În manuscris, versetul din Habacuc 1:6 conține termenul „caldeeni”; aceasta confirmă exactitatea textului masoretic, care arată că Iehova i-a folosit pe caldeeni, sau babilonieni, pentru a-și îndeplini scopul.

De asemenea, declarația lui Iehova, ʻîi ridic pe caldeeniʼ (1:6), precum și caracterul general al profeției arată că babilonienii, sau caldeenii, nu pustiiseră încă Ierusalimul. Însă Habacuc 1:17 ar putea sugera că aceștia începuseră deja să distrugă unele națiuni. În timpul domniei în Iuda a bunului rege Iosia (659-629 î.e.n.), caldeenii și mezii au cucerit orașul Ninive (632 î.e.n.), Babilonul fiind astfel în ascensiune ca putere mondială. (Na 3:7)

Unii, însă, sunt de acord cu tradiția rabinică ce susține că Habacuc a profețit mai devreme, în timpul domniei regelui Manase în Iuda. Aceștia cred că Habacuc era unul dintre profeții la care se face referire în 2 Regi 21:10 și 2 Cronici 33:10. De asemenea, aceștia susțin că, deoarece babilonienii nu reprezentau încă o amenințare, iudeii au fost înclinați să nu asculte profeția lui Habacuc. (Vezi Hab 1:5, 6.)

Totuși, la începutul domniei lui Ioiachim, Iuda se afla sub influența Egiptului (2Re 23:34, 35); și aceasta era o perioadă în care profeția că Dumnezeu îi va ridica pe caldeeni pentru a-i pedepsi pe locuitorii neascultători din Iuda putea fi pentru ei ʻo lucrare pe care să nu o creadă chiar dacă le-a fi istorisităʼ. (Hab 1:5, 6) Regele babilonian Nebucadnețar l-a înfrânt pe faraonul Neco la Carchemiș în 625 î.e.n., în al patrulea an de domnie al regelui Ioiachim. (Ier 46:2) Deci este posibil ca Habacuc să fi anunțat și să fi consemnat profeția înainte de acel eveniment, încheindu-și scrierea aproximativ în 628 î.e.n. în Iuda. Deoarece se vorbește la viitor despre amenințarea caldeenilor, deducem că Ioiachim nu devenise încă vasal al Babilonului (620-618 î.e.n.). (2Re 24:1)