Cristos ‘va preda Regatul’
DUPĂ ce îi învie pe continuatorii săi, Cristos reduce „la nimic orice guvernare şi orice autoritate şi putere“ (este vorba, în mod logic, de toate guvernările, autorităţile şi puterile care se află în opoziţie cu voinţa suverană a lui Dumnezeu). Apoi, la sfârşitul Domniei Milenare, el „îi va preda Dumnezeului şi Tatălui său regatul“, supunându-se „Celui care i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie toate lucrurile pentru toţi“. — 1 Corinteni 15:21–28.
Întrucât Cristos „îi va preda Dumnezeului şi Tatălui său regatul“, în ce sens este Regatul său „veşnic“, aşa cum se spune de repetate ori în Scripturi (2 Petru 1:11; Isaia 9:7; Daniel 7:14; Luca 1:33; Revelaţia 11:15)? Regatul său ‘nu va fi distrus’ niciodată; realizările lui vor dura pentru totdeauna; Isus va fi onorat veşnic pentru rolul său de Rege mesianic. — Daniel 2:44.
Pe parcursul Domniei de O Mie de Ani, Cristos îşi va exercita autoritatea asupra pământului îndeplinind şi un serviciu preoţesc în favoarea omenirii ascultătoare (Revelaţia 5:9, 10; 20:6; 21:1–3). Prin acest mijloc se va pune capăt dominaţiei păcatului şi a morţii asupra omenirii ascultătoare, odinioară supusă „legii“ lor, lăsând loc bunătăţii nemeritate şi dreptăţii (Romani 5:14, 17, 21). Dat fiind că locuitorii pământului vor fi eliberaţi complet de sub stăpânirea păcatului şi a morţii, Isus nu va mai trebui să slujească drept ‘ajutor de la Tatăl’ care să asigure concilierea pentru păcatele oamenilor imperfecţi (1 Ioan 2:1, 2). El va aduce omenirea la starea de perfecţiune de care s-a bucurat Adam în Eden. Fiind perfect, Adam nu avea nevoie de cineva care să mijlocească pentru el în relaţiile cu Dumnezeu în vederea unei concilieri. Deci şi la sfârşitul Domniei de O Mie de Ani a lui Isus, locuitorii pământului vor putea da şi vor trebui să dea socoteală pentru faptele lor înaintea lui Iehova Dumnezeu, Judecătorul Suprem, fără intervenţia vreunui mediator legal sau ajutor. Iehova, Suveranul Suprem, va deveni astfel „toate lucrurile pentru toţi“. Aceasta înseamnă că scopul lui Dumnezeu de a „aduna din nou toate lucrurile în Cristosul, lucrurile din ceruri şi lucrurile de pe pământ“, va fi fost pe deplin realizat. — 1 Corinteni 15:28; Efeseni 1:9, 10.
Domnia Milenară a lui Isus îşi va fi atins pe deplin scopul. Pământul, odinioară un focar de răzvrătire, va deveni din nou o parte integrantă pură şi de necontestat a domeniului guvernat de Suveranul universului. Între Iehova şi omenirea ascultătoare nu va mai fi nevoie de un regat auxiliar.
Însă, după toate acestea, integritatea şi devoţiunea tuturor supuşilor pământeşti ai Regatului vor fi puse pentru ultima dată la încercare. Satan va fi eliberat din abis, închisoarea sa. Cei ce vor ceda tentaţiilor lui vor ridica aceeaşi problemă care s-a ivit şi în Eden: legitimitatea suveranităţii universale a lui Dumnezeu. Acest lucru reiese din faptul că ei vor ataca „tabăra sfinţilor şi oraşul iubit“. Întrucât această controversă va fi fost soluţionată şi clasată de Tribunalul ceresc, răzvrătirea nu va mai fi tolerată. Cei care nu-i vor rămâne loiali lui Dumnezeu nu vor mai putea să apeleze la Cristos Isus ca ‘ajutor conciliator’. Iehova Dumnezeu va fi pentru ei „toate lucrurile“ şi de aceea nu vor mai avea drept de apel şi nici nu vor mai putea beneficia de un mediator. Toţi răzvrătiţii, atât oameni, cât şi spirite, vor fi condamnaţi de Dumnezeu la distrugere în „moartea a doua“. — Revelaţia 20:7–15.