 7:6–27.

18. Ce veste l-a tulburat pe Neemia, şi cum a aflat regele Artaxerxes despre aceasta?

¹⁸ Cel de-al treilea episod a avut loc după 13 ani, în al 20-lea an al regelui persan Artaxerxes. Neemia slujea atunci în calitate de paharnic al acestuia în „fortăreaţa Suza“. Ierusalimul fusese reconstruit într-o oarecare măsură de rămăşiţa care se întorsese din Babilon. Dar situaţia existentă în Ierusalim nu era deloc satisfăcătoare. Neemia a aflat că ‘zidul Ierusalimului era în ruine şi că porţile fuseseră arse de foc’. Acest lucru l-a tulburat foarte mult, iar inima lui a fost cuprinsă de mâhnire. Când a fost întrebat care era motivul tristeţii lui, Neemia a răspuns: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea, locul în care sunt mormintele părinţilor mei, este devastată şi porţile ei sunt arse de foc?“ — Neemia 1:1–3; 2:1–3.

19. a) Când regele Artaxerxes i-a pus întrebări, ce a făcut mai întâi Neemia? b) Ce a cerut Neemia, şi cum a recunoscut el rolul pe care l-a avut Dumnezeu în această situaţie?

¹⁹ Relatarea referitoare la Neemia continuă astfel: „Şi împăratul mi-a zis: «Ce ceri?» Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor şi am răspuns împăratului: «Dacă îi este plăcut împăratului şi dacă slujitorul tău a găsit trecere înaintea ta, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou»“. Această propunere a fost pe placul lui Artaxerxes, care a îndeplinit şi următoarea cerere a lui Neemia: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru guvernatorii de dincolo de Fluviu [Eufrat], ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda, şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile fortăreţei care aparţine de casă, pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi intra“. Neemia a recunoscut rolul pe care l-a avut Iehova în toate acestea, spunând: „Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine“. — Neemia 2:4–8.

20. a) Când a intrat în vigoare porunca „pentru restabilirea şi zidirea din nou a Ierusalimului“? b) Când au început, şi când s-au încheiat cele „şaptezeci de săptămâni“? c) Ce dovadă indică exactitatea datelor care marchează începerea şi încheierea celor „şaptezeci de săptămâni“?

²⁰ Deşi permisiunea a fost dată în luna nisan, la începutul celui de-al 20-lea an al domniei lui Artaxerxes, ‘porunca pentru restabilirea şi zidirea din nou a Ierusalimului’, în sine, a intrat în vigoare după câteva luni. Acest lucru a avut loc când Neemia a sosit la Ierusalim şi şi-a început lucrarea de restaurare. Călătoria făcută de Ezra de la Babilon la Ierusalim durase patru luni, însă Suza se afla la 322 de kilometri est de Babilon şi, prin urmare, era mai departe de Ierusalim. Deci, este foarte probabil Neemia să fi sosit la Ierusalim spre sfârşitul celui de-al 20-lea an al lui Artaxerxes, adică în 455 î.e.n. Atunci au început cele „şaptezeci de săptămâni“ prezise, sau cei 490 de ani, care aveau să se încheie la sfârşitul anului 36 e.n. — Vezi „Când a început domnia lui Artaxerxes?“, la pagina 197.

APARE „MESIA CONDUCĂTORUL“

21. a) Ce trebuia să se efectueze pe parcursul primelor „şapte săptămâni“, şi în pofida căror împrejurări? b) În ce an trebuia să apară Mesia, şi despre ce întâmplări care au avut loc la vremea aceea vorbeşte Evanghelia lui Luca?

²¹ Câţi ani au trecut până când Ierusalimul a fost efectiv reconstruit? Lucrările de restaurare a oraşului trebuiau efectuate „în timpuri de strâmtorare“, din cauza dificultăţilor apărute chiar în mijlocul evreilor şi a opoziţiei venite din partea samaritenilor şi a altora. Lucrările au fost, fără îndoială, terminate în măsura necesară în jurul anului 406 î.e.n., în intervalul celor „şapte săptămâni“, sau 49 de ani (Daniel 9:25). Urma o perioadă de 62 de săptămâni, sau 434 de ani. După această perioadă, avea să apară mult-aşteptatul Mesia. Numărând 483 de ani (49 plus 434) începând din 455 î.e.n., ajungem la anul 29 e.n. Ce s-a întâmplat atunci? Evanghelistul Luca ne spune: „În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Pilat din Pont era guvernator în Iudeea; Irod, tetrarh al Galileii; . . . cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului, predicând botezul [ca simbol al, NW] pocăinţei, pentru iertarea păcatelor“. În timpul acela ‘poporul era în aşteptarea’ lui Mesia. — Luca 3:1–3, 15.

22. Când şi prin ce mijloc a devenit Isus prezisul Mesia?

²² Ioan nu a fost promisul Mesia. Dar, în ceea ce priveşte lucrurile la care a fost martor cu ocazia botezului lui Isus din Nazaret, în toamna anului 29 e.n., Ioan a spus: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel; şi a rămas peste El. Eu nu-L cunoşteam; dar Cel care m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând, Acela este Cel care botează cu Duh Sfânt». Şi eu am văzut şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 1:32–34). La botezul său, Isus a devenit Cel Uns, adică Mesia, sau Cristos. La scurt timp după aceea, Andrei, discipolul lui Ioan, l-a întâlnit pe unsul Isus şi apoi i-a spus lui Simon Petru: „Noi am găsit pe Mesia“ (Ioan 1:41). Astfel, „Mesia Conducătorul“ a apărut exact la timp, şi anume la sfârşitul celor 69 de săptămâni!

EVENIMENTELE ULTIMEI SĂPTĂMÂNI

23. De ce trebuia „Mesia Conducătorul“ să moară, şi când avea să se întâmple aceasta?

²³ Ce trebuia să se realizeze pe parcursul celei de-a 70-a săptămâni? Gabriel a spus că perioada celor „şaptezeci de săptămâni“ fusese stabilită pentru a „înceta fărădelegea, pentru a pune capăt păcatelor, pentru a face ispăşirea nelegiuirii, pentru a introduce dreptatea veacurilor [pe timpuri indefinite, NW], pentru a pecetlui viziunea şi profeţia [profetul, NW] şi pentru a unge pe Sfântul Sfinţilor“. Pentru ca aceste lucruri să se realizeze, „Mesia Conducătorul“ trebuia să moară. Când? Gabriel a spus: „După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit [tăiat, NW] şi nu va avea nimic. . . . El va încheia un legământ cu [trebuie să menţină în vigoare legământul pentru, NW] mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare“ (Daniel 9:26a, 27a). Momentul critic a fost „la jumătatea săptămânii“, adică la jumătatea ultimei săptămâni de ani.

24, 25. a) Potrivit celor profeţite, când a murit Cristos, şi la ce anume au pus capăt moartea şi învierea lui? b) Ce perspectivă a deschis moartea lui Isus?

²⁴ Ministerul public al lui Isus Cristos a început în a doua jumătate a anului 29 e.n. şi a durat trei ani şi jumătate. Aşa cum fusese profeţit, la începutul anului 33 e.n., Cristos a fost „tăiat“ când a murit pe un stâlp de tortură, dându-şi viaţa umană ca răscumpărare pentru omenire (Isaia 53:8; Matei 20:28). Necesitatea de a aduce jertfele de animale şi darurile de mâncare cerute de Lege a încetat când înviatul Isus i-a prezentat lui Dumnezeu, în cer, valoarea vieţii sale umane depuse ca jertfă. Deşi preoţii evrei au continuat să aducă ofrande până în anul 70 e.n., când templul din Ierusalim a fost distrus, aceste jertfe nu mai erau acceptate de Dumnezeu. Ele fuseseră înlocuite cu o jertfă mai bună, o jertfă care nu trebuia să fie înnoită. Apostolul Pavel a scris: „[Cristos] a adus [pentru totdeauna, NW] o singură jertfă pentru păcate . . . Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei sfinţiţi“. — Evrei 10:12, 14.

²⁵ Deşi păcatul şi moartea au continuat să chinuiască omenirea, tăierea în moarte şi învierea lui Isus la viaţă cerească au împlinit profeţia. Acest lucru a făcut să ‘înceteze fărădelegea, a pus capăt păcatelor, a făcut ispăşirea nelegiuirii şi a introdus dreptatea’. Dumnezeu a înlăturat legământul Legii, care îi punea în evidenţă şi îi condamna pe evrei ca păcătoşi (Romani 5:12, 19, 20; Galateni 3:13, 19; Efeseni 2:15; Coloseni 2:13, 14). Acum păcatele răufăcătorilor penitenţi puteau fi anulate şi, astfel, pedepsele puteau fi revocate. Prin intermediul jertfei de ispăşire a lui Mesia, a devenit posibilă împăcarea cu Dumnezeu pentru cei care exercitau credinţă. Ei puteau aştepta cu nerăbdare să primească din partea lui Dumnezeu darul ‘vieţii veşnice prin Cristos Isus’ (NW). — Romani 3:21–26; 6:22, 23; 1 Ioan 2:1, 2.

26. a) Deşi legământul Legii fusese înlăturat, ce legământ a fost ‘menţinut în vigoare timp de o săptămână’? b) Ce s-a întâmplat la sfârşitul celei de-a 70-a săptămâni?

²⁶ În felul acesta, în 33 e.n., Iehova a înlăturat legământul Legii prin intermediul morţii lui Cristos. Dar, de ce s-a putut spune că Mesia „trebuie să menţină în vigoare legământul pentru mulţi, timp de o săptămână“? Pentru că el a păstrat în vigoare legământul Avraamic. Până la sfârşitul celei de-a 70-a săptămâni, Dumnezeu a acordat descendenţilor evrei ai lui Avraam binecuvântările care decurg din acest legământ. La finalul celor „şaptezeci de săptămâni“ de ani însă, în 36 e.n., apostolul Petru i-a predicat italianului devotat, Cornelius, celor din casa acestuia şi altor neevrei. Şi începând din acea zi, vestea bună a început să fie declarată oamenilor naţiunilor. — Faptele 3:25, 26; 10:1–48; Galateni 3:8, 9, 14.

27. Ce ‘Sfântă a Sfintelor’ a fost unsă, şi cum?

²⁷ Profeţia a prezis, de asemenea, ungerea ‘Sfintei Sfintelor’. Aceasta nu se referă la ungerea Locului Preasfânt, sau a încăperii celei mai ascunse, din templul din Ierusalim. Expresia „Sfânta Sfintelor“ folosită aici se referă la sanctuarul ceresc al lui Dumnezeu. Acolo, Isus i-a prezentat Tatălui său valoarea jertfei sale umane. În 29 e.n., botezul lui Isus a uns, sau a pus deoparte, acea realitate spirituală cerească, reprezentată de Locul Preasfânt al tabernacolului şi apoi al templului de pe pământ. — Evrei 9:11, 12.

PROFEŢIA CONFIRMATĂ DE DUMNEZEU

28. Ce se înţelegea prin ‘pecetluirea viziunii şi a profetului’?

²⁸ Profeţia mesianică rostită de îngerul Gabriel vorbea şi despre ‘pecetluirea viziunii şi a profetului’. Aceasta însemna că toate lucrurile profeţite în legătură cu Mesia — tot ce a realizat prin intermediul jertfei, al învierii, al prezentării sale în cer, precum şi celelalte lucruri care s-au petrecut în cea de-a 70-a săptămână — aveau să fie pecetluite cu sigiliul aprobării divine, aveau să se dovedească adevărate şi demne de încredere. Viziunea urma să fie pecetluită, sau să fie aplicată în exclusivitate la Mesia. Aceasta avea să-şi afle împlinirea în persoana lui şi în lucrarea pe care urma să o facă Dumnezeu prin intermediul lui. Putem afla interpretarea corectă a viziunii numai prin intermediul prezisului Mesia. Nimic altceva nu i-ar putea dezlega sensul.

29. Ce trebuia să se întâmple cu Ierusalimul reconstruit, şi de ce?

²⁹ Gabriel profeţise mai înainte că Ierusalimul avea să fie reconstruit. Acum el profeţeşte distrugerea oraşului reconstruit şi a templului lui, spunând: „Poporul unui prinţ care va veni va nimici cetatea şi sfântul locaş şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; până la sfârşit va fi război, o hotărâre de pustiire. . . . şi, pe aripa urâciunilor idoleşti, va veni unul care distruge, până ce prăpădul hotărât va fi vărsat asupra celui pustiit“ (Daniel 9:26b, 27b). Deşi această pustiire urma să aibă loc după cele „şaptezeci de săptămâni“, ea avea să fie o consecinţă directă a evenimentelor de pe parcursul ultimei ‘săptămâni’, când evreii l-au respins şi l-au omorât pe Cristos. — Matei 23:37, 38.

30. Potrivit documentelor istorice, cum a fost dus la îndeplinire decretul dat de Marele Stăpân al Timpului?

³⁰ Documentele istorice arată că în 66 e.n., legiunile romane conduse de guvernatorul Siriei, Cestius Gallus, au înconjurat Ierusalimul. În pofida rezistenţei opuse de evrei, forţele romane, purtând drapele, sau stindarde idolatre, au pătruns în oraş şi au început să sape sub zidul dinspre nord al templului. Faptul că se aflau acolo a făcut din ele o ‘urâciune’ care putea cauza o pustiire completă (Matei 24:15, 16). În 70 e.n., romanii conduşi de generalul Titus au venit ca un „potop“ şi au pustiit oraşul şi templul din el. Nimic nu i-a putut opri, pentru că acest lucru fusese decretat, „hotărât“, de Dumnezeu. Marele Stăpân al Timpului, Iehova, îşi împlinise din nou cuvântul!

CE AŢI ÎNŢELES?

• Ce cereri i-a adresat Daniel lui Iehova când s-au sfârşit cei 70 de ani de pustiire a Ierusalimului?

• Cât au durat cele „şaptezeci de săptămâni“, şi când au început şi când s-au sfârşit?

• Când a apărut „Mesia Conducătorul“, şi în ce moment critic a fost el „tăiat“?

• Ce legământ a fost ‘menţinut în vigoare pentru mulţi, timp de o săptămână’?

• Ce s-a întâmplat după cele „şaptezeci de săptămâni“?

[Chenarul/Fotografia de la pagina 197]

Când a început domnia lui Artaxerxes?

ISTORICII nu sunt de acord cu privire la anul în care a început domnia regelui persan Artaxerxes. Unii au plasat urcarea lui pe tron în anul 465 î.e.n., deoarece tatăl lui, Xerxes, a început să domnească în 486 î.e.n. şi a murit în cel de-al 21-lea an de domnie. Există însă dovezi potrivit cărora Artaxerxes a urcat pe tron în 475 î.e.n., iar primul său an de domnie a început în 474 î.e.n.

Inscripţiile şi sculpturile descoperite la Persepolis, capitala Persiei antice, indică faptul că Xerxes şi Darius I, tatăl său, au fost coregenţi. Dacă această coregenţă a durat 10 ani, iar Xerxes a domnit singur timp de 11 ani după moartea lui Darius, survenită în 486 î.e.n., înseamnă că primul an al domniei lui Artaxerxes este 474 î.e.n.

A doua categorie de dovezi se referă la generalul atenian Temistocle, care a învins armata lui Xerxes în 480 î.e.n. Ulterior, el a căzut în dizgraţia poporului grec, fiind acuzat de trădare. Temistocle s-a refugiat şi a căutat protecţie la curtea Persiei, unde a fost bine primit. Potrivit istoricului grec Tucidide, când s-a întâmplat acest lucru, Artaxerxes „guverna de puţin timp“. Istoricul grec Diodorus Siculus consemnează ca dată a morţii lui Temistocle anul 471 î.e.n. Întrucât Temistocle a cerut să i se acorde un an pentru a învăţa limba persană înainte de a se prezenta în audienţă la regele Artaxerxes, el trebuie să fi sosit în Asia Mică nu mai târziu de 473 î.e.n. Această dată este confirmată de lucrarea Cronica lui Eusebiu scrisă de Ieronim. Având în vedere faptul că Artaxerxes „guverna de puţin timp“ când Temistocle a sosit în Asia, în 473 î.e.n., eruditul german Ernst Hengstenberg a declarat în lucrarea sa, Christology of the Old Testament (Cristologia Vechiului Testament), că domnia lui Artaxerxes a început în 474 î.e.n., aşa cum se afirmă şi în alte surse. El a adăugat: „Cel de-al douăzecilea an al lui Artaxerxes este anul 455 înainte de Cristos“.

[Legenda fotografiei]

Bustul lui Temistocle

[Diagrama/Ilustraţiile de la paginile 188, 189]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

„ŞAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNI“

7 săptămâni 62 de săptămâni o săptămână

49 de ani 434 de ani 7 ani

[Ilustraţie pe toată pagina 180]

[Ilustraţie pe toată pagina 193]