Un martor tăcut confirmă o profeție exactă

Cele două basoreliefuri ale Arcului lui Titus evocă un eveniment istoric bine cunoscut. Mai puțin cunoscută însă este legătura impresionantă dintre acest arc și Biblie. Arcul lui Titus este un martor tăcut care confirmă exactitatea unei profeții biblice.

La începutul primului secol, Imperiul Roman se întindea din Britannia și Gallia (în prezent, Franța) până în Egipt, bucurându-se de o stabilitate și o prosperitate nemaiîntâlnite. Dar exista o zonă plină de frământări, care era o sursă constantă de îngrijorare pentru Roma: îndepărtata provincie Iudeea.

În Encyclopedia of Ancient Rome se spune: „Puține teritorii aflate sub dominație romană au fost caracterizate de o asemenea antipatie de ambele părți ca Iudeea. Evreii își urau conducătorii străini, interesați doar de propriile tradiții, iar romanii găseau în încăpățânarea evreilor un motiv întemeiat de a fi intoleranți și severi cu aceștia”. Mulți evrei așteptau un conducător politic care să îi scape de dominația romană și să aducă Israelul la gloria sa de odinioară. Dar în 33 e.n., Isus Cristos a declarat că Ierusalimul se îndrepta spre un dezastru iminent.

Isus a spus: „Vor veni peste tine zilele când dușmanii tăi vor ridica în jurul tău o fortificație din pari ascuțiți, te vor înconjura și te vor asedia din toate părțile. Vă vor trânti la pământ pe tine și pe locuitorii tăi și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră”. (Luca 19:43, 44)

Cu siguranță, cuvintele lui Isus i-au surprins pe discipolii săi. Două zile mai târziu, privind templul din Ierusalim, unul dintre aceștia a spus: „Învățătorule, uite ce pietre și ce clădiri!”. Într-adevăr, unele pietre ale templului aveau, se pare, peste 11 m lungime, 5 m lățime și 3 m înălțime! Totuși, Isus le-a răspuns discipolilor: „În ce privește aceste lucruri pe care le vedeți, vor veni zilele când nu va rămâne piatră pe piatră care să nu fie dărâmată”. (Marcu 13:1; Luca 21:6)

Isus le-a mai spus: „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de armate campate, să știți că pustiirea lui s-a apropiat. Atunci cei din Iudeea să fugă la munți, cei din Ierusalim să plece și cei din satele dimprejur să nu intre în oraș”. (Luca 21:20, 21) S-au împlinit cuvintele lui Isus?

După 33 de ani, Iudeea încă mocnea sub jugul roman. Însă în 66 e.n., gestul procuratorului roman al Iudeei, Gessius Florus, de a lua cu forța bani din trezoreria templului a fost, pentru evrei, picătura care a umplut paharul. Nu după mult timp, rebelii evrei au intrat în număr mare în Ierusalim, au ucis membrii garnizoanei romane și și-au declarat independența față de Roma.

Aproximativ trei luni mai târziu, peste 30 000 de soldați romani, conduși de Cestius Gallus, s-au îndreptat spre Ierusalim pentru a înăbuși revolta. Romanii au pătruns rapid în oraș și au săpat sub zidul ce înconjura zona templului. Dar apoi s-au retras pe neașteptate. Rebelii iudei au exultat și au pornit în urmărirea romanilor. Având cale liberă, creștinii au ascultat de îndemnul dat de Isus și au fugit din Ierusalim spre munții care se aflau dincolo de râul Iordan. (Matei 24:15, 16)

În următorul an, Roma și-a reluat campania militară împotriva Iudeei, condusă de această dată de generalul Vespasian și de Titus, fiul acestuia. Totuși, în 68 e.n., la scurt timp după moartea împăratului Nero, Vespasian s-a întors la Roma pentru a urca la tron, lăsând campania împotriva Iudeei în seama fiului său, care conducea o armată de 60 000 de soldați.

În iunie 70 e.n., Titus le-a ordonat soldaților să taie copacii din zona rurală a Iudeei pentru a construi în jurul Ierusalimului o fortificație din pari ascuțiți, lungă de 7 km. În septembrie, romanii au prădat și au incendiat orașul și templul, nemailăsând piatră pe piatră, exact așa cum prezisese Isus. (Luca 19:43, 44) Potrivit unei estimări prudente, „între un sfert și o jumătate de milion de oameni și-au pierdut viața în Ierusalim și în restul țării”.

În 71 e.n., Titus s-a întors în Italia triumfător, fiind primit cu urale răsunătoare. Toți locuitorii Romei au celebrat victoria împăratului, luând parte la una dintre cele mai de seamă procesiuni triumfale desfășurate la Roma.

Mulțimea era uluită la vederea bogățiilor fără seamăn purtate pe străzile orașului. Spectatorii își desfătau privirea cu corăbiile luate ca pradă, cu decoruri mobile care înfățișau scene din război și cu prăzile luate din templul din Ierusalim.

Titus i-a succedat la tron tatălui său, Vespasian, în 79 e.n., însă după numai doi ani a murit pe neașteptate. Fratele său, Domițian, a urcat apoi la tron și a ridicat în scurt timp un arc de triumf în onoarea lui Titus.

În prezent, Arcul lui Titus atrage privirile sutelor de mii de turiști care vizitează anual Forul Roman. Pentru unii, acesta reprezintă o adevărată operă de artă, pentru alții, un omagiu adus puterii Imperiului Roman, iar pentru alții, un monument comemorativ dedicat Ierusalimului și templului său.

Totuși, pentru cititorii sârguincioși ai Bibliei, Arcul lui Titus are o semnificație aparte. Acesta este un martor tăcut, care confirmă exactitatea și caracterul demn de încredere al profețiilor biblice, dovedind că ele sunt inspirate de Dumnezeu. (2 Petru 1:19-21)