Capitolul 28
Întrebat despre post
A TRECUT aproape un an de când Isus a participat la Paştele din anul 30 e.n. Ioan Botezătorul este în închisoare de câteva luni. Deşi dorinţa lui era ca discipolii săi să devină continuatori ai lui Cristos, nu toţi deveniseră.
Acum, câţiva dintre aceşti discipoli ai întemniţatului Ioan vin la Isus şi îl întreabă: „De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?“ Fariseii postesc de două ori pe săptămână, îndeplinind un ritual al religiei lor, iar discipolii lui Ioan respectă probabil un obicei asemănător. S-ar putea, de asemenea, ca ei să postească în semn de doliu pentru întemniţarea lui Ioan şi se întreabă de ce discipolii lui Isus nu li se alătură în această manifestare a durerii.
În răspunsul său, Isus le explică: „Se pot întrista nuntaşii, atâta timp cât mirele este cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti“.
Discipolii lui Ioan trebuie să-şi aducă aminte că Ioan însuşi le vorbise despre Isus ca fiind Mirele. Astfel, atât timp cât mirele este prezent, Ioan nu ar considera că este potrivit să postească şi nici discipolii lui Isus nu gândesc în felul acesta. Mai târziu, când Isus va muri, discipolii săi vor ţine doliu şi vor posti. Însă, când el va fi înviat şi se va înălţa la cer, ei nu vor mai avea motiv să postească în semn de doliu.
Apoi, Isus prezintă aceste trei ilustrări: „Nimeni nu pune un petic de stofă nouă la o haină veche; pentru că umplutura trage din haină şi ruptura ar fi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel burdufurile plesnesc, vinul se varsă şi burdufurile se distrug; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi şi se păstrează amândouă“. Ce legătură au aceste ilustrări cu postul?
Isus îi ajută pe discipolii lui Ioan Botezătorul să înţeleagă faptul că nimeni nu trebuie să aştepte din partea continuatorilor săi să se conformeze vechilor practici ale iudaismului, cum ar fi ritualul postului. El nu a venit pentru a petici şi pentru a prelungi nişte modalităţi de închinare vechi şi uzate care sunt pe punctul de a fi abandonate. Creştinismul nu va fi constrâns să se conformeze iudaismului din acele timpuri, cu tradiţiile sale umane. Nu, el nu va fi asemenea unui petic nou pus la o haină veche sau asemenea unui vin nou pus în burdufuri vechi. Matei 9:14–17; Marcu 2:18–22; Luca 5:33–39; Ioan 3:27–29.
▪ Cine posteşte, şi în ce scop?
▪ De ce discipolii lui Isus nu postesc atât timp cât el este cu ei, şi, ulterior, cum va dispărea orice motiv de a posti?
▪ Ce ilustrări prezintă Isus, şi ce semnifică acestea?