Capitolul 84

Responsabilitatea unui discipol

DUPĂ ce părăseşte casa ilustrului fariseu care probabil că face parte din Sanhedrin, Isus îşi continuă drumul spre Ierusalim. Îl urmează mari mulţimi. Dar care sunt motivele acestora? De fapt, ce anume implică faptul de a fi un adevărat continuator al lui Isus?

În timp ce-şi continuă drumul, Isus se întoarce către mulţimi şi le spune aceste cuvinte care, poate, le şochează: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu“.

Ce vrea să spună Isus? El nu spune aici că continuatorii săi trebuie să-şi urască literalmente rudele. Mai degrabă, ei trebuie să-i urască în sensul de a-i iubi mai puţin decât îl iubesc pe el. Despre Iacov, strămoşul lui Isus, se spune că ‘o ura’ pe Leea şi o iubea pe Rahela, ceea ce vrea să spună că Leea era mai puţin iubită decât sora ei, Rahela.

Să remarcăm, de asemenea, că Isus spune că un discipol trebuie să-şi urască „însăşi viaţa sa“. Şi de data aceasta, ceea ce vrea să spună Isus este că un adevărat discipol trebuie să-l iubească pe El chiar mai mult decât îşi iubeşte propria sa viaţă. Astfel, ideea pe care o subliniază Isus este că a deveni discipolul său constituie o serioasă responsabilitate. Aceasta nu este o decizie care să fie luată fără o reflectare matură.

Faptul de a fi discipolul lui Isus include şi acceptarea încercărilor şi a persecuţiilor, aşa cum arată el în continuare: „Oricine nu-şi poartă crucea [stâlpul de tortură, NW] şi vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu“. În consecinţă, un discipol adevărat trebuie să fie dispus să îndure acelaşi oprobriu pe care l-a îndurat Isus, acesta putând să includă, dacă era necesar, chiar moartea provocată de mâna duşmanilor lui Dumnezeu, după cum urmează să se întâmple nu peste mult timp cu Isus.

Prin urmare, mulţimile care îl urmează pe Cristos trebuie să analizeze cu mare atenţie ce anume semnifică faptul de a fi discipolul său. Isus accentuează acest lucru prin intermediul unei ilustrări: „Cine dintre voi, spune el, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi şi toţi cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el, zicând: «Omul acesta a început să zidească şi n-a putut termina!»“

Astfel, Isus le ilustrează numeroşilor auditori care îl urmează că, înainte de a deveni discipolii săi, ei trebuie să fie ferm convinşi că pot să îndeplinească ceea ce implică aceasta, întocmai cum un bărbat care doreşte să construiască un turn se asigură, înainte de a-l începe, că are resursele necesare pentru a-l termina. Apoi Isus prezintă o altă ilustrare:

„Sau care împărat, când merge la război cu un alt împărat, nu stă jos mai întâi, să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Astfel, pe când celălalt împărat este încă departe, îi trimite o solie să ceară pace“.

Isus subliniază apoi care este morala ilustrărilor sale, zicând: „Tot aşa, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu“. Iată ce anume trebuie să fie dispuse să facă mulţimile care îl urmează şi, practic, toţi cei care ajung să-l cunoască pe Cristos. Ei trebuie să fie gata să sacrifice tot ce au — toate bunurile lor, ba chiar şi viaţa — dacă doresc să fie discipolii săi. Eşti tu dispus să faci aceste sacrificii?

„Sarea este bună“, continuă Isus. În Predica sa de pe munte el a spus că discipolii săi sunt „sarea pământului“ în sensul că, aşa cum sarea este un conservant, cuvintele lor pot avea o influenţă care duce la păstrarea în viaţă a celor care le ascultă. „Dar dacă şi sarea devine fără gust, cu ce va fi îndreptată? Nu mai este bună nici pentru pământ, nici pentru gunoi, conchide Isus, ci este aruncată afară. Cine are urechi de auzit să audă.“

Astfel, Isus arată că chiar şi cei care sunt discipolii săi de un anumit timp nu trebuie să slăbească în hotărârea lor de a continua să meargă pe această cale. Dacă ar face-o, ei ar deveni nefolositori, un obiect de batjocură pentru această lume şi nedemni în ochii lui Dumnezeu, adică un motiv de ruşine pentru el. Aşadar, întocmai ca sarea lipsită de gust şi murdărită, ei ar fi aruncaţi afară, da, ar fi distruşi. Luca 14:25–35; Geneza 29:30–33; Matei 5:13.

▪ Ce înseamnă a-ţi ‘urî’ rudele şi chiar pe tine însuţi?

▪ Care sunt cele două ilustrări pe care le prezintă Isus, şi ce semnifică ele?

▪ Care este morala ultimelor comentarii ale lui Isus referitoare la sare?