De ce Martorii lui Iehova veghează încontinuu

„Vegheaţi . . . , pentru că nu ştiţi în ce ceas vine Domnul vostru.“ — MATEI 24:42.

 1. Cui i se aplică îndemnul de ‘a veghea încontinuu’?

FIECĂRUI slujitor al lui Dumnezeu — fie tânăr, fie vârstnic, fie dedicat de curând, fie cu vechime în serviciu — i se aplică îndemnul biblic: „Vegheaţi . . . încontinuu“ (Matei 24:42, New World Translation). De ce este important acest lucru?

 2, 3. a) Ce semn a descris cu claritate Isus, şi ce a demonstrat împlinirea profeţiei? b) Ce situaţie menţionată în Matei 24:42 testează autenticitatea credinţei noastre, şi în ce mod?

² Spre sfârşitul ministerului pe care l-a efectuat pe pământ, Isus a prezis semnul prezenţei sale invizibile în puterea Regatului (Matei, capitolele 24 şi 25). El a descris cu claritate timpul prezenţei sale regale, iar evenimentele care împlinesc profeţia demonstrează că el a fost întronat ca Rege în ceruri în anul 1914. El a indicat totodată spre o situaţie care urmează să testeze autenticitatea credinţei noastre. Referitor la momentul în care va intra în acţiune ca Executor, pentru a distruge prezentul sistem rău în timpul marelui necaz, Isus a spus: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni, nici chiar îngerii din ceruri [nici Fiul, NW], ci numai Tatăl“. Având în vedere acest lucru, el a spus: „Vegheaţi dar [încontinuu, NW], pentru că nu ştiţi în ce ceas vine Domnul vostru“. — Matei 24:36, 42.

³ Faptul că nu cunoaştem ziua şi ceasul în care va începe marele necaz pretinde ca, dacă afirmăm că suntem creştini, să trăim în fiecare zi ca adevăraţi creştini. Modul în care îţi întrebuinţezi viaţa va avea oare drept rezultat aprobarea din partea Domnului atunci când va sosi marele necaz? Sau, în cazul în care ai muri înaintea acestui eveniment, îşi va aminti oare el de tine ca fiind o persoană care ai slujit în mod loial lui Iehova până la sfârşitul vieţii tale? — Matei 24:13; Apocalipsa 2:10.

Primii discipoli s-au străduit să fie vigilenţi

 4. Ce putem învăţa din exemplul dat de Isus ca persoană care veghea din punct de vedere spiritual?

⁴ Isus Cristos a dat cel mai minunat exemplu de persoană care veghea din punct de vedere spiritual. El s-a rugat în mod frecvent şi fierbinte Tatălui său (Luca 6:12; 22:42–44). Atunci când s-a confruntat cu încercări, el s-a bizuit pe deplin pe îndrumarea furnizată în Scripturi (Matei 4:3–10; 26:52–54). El nu şi-a permis să se lase distras de la lucrarea care îi fusese încredinţată de Iehova (Luca 4:40–44; Ioan 6:15). Aveau să fie oare tot atât de vigilenţi şi cei care se considerau a fi continuatori ai lui Isus?

 5. a) De ce au avut apostolii lui Isus probleme în privinţa menţinerii echilibrului spiritual? b) Ce ajutor le-a dat Isus apostolilor după învierea sa?

⁵ Uneori, chiar şi apostolii lui Isus au şovăit. Ca urmare a unei nerăbdări exagerate şi a unor idei greşite, ei au trebuit să facă faţă dezamăgirilor (Luca 19:11; Faptele 1:6). Până când au învăţat să se bizuie pe deplin pe Iehova, unele încercări neaşteptate i-au făcut să-şi piardă echilibrul. Astfel, atunci când Isus a fost arestat, apostolii săi au fugit. Puţin mai târziu, în aceeaşi noapte, din cauza fricii, Petru a negat în mod repetat chiar faptul că-l cunoştea pe Cristos. Apostolii nu luaseră încă în serios sfatul lui Isus: „[Continuaţi să, NW] vegheaţi şi rugaţi-vă [încontinuu, NW]“ (Matei 26:41, 55, 56, 69–75). După învierea sa, Isus a folosit Scripturile pentru a le întări credinţa (Luca 24:44–48). Iar atunci când se părea că unii dintre ei înclinau să pună pe un loc secundar ministerul care le fusese încredinţat, Isus le-a consolidat motivaţia, astfel încât ei să se concentreze asupra celei mai importante lucrări. — Ioan 21:15–17.

 6. Care au fost cele două capcane în legătură cu care Isus îşi avertizase discipolii mai înainte?

⁶ Mai înainte, Isus îi avertizase pe discipolii săi că ei nu trebuiau să facă parte din lume (Ioan 15:19). El îi sfătuise, de asemenea, să nu stăpânească unul asupra altuia, ci să slujească împreună ca fraţi (Matei 20:25–27; 23:8–12). I-au urmat ei sfaturile? Au menţinut ei pe primul loc lucrarea pe care le-o încredinţase Isus?

 7, 8. a) În ce fel consemnările creştinilor din secolul întâi demonstrează faptul că ei au luat în serios îndemnul lui Isus? b) De ce era important ca ei să vegheze încontinuu în sens spiritual?

⁷ Atât timp cât au fost în viaţă, apostolii au ocrotit congregaţia. Istoria atestă faptul că primii creştini nu s-au implicat în afacerile politice ale Imperiului Roman şi nu au slăvit clasa clerului. Pe de altă parte, ei au fost proclamatori plini de înflăcărare ai Regatului lui Dumnezeu. Până la sfârşitul secolului întâi, ei depuseseră mărturie în tot Imperiul Roman, făcând discipoli în Asia, în Europa şi în nordul Africii. — Coloseni 1:23.

⁸ Cu toate acestea, faptul că în lucrarea de predicare s-au înregistrat aceste realizări nu însemna că nu mai era necesar să se vegheze încontinuu în sens spiritual. Prezisa venire a lui Isus urma să aibă loc într-un viitor îndepărtat. Iar pe măsură ce congregaţia păşea în cel de-al doilea secol al erei noastre, au apărut unele situaţii care primejduiau spiritualitatea creştinilor. Cum aşa?

Cei care au încetat să fie vigilenţi

 9, 10. a) După moartea apostolilor, ce evenimente au arătat că mulţi care se declarau creştini nu au continuat să vegheze? b) Ce texte scripturale menţionate în acest paragraf i-ar fi putut ajuta pe cei care se declarau creştini să rămână tari spiritualiceşte?

⁹ Unele persoane care au venit în congregaţie au început să-şi exprime convingerile în termenii filozofiei greceşti, astfel încât ceea ce predicau ele să fie mai uşor acceptat de către oamenii din lume. Treptat, doctrine păgâne, ca de exemplu Trinitatea şi nemurirea sufletului, au devenit componente ale unei forme de creştinism alterate. Aceasta a condus la abandonarea speranţei în Mileniu. De ce? Cei care au adoptat credinţa în nemurirea sufletului au ajuns la concluzia că toate binecuvântările domniei lui Cristos vor fi dobândite în lumea spiritelor de un suflet care supravieţuieşte corpului omenesc. Aşadar, ei nu mai considerau necesar să vegheze în ceea ce priveşte prezenţa lui Cristos în puterea Regatului. — Compară cu Galateni 5:7–9; Coloseni 2:8; 1 Tesaloniceni 5:21.

¹⁰ Această situaţie a fost agravată de apariţia altor elemente. Unele persoane care pretindeau că sunt supraveghetori creştini au început să se folosească de congregaţiile lor ca de un mijloc prin care să dobândească prestigiu personal. Ei au atribuit în mod subtil propriilor lor opinii şi învăţături o valoare egală cu cea a Scripturilor sau chiar superioară acestora. Atunci când s-a ivit ocazia, această biserică apostată chiar s-a oferit pentru a sluji interesele statului politic. — Faptele 20:30; 2 Petru 2:1, 3.

Rezultatele unei vigilenţe sporite

11, 12. De ce Reforma protestantă nu a însemnat o întoarcere la adevărata închinare?

¹¹ După secole de abuzuri săvârşite de Biserica Romano-Catolică, în secolul al XVI-lea unii reformatori şi-au exprimat deschis părerile. Dar acest lucru nu a însemnat o întoarcere la adevărata închinare. De ce?

¹² În pofida faptului că diferite grupări protestante au ieşit de sub autoritatea Romei, acestea au preluat multe dintre doctrinele şi practicile de bază ale apostaziei — conceptul referitor la clerici şi laici, precum şi credinţa în Trinitate, în nemurirea sufletului şi în chinul veşnic după moarte. Şi, asemenea Bisericii Romano-Catolice, ele au continuat să facă parte din lume, fiind strâns unite cu elementele politice. În felul acesta, ele înclinau să respingă orice speranţă legată de venirea lui Cristos ca Rege.

13. a) De unde reiese faptul că unii oameni au preţuit cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu? b) Ce eveniment a ajuns să se bucure de un interes deosebit pe parcursul secolului al XIX-lea din partea unor oameni care se declarau creştini? c) De ce mulţi au fost dezamăgiţi?

¹³ Însă Isus prezisese că, după moartea apostolilor, adevăraţii moştenitori ai Regatului (pe care el i-a comparat cu grâul) aveau să continue să crească alături de falşii creştini (sau neghina) până la timpul secerişului (Matei 13:29, 30). Astăzi nu îi putem enumera cu exactitate pe toţi aceia pe care Stăpânul i-a considerat grâu. Însă este demn de remarcat faptul că în secolele al XIV-lea, al XV-lea şi al XVI-lea au existat oameni care şi-au riscat viaţa şi libertatea pentru a traduce Biblia în limba vorbită de oamenii de rând. Alţii nu numai că au acceptat Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, dar au şi respins Trinitatea ca fiind nescripturală. Unii au respins credinţa în nemurirea sufletului şi în chinul din focul iadului ca fiind într-un total dezacord cu Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, pe parcursul secolului al XIX-lea, ca urmare a unui amplu studiu al Bibliei, unele grupuri din Statele Unite, Germania, Anglia şi Rusia au început să-şi facă cunoscută convingerea că momentul întoarcerii lui Cristos era iminent. Însă cele mai multe dintre aşteptările lor au dus la dezamăgire. De ce? Într-o foarte mare măsură, aceasta s-a datorat faptului că ei s-au bizuit prea mult pe oameni şi prea puţin pe Scripturi.

Cum s-au dovedit aceştia vigilenţi

14. Descrieţi metoda de studiu biblic folosită de C. T. Russell şi de cei asociaţi lui.

¹⁴ Apoi, în 1870, în Allegheny, Pennsylvania, Charles Taze Russell şi câţiva dintre asociaţii săi au alcătuit un grup având ca scop studierea Bibliei. Ei nu au fost primii care au înţeles multe dintre adevărurile Bibliei pe care le-au adoptat, însă, atunci când studiau, ei şi-au făcut obiceiul să verifice cu grijă toate textele scripturale în legătură cu o problemă dată.a Obiectivul lor nu era acela de a găsi texte care să susţină o idee preconcepută, ci acela de a se asigura că concluziile la care au ajuns erau în armonie cu tot ceea ce spune Biblia referitor la acea problemă.

15. a) Ce au ajuns să înţeleagă şi alţii în afara fratelui Russell? b) Ce anume a făcut ca Studenţii Bibliei să se deosebească de aceştia?

¹⁵ Şi alţii înţeleseseră înaintea lor că Cristos avea să se întoarcă în mod invizibil, ca spirit. Unii înţeleseseră că obiectivul întoarcerii lui Cristos nu era acela de a arde complet pământul şi de a distruge complet omenirea, ci, dimpotrivă, acela de a binecuvânta toate familiile pământului. Existau chiar câţiva care înţeleseseră că anul 1914 avea să marcheze sfârşitul timpurilor păgânilor. Însă, pentru Studenţii Bibliei asociaţi cu fratele Russell, acestea reprezentau mai mult decât nişte subiecte pentru discuţii de natură teologică. Ei şi-au clădit viaţa pe aceste adevăruri şi le-au difuzat la scară internaţională într-o măsură fără precedent pentru perioada aceea.

16. De ce în 1914 fratele Russell a scris: „Ne aflăm într-o perioadă de testare“?

¹⁶ Totuşi, era necesar ca ei să vegheze încontinuu. De ce? Cu toate că ştiau, de exemplu, că anul 1914 a fost indicat de profeţia biblică, ei nu cunoşteau cu exactitate ce avea să se întâmple în acel an. Faptul acesta a constituit pentru ei un test. În Turnul de veghere din 1 noiembrie 1914, în limba engleză, fratele Russell a scris: „Să nu uităm că ne aflăm într-o perioadă de testare. . . . Dacă există vreun motiv care să determine pe cineva să renunţe la credinţa în Domnul şi în Adevărul Său şi să înceteze să facă sacrificii pentru Cauza Domnului, atunci nu iubirea sinceră pentru Dumnezeu a făcut de fapt să se nască interesul său faţă de Domnul, ci altceva; probabil faptul că a sperat că timpul va fi scurt; consacrarea a fost făcută numai în vederea unei anumite perioade de timp“.

17. Cum şi-a menţinut A. H. Macmillan, precum şi alţii ca el, echilibrul spiritual?

¹⁷ Pe atunci unele persoane au abandonat serviciul lui Iehova. Însă A. H. Macmillan nu s-a numărat printre cei care au făcut acest lucru. După mai mulţi ani, el a recunoscut cu sinceritate: „Aşteptările noastre legate de o anumită dată au fost uneori mai mari decât garantau Scripturile“. Ce anume l-a ajutat să-şi păstreze echilibrul spiritual? El a înţeles, aşa cum s-a şi exprimat, că „atunci când acele aşteptări nu s-au realizat, acest lucru nu a schimbat scopurile lui Dumnezeu“. El a mai adăugat: „Am învăţat că trebuie să ne recunoaştem greşelile şi să continuăm să cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu pentru a obţine mai multă înţelegere spirituală“.b În mod umil, acei primi Studenţi ai Bibliei au permis Cuvântului lui Dumnezeu să le corecteze punctul de vedere. — 2 Timotei 3:16, 17.

18. În ce mod vigilenţa creştină a adus în mod progresiv foloase în ce priveşte faptul de a nu face parte din lume?

¹⁸ În anii care au urmat, necesitatea de a veghea încontinuu nu s-a redus. Ei cunoşteau, desigur, faptul că creştinii nu trebuiau să facă parte din lume (Ioan 17:14; Iacov 4:4). În armonie cu aceasta, ei nu s-au raliat creştinătăţii în susţinerea Ligii Naţiunilor ca expresie politică a Regatului lui Dumnezeu. Însă abia în 1939 au înţeles ei cu claritate problema neutralităţii creştine. — Vezi Turnul de veghere, 1 noiembrie 1939, în limba engleză.

19. Ce foloase au rezultat în privinţa supravegherii congregaţiei ca urmare a faptului că organizaţia a continuat să vegheze?

¹⁹ Ei nu au avut niciodată o clasă a clerului, deşi existau câţiva bătrâni aleşi prin vot care considerau că singurul lucru care se putea aştepta de la ei era să predice în cadrul congregaţiei. Însă, manifestând dorinţa fierbinte de a se conforma Scripturilor, în articolele revistei Turnul de veghere, organizaţia a analizat de repetate ori rolul bătrânilor în lumina Scripturilor. S-au efectuat unele schimbări din punct de vedere organizaţional, în armonie cu ceea ce arătau Scripturile.

20–22. Cum a fost pregătită în mod progresiv întreaga organizaţie pentru a înfăptui lucrarea prezisă de proclamare mondială a Regatului?

²⁰ Întreaga organizaţie a făcut pregătiri intense pentru a înfăptui în mod deplin lucrarea pe care Cuvântul lui Dumnezeu a prezentat-o în linii generale pentru zilele noastre (Isaia 61:1, 2). În ce măsură trebuia să fie proclamată vestea bună în zilele noastre? Isus a spus: „Mai întîi trebuie ca Evanghelia să fie predicată tuturor popoarelor“ (Marcu 13:10). Din punct de vedere uman, această sarcină a părut deseori imposibil de realizat.

²¹ Cu toate acestea, clasa sclavului fidel şi prevăzător a înaintat, având încredere în Cristos, Capul congregaţiei (Matei 24:45). Cu fidelitate şi în mod ferm, ei au atras atenţia poporului lui Iehova asupra lucrării care trebuia efectuată. Începând din 1919, s-a pus un accent mai mare pe ministerul de teren. Pentru multe persoane nu a fost deloc uşor să meargă din casă în casă şi să vorbească cu persoane străine (Faptele 20:20). Însă unele articole de studiu, ca de exemplu „Fericiţi sunt aceia care nu se tem“ (publicat în 1919, în engleză) şi „Să avem curaj!“ (publicat în 1921, în engleză), i-au ajutat pe unii să pornească în lucrare cu încredere în Iehova.

²² Chemarea lansată în 1922, şi anume: „Anunţaţi, anunţaţi, anunţaţi Regele şi regatul său“, a furnizat stimulentul necesar pentru a-i conferi lucrării importanţa cuvenită. Începând din 1927, bătrânii care nu au acceptat această responsabilitate scripturală au fost înlăturaţi. Cam în acea perioadă, reprezentanţii itineranţi ai Societăţii, pelerinii, au fost numiţi în calitate de directori regionali ai serviciului, pentru a le acorda instruire în mod individual vestitorilor în ce priveşte serviciul de teren. Nu toţi puteau să facă pionierat, însă mulţi îşi dedicau în întregime zilele de la sfârşit de săptămână serviciului, începând dimineaţa devreme, întrerupând doar puţin pentru a servi un sandviş şi apoi continuând în serviciu până după-amiaza târziu. Acestea au constituit etape semnificative ale progresului teocratic, iar noi putem trage mari foloase în urma analizării modului în care şi-a condus Iehova poporul. El continuă să facă acest lucru şi, datorită binecuvântării sale, lucrarea de predicare a veştii bune despre Regatul instituit se va încheia cu succes.

Continui şi tu să veghezi?

23. Cum putem demonstra faptul că noi, personal, continuăm să veghem în ce priveşte iubirea creştină şi separarea de lume?

²³ Reacţionând favorabil la îndrumarea lui Iehova, organizaţia sa continuă să ne avertizeze cu privire la practicile şi atitudinile care ar putea să ne identifice ca făcând parte din lume şi, drept urmare, ca fiind în pericolul de a fi distruşi odată cu ea (1 Ioan 2:17). La rândul nostru, este necesar ca şi noi, personal, să veghem, reacţionând în mod favorabil la îndrumarea lui Iehova. Iehova ne oferă instruire şi cu privire la modul în care să trăim şi să colaborăm. Organizaţia sa ne-a ajutat să ne sporim aprecierea faţă de ceea ce înseamnă în realitate iubirea creştină (1 Petru 4:7, 8). Faptul de a continua să veghem ne pretinde să depunem eforturi asidue pentru a aplica acest sfat, în pofida imperfecţiunilor umane.

24, 25. Asupra căror aspecte vitale trebuie să veghem încontinuu, şi ce perspectivă avem?

²⁴ Sclavul fidel şi prevăzător ne-a reamintit cu consecvenţă: „Încrede-te în DOMNUL [Iehova, NW] din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta“ (Proverbele 3:5). „Rugaţi-vă neîncetat“ (1 Tesaloniceni 5:17). Am fost sfătuiţi să învăţăm să ne sprijinim deciziile pe Cuvântul lui Dumnezeu, să permitem ca acest cuvânt să fie ‘o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră’ (Psalmul 119:105). Am fost încurajaţi cu iubire să menţinem pe primul loc în viaţă predicarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu, adică lucrarea pe care a prezis-o Isus pentru timpurile noastre. — Matei 24:14.

²⁵ Da, sclavul fidel şi prevăzător cu siguranţă că ‘veghează’. Este necesar ca şi noi, personal, să veghem încontinuu. Fie ca, în urma atitudinii noastre, să ne găsim printre cei care stau în picioare, bucurându-se de aprobare în faţa Fiului omului, atunci când el vine să execute sentinţa. — Matei 24:30; Luca 21:34–36.

[Footnotes]

Recapitulare

◻ Potrivit cu ceea ce se spune în Matei 24:42, de ce trebuie să veghem încontinuu?

◻ Cum şi-au menţinut vigilenţa spirituală Isus şi continuatorii săi din secolul întâi?

◻ Ce evenimente au avut loc începând din 1870, ca urmare a faptului că slujitorii lui Iehova au continuat să vegheze?

◻ Cum anume vom demonstra faptul că şi noi personal continuăm să veghem?

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 23]

Isus s-a menţinut ocupat în lucrarea încredinţată de Tatăl său. De asemenea, el s-a rugat fierbinte.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Charles Taze Russell în ultimii săi ani de viaţă.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Peste 4 700 000 de proclamatori ai Regatului sunt activi pe tot pământul.