Iehova iubeşte dreptatea şi justiţia
O FETIŢĂ din Sarajevo se întreabă de ce copiii din oraşul ei trebuie să îndure atâta suferinţă. „N-am făcut nimic. Suntem nevinovaţi“, spune ea. Nişte mame argentiniene înnebunite de durere au protestat timp de aproximativ 15 ani într-o piaţă publică din Buenos Aires din cauza dispariţiei fiilor lor. Un african pe nume Emanuel, a cărui mamă şi trei surori au fost masacrate cu brutalitate în timpul unei izbucniri de violenţă etnică, declară: „Fiecare trebuie să-şi primească răsplata cuvenită . . . Noi vrem justiţie“.
Justiţia este una dintre calităţile principale ale lui Iehova Dumnezeu. „Toate căile Lui sunt drepte [justiţie, NW]“, spune Biblia. Într-adevăr, Iehova „iubeşte dreptatea şi judecata [justiţia, NW]“ (Deuteronomul 32:4; Psalmul 33:5). Pentru a-l cunoaşte bine pe Dumnezeu trebuie să-i înţelegem simţul justiţiei şi să învăţăm să imităm acest simţ. — Osea 2:19, 20; Efeseni 5:1.
Concepţia noastră despre justiţie a fost modelată, probabil, de modul în care privesc oamenii această calitate. În unele părţi ale lumii, justiţia este deseori reprezentată printr-o femeie legată la ochi care ţine o sabie şi o balanţă. Se presupune că justiţia umană este imparţială, adică oarbă la bogăţie sau la puterea influenţei. Ea ar trebui să cântărească în balanţă cu atenţie vinovăţia sau nevinovăţia celor acuzaţi. Cu sabia, justiţia ar trebui să-i apere pe nevinovaţi şi să-i pedepsească pe răufăcători.
Cartea Right and Reason—Ethics in Theory and Practice (Dreptul şi raţiunea: etici în teorie şi practică) spune că „justiţia are legătură cu legea, cu obligaţia, cu drepturile şi cu îndatoririle şi ea îşi aplică sentinţele în mod imparţial sau pe merit“. Însă justiţia lui Iehova merge mult mai departe. Putem vedea acest lucru analizând faptele şi calităţile lui Isus Cristos, cel care seamănă foarte mult cu Tatăl său ceresc. — Evrei 1:3.
Evanghelistul Matei a aplicat cuvintele din Isaia 42:3 la Isus, declarând: „Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata [justiţia, NW]“. Isus le-a adus un mesaj mângâietor oamenilor care erau asemenea unei trestii rupte, aplecate şi chiar călcate în picioare. Ei erau ca un fitil care fumegă, ca şi cum ultimul lor licăr de viaţă era aproape să se stingă. În loc să frângă, figurativ vorbind, trestiile rupte şi să stingă fitilele fumegânde, Isus a avut milă faţă de cei suferinzi, i-a învăţat, i-a vindecat şi i-a făcut să vadă clar justiţia lui Iehova Dumnezeu (Matei 12:10–21). Aşa cum prezicea profeţia lui Isaia, acest gen de justiţie trezea speranţă.
Îndurarea şi justiţia lui Iehova
Îndurarea este o parte intrinsecă a justiţiei lui Dumnezeu. Acest lucru a ieşit în evidenţă când Isus a fost pe pământ. El a reprezentat în mod perfect normele justiţiei şi ale dreptăţii lui Dumnezeu. Însă scribii şi fariseii iudei au căutat să obţină dreptatea urmând un cod de legi rigid, dintre care majoritatea erau concepute de ei înşişi. De obicei, dreptatea lor legalistică făcea abstracţie de îndurare. Multe dispute care au avut loc între Isus şi farisei au gravitat în jurul acestei chestiuni: Care este adevărata justiţie şi dreptate? — Matei 9:10–13; Marcu 3:1–5; Luca 7:36–47.
Isus a arătat cum pot fi trataţi alţii într-un mod drept şi just. Un bărbat versat în Lege l-a întrebat odată pe Isus ce era necesar pentru a moşteni viaţa veşnică. Drept răspuns, Isus i-a pus o întrebare şi l-a lăudat când acesta a spus că cele două legi mai importante erau să-l iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea ta şi să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Apoi bărbatul a întrebat: „Cine este aproapele meu?“ Isus a răspuns relatând ilustrarea despre bunul samaritean. — Luca 10:25–37.
În ilustrarea lui Isus despre samaritean au fost exemplificate dreptatea lui Iehova şi justiţia sa plină de îndurare. Ajutând în mod altruist un om rănit pe care nu îl cunoştea, samariteanul a făcut un lucru corect, drept şi care a demonstrat milă. Când a fost pe pământ, Isus însuşi a manifestat acelaşi spirit. El a fost drept şi just. În plus, el şi-a dat viaţa pentru oamenii nevoiaşi, pentru omenirea păcătoasă şi imperfectă, supusă suferinţei, bolii şi morţii. Apostolul Pavel a asociat dreptatea cu răscumpărarea. El a scris: „După cum printr-o singură greşeală a venit condamnarea peste toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură faptă de dreptate a venit către toţi oamenii o îndreptăţire a vieţii“ (Romani 5:18). Această „singură faptă de dreptate“ a fost modul divin de a elibera omenirea de consecinţele dezastruoase ale păcatului lui Adam, de care omenirea nu era răspunzătoare în mod direct.
Justiţia lui Dumnezeu a urmărit răscumpărarea omenirii păcătoase şi, în acelaşi timp, susţinerea principiilor drepte. Ignorarea păcatului ar fi fost un lucru atât nedrept, cât şi neiubitor, întrucât ar fi încurajat nelegiuirea. Pe de altă parte, dacă justiţia lui Dumnezeu s-ar fi limitat fie la acordarea unei recompense, fie la aplicarea unei pedepse, situaţia omenirii ar fi fost fără speranţă. Potrivit Bibliei, „plata păcatului este moartea“ şi „nu este nici un om drept, nici unul măcar“ (Romani 3:10; 6:23). Cu un preţ foarte mare pentru el însuşi şi pentru Fiul său preaiubit, Iehova a furnizat o jertfă ispăşitoare pentru păcate. — 1 Ioan 2:1, 2.
Răscumpărarea arată că justiţia divină este întreţesută cu iubirea principială (în greacă, agápe). Într-adevăr, justiţia lui Dumnezeu este rezultatul principiilor sale drepte: o reflectare a normelor sale morale. Prin urmare, când este exercitată de Dumnezeu, agápe este iubirea ce stă la baza justiţiei divine (Matei 5:43–48). Deci dacă înţelegem cu adevărat justiţia lui Iehova, vom avea o încredere absolută în hotărârile sale judecătoreşti. În calitate de „Cel care judecă tot pământul“, el face întotdeauna ce este drept. — Geneza 18:25; Psalmul 119:75.
Imitaţi justiţia lui Iehova
Biblia ne îndeamnă să urmăm „exemplul lui Dumnezeu“ (Efeseni 5:1). Aceasta înseamnă să-i imităm atât justiţia, cât şi iubirea. Însă, dat fiind faptul că suntem imperfecţi, căile noastre nu sunt atât de înalte cum sunt cele ale lui Iehova Dumnezeu (Isaia 55:8, 9; Ezechiel 18:25). Aşadar, cum putem demonstra că iubim justiţia şi dreptatea? Îmbrăcând „noua personalitate, care a fost creată conform voinţei lui Dumnezeu, în adevărată dreptate şi loialitate“ (Efeseni 4:24, NW). Atunci vom iubi ceea ce iubeşte Dumnezeu şi vom urî ceea ce urăşte el. ‘Adevărata dreptate’ se abţine de la violenţă, imoralitate, necurăţie şi apostazie, întrucât acestea violează ceea ce este sfânt (Psalmul 11:5; Efeseni 5:3–5; 2 Timotei 2:16, 17). Justiţia divină ne îndeamnă şi să manifestăm un interes sincer faţă de alţii. — Psalmul 37:21; Romani 15:1–3.
În plus, dacă apreciem caracterul îndurător al justiţiei lui Dumnezeu, nu vom fi înclinaţi să ne judecăm fraţii sau surorile de credinţă. Am putea noi oare să-i înţelegem aşa cum îi înţelege Iehova? Nu i-am judeca din punctul nostru de vedere? Astfel, Isus a avertizat: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul care este în ochiul fratelui tău şi nu zăreşti bârna care este în ochiul tău? Sau, cum zici fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău», şi iată, tu ai o bârnă în ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea clar să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“ (Matei 7:1–5). O evaluare sinceră a propriilor imperfecţiuni ne va reţine să facem judecăţi pe care Iehova le-ar considera nedrepte.
Bătrânii numiţi ai congregaţiei sunt obligaţi să judece cazurile grave de nelegiuire (1 Corinteni 5:12, 13). Când fac acest lucru, ei îşi amintesc faptul că justiţia lui Dumnezeu încearcă să exercite îndurare acolo unde este posibil. Dacă nu există motive pentru aceasta, cum este în cazul răufăcătorilor nepenitenţi, nu se poate aştepta îndurare. Însă bătrânii nu exclud din congregaţie un astfel de răufăcător doar din răzbunare. Ei speră că acţiunea de excludere în sine îl va trezi la realitate (Compară cu Ezechiel 18:23.) Sub autoritatea lui Cristos, bătrânii slujesc în interesul justiţiei, iar aceasta include faptul de a fi „ca un adăpost împotriva vântului“ (Isaia 32:1, 2). Prin urmare, ei trebuie să dea dovadă de nepărtinire şi de rezonabilitate. — Deuteronomul 1:16, 17.
Semănaţi cu dreptate
În timp ce aşteptăm dreapta lume nouă a lui Dumnezeu, trebuie să ‘căutăm dreptatea’ pentru a ne bucura de favoarea divină (Ţefania 2:3; 2 Petru 3:13). Această idee este minunat exprimată în cuvintele consemnate în Osea 10:12: „Semănaţi cu dreptate şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este timpul să căutaţi pe DOMNUL, până ce va veni şi va ploua dreptatea peste voi“.
În viaţa cotidiană avem multe ocazii de a ‘semăna cu dreptate’, aşa cum a ilustrat Isus în parabola sa despre bunul samaritean. Iehova garantează că vom „secera potrivit cu îndurarea“. Dacă perseverăm pe „cărarea dreptăţii“, vom continua să primim instruire în dreptate sub domnia Regatului (Isaia 40:14). Odată cu trecerea timpului vom ajunge, fără îndoială, să apreciem şi mai mult faptul că Iehova iubeşte dreptatea şi justiţia. — Psalmul 33:4, 5.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]
Bunul samaritean a exemplificat justiţia lui Iehova.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]
Isus a avut milă faţă de oamenii suferinzi, care erau asemenea trestiilor rupte.