-
Cartea biblică numărul 37 — Hagai„Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și de folos“
-
-
12. Ce mesaj final i-a adresat Hagai lui Zorobabel?
12 Al patrulea mesaj (2:20–23). Hagai a prezentat acest mesaj în ziua în care l-a prezentat şi pe al treilea, dar i l-a adresat lui Zorobabel. Iehova a spus din nou că va „zgudui cerurile şi pământul“. De data aceasta însă, el a extins tema, aplicând-o la distrugerea completă a regatelor naţiunilor. Mulţi aveau să fie doborâţi, fiecare „de sabia fratelui său“ (2:21, 22). Hagai şi-a încheiat profeţia cu asigurarea că Zorobabel se bucura de favoarea lui Iehova.
-
-
Cartea biblică numărul 37 — Hagai„Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și de folos“
-
-
16. Ce legătură există între profeţia lui Hagai şi speranţa Regatului, şi ce serviciu suntem îndemnaţi să îndeplinim astăzi?
16 Dar ce se poate spune despre profeţia potrivit căreia Iehova va „zgudui cerurile şi pământul“? Apostolul Pavel face o aplicare a cuvintelor din Hagai 2:6, când spune: „Acum [Dumnezeu] a promis, zicând: «Voi zgudui încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul». Cuvintele «încă o dată» arată deci înlăturarea lucrurilor care se clatină, adică a lucrurilor care au fost făcute, ca să rămână lucrurile care nu se clatină. De aceea, fiindcă vom primi un regat care nu poate fi clătinat, să avem parte în continuare de bunătate nemeritată, prin care putem să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeu într-un mod plăcut lui, cu teamă sfântă şi cu veneraţie! Căci Dumnezeul nostru este şi un foc mistuitor“ (Evr. 12:26–29). Hagai arată că această zguduire are loc cu scopul de a ‘răsturna tronurile regatelor şi de a nimici tăria regatelor naţiunilor’ (Hag. 2:21, 22). Citând profeţia lui Hagai, Pavel spune însă că Regatul lui Dumnezeu „nu poate fi clătinat“. Încrezători în speranţa Regatului, ‘să fim tari şi să lucrăm’, îndeplinind un serviciu sacru pentru Dumnezeu. Totodată, să păstrăm în minte faptul că, înainte de a răsturna naţiunile pământului, Iehova va face să iasă din ele lucruri preţioase, care au perspectiva supravieţuirii: „«Voi zgudui toate naţiunile, şi comorile preţioase ale tuturor naţiunilor vor veni; şi voi umple de glorie casa aceasta», spune Iehova al armatelor“ (2:4, 7).
-