Bine-cunoscuta Predică de pe munte

Isus este, cu siguranţă, obosit. Şi-a petrecut toată noaptea rugându-se, după care a ales 12 discipoli să-i fie apostoli. Acum este ziuă, dar Isus încă are puterea şi dorinţa de a-i ajuta pe oameni. El face aceasta pe un munte din Galileea, probabil nu departe de Capernaum, centrul activităţii sale.

Mulţimi de oameni au venit la Isus din locuri îndepărtate. Unii au venit din sud, din Ierusalim şi din alte locuri din Iudeea, iar alţii, din oraşele de coastă Tir şi Sidon, situate în nord-vest. Ei au venit la Isus „să-l audă şi să fie vindecaţi de bolile lor”. Şi exact acest lucru se întâmplă: Isus ‘îi vindecă pe toţi’! El îi ajută şi pe „cei chinuiţi de spirite necurate”, persoane cărora îngerii răi ai lui Satan le provoacă mari suferinţe (Luca 6:17-19).

Isus găseşte apoi un loc neted pe munte, iar mulţimile se adună în jurul lui. Cei 12 apostoli şi alţi discipoli sunt aşezaţi, probabil, chiar lângă el. Toţi sunt nerăbdători să-l asculte pe învăţătorul care poate înfăptui astfel de miracole. Isus ţine o predică ce le aduce foloase ascultătorilor săi. De atunci, aceasta a ajutat nenumărate persoane. Predica de pe munte ne poate ajuta şi pe noi, întrucât conţine adevăruri spirituale profunde expuse în mod simplu şi clar. Isus face referire la situaţii obişnuite şi la lucruri cunoscute oamenilor. Astfel, învăţăturile sale pot fi înţelese de toţi cei care doresc să ducă o viaţă plăcută în ochii lui Dumnezeu. Ce idei din predica lui Isus o fac atât de valoroasă?

Toţi oamenii vor să fie fericiţi. De aceea, Isus îşi începe predica arătând cine sunt cei cu adevărat fericiţi. Cuvintele lui Isus le captează atenţia ascultătorilor săi. Însă probabil că unele lucruri spuse de el îi nedumeresc.

Isus zice: „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale, căci al lor este regatul cerurilor! Fericiţi sunt cei cuprinşi de jale, căci ei vor fi mângâiaţi! . . . Fericiţi sunt cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, căci ei vor fi săturaţi! . . . Fericiţi sunt cei persecutaţi pentru dreptate, căci al lor este regatul cerurilor! Fericiţi sunteţi voi când oamenii vă batjocoresc şi vă persecută . . . din cauza mea! Bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie!” (Matei 5:3-12).

Ce înseamnă a fi fericit în accepţiunea lui Isus? Când îi descrie pe cei fericiţi, el nu se referă la cei care sunt veseli pentru că se distrează. Adevărata fericire este mai profundă. Ea presupune un sentiment de mulţumire autentică, de satisfacţie şi de împlinire.

Isus spune că oamenii cu adevărat fericiţi sunt cei care înţeleg că au necesităţi spirituale, care sunt întristaţi din cauza stării lor păcătoase şi care ajung să-l cunoască pe Dumnezeu şi să-i slujească. Chiar dacă sunt urâţi sau persecutaţi pentru că înfăptuiesc voinţa lui Dumnezeu, ei sunt fericiţi, deoarece ştiu că îi sunt plăcuţi lui şi că vor fi răsplătiţi de el cu viaţă veşnică.

Mulţi cred că o persoană este fericită dacă este bogată şi îşi satisface plăcerile. Isus însă nu susţine acelaşi lucru. Realizând contraste care îi pun, probabil, pe mulţi dintre ascultătorii săi pe gânduri, el spune: „Vai de voi, bogaţilor, pentru că vă primiţi din plin mângâierea! Vai de voi, care acum sunteţi sătui, pentru că vă va fi foame! Vai de voi, care acum râdeţi, pentru că veţi jeli şi veţi plânge! Vai, când toţi oamenii vă vorbesc de bine, fiindcă la fel le făceau strămoşii lor profeţilor falşi!” (Luca 6:24-26).

De ce este vai de cei care au bogăţii, care râd şi care sunt lăudaţi de alţii? Când cineva pune preţ pe aceste lucruri poate ajunge să neglijeze serviciul adus lui Dumnezeu şi deci să nu fie cu adevărat fericit. Isus nu vrea să spună că a fi sărac sau flămând face în sine pe cineva fericit. Însă, deseori, persoanele defavorizate sunt receptive la învăţăturile lui Isus şi cunosc adevărata fericire.

Referindu-se la discipolii săi, Isus spune: „Voi sunteţi sarea pământului” (Matei 5:13). Desigur, Isus foloseşte aici un limbaj figurat. Sarea este un conservant. Astfel, lângă altarul de la templul lui Dumnezeu se află o cantitate mare de sare, folosită la sărarea jertfelor. De asemenea, sarea simbolizează o stare în care nu există degradare sau decădere morală (Leviticul 2:13; Ezechiel 43:23, 24). Discipolii lui Isus sunt „sarea pământului” în sensul că au o influenţă benefică asupra oamenilor, ajutându-i să evite degradarea spirituală şi morală. Într-adevăr, mesajul lor îi poate păstra în viaţă pe cei care îl ascultă.

Isus le spune discipolilor săi şi următoarele cuvinte: „Voi sunteţi lumina lumii”. O lampă nu este pusă sub baniţă, ci pe lampadar, de unde poate lumina. Prin urmare, Isus îşi îndeamnă discipolii: „Tot aşa să strălucească şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:14-16).

Conducătorii religioşi iudei îl consideră pe Isus un transgresor al Legii lui Dumnezeu şi nu cu mult timp în urmă au plănuit să-l omoare. Aşa că Isus spune deschis: „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. N-am venit să desfiinţez, ci să împlinesc” (Matei 5:17).

Da, Isus are un respect deosebit pentru Legea lui Dumnezeu şi îi îndeamnă şi pe alţii să aibă respect faţă de aceasta. De fapt, el spune: „Cine încalcă una din cele mai mici dintre aceste porunci şi îi învaţă pe oameni să facă la fel va fi numit «cel mai puţin demn» de regatul cerurilor”. Isus vrea să spună că o astfel de persoană nu va intra în Regat. El continuă: „Dar cel ce le împlineşte şi le predă altora va fi numit «demn» de regatul cerurilor” (Matei 5:19).

Isus condamnă chiar şi atitudinile care pot determina pe cineva să încalce Legea lui Dumnezeu. După ce menţionează că Legea spune „Să nu ucizi”, Isus adaugă: „Cine ţine mânie pe fratele său va da socoteală înaintea tribunalului” (Matei 5:21, 22). A ţine mânie pe cineva este o chestiune gravă, putând să ducă chiar la crimă. Astfel, Isus arată cât de important este ca o persoană să facă pace: „Dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, în faţa altarului, şi pleacă. Fă mai întâi pace cu fratele tău şi apoi, când te vei întoarce, oferă-ţi darul” (Matei 5:23, 24).

O altă poruncă din Lege condamnă adulterul. Isus spune: „Aţi auzit că s-a zis: «Să nu comiţi adulter». Dar eu vă spun că cine priveşte insistent o femeie în aşa fel încât s-o poftească a şi comis adulter cu ea în inima lui” (Matei 5:27, 28). Isus nu se referă în acest caz doar la un gând imoral trecător, ci subliniază cât de grav este ‘să priveşti insistent’ pe cineva. Aceasta stârneşte adesea dorinţe pătimaşe, iar, când se iveşte ocazia, astfel de dorinţe pot duce la adulter. Dar ce ar trebui să facă o persoană ca să nu ajungă în această situaţie? Poate fi necesar să ia măsuri drastice. Isus spune: „Dacă ochiul tău drept te face să te poticneşti, scoate-l şi aruncă-l de la tine. . . . Iar, dacă mâna ta dreaptă te face să te poticneşti, tai-o şi arunc-o de la tine” (Matei 5:29, 30).

Unii oameni au renunţat de bunăvoie la o parte bolnavă a corpului pentru a-şi salva viaţa. Este lesne de înţeles de ce Isus spune că este şi mai important să aruncăm, figurativ vorbind, orice lucru, chiar şi ceva preţios, cum ar fi un ochi sau o mână, pentru a evita gândirea imorală şi faptele la care duce aceasta. Isus explică: „Îţi este de mai mare folos să-ţi pierzi un mădular decât să-ţi ajungă tot corpul în Gheenă”. Gheena era un loc în afara zidurilor Ierusalimului unde se ardeau gunoaie. Aceasta simbolizează distrugerea definitivă.

Isus ne dă sfaturi şi cu privire la modul în care trebuie să ne comportăm cu cei ce ne fac rău şi ne insultă. „Nu vă împotriviţi celui ce este rău”, spune el, „ci, dacă cineva îţi dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt” (Matei 5:39). Aceasta nu înseamnă că o persoană nu se poate apăra sau nu-şi poate apăra familia în caz de pericol. Isus face referire la o palmă care nu este dată cu scopul de a răni grav sau de a omorî pe cineva, ci cu scopul de a insulta. Cu alte cuvinte, dacă cineva încearcă să provoace o ceartă sau o dispută, fie dându-ne o palmă, fie adresându-ne cuvinte jignitoare, nu trebuie să răspundem cu aceeaşi monedă.

Acest sfat este în armonie cu porunca lui Dumnezeu de a ne iubi semenii. Prin urmare, Isus îi îndeamnă pe ascultătorii săi: „Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută”. El spune şi de ce să facem aceasta: „Ca să vă dovediţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri, căci el face să răsară soarele său şi peste cei răi, şi peste cei buni” (Matei 5:44, 45).

Isus rezumă această parte a predicii sale astfel: „Voi să fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl vostru ceresc este perfect” (Matei 5:48). Fireşte, el nu vrea să spună că putem fi perfecţi în sens absolut. Însă, dacă îl imităm pe Dumnezeu, putem să-i iubim chiar şi pe duşmanii noştri. Aceeaşi idee este exprimată în cuvintele: „Continuaţi să fiţi îndurători, aşa cum şi Tatăl vostru este îndurător” (Luca 6:36).

În continuare, Isus îşi îndeamnă ascultătorii: „Aveţi mare grijă să nu vă arătaţi dreptatea în faţa oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei”. Isus condamnă ipocrizia celor care îşi etalează devoţiunea adăugând: „Când faci daruri de îndurare, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac ipocriţii” (Matei 6:1, 2). Este mai bine ca o persoană să facă daruri de îndurare în particular.

Apoi Isus spune: „Când vă rugaţi, să nu fiţi ca ipocriţii, căci lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile drumurilor mari, ca să fie văzuţi de oameni”. Isus dă următorul îndemn: „Când te rogi, intră în camera ta şi, după ce închizi uşa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns” (Matei 6:5, 6). Isus nu condamnă toate rugăciunile publice, întrucât şi el a făcut astfel de rugăciuni. El dezaprobă rugăciunile spuse cu scopul de a impresiona şi de a primi laude.

Isus îi sfătuieşte pe cei din mulţime: „Când vă rugaţi, să nu spuneţi aceleaşi lucruri la nesfârşit, cum fac oamenii naţiunilor” (Matei 6:7). El nu vrea să spună că este greşit să ne rugăm de mai multe ori pentru acelaşi lucru. Isus dezaprobă repetarea „la nesfârşit” a unor fraze memorate, rugăciunile învăţate pe de rost. Apoi el îi învaţă cum să se roage. Rugăciunea sa model include şapte cereri. Primele trei recunosc dreptul lui Dumnezeu de a guverna şi menţionează scopurile sale – sfinţirea numelui său, venirea Regatului şi îndeplinirea voinţei sale. Numai după ce ne rugăm pentru aceste lucruri ar trebui să-i adresăm cereri personale pentru hrana zilnică şi pentru iertarea păcatelor, precum şi să-i cerem să nu fim ispitiţi peste ceea ce putem îndura şi să fim eliberaţi de cel rău.

Cât de importante ar trebui să fie lucrurile materiale pentru noi? Isus îşi îndeamnă auditoriul: „Nu vă mai strângeţi comori pe pământ, unde rod molia şi rugina şi unde sparg şi fură hoţii!”. Cuvintele lui Isus sunt logice. Comorile propriu-zise pot fi pierdute. În plus, faptul de a le avea nu ne face cu nimic mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. De aceea, Isus spune în continuare: „Strângeţi-vă comori în cer”. Putem face aceasta punând serviciul adus lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă. Nimeni nu ne poate lua relaţia bună cu Iehova sau răsplata vieţii veşnice. Cât de adevărate sunt cuvintele lui Isus: „Unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”! (Matei 6:19-21)

Pentru a sublinia această idee, Isus face următoarea ilustrare: „Lampa corpului este ochiul. Dacă ochiul tău este simplu, tot corpul tău va fi luminos, dar, dacă ochiul tău este rău, tot corpul tău va fi întunecos” (Matei 6:22, 23). Când funcţionează corespunzător, ochiul nostru figurativ este asemenea unei lămpi pentru corp. Dar, pentru a fi o astfel de lampă, ochiul trebuie să fie concentrat asupra unui singur lucru. În caz contrar, am putea să ne formăm o scară de valori greşită. Dacă ne concentrăm asupra lucrurilor materiale în loc să-i slujim lui Dumnezeu, ‘tot corpul nostru va fi întunecos’, ajungând, probabil, să facem lucruri greşite.

Isus dă apoi un exemplu sugestiv: „Nimeni nu poate fi sclav la doi stăpâni, căci fie îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, fie se va alipi de unul şi îl va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi fi sclavi ai lui Dumnezeu şi ai Bogăţiei” (Matei 6:24).

Poate că unii dintre cei care îl ascultă pe Isus se îngrijorează cu privire la necesităţile lor materiale. De aceea, el îi asigură că n-au motive de îngrijorare dacă pun serviciul sacru pe primul loc. „Uitaţi-vă atent la păsările cerului, fiindcă ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng în hambare. Totuşi, Tatăl vostru ceresc le hrăneşte.” (Matei 6:26)

Referindu-se la crinii pe care ascultătorii lui Isus îi pot vedea pe munte, el afirmă că „nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei”. Concluzia? „Dacă aşa îmbracă Dumnezeu plantele câmpului, care astăzi sunt şi mâine se aruncă în cuptor, nu vă va îmbrăca el cu atât mai mult pe voi?” (Matei 6:29, 30) De aceea, Isus dă următorul îndemn: „Nu vă îngrijoraţi . . . niciodată, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» . . . Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri. Continuaţi să căutaţi mai întâi regatul şi dreptatea Sa şi toate aceste lucruri vă vor fi adăugate” (Matei 6:31-33).

Apostolii şi alţi oameni sinceri vor să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu, dar acest lucru nu este uşor în situaţia lor. De exemplu, mulţi farisei sunt critici, judecându-i aspru pe alţii. Prin urmare, Isus îşi îndeamnă auditoriul: „Nu mai judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi” (Matei 7:1, 2).

Este periculos pentru un iudeu să se lase condus de fariseii exagerat de critici, aşa cum reiese din ilustrarea lui Isus: „Poate un orb să-l călăuzească pe alt orb? Nu vor cădea amândoi într-o groapă?”. Atunci cum ar trebui să-i privească ascultătorii lui Isus pe alţii? Nu cu o atitudine critică, pentru că aceasta ar fi o greşeală gravă. El întreabă: „Cum poţi să-i zici fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău», când tu nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea clar să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Luca 6:39-42).

Aceasta nu înseamnă că discipolii nu pot să-şi formeze păreri cu privire la alţii. „Nu daţi câinilor ce este sfânt şi nu aruncaţi perlele voastre înaintea porcilor”, îi sfătuieşte Isus (Matei 7:6). Adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt preţioase, asemenea unor perle. Dar, dacă unii nu au discernământ şi nu apreciază aceste adevăruri preţioase, discipolii lui Isus trebuie să-i lase şi să caute persoane receptive.

Isus accentuează necesitatea de a persevera în rugăciune spunând: „Continuaţi să cereţi şi vi se va da”. Următoarele cuvinte ale lui Isus subliniază că Dumnezeu este gata să ne răspundă la rugăciuni: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă fiul său îi cere o pâine, îi dă o piatră? . . . Dacă voi, deşi sunteţi răi, ştiţi să le daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce i le cer!” (Matei 7:7-11).

Apoi Isus enunţă o normă de conduită care a devenit foarte cunoscută: „Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi la fel”. Cu toţii ar trebui să aplicăm acest îndemn în relaţiile noastre cu alţii. Însă ne-ar putea fi greu să procedăm aşa, după cum reiese din cuvintele lui Isus: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, căci largă şi spaţioasă este calea care duce la distrugere şi mulţi sunt cei ce intră pe ea, în timp ce strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o găsesc” (Matei 7:12-14).

Întrucât există persoane care ar putea încerca să-i facă pe discipoli să devieze de la calea care duce la viaţă, Isus îi avertizează: „Păziţi-vă de profeţii falşi, care vin la voi în haine de oi, dar care pe dinăuntru sunt lupi prădători!” (Matei 7:15). Isus spune că pomii buni şi pomii răi se recunosc după roade. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul oamenilor. Prin urmare, putem să-i recunoaştem pe profeţii falşi după învăţăturile şi acţiunile lor. Isus arată deci că nu doar ceea ce spune cineva îl califică drept discipol al său, ci şi ceea ce face. Despre cei care susţin că Isus este Domnul lor, dar care nu fac voinţa lui Dumnezeu, el spune: „Le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!” (Matei 7:23).

În încheierea predicii sale, Isus declară: „Cine aude aceste cuvinte ale mele şi le pune în practică se va asemăna cu un bărbat prevăzător, care şi-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit inundaţiile, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia pe stâncă” (Matei 7:24, 25). Casa nu s-a prăbuşit deoarece bărbatul „a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă” (Luca 6:48). Prin urmare, nu este suficient să auzim cuvintele lui Isus. Trebuie să ne străduim ‘să le punem în practică’.

Însă ce se poate spune despre cel care „aude aceste cuvinte”, dar „nu le pune în practică”? El „se va asemăna cu un bărbat nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip” (Matei 7:26). Din cauza ploii, a inundaţiilor şi a vânturilor, o astfel de casă s-ar putea prăbuşi.

Mulţimile sunt uluite de modul de predare al lui Isus. Spre deosebire de conducătorii religioşi iudei, el face aceasta ca unul cu autoritate. Probabil că mulţi dintre cei care l-au ascultat devin discipoli ai săi.