Capitolul 45

Un discipol neobişnuit

CE PRIVELIŞTE înfricoşătoare îl întâmpină pe Isus atunci când păşeşte pe ţărm! Doi bărbaţi neobişnuit de fioroşi ies din cimitirul apropiat şi aleargă spre el. Ei sunt posedaţi de demoni. Întrucât unul dintre ei este, probabil, mai violent decât celălalt şi a suferit mai mult timp sub stăpânirea demonilor, toată atenţia se concentrează asupra lui.

Acest om care inspiră milă trăieşte de multă vreme dezbrăcat printre morminte. Zi şi noapte, fără încetare, el strigă şi se zgârie cu pietre. Este atât de violent, încât nimeni nu are curajul să treacă pe drumul acela. Oamenii au încercat să-l lege, dar el rupe lanţurile şi sfărâmă fiarele puse la picioare. Nimeni nu are forţa necesară pentru a-l subjuga.

În timp ce omul se apropie de Isus şi îi cade la picioare, demonii care deţin controlul asupra lui îl fac să strige: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti!“

„Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!“, îi spune Isus. Apoi, Isus îl întreabă: „Care-ţi este numele?“

„Numele meu este «Legiune», . . . pentru că suntem mulţi“, vine răspunsul. Demonii se amuză văzând suferinţele oamenilor pe care reuşesc să pună stăpânire şi, după cât se pare, găsesc o delectare în a-i ataca cu laşitate în grup. Dar, ajunşi faţă în faţă cu Isus, ei îl imploră să nu-i trimită în abis. Observăm din nou faptul că Isus deţine o mare putere; el poate să învingă chiar şi demonii perverşi. Acest episod dezvăluie totodată că demonii sunt conştienţi de faptul că judecata finală care le este rezervată de Dumnezeu atât lor, cât şi conducătorului lor, Satan Diavolul, este aruncarea în abis.

În apropiere, pe munte, se află la păscut o turmă de aproape 2 000 de porci. Astfel, demonii spun: „Trimite-ne în porcii aceia ca să intrăm în ei!“ Evident, demonii simt un fel de plăcere nenaturală şi sadică atunci când pun stăpânire pe corpurile creaturilor carnale. Îndată ce Isus le permite să intre în porci, toţi cei 2 000 se năpustesc de pe stâncă, înecându-se în mare.

Când văd acest lucru, îngrijitorii porcilor aleargă să spună vestea în oraş şi prin sate. Auzind aceasta, oamenii ies să vadă ce s-a întâmplat. Când ajung, îl văd pe omul din care ieşiseră demonii. Şi iată, este îmbrăcat, are mintea sănătoasă şi şade la picioarele lui Isus!

Martorii oculari relatează cum a fost făcut sănătos acest om. De asemenea, ei descriu moartea stranie a porcilor. Când oamenii aud aceste lucruri, sunt cuprinşi de o mare frică şi îl îndeamnă insistent pe Isus să plece din regiunea lor. El consimte şi se urcă în corabie. Fostul demonizat îl imploră pe Isus să-i permită să vină cu el. Însă Isus îi spune: „Du-te acasă la ai tăi şi spune-le ce lucruri mari ţi-a făcut Domnul [Iehova, NW] şi cum a avut îndurare faţă de tine“.

De obicei, Isus le porunceşte celor pe care îi vindecă să nu spună nimănui, deoarece nu vrea ca oamenii să tragă concluzii pe baza unor ştiri senzaţionale. Dar această excepţie este oportună, deoarece fostul demonizat va depune mărturie persoanelor la care Isus nu va avea, probabil, posibilitatea să ajungă. În plus, prezenţa acestui om va constitui o dovadă a puterii lui Isus de a face binele, contracarând orice zvon nefavorabil care ar putea circula cu privire la pierderea porcilor.

Ascultând de porunca lui Isus, fostul demonizat pleacă. El începe să proclame în tot ţinutul Decapole toate lucrurile pe care Isus le-a făcut pentru el, iar oamenii rămân pur şi simplu uluiţi. Matei 8:28–34; Marcu 5:1–20; Luca 8:26–39; Apocalipsa 20:1–3.

▪ De ce se concentrează, probabil, atenţia asupra unui singur demonizat, când, de fapt, sunt prezenţi doi?

▪ Ce anume demonstrează că demonii au cunoştinţă despre viitoarea lor aruncare în abis?

▪ De unde ne dăm seama de faptul că demonilor le place, după cât se pare, să pună stăpânire pe oameni şi pe animale?

▪ De ce face Isus o excepţie în cazul fostului demonizat, poruncindu-i să le vorbească altora despre ce a făcut El în favoarea lui?