HABACUC (CARTEA BIBLICĂ)

Carte din Scripturile ebraice; atât în textele ebraice, cât și în Septuaginta și în majoritatea Bibliilor în limba română, cartea este a opta din grupul celor numite „profeții mici”. Este compusă din două părți: 1) un dialog între scriitor și Iehova (cap. 1, 2); 2) o rugăciune în stilul cântecelor de jale (cap. 3).

Scriitor. Scriitorul este prezentat în interiorul cărții. Redactarea ambelor părți îi este atribuită „profetului Habacuc”. (1:1; 3:1; vezi HABACUC.)

Canonicitate. Canonicitatea cărții Habacuc este confirmată de cataloage antice ale Scripturilor ebraice. Deși nu menționează cu numele cartea Habacuc, aceste cataloage o acceptă implicit, întrucât fac referire la cei „doisprezece profeți mici”; fără ea, numărul 12 ar fi incomplet. Canonicitatea cărții este sprijinită fără echivoc de citarea unor pasaje din ea în Scripturile grecești creștine. Deși nu îl menționează cu numele pe profet, Pavel a citat din Habacuc 1:5 (LXX) când le-a vorbit evreilor necredincioși. (Fa 13:40, 41) El a citat și din Habacuc 2:4 („Dar cel drept va trăi prin fidelitatea lui”) când i-a încurajat pe creștini să manifeste credință. (Ro 1:16, 17; Ga 3:11; Ev 10:38, 39)

Printre sulurile de la Marea Moartă a fost găsit un manuscris din Habacuc (cap. 1, 2) redactat în ebraica premasoretică, care conține un comentariu adiacent. Este demn de remarcat că în acest text numele lui Iehova apare scris cu litere ebraice antice, pe când în comentariu numele divin este evitat și înlocuit cu termenul ebraic ʼEl, care înseamnă „Dumnezeu”.

Erudiții consideră că acest sul a fost scris la finalul secolului I î.e.n., fiind astfel cel mai vechi manuscris existent din cartea lui Habacuc. În manuscris, versetul din Habacuc 1:6 conține termenul „caldeeni”; aceasta confirmă exactitatea textului masoretic, care arată că Iehova i-a folosit pe caldeeni, sau babilonieni, pentru a-și îndeplini scopul.

Perioada redactării și contextul istoric. Afirmația „Iehova este în templul său sfânt” (Hab 2:20) și nota cu care se încheie Habacuc 3:19 („Către dirijor, pe instrumentele mele cu coarde”) demonstrează că Habacuc a profețit înainte de distrugerea din 607 î.e.n. a templului construit de Solomon în Ierusalim. De asemenea, declarația lui Iehova, ʻîi ridic pe caldeeniʼ (1:6), precum și caracterul general al profeției arată că babilonienii, sau caldeenii, nu pustiiseră încă Ierusalimul. Însă Habacuc 1:17 ar putea sugera că aceștia începuseră deja să distrugă unele națiuni. În timpul domniei în Iuda a bunului rege Iosia (659-629 î.e.n.), caldeenii și mezii au cucerit orașul Ninive (632 î.e.n.), Babilonul fiind astfel în ascensiune ca putere mondială. (Na 3:7)

Unii, însă, sunt de acord cu tradiția rabinică ce susține că Habacuc a profețit mai devreme, în timpul domniei regelui Manase în Iuda. Aceștia cred că Habacuc era unul dintre profeții la care se face referire în 2 Regi 21:10 și 2 Cronici 33:10. De asemenea, aceștia susțin că, deoarece babilonienii nu reprezentau încă o amenințare, iudeii au fost înclinați să nu asculte profeția lui Habacuc. (Vezi Hab 1:5, 6.)

Totuși, la începutul domniei lui Ioiachim, Iuda se afla sub influența Egiptului (2Re 23:34, 35); și aceasta era o perioadă în care profeția că Dumnezeu îi va ridica pe caldeeni pentru a-i pedepsi pe locuitorii neascultători din Iuda putea fi pentru ei ʻo lucrare pe care să nu o creadă chiar dacă le-a fi istorisităʼ. (Hab 1:5, 6) Regele babilonian Nebucadnețar l-a înfrânt pe faraonul Neco la Carchemiș în 625 î.e.n., în al patrulea an de domnie al regelui Ioiachim. (Ier 46:2) Deci este posibil ca Habacuc să fi anunțat și să fi consemnat profeția înainte de acel eveniment, încheindu-și scrierea aproximativ în 628 î.e.n. în Iuda. Deoarece se vorbește la viitor despre amenințarea caldeenilor, deducem că Ioiachim nu devenise încă vasal al Babilonului (620-618 î.e.n.). (2Re 24:1)

Stilul. Cartea este scrisă într-un stil energic și emoționant, cuprinzând ilustrări pline de viață și comparații. (Hab 1:8, 11, 14, 15; 2:5, 11, 14, 16, 17; 3:6, 8-11) Într-un comentariu referitor la stilul lui Habacuc, S. R. Driver a spus: „Forța literară a lui Habacuc este remarcabilă. Deși scurtă, cartea lui este foarte puternică; descrierile sunt expresive și dinamice, iar ideile și exprimarea sunt poetice”. Evident, aceste calități sunt, în principal, rodul inspirației divine.

Cartea lui Habacuc scoate în evidență supremația lui Iehova asupra tuturor națiunilor (Hab 2:20; 3:6, 12), subliniind suveranitatea sa universală. De asemenea, cartea accentuează că cei drepți vor trăi prin credință (2:4) și insuflă încredere în Iehova, arătând că El nu moare (1:12), că treieră națiunile cu dreptate și că își salvează poporul. (3:12, 13) Pentru cei ce exultă în el, Iehova se va dovedi Dumnezeul salvării și sursa puterii dătătoare de viață. (3:18, 19)

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN HABACUC

Oferă un răspuns la întrebarea: Îi va executa Dumnezeu pe cei răi?

Scrisă probabil în jurul anului 628 î.e.n., când caldeeni începeau să devină o putere mondială, însă înainte ca Ioiachim să le ajungă vasal

Strigând după ajutor, Habacuc întreabă cât va mai permite Dumnezeu să existe cei răi (1:1–2:1)

Când Iehova spune că îi va ridica pe caldeeni ca instrument prin care va executa pedeapsa, Habacuc nu înțelege de ce ar folosi Cel Sfânt un popor atât de trădător, care face un dumnezeu din mașina lui de război, al cărui năvod adună oamenii precum peștii și care ucide fără milă alte popoare

Profetul așteaptă răspunsul lui Iehova, conștientizând că merită să fie mustrat

Ca răspuns, Iehova spune că are un timp fixat și anunță vaiurile ce vor veni asupra caldeenilor (2:2-20)

Iehova oferă asigurarea că, deși ar putea părea că viziunea profetică întârzie să se împlinească, ea este „pentru timpul fixat, aleargă gâfâind spre sfârșit”

Anunțarea vaiurilor ce vor veni asupra caldeenilor, pe care Iehova îi folosește ca pe un instrument, arată că aceștia nu vor rămâne nepedepsiți pentru jefuirea altor națiuni, pentru nimicirea multor popoare, pentru construirea orașelor prin vărsare de sânge, pentru că le-au dat altora să bea din cupa înfrângerii umilitoare și pentru practicarea idolatriei

Profetul îl roagă pe Iehova să treacă la acțiune, dar și să arate îndurare în ziua necazului ce va veni (3:1-19)

Amintindu-și manifestările de putere ale lui Iehova din trecut, profetul este cuprins de teamă și tremur, însă este hotărât să aștepte liniștit ziua necazului, exultând în Dumnezeul salvării sale

Chiar dacă toate mijloacele de existență ar dispărea, Habacuc este hotărât să exulte în Iehova ca Dumnezeu al salvării, Cel care îi dă putere