Marele templu spiritual al lui Iehova

„Avem un astfel de Mare Preot . . . ca slujitor al Locului preasfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat de Domnul, nu de om.“ — EVREI 8:1, 2.

 1. Ce măsură iubitoare a luat Dumnezeu în favoarea omenirii păcătoase?

IEHOVA DUMNEZEU, în marea sa iubire pentru omenire, a furnizat o jertfă pentru a îndepărta păcatele lumii (Ioan 1:29; 3:16). Acest lucru a pretins transferarea vieţii Fiului său întâi-născut din ceruri în uterul unei evreice virgine pe nume Maria. Îngerul lui Iehova i-a explicat în mod clar Mariei că copilul pe care avea să-l conceapă „se va chema sfânt, Fiu al lui Dumnezeu“ (Luca 1:34, 35, Noul Testament, Pascal). Iosif, care era logodit cu Maria, a fost informat cu privire la natura miraculoasă a conceperii lui Isus şi a aflat că acesta avea ‘să mântuiască poporul Său de păcatele lui’. — Matei 1:20, 21.

 2. Ce a făcut Isus când a avut aproximativ 30 de ani, şi de ce?

² Pe măsură ce creştea, Isus trebuie să fi înţeles unele dintre aceste aspecte cu privire la naşterea sa miraculoasă. El ştia că Tatăl său ceresc avea pentru el o lucrare salvatoare de vieţi, pe care el urma să o efectueze pe pământ. Astfel, ca adult în vârstă de aproximativ 30 de ani, Isus s-a prezentat la profetul lui Dumnezeu, Ioan, pentru a fi botezat în râul Iordan. — Marcu 1:9; Luca 3:23.

 3. a) Ce a vrut Isus să spună prin cuvintele: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici dar“? b) Ce exemplu remarcabil le-a dat Isus tuturor celor care doresc să devină discipoli ai săi?

³ În momentul botezului său, Isus se ruga (Luca 3:21). Conform dovezilor, începând din acest moment al vieţii sale, el a împlinit cuvintele Psalmului 40:6–8, aşa cum a arătat mai târziu apostolul Pavel: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici dar, ci Mi-ai pregătit un trup“ (Evrei 10:5). Astfel, Isus a arătat că era conştient de faptul că Dumnezeu ‘nu a voit’ ca în templul din Ierusalim să se mai aducă jertfe de animale. Mai mult, Isus a înţeles că Dumnezeu îi pregătise un corp uman perfect pentru a-l oferi ca jertfă. Această jertfă avea să îndepărteze orice necesitate viitoare de jertfe de animale. Arătându-şi dorinţa sinceră de a se supune voinţei lui Dumnezeu, Isus s-a rugat în continuare: „Iată-Mă, (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!“ (Evrei 10:7). Ce exemplu remarcabil de curaj şi devoţiune altruistă le-a dat Isus în ziua aceea tuturor celor care aveau să devină discipoli ai săi! — Marcu 8:34.

 4. Cum şi-a arătat Dumnezeu aprobarea faţă de ofranda de sine oferită de Isus?

⁴ A acceptat Dumnezeu rugăciunea rostită de Isus la botez? Să-l lăsăm pe unul dintre apostolii aleşi ai lui Isus să răspundă: „Şi Isus, fiind botezat, S-a ridicat îndată din apă. Şi iată, cerurile I s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată, s-a auzit un glas din ceruri zicând: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea»“. — Matei 3:16, 17; Luca 3:21, 22.

 5. Ce a reprezentat altarul fizic al templului?

⁵ Faptul că Dumnezeu a acceptat prezentarea corpului lui Isus ca jertfă a însemnat că, în sens spiritual, devenise proeminent un altar mai mare decât cel din templul din Ierusalim. Altarul fizic, unde erau aduse animalele pentru jertfă, prefigura acest altar spiritual, care reprezenta, de fapt, „voia“ lui Dumnezeu, sau demersurile făcute de el în vederea acceptării vieţii umane a lui Isus ca jertfă (Evrei 10:10). Iată de ce apostolul Pavel le-a putut scrie colaboratorilor creştini următoarele: „Noi avem un altar de la care n-au drept să mănânce cei care slujesc în cort [sau templu]“ (Evrei 13:10). Cu alte cuvinte, adevăraţii creştini trag foloase dintr-o jertfă superioară de ispăşire a păcatelor, jertfă pe care majoritatea preoţilor evrei au respins-o.

 6. a) Ce a ieşit în evidenţă în momentul botezului lui Isus? b) Ce înseamnă numele Mesia, respectiv Cristos?

⁶ Ungerea lui Isus cu spirit sfânt a semnificat faptul că Dumnezeu făcuse acum toate demersurile în vederea aducerii în existenţă a templului său spiritual, avându-l pe Isus ca Mare Preot (Faptele 10:38; Evrei 5:5). Discipolul Luca a precizat sub inspiraţie anul împlinirii acestui eveniment crucial, şi anume „anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar“ (Luca 3:1–3). Acest an corespunde anului 29 e.n. — exact 69 de săptămâni de ani, sau 483 de ani, de la porunca de rezidire a zidurilor Ierusalimului dată de regele Artaxerxes (Neemia 2:1, 5–8). Conform profeţiei, „Mesia, Prinţul“ avea să apară în acel an profeţit (Daniel 9:25). Evident, mulţi evrei ştiau acest lucru. Luca spune că ‘poporul era în aşteptarea’ apariţiei lui Mesia, sau a lui Cristos, nume ce provin din cuvintele ebraic şi grecesc care au aceeaşi semnificaţie, „Unsul“. — Luca 3:15.

 7. a) Când a uns Dumnezeu „Locul Preasfânt“, şi ce a însemnat acest lucru? b) Ce altceva s-a întâmplat cu Isus în momentul botezului său?

⁷ În momentul botezului lui Isus, locuinţa cerească a lui Dumnezeu a fost unsă, sau separată, devenind „Sfânta Sfintelor“ din marele templu spiritual (Daniel 9:24, NW). ‘Adevăratul cort [sau templu], care a fost ridicat de Domnul, nu de om’, a început să funcţioneze (Evrei 8:2). De asemenea, prin botezul său cu apă şi spirit sfânt, omul Isus Cristos a fost născut din nou ca Fiu spiritual al lui Dumnezeu. (Compară cu Ioan 3:3.) Aceasta însemna că, în cele din urmă, Dumnezeu avea să-l aducă pe Fiul său la viaţă cerească, unde acesta avea să slujească la dreapta Tatălui său, ca Rege şi Mare Preot „în veac, după rânduiala lui Melhisedec“. — Evrei 6:20; Psalmul 110:1, 4.

Locul Preasfânt din cer

 8. Ce noi valenţe căpăta acum tronul ceresc al lui Dumnezeu?

⁸ În ziua botezului lui Isus, tronul ceresc al lui Dumnezeu căpăta noi valenţe. Indicarea unei jertfe umane perfecte pentru ispăşirea păcatelor lumii punea în lumină sfinţenia lui Dumnezeu în contrast cu starea de păcat a omului. Îndurarea lui Dumnezeu a fost şi ea scoasă în evidenţă prin faptul că acum el se arăta dispus să accepte o reconciliere, sau împăcare. Astfel, tronul ceresc al lui Dumnezeu devenea asemenea locului lăuntric din templu, unde marele preot intra o dată pe an cu sânge de animal pentru a ispăşi păcatele în mod simbolic.

 9. a) Ce reprezenta perdeaua dintre Locul Sfânt şi Locul Preasfânt? b) Cum a putut trece Isus dincolo de perdeaua templului spiritual al lui Dumnezeu?

⁹ Perdeaua care separa Locul Sfânt de Locul Preasfânt reprezenta corpul carnal al lui Isus (Evrei 10:19, 20). Acest corp era bariera care îl împiedica pe Isus să aibă acces la persoana Tatălui său în timp ce era om pe pământ (1 Corinteni 15:50). În momentul morţii lui Isus, „perdeaua templului s-a rupt în două, de sus până jos“ (Matei 27:51). Acest lucru a indicat în mod remarcabil că bariera care împiedica intrarea lui Isus în cer era acum înlăturată. Trei zile mai târziu, Iehova Dumnezeu a înfăptuit un miracol extraordinar. El l-a sculat pe Isus din morţi, nu ca om muritor, din carne şi sânge, ci ca fiinţă spirituală glorioasă care „rămâne în veac“ (Evrei 7:24). Patruzeci de zile mai târziu, Isus s-a înălţat la cer şi a intrat în adevăratul ‘Loc Preasfânt’, „ca să Se înfăţişeze . . . pentru noi, înaintea lui Dumnezeu“. — Evrei 9:24.

10. a) Ce s-a întâmplat după ce Isus a prezentat valoarea jertfei sale Tatălui său ceresc? b) Ce a însemnat pentru discipolii lui Cristos ungerea lor cu spirit sfânt?

¹⁰ A acceptat Dumnezeu valoarea sângelui vărsat al lui Isus ca ispăşire pentru păcatele lumii? Bineînţeles! Confirmarea acestui lucru a avut loc exact după 50 de zile de la învierea lui Isus, cu ocazia celebrării Penticostei. Spiritul sfânt al lui Dumnezeu a fost turnat peste 120 de discipoli ai lui Isus, care erau adunaţi laolaltă în Ierusalim (Faptele 2:1, 4, 33). Asemenea Marelui lor Preot, Isus Cristos, ei erau acum unşi pentru a sluji ca ‘preoţie sfântă, ca să aducă jertfe duhovniceşti’ în marele templu spiritual al lui Dumnezeu (1 Petru 2:5). În plus, aceşti unşi constituiau un „neam sfânt“, noua naţiune a lui Dumnezeu, şi anume Israelul spiritual. Începând de atunci, toate profeţiile despre lucruri bune cu privire la Israel, ca, de pildă, promisiunea unui „legământ nou“ consemnată în Ieremia 31:31, aveau să se aplice congregaţiei creştinilor unşi, adevăratul ‘Israel al lui Dumnezeu’. — 1 Petru 2:9; Galateni 6:16.

Alte caracteristici ale templului spiritual al lui Dumnezeu

11, 12. a) Ce a reprezentat curtea preoţească în cazul lui Isus, şi ce este ea în cazul continuatorilor săi unşi? b) Ce reprezintă ligheanul cu apă, şi cum este el folosit?

¹¹ Deşi Locul Preasfânt reprezenta ‘chiar cerul’, unde Dumnezeu stă pe tron, toate celelalte caracteristici ale templului spiritual al lui Dumnezeu se referă la lucrurile de pe pământ (Evrei 9:24). În templul din Ierusalim exista o curte preoţească interioară, în care se afla un altar pentru jertfe şi un lighean mare pentru apă, pe care preoţii îl foloseau pentru a se spăla înainte de a îndeplini serviciul sacru. Ce reprezintă aceste lucruri în templul spiritual al lui Dumnezeu?

¹² În cazul lui Isus Cristos, curtea preoţească interioară a reprezentat starea sa fără păcat ca Fiu uman perfect al lui Dumnezeu. Întrucât continuatorii unşi ai lui Cristos exercită credinţă în jertfa lui Isus, acestora li se conferă o stare de dreptate. Astfel, Dumnezeu poate trata, în mod justificat, cu ei ca şi cum ar fi fără păcat (Romani 5:1; 8:1, 33). De aceea, această curte ilustrează, de asemenea, starea umană dreaptă atribuită fiecăruia dintre membrii preoţiei sfinte înaintea lui Dumnezeu. Totodată, creştinii unşi sunt încă imperfecţi şi riscă să păcătuiască. Ligheanul cu apă din curte reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Marele Preot îl foloseşte pentru a curăţa treptat preoţia sfântă. Supunându-se acestui proces de curăţare, ei au căpătat un aspect plin de demnitate care îl onorează pe Dumnezeu şi îi atrage pe cei din afară la închinarea sa pură. — Efeseni 5:25, 26; compară cu Maleahi 3:1–3.

Locul Sfânt

13, 14. a) Ce reprezintă Locul Sfânt din templu în cazul lui Isus şi în cazul continuatorilor săi unşi? b) Ce reprezintă lampadarul de aur?

¹³ Prima încăpere a templului reprezintă o condiţie superioară în comparaţie cu cea a curţii. În cazul omului perfect Isus Cristos, această încăpere reprezintă naşterea sa din nou ca Fiu spiritual al lui Dumnezeu, destinat să se reîntoarcă la viaţă cerească. După ce au fost declaraţi drepţi pe baza credinţei lor în sângele vărsat al lui Cristos, continuatorii unşi au avut şi ei parte de această acţiune specială a spiritului lui Dumnezeu (Romani 8:14–17). Prin ‘apă [adică prin botezul lor] şi Duh’, ei sunt „născuţi din nou“ ca fii spirituali ai lui Dumnezeu. Ca atare, dacă rămân fideli până la moarte, ei au speranţa de a fi înviaţi la viaţă cerească în calitate de fii spirituali ai lui Dumnezeu. — Ioan 3:5, 7; Apocalipsa 2:10.

¹⁴ Preoţii care slujeau în Locul Sfânt din templul pământesc nu erau văzuţi de închinătorii de afară. În mod asemănător, creştinii unşi se bucură de o condiţie spirituală de care nu au parte majoritatea închinătorilor lui Dumnezeu, sau care nu este înţeleasă în mod deplin de aceştia, a căror speranţă este să trăiască veşnic pe un pământ paradiziac. Lampadarul de aur din tabernacol reprezintă starea luminată a creştinilor unşi. Acţiunea spiritului sfânt al lui Dumnezeu, asemenea uleiului din lămpi, aruncă lumină asupra Bibliei. Creştinii dobândesc în felul acesta o înţelegere pe care nu o păstrează pentru ei înşişi. Dimpotrivă, ei ascultă de Isus, care a spus: „Voi sunteţi lumina lumii . . . Să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri“. — Matei 5:14, 16.

15. Ce reprezintă pâinea de pe masa pentru pâinile de prezentare?

¹⁵ Pentru a rămâne în această lumină, creştinii unşi trebuie să se hrănească în mod regulat cu ceea ce este prefigurat prin pâinea de pe masa pentru pâinile de prezentare. Sursa lor principală de hrană spirituală este Cuvântul lui Dumnezeu, pe care ei se străduiesc să-l citească şi să mediteze la el zilnic. Isus a mai promis că le va acorda ‘hrană la timp’ prin „sclavul fidel şi prevăzător“ (Matei 24:45, NW). Acest ‘sclav’ este întregul grup de creştini unşi aflaţi pe pământ la un moment dat. Cristos a folosit acest grup de creştini unşi pentru a publica informaţii privitoare la împlinirea profeţiilor biblice şi pentru a oferi o îndrumare oportună cu privire la aplicarea principiilor Bibliei în viaţa cotidiană. Aşadar, creştinii unşi se hrănesc cu apreciere din toate aceste bunuri spirituale. Însă menţinerea vieţii lor spirituale nu depinde numai de hrănirea minţii şi a inimii lor cu această cunoştinţă despre Dumnezeu. Isus a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui“ (Ioan 4:34). În mod asemănător, creştinii unşi găsesc fericire în timp ce se străduiesc zilnic să înfăptuiască voinţa revelată a lui Dumnezeu.

16. Ce este reprezentat prin serviciul la altarul tămâierii?

¹⁶ Dimineaţa şi seara, un preot îi oferea lui Dumnezeu tămâie pe altarul tămâierii din Locul Sfânt. Între timp, închinătorii care nu erau preoţi se rugau lui Dumnezeu stând în picioare în curţile exterioare ale templului său (Luca 1:8–10). ‘Tămâia’, explică Biblia, „sunt rugăciunile sfinţilor“ (Apocalipsa 5:8). „Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta“, a scris psalmistul David (Psalmul 141:2). Şi creştinii unşi îşi preţuiesc privilegiul de a se apropia de Iehova în rugăciune, prin Isus Cristos. Rugăciunile fierbinţi care izvorăsc din inimă sunt asemenea tămâiei plăcut mirositoare. Creştinii unşi îl laudă pe Dumnezeu şi în alte moduri, folosindu-şi buzele pentru a le preda altora. Perseverenţa lor în faţa dificultăţilor şi integritatea lor în încercări îi sunt deosebit de plăcute lui Dumnezeu. — 1 Petru 2:20, 21.

17. Ce includea împlinirea ilustrării profetice oferite de prima intrare a marelui preot în Locul Preasfânt cu ocazia Zilei Ispăşirii?

¹⁷ În Ziua Ispăşirii, marele preot al lui Israel trebuia să intre în Locul Preasfânt şi să ardă tămâie într-o cădelniţă de aur care conţinea cărbuni aprinşi. Acest lucru trebuia făcut înainte de a aduce sângele ofrandelor pentru păcat. Împlinind această ilustrare profetică, înainte de a-şi oferi viaţa ca unica jertfă definitivă pentru păcatele noastre, omul Isus a păstrat o integritate absolută faţă de Iehova Dumnezeu. Astfel, el a demonstrat că un om perfect îşi poate păstra integritatea faţă de Dumnezeu, indiferent ce presiuni ar exercita Satan asupra lui (Proverbele 27:11). Când a fost pus la încercare, Isus s-a rugat ‘cu strigăte mari şi cu lacrimi şi a fost ascultat din pricina evlaviei Lui’ (Evrei 5:7). În acest mod, el l-a glorificat pe Iehova ca Suveranul drept şi legitim al universului. Dumnezeu l-a răsplătit pe Isus înviindu-l dintre morţi la viaţă cerească nemuritoare. Din această poziţie înălţată, Isus acordă atenţie celui de-al doilea motiv al venirii sale pe pământ, şi anume împăcarea cu Dumnezeu a păcătoşilor umani penitenţi. — Evrei 4:14–16.

Măreaţa glorie a templului spiritual al lui Dumnezeu

18. Cum a conferit Iehova o glorie remarcabilă templului său spiritual?

¹⁸ „Slava din urmă a acestei case va fi mai mare decât a celei dintâi“, a profeţit Iehova (Hagai 2:9). Înviindu-l pe Isus ca Rege şi Mare Preot nemuritor, Iehova a conferit o glorie extraordinară templului său spiritual. Isus este acum în măsură să aducă ‘pentru toţi cei care Îl ascultă . . . mântuire veşnică’ (Evrei 5:9). Primii care au manifestat o astfel de ascultare au fost cei 120 de discipoli care au primit spiritul sfânt la Penticosta din 33 e.n. Cartea Apocalipsa a profeţit că numărul acestor fii spirituali ai lui Israel avea să fie, în final, de 144 000 (Apocalipsa 7:4). La moarte, mulţi dintre ei au trebuit să zacă inconştienţi în mormântul comun al omenirii, aşteptând timpul prezenţei lui Isus în putere regală. Cronologia profetică din Daniel 4:10–17, 20–27 indică anul 1914 drept timpul când Isus a început să domnească în mijlocul duşmanilor săi (Psalmul 110:2). Cu decenii mai înainte, creştinii unşi au aşteptat cu nerăbdare acest an. Primul război mondial împreună cu vaiurile care l-au însoţit şi care au afectat omenirea au dovedit că Isus a fost, într-adevăr, întronat ca Rege în 1914 (Matei 24:3, 7, 8). La scurt timp după aceea, când a sosit momentul ca ‘judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu’, Isus avea să împlinească promisiunea făcută discipolilor săi unşi care adormiseră în moarte: „Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi“. — 1 Petru 4:17; Ioan 14:3.

19. Cum va avea acces rămăşiţa celor 144 000 în Locul Preasfânt din cer?

¹⁹ Cei 144 000 de membri ai preoţiei sfinte nu au fost toţi sigilaţi definitiv şi adunaţi în locuinţa lor cerească. O rămăşiţă a lor se află încă în viaţă pe pământ în starea spirituală reprezentată de Locul Sfânt şi separată de prezenţa sfântă a lui Dumnezeu prin „perdeaua“, sau bariera, corpurilor lor carnale. Pe măsură ce aceştia mor în fidelitate, ei sunt înviaţi instantaneu ca fiinţe spirituale nemuritoare pentru a li se alătura celorlalţi membri ai celor 144 000 aflaţi deja în cer. — 1 Corinteni 15:51-​53.

20. Ce lucrare vitală îndeplineşte în acest timp rămăşiţa preoţiei sfinte, şi cu ce rezultat?

²⁰ Dat fiind numărul foarte mare de preoţi care slujesc alături de Marele Preot în cer, templul spiritual al lui Dumnezeu a primit mai multă glorie. Între timp, rămăşiţa preoţiei sfinte îndeplineşte o lucrare preţioasă pe pământ. Prin predicarea lor, Dumnezeu ‘clatină toate popoarele’, exprimându-şi judecata, aşa cum a fost profeţit în Hagai 2:7. Totodată, milioane de închinători, cunoscuţi drept ‘comoară a tuturor neamurilor’, se adună în curţile pământeşti ale templului lui Iehova. Cum se încadrează aceştia în scopul lui Dumnezeu cu privire la închinare, şi ce glorie ne putem aştepta să aibă marele său templu spiritual? Aceste întrebări vor fi examinate în articolul următor.

Întrebări recapitulative

◻ Ce exemplu remarcabil a dat Isus în 29 e.n.?

◻ Ce a început să funcţioneze în 29 e.n.?

◻ Ce reprezintă Locul Sfânt şi Locul Preasfânt?

◻ Cum a fost glorificat marele templu spiritual?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Când Isus a fost uns cu spirit sfânt în 29 e.n., marele templu spiritual al lui Dumnezeu a început să funcţioneze.