Să slujim ca mesageri ai păcii divine

„Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui . . . care vesteşte pacea.“ — ISAIA 52:7.

 1, 2. a) Aşa cum s-a prezis în Isaia 52:7, ce veste bună trebuie proclamată? b) Ce semnificaţie au avut cuvintele profetice ale lui Isaia pentru Israelul antic?

EXISTĂ o veste bună care trebuie proclamată! Este o veste despre pace, o pace adevărată. Este un mesaj de salvare care are legătură cu Regatul lui Dumnezeu. Cu mult timp în urmă, profetul Isaia a scris despre acest mesaj, iar cuvintele lui au fost păstrate pentru noi în Isaia 52:7, unde citim: „Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui care aduce veşti bune, care vesteşte pacea; care aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea, celui care zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte [a devenit rege, NW]!»“.

² Iehova l-a inspirat pe profetul său Isaia să scrie aceste cuvinte în folosul Israelului antic şi în folosul nostru astăzi. Ce semnificaţie au ele? Pe vremea când Isaia le-a aşternut în scris, probabil că regatul de nord al Israelului fusese deja dus în exil de asirieni. Mai târziu, locuitorii din Iuda, regatul de sud, au fost exilaţi în Babilon. Acelea au fost zile de durere şi tulburare pentru naţiune, deoarece nu ascultase de Iehova şi, prin urmare, poporul nu mai era în relaţii paşnice cu Dumnezeu. Aşa cum le-a spus Iehova, conduita lor păcătoasă produsese o separare între ei şi Dumnezeul lor (Isaia 42:24; 59:2–4). Dar, prin intermediul lui Isaia, Iehova a profeţit că, la timpul stabilit, porţile Babilonului urmau să se deschidă. Poporul lui Iehova avea să fie liber să se întoarcă în patria lui, pentru a reconstrui acolo templul lui Iehova. Sionul urma să fie restabilit, iar închinarea la adevăratul Dumnezeu avea să continue din nou la Ierusalim. — Isaia 44:28; 52:1, 2.

 3. În ce fel promisiunea de restabilire a Israelului a fost şi o profeţie de pace?

³ Această promisiune de eliberare era totodată o profeţie de pace. Restabilirea israeliţilor în ţara pe care le-o dăduse Iehova avea să constituie dovada îndurării lui Dumnezeu şi a căinţei lor. Acest lucru avea să indice că ei erau în relaţii paşnice cu Dumnezeu. — Isaia 14:1; 48:17, 18.

„Dumnezeul tău a devenit rege!“

 4. a) În ce sens se putea spune în 537 î.e.n. că ‘Iehova devenise rege’? b) Cum a dirijat Iehova lucrurile în favoarea poporului său în anii de mai târziu?

⁴ Când Iehova şi-a eliberat poporul în 537 î.e.n., cu privire la Sion se putea face pe bună dreptate următorul anunţ: „Dumnezeul tău împărăţeşte [a devenit rege, NW]!“. Într-adevăr, Iehova este „Regele eternităţii“ (Apocalipsa 15:3, NW). Însă această eliberare a poporului său era o manifestare nouă a suveranităţii sale. Ea demonstra într-un mod evident superioritatea puterii sale peste cel mai puternic imperiu uman din câte existaseră până atunci (Ieremia 51:56, 57). Ca urmare a acţiunii spiritului lui Iehova, alte conspiraţii împotriva poporului său au fost zădărnicite (Estera 9:24, 25). De repetate ori, Iehova a intervenit în diferite moduri pentru a-i determina pe regii Medo-Persiei să conlucreze la îndeplinirea voinţei sale supreme (Zaharia 4:6). Evenimentele extraordinare care au avut loc în acele zile au fost consemnate pentru noi în cărţile biblice Ezra, Neemia, Estera, Hagai şi Zaharia. Şi cât de mult ne întăreşte credinţa faptul de a le reanaliza!

 5. La ce evenimente importante se face referire în Isaia 52:13—53:12?

⁵ Cu toate acestea, ce s-a întâmplat în 537 î.e.n. şi după aceea a fost doar un început. Imediat după profeţia de restabilire consemnată în capitolul 52, Isaia a scris despre venirea lui Mesia (Isaia 52:13—53:12). Prin intermediul lui Mesia, care s-a dovedit a fi Isus Cristos, Iehova urma să ofere un mesaj de eliberare şi pace de o importanţă şi mai mare în comparaţie cu evenimentele din 537 î.e.n.

Cel mai mare mesager de pace al lui Iehova

 6. Cine este cel mai mare mesager de pace al lui Iehova, şi ce misiune a aplicat la el însuşi?

⁶ Isus Cristos este cel mai mare mesager de pace al lui Iehova. El este Cuvântul lui Dumnezeu, Purtătorul de cuvânt personal al lui Iehova (Ioan 1:14). În armonie cu aceasta, la câtva timp de la botezul său în râul Iordan, Isus s-a ridicat în picioare în sinagoga din Nazaret şi a citit cu voce tare din Isaia capitolul 61 misiunea pe care o avea el. Această misiune arăta clar că ceea ce fusese el trimis să predice implica „eliberarea“ şi ‘însănătoşirea’, precum şi ocazia de a câştiga aprobarea lui Iehova. Însă Isus a făcut mai mult decât să proclame un mesaj de pace. Dumnezeu îl trimisese şi pentru a pune bazele păcii durabile. — Luca 4:16–21.

 7. Ce efecte are pacea cu Dumnezeu care este posibilă prin Isus Cristos?

⁷ La naşterea lui Isus, nişte îngeri li s-au arătat unor păstori aflaţi în apropiere de Betleem, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: „Glorie lui Dumnezeu în înălţimile de sus şi pace pe pământ printre oamenii bunăvoinţei“ (Luca 2:8, 13, 14, NW). Da, urma să existe pace pentru cei cărora Dumnezeu le arăta bunăvoinţă deoarece exercitau credinţă în ceea ce pregătise el prin intermediul Fiului său. Ce urma să însemne aceasta? Că oamenii, deşi născuţi în păcat, puteau dobândi o poziţie curată înaintea lui Dumnezeu, o relaţie cu el pe care o aproba (Romani 5:1). Ei se puteau bucura de linişte interioară, de pace, care nu ar fi posibilă în nici un alt mod. La timpul fixat de Dumnezeu va avea loc eliberarea de toate efectele păcatului moştenit de la Adam, inclusiv boala şi moartea. Nu vor mai fi oameni orbi sau surzi sau şchiopi. Slăbiciunile decepţionante şi îngrozitoarele tulburări mintale vor fi înlăturate pentru totdeauna. Va fi posibil să ne bucurăm de viaţă în perfecţiune pentru totdeauna. — Isaia 33:24; Matei 9:35; Ioan 3:16.

 8. Cui îi este oferită pacea divină?

⁸ Cui îi este oferită pacea divină? Tuturor celor care exercită credinţă în Isus Cristos. Apostolul Pavel a scris că ‘Dumnezeu a considerat că este bine ca, prin intermediul lui Cristos, să împace cu sine toate celelalte lucruri, făcând pace prin sângele lui vărsat pe stâlpul de tortură’. Apostolul a adăugat că această împăcare va cuprinde „lucrurile din ceruri“, adică pe cei care vor fi comoştenitori cu Cristos în cer. Ea va cuprinde, totodată, „lucrurile de pe pământ“, adică pe cei care vor avea ocazia privilegiată de a trăi pentru totdeauna pe pământ, când acesta va fi transformat în întregime într-un paradis (Coloseni 1:19, 20, NW). Deoarece beneficiază de valoarea jertfei lui Isus şi se supun din inimă lui Dumnezeu, toţi aceştia se pot bucura de o prietenie călduroasă cu Dumnezeu. — Compară cu Iacov 2:22, 23.

 9. a) Ce alte relaţii sunt influenţate de pacea cu Dumnezeu? b) Ce autoritate i-a conferit Iehova Fiului său cu intenţia de a stabili pacea universală durabilă?

⁹ Cât de vitală este această pace cu Dumnezeu! Dacă nu există pace cu Dumnezeu, nu poate exista pace substanţială sau de durată în nici o altă relaţie. Pacea cu Iehova este fundamentul păcii adevărate pe pământ (Isaia 57:19–21). În mod potrivit, Isus Cristos este Prinţul Păcii (Isaia 9:6). Lui Isus, prin intermediul căruia oamenii se pot împăca cu Dumnezeu, Iehova i-a încredinţat şi autoritatea de a domni (Daniel 7:13, 14). Iar cu privire la rezultatele domniei princiare a lui Isus asupra omenirii, Iehova promite: ‘Pacea nu va avea sfârşit’. — Isaia 9:7; Psalmul 72:7.

10. Ce exemplu a dat Isus în ce priveşte predicarea mesajului de pace al lui Dumnezeu?

¹⁰ Toată omenirea are nevoie de acest mesaj de pace de la Dumnezeu. Isus a dat personal un exemplu de zel, predicându-l în zona templului din Ierusalim, pe versanţii munţilor, pe drum, unei samaritence aflate la o fântână şi în casele oamenilor. Oriunde existau oameni, Isus crea ocazii de a predica despre pace şi despre Regatul lui Dumnezeu. — Matei 4:18, 19; 5:1, 2; 9:9; 26:55; Marcu 6:34; Luca 19:1–10; Ioan 4:5–26.

Instruiţi să umble pe urmele lui Cristos

11. În vederea cărei lucrări şi-a instruit Isus discipolii?

¹¹ Isus şi-a învăţat discipolii să predice mesajul de pace al lui Dumnezeu. Ei au înţeles că, aşa cum Isus era „Martorul credincios şi adevărat“ al lui Iehova, şi ei aveau responsabilitatea de a depune mărturie (Apocalipsa 3:14; Isaia 43:10–12). Ei l-au considerat pe Cristos Conducătorul lor.

12. Cum a arătat Pavel importanţa activităţii de predicare?

¹² Apostolul Pavel a reflectat la importanţa activităţii de predicare, spunând: „După cum zice Scriptura: «Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine»“. Aceasta înseamnă că nici o persoană care exercită credinţă în Isus Cristos ca Instrument Principal al lui Iehova în vederea salvării nu va fi dezamăgit. Originea etnică nu este un motiv pentru ca cineva să fie respins, căci Pavel a adăugat: „Nu este nici o deosebire între iudeu şi grec; căci acelaşi Domn al tuturor este bogat faţă de toţi cei care Îl cheamă. Fiindcă «oricine va chema Numele DOMNULUI va fi mântuit»“ (Romani 10:11–13). Dar cum aveau să afle oamenii despre această posibilitate?

13. Ce era necesar pentru ca oamenii să audă vestea bună, şi cum au reacţionat creştinii din primul secol la această necesitate?

¹³ Pavel a vorbit despre necesitatea de a predica, punând unele întrebări la care fiecare slujitor al lui Iehova ar fi bine să mediteze. Apostolul a întrebat: „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără cineva care să predice? Şi cum vor predica dacă n-au fost trimişi?“ (Romani 10:14, 15). Istoria creştinismului timpuriu conţine o dovadă grăitoare a faptului că bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici, au reacţionat pozitiv la exemplul lăsat de Cristos şi de apostolii săi. Ei au devenit proclamatori zeloşi ai veştii bune. Imitându-l pe Isus, ei le-au predicat oamenilor oriunde i-au putut găsi. Fiind animaţi de dorinţa de a nu omite pe nimeni, ei şi-au efectuat ministerul atât în locurile publice, cât şi din casă în casă. — Faptele 17:17; 20:20.

14. Cum s-a adeverit faptul că „picioarele“ celor care declară vestea bună sunt „frumoase“?

¹⁴ Bineînţeles, nu toţi i-au primit pe predicatorii creştini cu amabilitate. Cu toate acestea, cuvintele citate de Pavel din Isaia 52:7 s-au adeverit. După ce a întrebat: „Cum vor predica dacă n-au fost trimişi?“, el a adăugat: „După cum este scris: «Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc . . . lucrurile bune!»“. Cei mai mulţi dintre noi nu ne gândim că picioarele noastre sunt frumoase. Prin urmare, care este semnificaţia acestui verset? De obicei, o persoană se deplasează cu ajutorul picioarelor când merge să le predice altora. Aceste picioare reprezintă, de fapt, persoana. Şi putem fi siguri că, pentru mulţi care au auzit vestea bună de la apostoli şi de la alţi discipoli ai lui Isus Cristos din primul secol, aceşti creştini timpurii au fost, într-adevăr, frumoşi (Faptele 16:13–15). Mai mult decât atât, ei au fost preţioşi în ochii lui Dumnezeu.

15, 16. a) Cum au demonstrat primii creştini că erau într-adevăr mesageri ai păcii? b) Ce ne poate ajuta să ne efectuăm ministerul la fel ca primii creştini?

¹⁵ Continuatorii lui Isus aveau un mesaj de pace, iar ei l-au transmis într-un mod paşnic. Isus le-a dat discipolilor următoarele instrucţiuni: „În orice casă veţi intra, să ziceţi întâi: «Pacea să fie peste casa aceasta!» Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el; altfel, ea se va întoarce la voi“ (Luca 10:5, 6). Shalóhm, sau „pace“, este un salut tradiţional evreiesc. Dar instrucţiunile lui Isus cuprindeau mai mult decât atât. Ca „ambasadori, substituindu-l pe Cristos“ (NW), discipolii unşi i-au îndemnat pe oameni: „Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!“ (2 Corinteni 5:20). În armonie cu instrucţiunile lui Isus, ei le-au vorbit oamenilor despre Regatul lui Dumnezeu şi despre ce putea însemna acesta pentru fiecare dintre ei. Cei care au ascultat au fost binecuvântaţi; cei care au respins mesajul au pierdut recompensa.

¹⁶ În prezent, Martorii lui Iehova îşi efectuează ministerul în acelaşi mod. Vestea bună pe care le-o duc ei oamenilor nu este a lor; ea îi aparţine Celui care i-a trimis. Însărcinarea lor este de a o transmite. Dacă oamenii o acceptă, ei au ocazia să se bucure de binecuvântări minunate. Dacă o resping, ei resping pacea cu Iehova Dumnezeu şi cu Fiul său, Isus Cristos. — Luca 10:16.

Paşnici într-o lume agitată

17. Chiar dacă ne confruntăm cu persoane insultătoare, cum ar trebui să ne comportăm, şi de ce?

¹⁷ Indiferent de reacţia oamenilor, este important ca slujitorii lui Iehova să păstreze în minte faptul că sunt mesageri ai păcii divine. Oamenii acestei lumi se ceartă şi dau frâu liber mâniei, folosind remarce tăioase sau insultându-i pe cei care îi irită. Probabil că unii dintre noi procedam la fel în trecut. Dar, dacă am îmbrăcat noua personalitate şi nu mai facem parte din lume, noi nu vom imita căile lor (Efeseni 4:23, 24, 31; Iacov 1:19, 20). Indiferent de modul în care se comportă alţii, noi vom aplica sfatul: „Dacă este cu putinţă, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii“. — Romani 12:18.

18. Cum ar trebui să reacţionăm dacă un funcţionar public este dur cu noi, şi de ce?

¹⁸ Ministerul nostru ne poate aduce uneori în faţa funcţionarilor publici. Revendicându-şi autoritatea, aceştia ne pot „cere socoteală“ cu privire la motivul pentru care facem anumite lucruri sau pentru care nu ne angajăm în anumite activităţi. Poate că vor să ştie de ce predicăm acest mesaj care demască religia falsă şi care vorbeşte despre sfârşitul prezentului sistem de lucruri. Respectul nostru faţă de exemplul lui Cristos ne va îndemna să dăm dovadă de blândeţe şi respect profund (1 Petru 2:23; 3:15). Deseori, aceşti funcţionari sunt constrânşi de cler sau, probabil, chiar de superiorii lor. Un răspuns blând şi respectuos îi poate ajuta să înţeleagă bine că activitatea noastră nu reprezintă o ameninţare la adresa lor sau a liniştii publice. Un astfel de răspuns generează un spirit de respect, colaborare şi pace în rândul celor care îl acceptă. — Tit 3:1, 2.

19. În ce activităţi nu se implică niciodată Martorii lui Iehova?

¹⁹ Martorii lui Iehova sunt cunoscuţi în întreaga lume drept oameni care nu se amestecă în conflictele lumii. Ei nu se implică în conflictele de natură rasială, religioasă sau politică ale acestei lumi (Ioan 17:14). Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu ne îndrumă să ‘fim supuşi autorităţilor [superioare, NW]’, noi nici măcar nu ne vom gândi să luăm parte la manifestările de nesupunere civică pentru a protesta împotriva politicii guvernamentale (Romani 13:1). Martorii lui Iehova nu au luat parte niciodată la vreo mişcare menită să răstoarne un guvern (Tit 3:1). Având în vedere normele fixate de Iehova pentru slujitorii săi creştini, faptul de a participa la vărsări de sânge sau la violenţă de orice fel este de neconceput! Creştinii adevăraţi nu se limitează doar să vorbească despre pace; ei trăiesc în armonie cu ceea ce predică.

20. Cu privire la pace, ce reputaţie şi-a făcut Babilonul cel Mare?

²⁰ În contrast cu adevăraţii creştini, reprezentanţii organizaţiilor religioase ale creştinătăţii nu s-au dovedit a fi mesageri ai păcii. Religiile Babilonului celui Mare — bisericile creştinătăţii, precum şi religiile necreştine — au sprijinit, au tolerat şi au fost efectiv în fruntea războaielor dintre naţiuni. De asemenea, ele au instigat la persecutarea şi chiar la uciderea slujitorilor fideli ai lui Iehova. Astfel, iată ce declară Apocalipsa 18:24 cu privire la Babilonul cel Mare: „În ea a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor care au fost înjunghiaţi pe pământ“.

21. Cum reacţionează mulţi oameni sinceri când observă diferenţa dintre conduita poporului lui Iehova şi conduita celor care practică religia falsă?

²¹ Spre deosebire de religiile creştinătăţii şi de restul Babilonului celui Mare, religia adevărată este o forţă pozitivă unificatoare. Isus Cristos le-a spus adevăraţilor săi continuatori: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi“ (Ioan 13:35). Aceasta este o iubire care depăşeşte graniţele naţionale, sociale, economice şi rasiale ce divizează în prezent restul omenirii. Observând acest lucru, milioane de oameni de pe întreg pământul le spun slujitorilor unşi ai lui Iehova: „Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!“. — Zaharia 8:23.

22. Cum privim lucrarea de mărturie care mai trebuie efectuată?

²² Ca popor al lui Iehova, noi ne bucurăm mult de ceea ce s-a realizat, însă lucrarea nu s-a terminat încă. După ce seamănă sămânţa şi îşi cultivă terenul, un agricultor nu îşi încetează activitatea. El continuă să lucreze, mai ales în toiul secerişului. Vremea secerişului pretinde eforturi conştiincioase şi susţinute. Şi chiar acum se strânge o recoltă mai mare ca oricând de închinători ai adevăratului Dumnezeu. Acesta este un timp de bucurie (Isaia 9:3). E adevărat, ne confruntăm cu opoziţie şi indiferenţă. Poate că, la nivel individual, ne străduim să facem faţă unei boli grave, unei situaţii dificile în familie sau greutăţilor economice. Însă iubirea noastră pentru Iehova ne îndeamnă să perseverăm. Mesajul pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu este un mesaj pe care oamenii trebuie să-l audă. El este un mesaj de pace. De fapt, este mesajul pe care l-a predicat însuşi Isus: vestea bună a Regatului lui Dumnezeu.

Cum aţi răspunde?

◻ Ce împlinire a avut Isaia 52:7 în cazul Israelului antic?

◻ Cum s-a dovedit Isus a fi cel mai mare mesager de pace al lui Iehova?

◻ Ce legătură a făcut apostolul Pavel între Isaia 52:7 şi lucrarea la care participă creştinii?

◻ Ce înseamnă să fii un mesager al păcii în zilele noastre?

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 13]

Asemenea lui Isus, Martorii lui Iehova sunt mesageri ai păcii divine.

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

Martorii lui Iehova rămân paşnici indiferent de reacţia oamenilor la mesajul Regatului.