Întăriţi pentru a spune nu păcatului
„CÂND eram încă adolescent şi lucram la un magazin alimentar“, a explicat Timothy, „un coleg de muncă m-a invitat la el acasă. Mi-a spus că părinţii săi vor fi plecaţi, că vor veni şi fete şi că voi putea să am relaţii sexuale“. Mulţi tineri din ziua de azi ar accepta fără ezitare o invitaţie de acest gen. Dar ce a răspuns Timothy? „I-am spus pe loc că nu voi merge la el şi că, datorită conştiinţei mele de creştin, nu doresc să am relaţii sexuale cu cineva cu care nu sunt căsătorit.“
În timp ce explica motivul pentru care nu accepta invitaţia, Timothy nu şi-a dat seama că o tânără angajată asculta discuţia. Castitatea lui i-a stârnit tinerei curiozitatea şi, la puţin timp după aceea, Timothy s-a văzut pus în situaţia de a o refuza şi pe ea — de nenumărate ori, după cum vom vedea mai târziu.
Faptul de a fi expuşi la multe tentaţii nu este, bineînţeles, un lucru neobişnuit în zilele noastre. Cu aproximativ 3 000 de ani în urmă, regele Solomon a scris: „Fiul meu, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei! . . . Abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!“ (Proverbele 1:10, 15). Iehova însuşi a dat următoarea poruncă naţiunii Israel: „Să nu te iei după mulţime ca să faci rău“ (Exodul 23:2). Da, uneori trebuie să spunem nu, rezistând tentaţiei de a face ceea ce este greşit, chiar dacă acest lucru nu este probabil ceva obişnuit pentru alţii.
A spune nu este un lucru foarte important azi
A spune nu păcatului nu a fost niciodată uşor, iar în zilele noastre acest lucru poate fi foarte dificil, pentru că trăim într-o perioadă pe care Biblia o numeşte „zilele din urmă“ ale acestui sistem de lucruri. În armonie cu profeţia biblică, oamenii în general au devenit iubitori de plăceri şi de violenţă, fiind lipsiţi atât de spiritualitate, cât şi de moralitate (2 Timotei 3:1–5). Un rector iezuit al unei universităţi a spus: „Avem un set tradiţional de norme care au fost puse sub semnul întrebării şi considerate nesatisfăcătoare sau demodate. Acum ele nu mai par a fi deloc linii morale directoare“. În aceeaşi ordine de idei, judecătorul de la o curte superioară a spus: „Lucrurile nu mai sunt negre sau albe. Totul este gri. . . . Mai puţini oameni recunosc diferenţa dintre bine şi rău. Acum păcat nu mai este delictul în sine, ci înseamnă a fi prins asupra faptei“.
Apostolul Pavel a scris următoarele despre oamenii cu aceste atitudini: „[Au] mintea întunecată, sunt străini de viaţa lui Dumnezeu din cauza neştiinţei care este în ei în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare, ca să practice cu lăcomie orice fel de necurăţie“ (Efeseni 4:18, 19). Dar pe aceştia îi aşteaptă necazuri. Isaia a declarat: „Vai de cei care numesc răul bine şi binele rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina întuneric!“ (Isaia 5:20). Aceştia nu numai că vor secera ceea ce au semănat acum, dar vor şi trăi în curând cel mai mare „vai“ al lor — o judecată nefavorabilă din partea lui Iehova. — Galateni 6:7.
„Dacă cei răi răsar ca iarba şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie distruşi pentru totdeauna“, se spune în Psalmul 92:7. Cu alte cuvinte, această bogată recoltă de răutate nu va continua la infinit, făcând ca viaţa să fie insuportabilă pentru toţi. De fapt, Isus a spus că „generaţia“ care încurajează această răutate va fi chiar cea pe care Dumnezeu o va nimici într-un „mare necaz“ (Matei 24:3, 21, 34, NW). Aşadar, dacă vrem să scăpăm din acest necaz, trebuie să ştim să deosebim binele de rău potrivit normelor lui Dumnezeu, şi, bineînţeles, avem nevoie de tăria morală de a spune nu păcatului, care se prezintă sub diferite forme. Deşi acest lucru nu este uşor, Iehova ne-a furnizat câteva exemple încurajatoare, atât din timpurile biblice, cât şi din prezent.
Să învăţăm de la un tânăr care a spus nu
A spune nu fornicaţiei şi adulterului pare a fi foarte dificil, chiar şi pentru unii membri ai congregaţiei creştine. Timothy, menţionat în paragraful introductiv, a urmat exemplul tânărului Iosif consemnat în Scripturi, în Geneza 39:1–12. Iosif a dat dovadă de tărie morală când a fost invitat în repetate rânduri de soţia funcţionarului egiptean Potifar pentru a întreţine relaţii intime cu ea. Relatarea spune că Iosif „n-a voit şi a zis . . . «Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?»“.
Cum a dobândit Iosif tărie morală pentru a-i spune nu soţiei lui Potifar zile în şir? În primul rând, el a apreciat relaţiile de care se bucura cu Iehova mult mai mult decât plăcerile de moment. În al doilea rând, deşi nu se afla sub un cod de legi divine (Legea lui Moise fiind încă de domeniul viitorului), Iosif înţelegea în mod clar principiile morale; el ştia că a comite fornicaţie cu soţia lui Potifar, stăpânită de pasiune, ar fi fost un păcat nu numai împotriva soţului acesteia, ci şi împotriva lui Dumnezeu. — Geneza 39:8, 9.
Iosif a înţeles desigur cât era de important ca nici măcar să nu trezească în el o dorinţă care putea aprinde focul necontrolabil al pasiunii. Este înţelept ca un creştin să urmeze exemplul lui Iosif. În Turnul de veghere din 1 iulie 1957, în engleză, se spune: „El trebuie să fie conştient de slăbiciunile sale carnale şi să nu creadă că poate să nutrească dorinţe senzuale până la limita impusă de Scripturi şi să se oprească aici. Chiar dacă reuşeşte să facă lucrul acesta pentru un timp, în cele din urmă va fi tras dincolo de această limită şi va cădea în păcat. Acest lucru se va întâmpla în mod sigur, întrucât dorinţele trupeşti, dacă sunt alimentate, cresc în intensitate şi exercită o influenţă şi mai puternică asupra persoanei. Apoi acesteia îi este mai greu să şi le scoată din minte. Cel mai bun mod de apărare este acela de a le rezista încă de la început“.
Când cultivăm iubire pentru ceea ce este corect şi ură pentru ceea ce este greşit este mai uşor să rezistăm de la bun început (Psalmul 37:27). Însă trebuie să continuăm să lucrăm la acest aspect, să fim perseverenţi. Dacă vom proceda astfel, cu ajutorul lui Iehova iubirea noastră pentru ceea ce este corect şi dispreţul pentru ceea ce este greşit se vor intensifica. Bineînţeles, între timp trebuie să rămânem vigilenţi, aşa cum a poruncit Isus, rugându-ne în permanenţă să nu cedăm în faţa tentaţiilor şi să fim eliberaţi de cel rău. — Matei 6:13; 1 Tesaloniceni 5:17.
Să spunem nu presiunilor din partea colegilor
O altă influenţă spre păcat o constituie cea exercitată de colegi. O tânără a mărturisit: „Duc o viaţă duplicitară — la şcoală duc o viaţă, iar acasă altă viaţă. La şcoală sunt înconjurată de copii care înjură aproape de fiecare dată când deschid gura, iar eu încep să devin exact ca ei. Ce ar trebui să fac?“. Lucrul necesar este acela de a avea curaj să fim diferiţi. Putem dobândi acest curaj citind relatări biblice care ne vorbesc despre slujitori loiali ai lui Dumnezeu, cum ar fi Iosif, şi meditând asupra acestor relatări. Alte exemple excelente sunt Daniel, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego — patru tineri care au avut curajul să fie diferiţi de colegii lor.
În timp ce erau educaţi împreună cu alţi tineri la curtea regală a Babilonului, acestor patru tineri israeliţi li s-a cerut să mănânce în „fiecare zi o parte din alimentele alese de la masa lui [a regelui, NW]“. Nedorind să violeze prevederile Legii mozaice referitoare la alimentaţie, ei au refuzat să consume acele alimente. Acest lucru a pretins tărie — îndeosebi pentru că mâncărurile, fiind „alimente alese de la masa“ regelui, erau probabil foarte tentante. Ce exemplu excelent constituie aceşti tineri pentru creştinii de astăzi care pot fi tentaţi, ba chiar constrânşi, să consume alcool în exces sau să consume droguri şi să fumeze! — Daniel 1:3–17.
Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au demonstrat, de asemenea, adevărul cuvintelor rostite de Isus Cristos mai târziu: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari“ (Luca 16:10). Atitudinea lor plină de curaj referitoare la chestiunea relativ neînsemnată privind hrana, precum şi rezultatul excelent datorat lui Iehova i-a fortificat, fără îndoială, pentru o încercare mai serioasă la care aveau să fie supuşi mai târziu (Daniel 1:18–20). Această încercare a venit când li s-a poruncit, sub ameninţarea cu moartea prin aruncare în foc, să ia parte la acte de idolatrie. Plini de curaj, cei trei tineri au rămas hotărâţi să i se închine numai lui Iehova, încrezându-se în mod deplin în el indiferent care avea să fie deznodământul. Încă o dată, Iehova i-a binecuvântat pentru credinţa şi curajul de care au dat dovadă — de această dată ocrotindu-i în mod miraculos de flăcări când aceştia au fost aruncaţi într-un cuptor supraîncălzit. — Daniel 3:1–30.
Cuvântul lui Dumnezeu conţine numeroase alte exemple de persoane care au spus nu păcatului. Moise a refuzat să fie „numit fiul fiicei lui faraon“, chiar dacă acest lucru i-ar fi oferit nenumărate ocazii de a se bucura în Egipt de „plăcerile de o clipă ale păcatului“ (Evrei 11:24–26). Profetul Samuel a refuzat să abuzeze de autoritatea sa, neacceptând să primească mită (1 Samuel 12:3, 4). Apostolii lui Isus Cristos au spus în mod curajos nu când li s-a poruncit să nu mai predice (Faptele 5:27–29). Isus însuşi a spus cu fermitate nu păcatului de orice fel — chiar până în ultimul moment al vieţii sale, când soldaţii i-au oferit „vin amestecat cu smirnă“. Acceptarea acestui amestec i-ar fi putut slăbi hotărârea în acel moment critic. — Marcu 15:23; Matei 4:1–10.
Faptul de a spune nu este o chestiune de viaţă şi de moarte
Isus a spus: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află“. — Matei 7:13, 14.
Calea cea lată este acceptată de mulţi oameni deoarece este uşor de mers pe ea. Cei ce merg pe ea sunt îngăduitori cu ei înşişi, înclinaţi spre o gândire şi căi carnale şi nu doresc să fie diferiţi, ci să se conformeze lumii lui Satan. Ei se simt încorsetaţi din punct de vedere moral de legile şi principiile lui Dumnezeu (Efeseni 4:17–19). Cu toate acestea, Isus a spus în mod clar despre calea cea lată că aceasta duce „la pieire“.
Dar de ce a spus Isus că numai câţiva aleg să meargă pe calea cea îngustă? În primul rând deoarece numai o minoritate doresc ca legile şi principiile lui Dumnezeu să le guverneze viaţa şi să-i ajute să reziste numeroaselor tentaţii şi ocazii de a comite greşeli care li se ivesc la tot pasul. Mai mult decât atât, numai relativ puţini sunt pregătiţi să lupte împotriva dorinţelor ilicite, a presiunilor colegilor şi a fricii de ridiculizare la care pot fi supuşi deoarece au ales această cale. — 1 Petru 3:16; 4:4.
Aceştia înţeleg în mod deplin ce a simţit apostolul Pavel când a descris lupta pe care a dus-o pentru a spune nu păcatului. Asemenea societăţii de azi, societatea romană şi cea greacă din timpul lui Pavel ofereau o cale lată de posibilităţi de a ceda în faţa păcatului. Pavel a explicat că mintea sa, care ştia ce era corect, ducea o „luptă“ neîntreruptă cu carnea sa, care era înclinată spre păcat (Romani 7:21–24). Da, Pavel ştia că corpul său era un bun slujitor, dar un stăpân rău, aşa că el a învăţat să-i spună nu. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire“, a scris el (1 Corinteni 9:27). Cum a dobândit el această stăpânire? Nu prin propria-i putere, care era insuficientă, ci cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu. — Romani 8:9–11.
În consecinţă, deşi imperfect, Pavel şi-a păstrat integritatea faţă de Iehova chiar până la sfârşit. Cu puţin timp înaintea morţii sale, el a putut scrie: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii“. — 2 Timotei 4:7, 8.
În timp ce luptăm împotriva imperfecţiunilor noastre, ce exemple încurajatoare avem noi, nu numai în persoana lui Pavel, ci şi în persoana celor care au slujit ca exemple pentru el — Iosif, Moise, Daniel, Şadrac, Meşac, Abed-Nego şi mulţi alţii! Deşi erau imperfecţi, fiecare dintre aceşti oameni ai credinţei au spus nu păcatului nu din ambiţie, ci datorită tăriei morale furnizate de spiritul lui Iehova (Galateni 5:22, 23). Ei erau oameni spirituali. Erau însetaţi de orice exprimare a gurii lui Iehova (Deuteronomul 8:3). Cuvântul său însemna viaţă pentru ei (Deuteronomul 32:47). Mai presus de toate, ei l-au iubit pe Iehova şi au manifestat teamă faţă de el, iar cu ajutorul său au cultivat cu răbdare ură faţă de nelegiuire. — Psalmul 97:10; Proverbele 1:7.
Fie ca şi noi să fim ca ei! Într-adevăr, pentru a spune în continuare nu păcatului, indiferent de forma sub care se prezintă acesta, avem ca şi ei nevoie de spiritul lui Iehova. Iehova ne dă cu generozitate spiritul său dacă i-l cerem cu sinceritate, dacă studiem Cuvântul său şi dacă asistăm cu regularitate la întrunirile creştine. — Psalmul 119:105; Luca 11:13; Evrei 10:24, 25.
Timothy, menţionat la început, a fost bucuros că nu şi-a neglijat necesităţile spirituale. Tânăra angajată, care a auzit întâmplător discuţia dintre Timothy şi colegul său de muncă şi a fost în mod greşit atrasă de castitatea lui Timothy, l-a invitat mai târziu în mod discret la ea acasă când soţul ei era plecat. Timothy a refuzat. Nerenunţând uşor, ea şi-a reînnoit invitaţia în multe ocazii, asemenea soţiei lui Potifar. Plin de fermitate, dar şi cu amabilitate, Timothy a spus nu de fiecare dată. El chiar i-a depus acestei femei o excelentă mărturie din Cuvântul lui Dumnezeu. Profund recunoscător lui Iehova pentru că i-a dat tăria morală de a spune nu, Timothy duce acum o viaţă fericită, fiind căsătorit cu o încântătoare colaboratoare creştină. Într-adevăr, Iehova îi va binecuvânta şi întări pe toţi cei ce vor să-şi păstreze integritatea creştină spunând nu păcatului. — Psalmul 1:1–3.