Iehova preţuieşte serviciul vostru adus din toată inima
„Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul [Iehova, NW], nu ca pentru oameni.“ — COLOSENI 3:23.
1, 2. a) Care este cel mai mare privilegiu pe care l-am putea avea? b) De ce uneori nu putem face tot ce ne-ar plăcea să facem în serviciul lui Dumnezeu?
CEL mai mare privilegiu pe care l-am putea avea este acela de a-i sluji lui Iehova. Din motive întemeiate, această revistă îi încurajează de multă vreme pe creştini să se angreneze în minister, chiar slujind „mai mult“ când este posibil (1 Tesaloniceni 4:1). Însă nu întotdeauna putem face în serviciul lui Dumnezeu ceea ce ne dictează inima. „Situaţia în care mă aflu mă obligă să lucrez cu normă întreagă“, spune o soră celibatară care s-a botezat cu aproximativ 40 de ani în urmă. „Eu nu lucrez ca să-mi cumpăr haine moderne sau ca să fac croaziere, ci ca să-mi satisfac necesităţile, inclusiv cheltuielile medicale şi stomatologice. Am impresia că lui Iehova îi dau numai rămăşiţele.“
2 Iubirea de Dumnezeu ne îndeamnă să dorim să facem tot ce ne stă în putinţă în lucrarea de predicare. Însă situaţia din viaţă ne limitează deseori posibilităţile. Achitarea de alte responsabilităţi scripturale, cum ar fi obligaţiile familiale, ne poate consuma mult timp şi energie (1 Timotei 5:4, 8). În aceste „timpuri grele“ cărora cu greu li se face faţă, viaţa este şi mai apăsătoare (2 Timotei 3:1). Atunci când nu putem face în minister tot ce ne-ar plăcea să facem, s-ar putea să ne simţim oarecum tulburaţi. Ne-am putea întreba dacă Dumnezeu este mulţumit de închinarea noastră.
Ce frumos este serviciul adus din toată inima!
3. Ce aşteaptă Iehova de la fiecare dintre noi?
3 În Psalmul 103:14, Biblia ne dă calda asigurare că Iehova „ştie din ce suntem întocmiţi: Îşi aduce aminte că suntem ţărână“. El ne înţelege limitele mai bine ca oricine. El nu ne cere mai mult decât putem da. Dar ce aşteaptă el de la noi? Ceva ce poate oferi fiecare, indiferent de situaţia în care se află: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni“ (Coloseni 3:23). Da, Iehova aşteaptă ca fiecare dintre noi să-l slujim din toată inima.
4. Ce înseamnă a-i sluji lui Iehova din toată inima?
4 Ce înseamnă a-l sluji pe Iehova din toată inima? Termenul grecesc redat prin expresia „din toată inima“ înseamnă literalmente „din suflet“. „Sufletul“ se referă la întreaga persoană, cu toate capacităţile ei fizice şi mintale. Faptul de a sluji din toată inima înseamnă deci a ne dărui pe noi înşine, a ne folosi capacităţile şi energia în cea mai mare măsură posibilă în serviciul lui Dumnezeu. Simplu spus, înseamnă să facem tot ce ne stă în putinţă. — Marcu 12:29, 30.
5. Cum demonstrează exemplul apostolilor că nu toţi trebuie să participe în egală măsură la minister?
5 Oare faptul de a sluji din toată inima înseamnă că toţi trebuie să participăm în aceeaşi măsură la minister? Aşa ceva ar fi imposibil, întrucât situaţiile şi capacităţile diferă de la persoană la persoană. Să ne gândim la apostolii fideli ai lui Isus. Nu toţi puteau participa în aceeaşi măsură la minister. De exemplu, despre unii apostoli, cum ar fi Simon Canaanitul şi Iacov, fiul lui Alfeu, cunoaştem foarte puţine lucruri. Probabil că activitatea lor ca apostoli a fost limitată (Matei 10:2–4). Spre deosebire de ei, Petru a putut să-şi asume multe responsabilităţi grele — motiv pentru care Isus chiar i-a dat „cheile împărăţiei“ (Matei 16:19)! Însă aceasta nu a însemnat că Petru a fost înălţat mai presus de ceilalţi. Când Ioan a avut viziunea despre Noul Ierusalim din Apocalipsa (în jurul anului 96 e.n.), el a văzut 12 pietre de temelie pe care erau înscrise cele „douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli“a (Apocalipsa 21:14). Iehova a apreciat serviciul tuturor apostolilor, chiar dacă unii au fost, evident, în măsură să facă mai mult decât alţii.
6. În ilustrarea lui Isus despre semănător, ce se întâmplă cu sămânţa semănată în „pământ bun“, şi ce întrebări se nasc?
6 În mod similar, Iehova nu cere ca toţi să participăm în aceeaşi măsură la predicare. Isus a indicat acest lucru în ilustrarea despre semănător, în care a asemănat lucrarea de predicare cu semănatul. Sămânţa a căzut pe diferite tipuri de sol, ilustrând starea diferită a inimii celor ce aud mesajul. Isus spune: „Cel care a fost semănat în pământ bun este cel care aude cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă şi produce, unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci“ (Matei 13:3–8, 18–23). Ce este acest rod, şi de ce este produs în cantităţi diferite?
7. În ce constă rodul seminţei semănate, şi de ce este produs în cantităţi diferite?
7 Întrucât sămânţa semănată este „cuvântul împărăţiei“, producerea roadelor se referă la răspândirea cuvântului prin faptul de a le vorbi altora despre el (Matei 13:19). Cantitatea de roade produsă diferă — de la treizeci la o sută — deoarece capacităţile şi situaţiile din viaţă diferă. O persoană cu o sănătate bună şi plină de vigoare poate petrece mai mult timp în predicare decât o persoană vlăguită de o boală cronică sau de vârsta înaintată. Un tânăr necăsătorit care nu are responsabilităţi familiale poate face mai mult decât o persoană care trebuie să lucreze cu normă întreagă pentru a-şi întreţine familia. — Compară cu Proverbele 20:29.
8. Cum îi priveşte Iehova pe cei care fac tot ce le stă în putinţă?
8 Oare, în ochii lui Dumnezeu, persoana care produce roade din toată inima în proporţie de treizeci este mai puţin devotată decât cea care produce în proporţie de o sută? În nici un caz! Cantitatea de roade poate fi diferită, însă Iehova este mulţumit atâta timp cât serviciul nostru este tot ce poate da sufletul nostru. Amintiţi-vă că roadele produse în cantităţi diferite provin toate din inimi care sunt un „pământ bun“. Termenul grecesc (kalós) tradus prin „bun“ denotă ceva care este „frumos“ şi care „încântă inima şi place ochilor“. Ce mângâietor este să ştim că, atunci când facem tot ce ne stă în putinţă, inima noastră este frumoasă în ochii lui Dumnezeu!
Nu suntem comparaţi unii cu alţii
9, 10. a) Ce fel de gândire negativă se poate naşte în inima noastră? b) Cum arată ilustrarea din 1 Corinteni 12:14–26 că Iehova nu ne compară activităţile cu ale altora?
9 Însă inima noastră imperfectă poate evalua altfel lucrurile. Ea ar putea compara serviciul nostru cu al altora, raţionând astfel: „Alţii fac mult mai mult decât mine în minister. Cum ar putea fi mulţumit Iehova cu serviciul meu?“ — Compară cu 1 Ioan 3:19, 20.
10 Gândurile şi căile lui Iehova sunt mult superioare alor noastre (Isaia 55:9). Dacă analizăm 1 Corinteni 12:14–26, putem înţelege mai bine cum ne priveşte el eforturile personale, întrucât în acest pasaj congregaţia este asemănată cu un corp cu multe membre: ochi, mâini, picioare, urechi etc. Să ne gândim un moment la corpul propriu-zis. Cât de ridicol ar fi să vă comparaţi ochii cu mâinile sau picioarele cu urechile! Fiecare membru îndeplineşte o funcţie diferită, însă toate membrele sunt utile şi de valoare. În mod similar, Iehova preţuieşte serviciul vostru adus din toată inima, chiar dacă alţii fac mai mult sau mai puţin. — Galateni 6:4.
11, 12. a) De ce unele persoane se pot considera mai „slabe“ sau „vrednice de mai puţină cinste“? b) Cum priveşte Iehova serviciul nostru?
11 Din cauza limitelor impuse de o sănătate precară, de vârsta înaintată sau de alte împrejurări, unele persoane s-ar putea simţi uneori mai „slabe“ sau „vrednice de mai puţină cinste“. Dar nu aşa priveşte Iehova lucrurile. Biblia ne spune: „Mădularele trupului care par mai slabe sunt necesare. Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă cinste. . . . Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste părţilor lipsite de cinste“ (1 Corinteni 12:22–24). Aşadar, fiecare persoană poate fi preţioasă în ochii lui Iehova. El preţuieşte serviciul pe care i-l aducem în limita posibilităţilor noastre. Nu vă îndeamnă inima să faceţi tot ce puteţi ca să-i slujiţi unui Dumnezeu atât de înţelegător şi de iubitor?
12 Prin urmare, ceea ce contează pentru Iehova nu este faptul că facem la fel de mult ca alţii, ci faptul că facem tot ce putem noi personal — tot ce poate sufletul nostru. Modul în care le-a tratat Isus, în ultimele zile ale vieţii sale pământeşti, pe două femei aflate în situaţii foarte diferite demonstrează într-un mod cât se poate de impresionant că Iehova apreciază eforturile noastre individuale.
Darul „foarte scump“ al unei femei pline de apreciere
13. a) În ce împrejurări a uns Maria capul şi picioarele lui Isus cu ulei parfumat? b) Cât valora uleiul folosit de Maria?
13 În seara zilei de vineri, 8 nisan, Isus a ajuns în Betania, un sătuleţ situat pe versantul estic al Muntelui Măslinilor, cam la 3 kilometri de Ierusalim. Isus avea prieteni foarte dragi în această localitate: Maria, Marta şi fratele lor, Lazăr. Se pare că Isus fusese deseori oaspete în casa lor. Însă, în seara zilei de sâmbătă, Isus şi prietenii lui cinează în casa lui Simon, un fost lepros vindecat probabil de Isus. În timp ce Isus stătea întins la masă, Maria a înfăptuit un gest umil care demonstra iubirea ei profundă faţă de cel ce îi înviase fratele. Ea a deschis o sticluţă care conţinea un ulei parfumat „foarte scump“. Într-adevăr scump! Acesta valora 300 de dinari, echivalentul salariului pe un an. Ea a turnat acest ulei mirositor pe capul şi pe picioarele lui Isus, chiar ştergându-i picioarele cu părul ei. — Marcu 14:3; Luca 10:38–42; Ioan 11:38–44; 12:1–3.
14. a) Cum au reacţionat discipolii la gestul Mariei? b) Cum i-a luat Isus apărarea Mariei?
14 Discipolii erau indignaţi! „Ce rost are risipa aceasta?“, au întrebat ei. Iuda, mascându-şi intenţiile frauduloase în spatele unei sugestii de ajutorare a celor nevoiaşi, a spus: „De ce nu s-a vândut acest parfum cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor?“ Maria nu a răspuns nimic. Însă Isus le-a spus discipolilor: „Lăsaţi-o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut o faptă bună [o formă a lui kalós] faţă de Mine. . . . Ea a făcut ce a putut: Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare. Adevărat vă spun, oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei“. Cât de mult trebuie să fi liniştit inima Mariei cuvintele calde ale lui Isus! — Marcu 14:4–9; Ioan 12:4–8.
15. De ce a fost Isus atât de mişcat de ceea ce făcuse Maria, şi ce învăţăm de aici despre serviciul adus din toată inima?
15 Isus a fost profund mişcat de ceea ce făcuse Maria. Potrivit cuvintelor lui, ea făcuse o faptă demnă de laudă. Pentru Isus nu conta valoarea materială a darului, ci faptul că „ea a făcut ce a putut“. Ea a profitat de ocazie şi a dăruit ceea ce a putut. Alte traduceri au redat aceste cuvinte astfel: „Ea a făcut tot ce a putut“ sau „Ea a făcut tot ce i-a stat în putinţă“ (An American Translation; The Jerusalem Bible). Darul Mariei a fost oferit din toată inima pentru că a dat tot ce avea mai bun. Serviciul adus din toată inima presupune exact acest lucru.
Cei „doi bănuţi“ ai văduvei
16. a) Cum a observat Isus contribuţia unei văduve sărace? b) Cât valorau bănuţii văduvei?
16 Câteva zile mai târziu, pe 11 nisan, Isus a petrecut o zi lungă în templu, unde autoritatea i-a fost pusă la îndoială şi unde a răspuns spontan întrebărilor dificile despre taxe, despre înviere şi despre alte chestiuni. El i-a acuzat pe scribi şi pe farisei pentru că, printre altele, „secătuiesc casele văduvelor“ (Marcu 12:40). Apoi Isus s-a aşezat jos, după cât se pare în Curtea Femeilor, unde, potrivit tradiţiei iudaice, existau 13 cutii pentru daruri. El a stat un timp, privindu-i cu atenţie pe oamenii care îşi puneau contribuţiile. Au venit mulţi oameni bogaţi, înfăţişarea unora fiind chiar ostentativă, trădând probabil faptul că se autoconsiderau drepţi (compară cu Matei 6:2). Privirea lui Isus s-a oprit asupra unei anumite femei. Poate că un om obişnuit nu a observat nimic deosebit la ea sau la darul ei. Însă Isus, care cunoştea inimile altora, ştia că ea era „o văduvă săracă“. El ştia totodată cât oferise ea: „Doi bănuţi, adică o monedă mică“b. — Marcu 12:41, 42.
17. Cum a estimat Isus contribuţia văduvei, şi ce învăţăm noi de aici despre dăruirea pentru Dumnezeu?
17 Isus i-a chemat la el pe discipoli, întrucât dorea ca aceştia să înţeleagă pe viu lecţia pe care urma să le-o dea. Femeia „a dat mai mult decât toţi cei care au aruncat în cutia pentru daruri“, a spus Isus. Potrivit estimării lui, ea a pus mai mult decât toţi ceilalţi la un loc. Ea a dat „tot ce avea“, ultimii ei bănuţi. Procedând astfel, ea s-a încredinţat în mâinile protectoare ale lui Iehova. Aşadar, persoana care a fost aleasă ca exemplu de dăruire pentru Dumnezeu a fost aceea al cărei dar nu valora aproape nimic. Însă în ochii lui Dumnezeu, acest dar era de nepreţuit! — Marcu 12:43, 44; Iacov 1:27.
Să învăţăm din modul în care priveşte Iehova serviciul adus din toată inima
18. Ce învăţăm din modul în care le-a tratat Isus pe cele două femei?
18 Din modul în care le-a tratat Isus pe aceste două femei învăţăm ceva încurajator despre felul în care priveşte Iehova serviciul adus din toată inima (Ioan 5:19). Isus nu a comparat-o pe văduvă cu Maria. El a apreciat cele două monede ale văduvei la fel de mult ca uleiul „foarte scump“ al Mariei. Întrucât ambele femei au dat tot ce aveau mai bun, în ochii lui Dumnezeu ambele daruri erau de valoare. Deci, dacă vă cuprinde un sentiment de lipsă de demnitate pentru că nu puteţi face cât v-ar plăcea să faceţi în serviciul lui Dumnezeu, nu disperaţi. Iehova este fericit să accepte ceea ce-i puteţi oferi. Amintiţi-vă că Iehova „se uită la inimă“, fiind pe deplin conştient de ceea ce doreşte inima noastră. — 1 Samuel 16:7.
19. De ce nu ar trebui să judecăm ce fac alţii în serviciul lui Dumnezeu?
19 Punctul de vedere al lui Iehova cu privire la serviciul adus din toată inima ar trebui să influenţeze modul în care îi privim şi îi tratăm noi pe alţii. Ce lipsă de iubire ar fi să criticăm eforturile altora sau să comparăm serviciul unei persoane cu al alteia! Din nefericire, o creştină a scris: „Uneori, unii lasă impresia că, dacă nu eşti pionier, nu eşti nimic. Şi noi, cei care ne străduim să mergem înainte ca «simpli» vestitori ai Regatului, simţim nevoia să fim apreciaţi“. Să nu uităm că nimeni nu ne dă dreptul de a judeca ce anume constituie serviciu din toată inima în cazul unui colaborator creştin (Romani 14:10–12). Iehova preţuieşte serviciul adus din toată inima de fiecare dintre milioanele de vestitori fideli ai Regatului, iar noi ar trebui să facem la fel.
20. Ce este cel mai bine să presupunem în legătură cu colaboratorii noştri?
20 Dar ce se poate face când unii realizează în minister mai puţin decât s-ar părea că pot? O scădere a activităţii unui colaborator în credinţă le poate indica bătrânilor interesaţi că este nevoie de ajutor şi încurajare. În acelaşi timp, nu trebuie să uităm că, pentru unii, serviciul adus din toată inima poate semăna mai repede cu cei doi bănuţi ai văduvei decât cu uleiul preţios al Mariei. Este mai bine să presupunem că fraţii şi surorile noastre îl iubesc pe Iehova şi că această iubire îi îndeamnă să facă cât pot mai mult — nu cât pot mai puţin. Bineînţeles, nici un slujitor conştiincios al lui Iehova nu ar alege să facă mai puţin decât poate în serviciul lui Dumnezeu! — 1 Corinteni 13:4, 7.
21. Ce carieră recompensatoare urmăresc unii, şi ce întrebări se ivesc?
21 Însă pentru mulţi din poporul lui Dumnezeu, serviciul adus din toată inima a însemnat urmărirea unei cariere foarte recompensatoare: ministerul de pionier. Ce binecuvântări primesc ei? Şi ce se poate spune despre aceia dintre noi care nu au putut face încă pionierat — cum putem dovedi noi că avem spirit de pionier? Aceste întrebări vor fi analizate în următorul articol.
[Note de subsol]
a Întrucât Matia l-a înlocuit pe Iuda ca apostol, numele său — şi nu cel al lui Pavel — trebuie să fi apărut printre numele gravate pe cele 12 pietre de temelie. Deşi Pavel a fost un apostol, el nu a fost unul dintre cei 12.
b Fiecare dintre aceste monede era de o lepta, cea mai mică monedă evreiască aflată în circulaţie la vremea aceea. Două leptale echivalau cu a 64-a parte din salariul pe o zi. Potrivit cu Matei 10:29, cu un asarion (echivalentul a opt leptale), o persoană putea cumpăra două vrăbii, care erau printre cele mai ieftine păsări folosite de săraci ca hrană. Aşadar, această văduvă era cu adevărat săracă, întrucât avea numai jumătate din suma necesară pentru a cumpăra o singură vrabie, care nu ajungea nici măcar pentru o masă.
Cum aţi răspunde?
◻ Ce înseamnă a-i sluji lui Iehova din toată inima?
◻ Cum arată ilustrarea din 1 Corinteni 12:14–26 că Iehova nu ne compară pe unii cu alţii?
◻ Ce învăţăm din comentariile lui Isus privitoare la uleiul preţios al Mariei şi la cei doi bănuţi ai văduvei despre dăruirea din toată inima?
◻ Cum ar trebui să influenţeze punctul de vedere al lui Iehova referitor la serviciul adus din toată inima modul în care îi privim noi pe alţii?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]
Maria a dat tot ce a avut mai bun, parfumând corpul lui Isus cu un ulei „foarte scump“
[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]
Monedele văduvei — aproape lipsite de valoare materială, dar de nepreţuit în ochii lui Iehova