Capitolul 63

Isus îşi corectează din nou discipolii

ÎN TIMP ce Isus şi discipolii se află încă în casa din Capernaum, în afară de disputa cu privire la cine este mai mare, se mai discută despre ceva. Este vorba despre un incident care a survenit, probabil, cu ocazia întoarcerii lor la Capernaum, când Isus nu era de faţă. Apostolul Ioan povesteşte: „Noi am văzut pe un om alungând demoni în Numele Tău şi l-am oprit pentru că nu venea după noi“.

Evident, Ioan crede că apostolii deţin dreptul exclusiv de a face vindecări. Astfel, după părerea lui, omul nu avea dreptul să facă lucrări de putere, deoarece el nu făcea parte din grupul lor.

Isus însă îi sfătuieşte: „Nu-l opriţi . . . căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu şi să Mă poată vorbi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Şi oricine vă va da de băut un pahar cu apă, în Numele Meu, pentru că sunteţi ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata“.

Nu era nevoie ca omul acesta să îl urmeze literalmente pe Isus pentru a fi de partea sa. Congregaţia creştină nu fusese întemeiată încă, aşa încât faptul că el nu făcea parte din grupul lor nu însemna că aparţinea unei congregaţii separate. El exercita realmente credinţă în numele lui Isus şi astfel avea succes în expulzarea demonilor. El făcea ceva ce nu era cu nimic mai prejos decât lucrurile despre care Isus spusese că erau demne de răsplată. După cum arată Isus, pentru că face aceste lucruri, omul acela nu-şi va pierde răsplata.

Dar ce se întâmplă dacă omul acela s-a poticnit din cauza cuvintelor şi acţiunilor apostolilor? Ar fi un lucru foarte grav! Isus declară: „Dacă cineva va face să se poticnească unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră [învârtită cu ajutorul unui măgar, nota de subsol] şi să fie aruncat în mare“.

Isus le spune continuatorilor săi că trebuie să îndepărteze din viaţa lor orice lucru care i-ar putea face să se poticnească, chiar dacă ar fi pentru ei la fel de preţios ca o mână, un picior sau un ochi. Mai bine va fi pentru ei să rămână fără acest lucru la care ţin şi să intre în Regatul lui Dumnezeu, decât să-l păstreze şi să fie aruncaţi în Gheena (un loc din apropierea Ierusalimului unde se întreţinea un foc permanent pentru arderea gunoaielor), care simbolizează distrugerea eternă.

Isus mai dă şi acest avertisment: „Feriţi-vă să nu dispreţuiţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu, care este în ceruri“. Apoi el ilustrează ce valoare au aceşti „micuţi“ vorbind despre un om care are o sută de oi, dar pierde una din ele. Omul le va lăsa pe cele nouăzeci şi nouă ca să o caute pe cea care s-a pierdut, explică Isus, şi, când o va găsi, el se va bucura mai mult de ea decât de cele nouăzeci şi nouă. „Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru cel din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi“, încheie Isus.

Gândindu-se probabil la disputa pe care o avuseseră apostolii săi, Isus le dă acest îndemn: „Să aveţi sare în voi înşivă şi să fiţi în pace unii cu alţii“. Sarea dă mai mult gust alimentelor fade. Astfel, sarea figurativă face ca spusele cuiva să fie mai uşor de acceptat. Faptul de a poseda această sare va contribui la menţinerea păcii.

Dar, din cauza imperfecţiunii umane, pot izbucni uneori certuri grave. Isus le oferă îndrumări privitoare la felul în care trebuie rezolvate asemenea cazuri. „Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi [dovedeşte-i vina, nota de subsol] între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.“ Dacă nu ascultă, sfătuieşte Isus, „mai ia cu tine unul sau doi fraţi, pentru ca orice cuvânt să fie sprijinit pe mărturia a doi sau trei martori“.

Numai în ultimă instanţă, spune Isus, poate fi prezentată chestiunea în faţa „adunării“, adică în faţa supraveghetorilor de răspundere ai congregaţiei, care pot pronunţa o hotărâre judecătorească. Dacă păcătosul nu se supune deciziei lor, atunci, încheie Isus, „să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş“.

În luarea unei asemenea hotărâri, supraveghetorii trebuie să adere cu stricteţe la instrucţiunile din Cuvântul lui Iehova. În consecinţă, atunci când cineva este găsit vinovat şi declarat vrednic de pedeapsă, această judecată ‘va fi legată în cer’. Şi, când ei ‘dezleagă pe pământ’, adică atunci când constată că cineva este nevinovat, lucrul acesta va fi fost deja ‘dezlegat în cer’. În timpul acestor dezbateri judiciare, afirmă Isus, „acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“. Matei 18:6–20; Marcu 9:38–50; Luca 9:49, 50.

▪ De ce în zilele lui Isus nu era necesar a-l însoţi?

▪ Cât de gravă este problema poticnirii unui micuţ, şi cum ilustrează Isus importanţa unor asemenea micuţi?

▪ Care ar putea fi motivul pentru care Isus i-a îndemnat pe apostoli să aibă sare în ei înşişi?

▪ Ce înseamnă aici ‘a lega’ şi ‘a dezlega’?