DE CE mulţi evrei din secolul I nu l-au acceptat pe Isus drept Mesia? Un martor ocular a consemnat următoarele: „Când [Isus] a venit în templu, în timp ce învăţa poporul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii poporului şi I-au zis: «Cu ce autoritate faci Tu acestea şi cine Ţi-a dat autoritatea aceasta?»“ (Matei 21:23). După părerea lor, cel Atotputernic îi dăduse naţiunii evreieşti Tora (Legea), iar aceasta le conferea anumitor oameni autoritate divină. A avut Isus o astfel de autoritate?

Isus a manifestat un respect profund faţă de Tora şi faţă de cei cărora aceasta le dădea autoritate legitimă (Matei 5:17–20; Luca 5:14; 17:14). Însă, de foarte multe ori, el i-a demascat pe cei ce încălcau poruncile lui Dumnezeu (Matei 15:3–9; 23:2–28). Acei oameni respectau tradiţii care au ajuns să constituie aşa-numita lege orală. Isus nu a recunoscut autoritatea acestei legi. În schimb, mulţi oameni nu l-au recunoscut pe el drept Mesia. Ei credeau că numai cineva care respecta tradiţiile celor ce deţineau autoritate printre ei putea să beneficieze de ajutorul lui Dumnezeu.

„Cine Ţi-a dat autoritatea aceasta?“

Legea mozaică le acorda în mod clar preoţilor, adică descendenţilor lui Aaron, principala autoritate religioasă şi dreptul de a furniza instruire (Leviticul 10:8–11; Deuteronomul 24:8; 2 Cronici 26:16–20; Maleahi 2:7). Cu toate acestea, de-a lungul secolelor, unii preoţi au devenit infideli şi corupţi (1 Samuel 2:12–17, 22–29; Ieremia 5:31; Maleahi 2:8, 9). În timpul dominaţiei elene, mulţi preoţi au făcut compromis în ce priveşte chestiunile de natură religioasă. În secolul al II-lea î.e.n., fariseii — un grup nou format pe vremea aceea în iudaism care nu avea încredere în preoţie — au început să elaboreze tradiţii pe baza cărora omul de rând se putea considera la fel de sfânt ca preotul. Aceste tradiţii erau pe placul multora, însă constituiau o adăugare inacceptabilă la Lege. — Deuteronomul 4:2; 12:32 (13:1 în ediţia în limba ebraică).

Fariseii au devenit noii învăţaţi ai Legii, efectuând o activitate despre care credeau că preoţii nu o efectuau. Întrucât Legea mozaică nu le recunoştea autoritatea, ei au elaborat noi metode de interpretare a Scripturii prin aluzii criptice şi prin alte metode care păreau să vină în sprijinul conceptelor lor.a În calitate de apărători şi susţinători ai acestor tradiţii, ei au pus bazele unei noi autorităţi în Israel. În secolul I e.n., fariseii deveniseră o putere dominantă în iudaism.

În timp ce adunau tradiţiile orale existente şi căutau interpretări scripturale pentru a născoci mai multe tradiţii, fariseii au remarcat necesitatea de a da mai multă autoritate activităţii lor. Astfel a luat naştere un nou concept referitor la originea acestor tradiţii. Rabinii au început să predea următoarele: „Moise a primit Tora la Sinai şi i-a dat-o lui Iosua, Iosua bătrânilor, iar bătrânii profeţilor. Profeţii le-au dat-o bărbaţilor din marea adunare“. — Avot 1:1 (Mişna).

Spunând „Moise a primit Tora“, rabinii nu se refereau numai la legile scrise, ci şi la ansamblul tradiţiilor lor orale. Ei susţineau că aceste tradiţii — născocite şi răspândite de oameni — îi fuseseră date lui Moise de Dumnezeu pe muntele Sinai. În plus, ei obişnuiau să predea că Dumnezeu nu lăsase la latitudinea oamenilor să umple golurile Torei, ci că el explicase oral ceea ce nu era consemnat în Lege. Potrivit opiniei lor, Moise a transmis această lege orală generaţiilor următoare, însă nu preoţilor, ci altor conducători. Fariseii pretindeau că sunt moştenitorii de drept ai acestui lanţ „indestructibil“ al autorităţii.