Viaţa în timpurile biblice — Agricultorii

„[Isus] le-a zis discipolilor săi: «Da, secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Stăpânul secerişului să scoată lucrători la secerişul său».“ (MATEI 9:37, 38)

ISUS a făcut de multe ori referire la munci sau la unelte agricole pentru a ilustra unele învăţături importante (Matei 11:28–30; Marcu 4:3–9; Luca 13:6–9). De ce? Deoarece majoritatea oamenilor din timpul său se ocupau cu agricultura. Mulţi dintre cei care îl ascultau urmau tradiţii agricole vechi de secole. Astfel, ei înţelegeau referirile pe care le făcea Isus la activităţile lor zilnice. Isus le cunoştea modul de viaţă, iar felul în care îi învăţa le sensibiliza inima (Matei 7:28).

Putem înţelege mai bine ilustrările lui Isus şi unele relatări biblice dacă învăţăm mai multe despre viaţa agricultorilor din secolul I, mai exact despre plantele pe care le cultivau, uneltele pe care le foloseau şi problemele cu care se confruntau.

Să vedem în ce consta munca unui agricultor. Citiţi versetele menţionate şi încercaţi să desprindeţi unele învăţăminte.

Un timp pentru a semăna

Punându-şi mâna streaşină la ochi pentru a nu fi orbit de razele soarelui, agricultorul stă în pragul casei şi inspiră adânc aerul umed al dimineţii. Ploile au înmuiat pământul ars de soarele verii. Este vremea aratului. El îşi pune pe umăr plugul de lemn şi porneşte spre ogor.

Acolo, agricultorul îşi pune boii la jug şi îi mână cu o ţepuşă. Fierul plugului taie solul înţelenit. El nu întoarce pământul, ci face doar un şanţ mic, sau o brazdă (1). Pentru ca brazda să iasă dreaptă, agricultorul trebuie să ţină bine plugul şi să nu privească înapoi (Luca 9:62). El trebuie să respecte hotarele parcelei sale şi să o folosească în cel mai bun mod posibil.

Ogorul proaspăt arat este acum pregătit pentru semănat. Agricultorul ţine cu o mână săculeţul cu orz, iar cu cealaltă împrăştie în stânga şi în dreapta preţioasele seminţe (2). El este foarte atent ca seminţele să nu ajungă pe sol bătătorit, ci să cadă pe „pământ bun“ (Luca 8:5, 8).

După semănat urmează grăpatul. Agricultorul ia ramuri de mărăcini, le prinde în urma boilor şi mai trece o dată peste ogor. Păsările vin în stoluri şi, ciripind, ciugulesc o parte din seminţe înainte ca pământul să le acopere. Mai târziu, agricultorul foloseşte o săpăligă (3) ca să afâneze pământul şi să îndepărteze buruienile care ar putea înăbuşi plantele înainte să ajungă la maturitate (Matei 13:7).

Un timp pentru a secera

Lunile trec. Cad ploile. Spicele coapte se leagănă în adierea vântului, iar, în lumina puternică a soarelui, ogoarele par albe (Ioan 4:35).

Secerişul este o perioadă în care agricultorul şi familia sa muncesc din greu. Secerătorul apucă un mănunchi de spice cu mâna stângă şi îl taie cu secera pe care o ţine în mâna dreaptă (4). În urma lui vin alţii, care strâng spicele şi le leagă în snopi (5). Apoi încarcă snopii pe măgari sau în care (6) şi îi duc la aria de treierat a satului.

Soarele arde cu putere, iar pe cerul albastru nu se vede niciun nor. Toată familia se bucură de câteva momente de odihnă la umbra unui smochin. Ei râd şi vorbesc în timp ce iau o gustare constând în pâine, cereale prăjite, măsline, smochine uscate şi stafide. Când termină de mâncat, toţi beau pe nerăsuflate apă rece de izvor (Deuteronomul 8:7).

Pe un ogor din apropiere, câţiva oameni adună spicele rămase în urma secerătorilor (7). Unii dintre ei sunt săraci şi nu au pământ (Deuteronomul 24:19–21).

Mai târziu, agricultorul împrăştie snopii pe aria de treierat, o suprafaţă înălţată şi bătătorită, pe care boii merg în cerc, trăgând după ei o sanie grea (8) (Deuteronomul 25:4). Sania are fixate pe talpă pietre ascuţite şi bucăţi de metal, care taie spicele.

Agricultorul aşteaptă lăsarea serii, când începe să sufle vântul (Rut 3:2). După ce se întunecă, el ia o furcă de lemn sau ‘o lopată de vânturat’ (9) şi azvârle în aer spicele treierate (Matei 3:12). Fiind mai grele, boabele cad pe arie, iar pleava este luată de vânt. Agricultorul lucrează neobosit până termină de vânturat cerealele.

Când răsare soarele, soţia şi fiicele lui încep să le cearnă (10). Le pun în site şi le scutură; boabele cad în coşuri, iar resturile sunt aruncate. Recolta a fost îmbelşugată. O parte din cereale este pusă în vase de lut (11). Restul este depozitat în nişte gropi săpate în pământ.

Stând pe aria de treierat, agricultorul îşi îndreaptă spatele, se întinde şi priveşte ogoarele din jur. El se uită cu satisfacţie la parcelele cu mirişte, dovezi grăitoare ale zilelor de trudă. Îi vede pe cei ce păzesc viile şi livezile de măslini, de rodii şi de smochini. Un vecin îi face cu mâna în timp ce sapă un petic de grădină. Acolo va planta castraveţi, linte, fasole, praz, năut şi ceapă. Agricultorul se opreşte, îşi ridică ochii spre cer şi, într-o scurtă rugăciune, îi mulţumeşte din inimă lui Dumnezeu pentru darurile sale bune (Psalmul 65:9–11).

[Ilustraţiile de la paginile 28–30]

(Vezi publicaţia)