GALILEEA

[Regiune; dintr-o rădăcină care înseamnă „a rostogoli; a rostogoli departe”]

Galileea este menționată prima dată în Biblie ca fiind un ținut din regiunea muntoasă a lui Neftali, unde se afla orașul de refugiu Chedeș (Ios 20:7). Pe vremea lui Isaia, dacă nu chiar mai devreme, Galileea cuprindea și teritoriul lui Zabulon. În Galileea locuiau, probabil, mulți neisraeliți, de unde și expresia „Galileea națiunilor” (Is 9:1). Unii erudiți consideră că cele 20 de orașe galileene pe care regele Solomon i le-a oferit lui Hiram, regele Tirului, erau, probabil, locuite de păgâni (1Re 9:10-13; vezi CABUL 2). Regele asirian Tiglat-Pileser III a cucerit Galileea în timpul domniei regelui israelit Pecah (sec. al VIII-lea î.e.n.) (2Re 15:29).

Granițe. (HARTĂ, vol. 2, p. 738, engl.) Granițele Galileii au variat de-a lungul timpului. Suprafața ei maximă a fost, se pare, de aproximativ 100x50 km², când Galileea cuprindea vechile teritorii ale triburilor Așer, Isahar, Neftali și Zabulon. În timpul serviciului pământesc al lui Isus Cristos, Galileea, aflată sub jurisdicția lui Irod Antipa (Lu 3:1), a avut o suprafață mai mică, măsurând circa 40 km de la est la vest și circa 60 km de la nord la sud.

Galileea se învecina la sud cu Samaria. Granița dintre cele două regiuni pornea de la poalele muntelui Carmel, se întindea de-a lungul Văii Izreelului (Esdraelon) spre Scythopolis (Bet-Șean) și ajungea până la Iordan. Potrivit lui Josephus, granița de est era marcată de râul Iordan, Marea Galileii și lacul Hula (în prezent, aproape secat), însă este posibil ca pe unele porțiuni să nu fi fost atât de bine definită. La nord, Galileea era mărginită de teritoriul Tirului, care se întindea până la sud de vechiul Chedeș (Cadasa, Cydassa) (Războiul iudeilor, III, III, 1; II, XVIII, 1; IV, II, 3). La vest se aflau muntele Carmel și teritoriul ce aparținea Ptolemaidei (Aco).

Provincia romană Galileea, aflată în nordul Palestinei, la vest de Iordan, era împărțită în Galileea de Sus și Galileea de Jos. Granița dintre cele două Galilei se întindea de la Tiberiada, de pe țărmul vestic al Mării Galileii, până într-un loc din apropierea Ptolemaidei (Războiul iudeilor, III, III, 1).

Caracteristici geografice. În secolul I e.n., înainte de războiul cu Roma, Galileea era o zonă dens populată și foarte prosperă. La Marea Galileii se dezvoltase o adevărată industrie piscicolă. Alte ocupații ale galileenilor erau țesutul, olăritul, tăierea pietrei și construirea corăbiilor. Potrivit istoricului evreu Josephus, în Galileea existau 204 (240, potrivit unor manuscrise grecești) orașe și sate, cel mai mic dintre acestea având peste 15 000 de locuitori. Dacă ceea ce spune Josephus nu constituie o exagerare, așa cum cred mulți, ar însemna că Galileea avea aproximativ 3 milioane de locuitori (Autobiografie, 235; Războiul iudeilor, III, III, 2).

Galileea era un ținut cu sol fertil, udat de numeroase cursuri de apă. De fapt, se pare că principala ocupație a galileenilor era agricultura. În prezent, pe teritoriul Galileii se cultivă o mare varietate de legume, precum și grâu, orz, mei, orez, indigofere, trestie de zahăr, măslini, smochini, portocali, peri și caiși. În vechime, Galileea era acoperită de păduri întinse. Printre speciile de arbori ce se găsesc încă aici se numără cedrul, chiparosul, bradul, stejarul, leandrul, palmierul, pinul, sicomorul și nucul.

Galileea este un ținut al contrastelor atât din punct de vedere climatic, cât și din punct de vedere geografic. Dacă în zonele înalte temperaturile sunt scăzute, în zonele de coastă sunt moderate, iar în Valea Iordanului, chiar foarte ridicate. Și diferențele de înălțime sunt foarte mari. În Galileea de Jos, altitudinea variază între circa 210 m sub nivelul mării (în apropiere de Marea Galileii) și 562 m deasupra nivelului mării (cât are muntele Tabor) (IMAGINE, vol. 1, p. 334, engl.). În Galileea de Sus, dealurile și munții au altitudini cuprinse între 460 m și 1 208 m.

Locuitorii Galileii. În general, evreii din Galileea erau diferiți de cei din Iudeea. Potrivit comentariilor unor rabini din vechime, galileenii puneau mare preț pe reputație, în timp ce pentru evreii din Iudeea contau mai mult banii decât bunul renume. În general, galileenii nu erau atât de atașați de tradiții cum erau evreii din Iudeea. De fapt, în Talmud (Megila 75a), galileenii chiar erau acuzați că neglijau tradiția. În acest sens, este interesant de remarcat că scribii și fariseii care le-au reproșat discipolilor lui Isus că nu-și spălaseră mâinile potrivit tradiției erau din Ierusalim, nu din Galileea (Mr 7:1, 5).

Întrucât Sanhedrinul și templul se aflau la Ierusalim, fără îndoială că aici se găseau mai mulți învățători ai Legii decât în Galileea; exista chiar și un proverb evreiesc: „Cine vrea bogății să meargă în nord [în Galileea], iar cine vrea înțelepciune să meargă în sud [în Iudeea]”. Aceasta nu înseamnă că galileenii erau niște ignoranți. În toate orașele și satele Galileii existau învățători ai Legii, precum și sinagogi. Sinagogile erau, în fond, centre de instruire spirituală (Lu 5:17). Totuși, preoții principali și fariseii din Ierusalim se credeau superiori galileenilor de rând și considerau că aceștia nu cunoșteau Legea. De exemplu, când Nicodim a vorbit în apărarea lui Isus Cristos, fariseii au replicat: „Doar nu ești și tu din Galileea? Cercetează și vezi că niciun profet nu se va ridica din Galileea” (Ioa 7:45-52). Cuvintele lor arată că ei ignorau împlinirea profeției lui Isaia referitoare la lucrarea de predicare înfăptuită de Mesia (Is 9:1, 2; Mt 4:13-17).

Unii erudiți sunt de părere că accentul distinct al galileenilor se datora influenței străine. Nu este surprinzător că galileenii erau recunoscuți cu ușurință după vorbirea lor (Mt 26:73), mai ales dacă ne gândim că Galileea și Iudeea erau separate de regiunea Samariei. Chiar și astăzi, în multe părți ale lumii, oamenii din alte zone sunt ușor de recunoscut după accent. În plus, diferențele de pronunție între triburile lui Israel existau deja de sute de ani. Un exemplu în această privință este faptul că efraimiții din zilele lui Iefta nu puteau să pronunțe corect cuvântul „șibolet” (Ju 12:5, 6).

Activitatea lui Isus în Galileea. În Galileea au avut loc multe evenimente importante din viața pământească a lui Isus. În legătură cu activitatea sa sunt menționate concret orașele Betsaida, Cana, Capernaum, Corazin, Nain și Nazaret, precum și împrejurimile Magadanului (Mt 11:20-23; 15:39; Lu 4:16; 7:11; Ioa 2:11; vezi BETSAIDA). Isus și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale pământești în orașul galileean Nazaret (Mt 2:21-23; Lu 2:51, 52). La o nuntă din Cana, el a înfăptuit primul său miracol, transformând apa într-un vin de cea mai bună calitate (Ioa 2:1-11). După arestarea lui Ioan Botezătorul, Isus a plecat din Iudeea și a mers în Galileea, unde a început să proclame următorul mesaj: „Căiți-vă, căci regatul cerurilor s-a apropiat!” (Mt 4:12-17). Isus a străbătut toată Galileea și a predat în diferite sinagogi. Cu o anumită ocazie, el a mers la Nazaret, orașul unde crescuse, și în ziua sabatului a citit din Isaia, capitolul 61, pasajul referitor la misiunea sa. Deși la început cei prezenți la sinagogă au avut o atitudine bună, când Isus i-a comparat cu israeliții din zilele profeților Ilie și Elisei, ei s-au înfuriat și au vrut să-l omoare (Lu 4:14-30).

Isus a mers apoi în Capernaum, „un oraș din Galileea”, și s-a stabilit acolo. Se pare că Isus se afla în apropiere de Capernaum când le-a adresat lui Andrei, Petru, Iacov și Ioan invitația de a fi pescari de oameni (Lu 4:31; Mt 4:13-22). Însoțit de acești patru discipoli, Isus a început un amplu tur de predicare în Galileea. În timp ce-și desfășura activitatea, predând și înfăptuind lucrări de putere, el l-a întâlnit pe Matei în Capernaum, în locul unde se încasau impozite, și l-a invitat să-l urmeze (Mt 4:23-25; 9:1-9). Mai târziu, pe un munte de lângă Capernaum, Isus i-a ales pe cei 12 apostoli, toți, posibil cu excepția lui Iuda Iscariot, fiind galileeni. Tot lângă Capernaum, Isus a ținut Predica de pe munte (Lu 6:12-49; 7:1). În orașul galileean Nain, el l-a înviat pe singurul fiu al unei văduve (Lu 7:11-17). Într-un tur de predicare ulterior, Isus a vizitat din nou Nazaretul, dar și de data aceasta a fost respins (Mt 13:54-58). În Capernaum, în perioada Paștelui din 32 e.n., în timp ce Isus se afla într-o campanie intensivă de predicare, parcurgând, se pare, pentru ultima dată teritoriul galileean, mulți discipoli s-au poticnit în cuvintele sale, potrivit cărora trebuiau ʻsă-i mănânce carnea și să-i bea sângeleʼ, astfel că l-au părăsit pe Fiul lui Dumnezeu (Ioa 6:22-71).

Cu toate că evangheliile sinoptice vorbesc în principal despre serviciul lui Isus în Galileea, Fiul lui Dumnezeu nu a neglijat Iudeea, așa cum au tras unii concluzia în mod greșit. Este demn de remarcat că galileenii au început să manifeste interes față de mesajul lui Isus pentru că văzuseră ceea ce făcuse el în Ierusalim (Ioa 4:45). Totuși, probabil că s-a acordat mai multă atenție activității lui Isus în Galileea deoarece galileenii au reacționat mai prompt decât locuitorii Iudeii, dovadă fiind și faptul că primii discipoli care au primit spiritul sfânt al lui Dumnezeu au fost galileeni, aproximativ 120 la număr (Fa 1:15; 2:1-7). Fără îndoială, conducătorii religioși evrei exercitau o influență mai puternică și un control mai mare asupra evreilor din Iudeea decât asupra celor din Galileea. (Compară cu Lu 11:52; Ioa 7:47-52; 12:42, 43.) Unii sugerează că mulțimea care a cerut moartea lui Isus era alcătuită în principal din locuitori ai Iudeii (Mt 27:20-23), în timp ce mulțimea care îl aclamase înainte ca rege fusese alcătuită, probabil, în principal din galileeni (Mt 21:6-11). Așa cum arată Biblia, conducătorii religioși s-au temut să-l aresteze pe Isus în plină zi „ca să nu se stârnească tulburare în popor”. Este posibil ca unul dintre motivele temerii lor să fi fost faptul că în perioada Paștelui la Ierusalim erau prezenți mulți galileeni și alte persoane din afara Iudeii (Mt 26:3-5).