VESTEA BUNĂ

Această expresie se referă la vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu și despre salvarea prin credința în Isus Cristos. În Biblie este numită „vestea bună despre regat” (Mt 4:23), ‘vestea bună a lui Dumnezeu’ (Ro 15:16), ‘vestea bună despre Isus Cristos’ (Mr 1:1), „vestea bună referitoare la bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu” (Fa 20:24), „vestea bună a păcii” (Ef 6:15) și ‘vestea bună veșnică’ (Re 14:6).

Termenul grecesc tradus prin „veste bună” („evanghelie” în multe traduceri în limba română) este euaggélion. Un „evanghelizator” (termenul din română fiind aproape o transliterare al celui grecesc) este un predicator al veștii bune. (Fa 21:8; 2Ti 4:5)

Conținutul veștii bune. Denumirile enumerate mai sus ne dau indicii despre ce conține și ce aspecte cuprinde vestea bună. Ea include toate adevărurile despre care a vorbit Isus și despre care au scris discipolii. Dacă oamenii din trecut au sperat în Dumnezeu și au cultivat credință pe baza cunoștinței, acum, pentru prima dată, scopul lui Dumnezeu și bunătatea sa nemeritată au ‘devenit foarte clare prin manifestarea Salvatorului nostru, Cristos Isus, care a desfiinţat moartea, şi a revărsat lumină asupra vieţii şi a neputrezirii prin vestea bună’. (2Ti 1:9, 10)

Cu secole înainte, Dumnezeu îi anunțase lui Avraam vestea bună, indicând canalul prin care își propusese să o ducă la îndeplinire. El a spus: „Prin tine vor fi binecuvântate toate naţiunile“. (Ga 3:8) Mai târziu, Iehova a vorbit prin profetul Isaia despre predicarea veștii bune. Isus Cristos a citit din această profeție în sinagoga din Nazaret, spunând apoi: „Astăzi s-a împlinit acest cuvânt din Scripturi pe care tocmai l-aţi auzit“. (Lu 4:16-21) Profeția lui Isaia a descris scopul și efectul veștii bune ce trebuia să fie predicată, în special după venirea lui Mesia. (Is 61:1-3)

Progresul veștii bune. La nașterea lui Isus, un înger i-a anunțat pe păstori: „Nu vă temeţi, căci iată că vă anunţ vestea bună despre o mare bucurie pe care o va avea tot poporul”. (Lu 2:10) Ioan Botezătorul a pregătit calea predicării veștii bune de către Isus, spunându-le iudeilor: „Căiţi-vă, căci regatul cerurilor s-a apropiat!“. (Mt 3:1, 2) Isus a spus despre predicarea lui Ioan: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, regatul cerurilor este ţinta pe care oamenii se străduiesc s-o atingă, iar cei care se străduiesc din răsputeri pun mâna pe el”. (Mt 11:12)

În timpul serviciului său pământesc, Isus le-a predicat vestea bună doar evreilor și prozeliților, spunând: „N-am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel“. (Mt 15:24) Când i-a trimis pe cei 12 apostoli să predice, el le-a poruncit: „Nu mergeţi pe drumul naţiunilor şi nu intraţi într-un oraş samaritean, ci, mai degrabă, mergeţi la oile pierdute ale casei lui Israel”. (Mt 10:5, 6) Cu o anumită ocazie, Isus i-a predicat unei femei samaritene, samaritenii fiind înrudiți cu israeliții, însă nu pentru că ar fi intrat în oraș să predice. Totuși, reacția femeii și a altora a fost atât de favorabilă, încât Isus a rămas cu ei două zile. (Ioa 4:7-42)

După moartea și învierea sa, Isus le-a dat discipolilor următoarea poruncă: „Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfânt, învăţându-i să respecte tot ce v-am poruncit”. (Mt 28:19, 20) Isus le-a spus și că vor ajunge să predice „până în cea mai îndepărtată parte a pământului“. (Fa 1:8) Însă în următorii aproximativ trei ani și jumătate, spiritul sfânt i-a îndrumat pe discipoli să le predice doar evreilor și samaritenilor. Apoi Petru a fost trimis de Dumnezeu să ducă vestea bună la casa centurionului roman Cornelius. (Fa capitolele 10, 11; 15:7) Din acel moment, lucrarea de predicare a veștii bune a luat amploare.

Importanța. Apostolul Pavel a scris plin de convingere despre mijlocul de salvare pus la dispoziție de Dumnezeu prin Isus Cristos. Referitor la o persoană care le-ar fi transmis galatenilor altceva decât ceea ce au învățat, adică o învățătură diferită, Pavel a spus: „Să fie blestemat!”. Apoi, indicând sursa veștii bune pe care el o anunța, Pavel a afirmat: „Nici n-am primit-o de la vreun om, nici n-am învăţat-o, ci mi-a dezvăluit-o Isus Cristos printr-o revelaţie”. (Ga 1:8, 11, 12) Această declarație plină de forță era necesară, deoarece chiar și pe atunci existau unii care încercau să răstoarne credința adevărată predicând „o altă veste bună”. (2Co 11:4; Ga 1:6, 7) Pavel a avertizat că urma să vină o apostazie și a spus că „această nelegiuire, care este un mister” lucra deja; el i-a îndemnat pe creștini să își amintească scopul veștii bune și să rămână neclintiți și atașați de tradițiile inspirate de spirit, pe care le-au învățat de la apostoli. (2Te 2:3, 7, 14, 15; vezi TRADIȚIE.)

Isus a considerat faptul de a rămâne fidel veștii bune și de a continua să o predice mai important decât viața prezentă a cuiva, iar Pavel a înțeles că depunerea de mărturie despre vestea bună era vitală. (Mr 8:35; 1Co 9:16; 2Ti 1:8) O persoană și-ar putea pierde bunurile cele mai de preț și ar putea trece chiar prin persecuții, însă va primi însutit „case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ogoare” în prezent, „iar în sistemul viitor, viaţă veşnică”. (Mr 10:29, 30)

Reacția la vestea bună este criteriul pe baza căruia este judecată omenirea: acceptarea și ascultarea veștii bune înseamnă salvare; respingerea și neascultarea aduc distrugerea. (1Pe 4:5, 6, 17; 2Te 1:6-8) Având în vedere îndeosebi această idee, vestea bună trebuie predicată cu o motivație curată, din inimă și din iubire față de cei ce o ascultă. Apostolii au fost atât de conștienți de importanța veștii bune dătătoare de viață și atât de înflăcărați de spiritul lui Dumnezeu și de iubire, încât le-au oferit celor receptivi la lucrarea lor nu doar vestea bună, ci și ‘sufletele lor’. (1Te 2:8) Dumnezeu a stabilit că proclamatorii veștii bune aveau dreptul să accepte ajutor material din partea celor cărora le-o anunțau. (1Co 9:11-14) Însă Pavel și colaboratorii săi apropiați au prețuit atât de mult privilegiul de a fi purtători ai veștii bune, încât au evitat să obțină vreun câștig financiar din această activitate și nu au dorit să lase nici măcar impresia că ar avea un astfel de câștig în urma predicării. Apostolul Pavel descrie cum a acționat în această privință în 1 Corinteni 9:15-18 și 1 Tesaloniceni 2:6, 9.

Dușmanii. Împotriva veștii bune s-a dus o luptă acerbă, iar apostolul Pavel a identificat sursa acestei ostilități: „Dar dacă vestea bună pe care o anunţăm este acoperită cu văl, este acoperită cu văl printre cei ce pier, printre cei necredincioşi, cărora dumnezeul acestui sistem le-a orbit mintea, ca să nu poată pătrunde în ea lumina glorioasei veşti bune despre Cristos, care este chipul lui Dumnezeu”. (2Co 4:3, 4) Primii dușmani ai veștii bune au fost conducătorii religioși evrei. Însă faptul că ei au respins vestea bună a fost spre binele neevreilor, sau oamenii din națiuni, cărora li s-a dat posibilitatea de a fi părtași „ai promisiunii, în unitate cu Cristos Isus, prin vestea bună”. (Ro 11:25, 28; Ef 3:5, 6)

Dușmanii veștii bune le-au provocat creștinilor multă suferință, apostolii fiind nevoiți să ducă o luptă grea înaintea conducătorilor pentru apărarea și stabilirea legală a veștii bune, astfel încât aceasta să poată fi răspândită cu cea mai mare libertate posibilă. (Flp 1:7, 16; compară cu Mr 13:9-13; Fa 4:18-20; 5:27-29.)

Serviciul pământesc al lui Isus și întoarcerea sa. Este demn de remarcat că, înainte ca Isus să vină la Ioan Botezătorul pentru a fi botezat, acesta din urmă predicase timp de aproximativ șase luni: „Căiţi-vă, căci regatul cerurilor s-a apropiat!“, iar când a apărut Isus, Ioan l-a identificat drept „Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii!”. (Mt 3:1, 2; Ioa 1:29) El a îndreptat astfel atenția oamenilor spre mult așteptatul Rege mesianic. (Fa 19:4)

Când Isus a fost pe Pământ, el și discipolii săi au anunțat: „Regatul cerurilor s-a apropiat!”. (Mt 4:17; 10:7) Isus, uns în calitate de Cristos, Regele, le-a spus fariseilor, dușmanii săi: „Regatul lui Dumnezeu este în mijlocul vostru”. (Lu 17:20, 21) Aceasta a fost tema, sau ideea centrală, a veștii bune pe parcursul serviciului pământesc al lui Isus. Însă nu se menționează nicăieri că, după moartea lui Isus, discipolii au mai proclamat că Regatul s-ar fi apropiat. Mai degrabă, vestea bună pe care ei au predicat-o a fost că, după ce Isus și-a oferit viața ca preț de răscumpărare pentru salvare, el a urcat la cer și stătea la dreapta lui Dumnezeu. Totodată, ei au predicat și despre întoarcerea ulterioară a lui Isus și despre viitorul său Regat. (Ev 10:12, 13; 2Ti 4:1; Re 11:15; 12:10; 22:20; compară cu Lu 19:12, 15.)

Discipolii lui Isus l-au întrebat: „Care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii acestui sistem?”. În răspunsul său, Isus a enumerat anumite lucruri care urmau să se întâmple în acel timp. El a spus, printre altele: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul”. (Mt 24:3, 14; Mr 13:10; compară cu Col 1:23.) În Revelația dată apostolului Ioan în jurul anului 96 e.n., Ioan a văzut un „înger care zbura prin mijlocul cerului” și care avea „o veste bună veşnică pentru a o anunţa ca mesaj îmbucurător locuitorilor pământului şi la orice naţiune, trib, limbă şi popor. El zicea cu glas tare: «Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i glorie, pentru că a sosit ora judecăţii sale!»”. (Re 14:6, 7) Aceste declarații inspirate arată că, în „zilele din urmă”, vestea bună avea să fie proclamată la o scară fără precedent.