Capitolul 58

Pâinile şi aluatul

MARI mulţimi de oameni s-au adunat la Isus, în Decapole. Mulţi au făcut cale lungă până în această regiune cu o densă populaţie de origine păgână, cu scopul de a-l asculta şi de a fi vindecaţi de infirmităţile lor. Ei au adus cu ei coşuri mari sau coşniţe pe care le folosesc, de obicei, pentru a duce în ele provizii, atunci când călătoresc prin ţinuturi locuite de păgâni.

În cele din urmă însă, Isus îi cheamă pe discipolii săi şi le spune: „Mi-e milă de poporul acesta, căci iată, de trei zile stă lângă Mine şi n-are ce mânca. Dacă voi da drumul oamenilor acasă flămânzi, vor leşina pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe“.

„Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceştia, aici, într-un loc pustiu?“, întreabă discipolii.

Isus întreabă: „Câte pâini aveţi?“

„Şapte . . ., îi răspund ei, şi puţini peştişori.“

Spunându-le oamenilor să se aşeze pe pământ, Isus ia pâinile şi peştii, se roagă lui Dumnezeu, le rupe şi începe să le dea discipolilor săi. Ei, la rândul lor, le distribuie oamenilor şi toţi mănâncă pe săturate. După aceea, când sunt adunate resturile, se umplu cu vârf şapte coşuri, deşi au mâncat circa 4 000 de bărbaţi, precum şi femei şi copii!

Isus le dă drumul apoi mulţimilor, se suie împreună cu discipolii săi într-o barcă şi trece pe ţărmul de vest al Mării Galileei. Aici, fariseii, însoţiţi de această dată de unii membri ai sectei religioase a saducheilor, caută să-l ispitească pe Isus cerându-i să le arate un semn din cer.

Conştient de faptul că ei caută să-l ispitească, Isus le răspunde: „Când se înserează, voi ziceţi: «Timpul va fi frumos, căci cerul este roşu». Şi dimineaţa ziceţi: «Astăzi va fi furtună, căci cerul este roşu-posomorât». Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, dar semnele timpurilor nu le puteţi deosebi?“

Ajuns aici, Isus, după ce le spune că sunt o generaţie rea şi adulteră, îi avertizează, aşa cum i-a prevenit mai înainte pe farisei, că nu li se va da nici un semn, cu excepţia semnului lui Iona. Plecând, el şi discipolii săi iau o corabie şi se îndreaptă spre Betsaida, situată pe ţărmul nord-estic al Mării Galileei. Pe drum, discipolii constată că au uitat să ia pâine, neavând la ei decât o singură pâine.

Gândindu-se încă la confruntarea sa cu fariseii şi cu saducheii care îl sprijină pe Irod, Isus îi previne pe discipoli: „Luaţi seama, să vă păziţi de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod“. Evident, menţionarea aluatului îi determină pe discipoli să creadă că Isus se referă la faptul că au uitat să ia pâine şi încep să discute despre aceasta. Observându-le confuzia, Isus zice: „De ce vă gândiţi că n-aveţi pâini?“

De curând, poate doar cu o zi sau două în urmă, Isus le dăduse în mod miraculos pâine la mii de oameni. Discipolii săi trebuiau să ştie că Isus nu este preocupat de lipsa de pâine propriu-zisă. „Nu vă aduceţi aminte?“, le reaminteşte el. „Când am frânt cele cinci pâini pentru cei cinci mii, câte coşuri pline cu fărâmituri aţi ridicat?“

„Douăsprezece“, îi răspund ei.

„Şi când am frânt şapte pâini pentru cei patru mii, câte coşniţe pline cu fărâmituri aţi ridicat?“

„Şapte“, răspund ei.

„Cum de nu înţelegeţi încă?“, întreabă Isus. „Cum nu înţelegeţi că nu v-am spus de pâini, ci să vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor?“

În cele din urmă, discipolii înţeleg. Aluatul, o substanţă care provoacă fermentaţie şi care face pâinea să crească, era un cuvânt utilizat pentru a ilustra corupţia. Deci discipolii înţeleg acum că Isus foloseşte un limbaj simbolic şi că îi avertizează să se păzească de „învăţătura fariseilor şi a saducheilor“, învăţătură care are un efect corupător. Marcu 8:1–21; Matei 15:32—16:12.

▪ De ce iau oamenii cu ei coşuri mari pentru provizii?

▪ După ce părăseşte Decapole, ce călătorie întreprinde Isus pe mare?

▪ Ce confuzie fac discipolii cu privire la remarca lui Isus despre aluat?

▪ Ce vrea să spună Isus prin expresia „aluatul fariseilor şi al saducheilor“?