Printre israeliți, se obișnuia ca un bărbat să plătească un preț de mireasă pentru femeia cu care se căsătorea, iar ea era considerată proprietatea lui. Deși se bucura de binecuvântări și privilegii, femeia îi era subordonată soțului ei în căsătorie. Acest lucru este evident în Deuteronomul 24:1-4, unde se arată că soțul putea divorța de soție, dar nu se spune că o soție putea divorța de soțul ei. Întrucât era considerată proprietatea lui, ea nu putea divorța de el. Primul caz din istoria laică a Israelului a unei femei care a încercat să divorțeze de soțul ei este cel al Salomeei, sora regelui Irod, care i-a trimis soțului ei, guvernatorul Idumeei, un document de desfacere a căsătoriei. (Antichități iudaice, XV, VII, 10) Când Isus a fost pe pământ, fie începeau să apară cazuri de divorț din partea femeilor, fie el a prevăzut că acest lucru avea să se întâmple, deoarece a spus: „Dacă o femeie, după ce a divorțat de soțul ei, se căsătorește cu altul, se face vinovată de adulter”. (Mr 10:12)

Asemenea lui Matei (Mt 19:3-9), și Marcu menționează afirmația lui Isus adresată fariseilor cu referire la divorț: „Cine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta se face vinovat de adulter față de ea, iar dacă o femeie, după ce a divorțat de soțul ei, se căsătorește cu altul, se face vinovată de adulter”. (Mr 10:11, 12) O remarcă asemănătoare este consemnată și în Luca 16:18, unde se spune: „Cine divorțează de soția lui și se căsătorește cu altă femeie se face vinovat de adulter și cine se căsătorește cu o femeie divorțată de soțul ei se face vinovat de adulter”. (Lu 16:18) La prima vedere, versetele din Marcu și Luca par să interzică orice formă de divorț în rândul continuatorilor lui Cristos sau să indice că o persoană divorțată se poate recăsători doar după moartea fostului partener. Totuși, aceste pasaje trebuie înțelese prin prisma citatului complet consemnat de Matei. El folosește expresia „din alt motiv decât imoralitatea sexuală” (Mt 19:9; vezi și 5:32), arătând astfel că ceea ce au menționat Marcu și Luca se aplică în cazurile de divorț care nu au ca motiv „imoralitatea sexuală” (porneía) comisă de unul dintre partenerii de căsătorie.