Isus zădărniceşte planurile duşmanilor săi de a-l prinde în capcană

Conducătorii religioşi care i se împotrivesc lui Isus s-au înfuriat. El tocmai a făcut nişte ilustrări pentru a le demasca răutatea. Acum, fariseii pun la cale să-l prindă în capcană. Ei încearcă să-l determine să spună ceva care să le dea motiv să-l predea guvernatorului roman şi îi plătesc pe câţiva dintre discipolii lor ca să-i întindă o cursă (Luca 6:7).

„Învăţătorule”, îi spun ei, „ştim că vorbeşti şi predai corect, că nu eşti părtinitor, ci predai calea lui Dumnezeu potrivit adevărului: Este permis să plătim impozit Cezarului sau nu?” (Luca 20:21, 22). Isus nu se lasă înşelat de cuvintele lor măgulitoare, care ascund ipocrizia şi viclenia lor. Dacă ar spune că nu este potrivit să plătească acest impozit, ar putea fi acuzat de sediţiune împotriva Romei. Însă, dacă ar spune că trebuie să-l plătească, oamenii, fiind nemulţumiţi că se află sub stăpânirea romană, ar putea înţelege greşit cuvintele sale şi ar putea deveni violenţi faţă de el. Aşadar, cum va răspunde Isus?

El spune: „De ce mă puneţi la încercare, ipocriţilor? Arătaţi-mi moneda pentru impozit”. După ce ei îi aduc un dinar, Isus îi întreabă: „Ale cui sunt chipul acesta şi inscripţia aceasta?”. „Ale Cezarului”, îi zic ei. Atunci, Isus dă următoarea îndrumare, care vădeşte înţelepciune: „Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei 22:18-21).

Bărbaţii sunt uimiţi de răspunsul plin de tact al lui Isus. Nemaiavând ce să spună, ei pleacă. Dar ziua nu se încheie aici. Conducătorii religioşi nu renunţă uşor. După ce încercarea fariseilor eşuează, la Isus vin conducători ai unui alt grup religios.

Saducheii, care susţin că nu există înviere, îi pun lui Isus o întrebare referitoare la înviere şi la căsătoria între cumnaţi: „Învăţătorule, Moise a zis: «Dacă un om moare fără să aibă copii, fratele său trebuie s-o ia în căsătorie pe soţia lui şi să-i ridice urmaşi fratelui său». Iată că printre noi erau şapte fraţi. Primul s-a căsătorit şi apoi a murit şi, pentru că nu avea urmaşi, a lăsat-o pe soţia lui fratelui său. La fel s-a întâmplat şi cu al doilea şi cu al treilea şi aşa cu toţi şapte. Ultima dintre toţi a murit femeia. Deci, la înviere, soţia căruia dintre cei şapte va fi ea? Pentru că toţi au avut-o” (Matei 22:24-28).

Făcând referire la scrierile lui Moise, pe care saducheii le acceptă, Isus le răspunde: „Oare nu de aceea greşiţi voi, pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Fiindcă, atunci când se scoală din morţi, nici bărbaţii nu se căsătoresc, nici femeile nu sunt date în căsătorie, ci sunt ca îngerii din ceruri. Dar despre morţi, că vor fi sculaţi, n-aţi citit în cartea lui Moise, în relatarea despre tufa de mărăcini, cum Dumnezeu i-a zis: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob»? El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Cât de mult greşiţi!” (Marcu 12:24-27; Exodul 3:1-6). Mulţimile sunt uluite de răspunsul lui Isus.

El i-a redus la tăcere atât pe farisei, cât şi pe saduchei, însă acum aceşti împotrivitori religioşi se aliază şi vin la Isus ca să-l pună din nou la încercare. Un scrib îl întreabă: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” (Matei 22:36).

Isus răspunde: „Prima este: «Ascultă, o, Israele: Iehova, Dumnezeul nostru, este un singur Iehova şi să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată forţa ta». A doua este: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Nu există altă poruncă mai mare decât acestea” (Marcu 12:29-31).

Auzind răspunsul, scribul îi zice: „Învăţătorule, ai vorbit bine, potrivit adevărului: «El este Unul şi nu există altul ca El». A-l iubi cu toată inima, cu toată puterea de înţelegere şi cu toată forţa şi a-l iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai de preţ decât toate ofrandele arse şi jertfele”. Când aude răspunsul înţelept al scribului, Isus îi spune: „Nu eşti departe de regatul lui Dumnezeu” (Marcu 12:32-34).

Isus a predat în templu trei zile (9, 10 şi 11 nisan). Unii oameni, asemenea scribului, l-au ascultat cu plăcere. Dar nu şi conducătorii religioşi, care acum ‘nu mai au curajul să-i pună întrebări’.