SEMN, II

Obiect, acțiune, situație sau manifestare neobișnuită care are rolul de a indica spre altceva, din prezent sau din viitor. Semnul (ebr. ʼôt; gr. semeíon) ar putea fi o dovadă a autenticității sau a autorității, un avertisment cu privire la un pericol sau ceva care indică modul înțelept de acțiune.

Printre numeroasele semne oferite de Iehova pentru îndrumarea oamenilor, primele menționate sunt luminătorii cerești, soarele și luna. (Ge 1:14) Pe lângă faptul că indică timpul, luminătorii sunt dovezi vizibile ale existenței lui Dumnezeu și ale calităților sale. (Ps 19:1-4; Ro 1:19, 20) Se pare că, întrucât practicau astrologia, cercetând acești luminători și stelele pentru a găsi semne prevestitoare, națiunile păgâne „s-au îngrozit din cauza semnelor cerurilor”, așa cum se arată în Ieremia 10:2.

Scopul semnelor. Iehova a oferit semne pentru a dovedi că cuvintele sale sunt adevărate și demne de încredere. (Ier 44:29; 1Sa 2:31-34; 10:7, 9; 2Re 20:8-11) Tot prin semne el a demonstrat că îi sprijinea pe Moise și pe alți slujitorii ai Săi, (Ex 3:11, 12; compară cu Ju 6:17, 20-22), pe un apostol (2Co 12:12) sau congregație creștină (1Co 14:22).

Însă Dumnezeu nu s-a folosit întotdeauna de semne pentru a dovedi că sprijină o anumită persoană, după cum observăm în cazul lui Ioan Botezătorul (Ioa 10:41; Mt 11:9-11) De altfel, și un profet fals putea face semne, însă el putea fi identificat pe baza criteriilor oferite de Iehova. (De 13:1-5; 18:20-22; Is 44:25; Mr 13:22; 2Te 2:9; Re 13:13, 14; 19:20)

Anumite semne constituie aduceri-aminte. (Ge 9:12-14; 17:11; Ro 4:11) Sabaturile și Paștele serveau drept semne de aducere-aminte pentru evrei. (Ex 13:3-9; 31:13; Eze 20:12, 20) Un semn propriu-zis sau unul cu valoare simbolică putea servi drept semn de identificare. (Nu 2:2; Ex 12:13)

Lui Isus i se cere un semn. În timpul serviciului său, Isus a făcut numeroase semne datorită cărora mulți oameni au crezut în el. (Ioa 2:23) Însă aceste semne nu i-au făcut să dobândească credință pe cei cu inima împietrită. (Lu 2:34; Ioa 11:47, 53; 12:37; compară cu Nu 14:11, 22) Când, în două ocazii, capii religioși i-au cerut lui Isus să le arate un semn din cer, probabil că ei doreau ca el să demonstreze că este Mesia îndeplinind semnul prezis în Daniel 7:13, 14, unde se spune că ‘fiul omului’ avea să vină cu norii cerurilor pentru a-și primi puterea regală. Însă nu era atunci momentul stabilit de Dumnezeu pentru împlinirea acelei profeții, iar Cristos nu avea să facă o demonstrație spectaculoasă de putere doar ca să satisfacă cererea egoistă a liderilor religioși. (Mt 12:38; 16:1) În schimb, Isus le-a răspuns că singurul semn pe care aceștia aveau să-l primească era „semnul profetului Iona”. (Mt 12:39-41; 16:4) După aproximativ trei zile petrecute în burta unui pește uriaș, Iona a mers să predice la Ninive, devenind astfel „un semn” pentru capitala Asiriei. Generația din timpul lui Isus a primit „semnul lui Iona” când Cristos, după ce a stat în mormânt părți din trei zile, a fost înviat, iar discipolii săi au depus mărturie despre învierea sa. Astfel, Cristos a devenit un semn pentru acea generație. Însă nici măcar acest semn nu i-a convins pe majoritatea evreilor. (Lu 11:30; 1Co 1:22)

Semnul prezenței lui Cristos. Cu puțin timp înainte de moartea lui Isus, apostolii l-au întrebat: „Care va fi semnul (gr. semeíon) prezenței tale și al încheierii sistemului?”. (Mt 24:3; Mr 13:4; Lu 21:7) Între această întrebare și cererea conducătorilor religioși de a primi un semn era o mare diferență. Acei conducători puteau să-l vadă cu propriii ochi pe Isus și lucrările sale și, totuși, refuzau să-l accepte ca Mesia și Rege desemnat de Dumnezeu. (Ioa 19:15) Cu o anumită ocazie, ei i-au cerut un semn „ca să-l pună la încercare”. (Lu 11:16) Alții, precum Irod, voiau să vadă semnele lui Isus din simplă curiozitate. (Lu 23:8) Spre deosebire de aceștia, discipolii care l-au întrebat pe Isus despre semnul prezenței sale îl acceptaseră deja ca Mesia și Rege. (Mt 16:16) Însă Isus spusese că Regatul ‘nu avea să vină într-un mod care izbește privirile’. (Lu 17:20) De aceea, deși credeau în mod greșit că Regatul urma să fie instaurat pe pământ (Fa 1:6), apostolii nu doreau ca, la venirea Regatului, să fie asemenea conducătorilor evrei — orbi la prezența lui Isus. Prin urmare, ei nu i-au cerut lui Isus să facă un semn miraculos în fața lor, ci l-au întrebat ce semn avea să-i ajute în viitor să discearnă prezența sa.

Drept răspuns, Isus a descris „un semn” complex, care includea mai multe elemente, precum războaie, cutremure de pământ, persecuții ale creștinilor și predicarea Regatului. (Mt 24:4-14, 32, 33) Având în vedere că discipolii l-au întrebat pe Isus despre „semn” în contextul în care acesta vorbea despre distrugerea Ierusalimului și a templului (Lu 21:5-7), răspunsul primit conținea profeții cu privire la Ierusalim și Iudeea, care s-au împlinit în timpul vieții discipolilor. (Lu 21:20; Mt 24:15) Însă răspunsul lui Isus se referea și la instaurarea Regatului lui Dumnezeu și la efectele acestuia asupra întregii omeniri. (Lu 21:31, 35)

„Semnul Fiului omului”. Cu aceeași ocazie, Isus le-a spus discipolilor săi: „Atunci va apărea în cer semnul Fiului omului și toate popoarele pământului se vor bate în piept de durere și îl vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu mare glorie”. (Mt 24:30; Lu 21:27) Puțin mai înainte în context, Isus făcuse referire la profetul Daniel. (Mt 24:15; Da 9:27; 11:31) Din expresia „Fiul omului venind pe norii cerului” reiese că Isus făcea acum referire la viziunea consemnată în Daniel 7:13, 14, în care „cineva ca un fiu al omului venind cu norii cerurilor” primește permisiunea de a intra la „Cel Bătrân de Zile”, precum și ‘un regat care nu va fi distrus’. Astfel Isus a făcut legătura între „semnul Fiului omului” și timpul când el urma să exercite puterea regală. Isus a aplicat la sine expresia „Fiul omului” și profeția din Daniel 7:13, 14. (Mt 26:63, 64; Mr 14:61, 62)

În jurul anului 96 e.n., la 26 de ani după distrugerea Ierusalimului, Ioan a scris despre anumite evenimente ce urmau să aibă loc în viitor și l-a văzut într-o viziune pe Isus Cristos ‘venind cu norii’, astfel că „orice ochi îl va vedea, chiar și cei ce l-au străpuns”. (Re 1:1, 7) Prin urmare, atât descrierea făcută de Ioan cu privire la ce avea să se întâmple după anul 96 e.n., cât și cea făcută de Cristos cu privire la „semnul Fiului omului” îl prezintă pe Isus venind cu norii cerurilor și fiind văzut de toți oamenii. (Vezi NOR.) Totuși, trebuie menționat faptul că verbul grecesc horáō, „a vedea”, folosit în Matei 24:30 și în Revelația 1:7, poate fi folosit nu doar cu sensul lui literal de „a vedea un obiect, a privi”, ci și cu sensul figurativ de „a discerne, a percepe”, adică de a vedea cu ochii minții. (A Greek-English Lexicon, de H. Liddell și R. Scott, revizuit de H. Jones, 1968, p. 1245, col. 1)

Pentru o comparație între „miracole”, „semne prevestitoare” și „semne”, vezi MIRACOLE; MINUNE, PREVESTIRE.