Dovediţi-vă şi voi gata pentru ziua lui Iehova
„Dovediţi-vă şi voi gata, pentru că Fiul omului vine la o oră la care nu vă gândiţi.“ — MATEI 24:44.
1. De ce ar trebui să ne preocupe ziua lui Iehova?
VA FI o zi de luptă şi de furie, de chin şi de suferinţă, de întuneric şi de pustiire. „Ziua aceea mare şi înfricoşătoare“ a lui Iehova va veni în mod sigur asupra acestui sistem de lucruri nelegiuit, aşa cum şi Potopul a înecat lumea nelegiuită din zilele lui Noe. Da, această zi va veni cu certitudine. Totuşi, „oricine va chema Numele DOMNULUI va fi mântuit“ (Ioel 2:30–32; Amos 5:18–20). Dumnezeu îşi va distruge duşmanii şi îşi va salva slujitorii. Animat de sentimentul urgenţei, profetul Ţefania spune: „Ziua cea mare a DOMNULUI este aproape, este aproape şi vine în graba mare!“ (Ţefania 1:14). Dar când va fi executată judecata divină?
2, 3. De ce este vital să ne pregătim pentru ziua lui Iehova?
2 „Cât despre ziua şi ora aceea, nimeni nu le cunoaşte, nici îngerii cerurilor, nici Fiul, ci numai Tatăl“, a spus Isus (Matei 24:36). Întrucât nu cunoaştem momentul precis, este esenţial să dăm ascultare cuvintelor textului pentru anul 2004: „Vegheaţi. . . . Dovediţi-vă şi voi gata“. — Matei 24:42, 44.
3 Isus a arătat că, pe neaşteptate, oamenii care sunt gata vor fi adunaţi pentru a fi în siguranţă, iar ceilalţi vor fi abandonaţi: „Doi oameni vor fi pe ogor: unul va fi luat şi celălalt va fi abandonat; două femei vor măcina la moara manuală: una va fi luată şi cealaltă va fi abandonată“ (Matei 24:40, 41). Cum vom fi găsiţi noi în acel moment decisiv? Vom fi pregătiţi sau vom fi luaţi prin surprindere? Depinde mult de măsurile pe care le luăm în prezent. A ne dovedi gata pentru ziua lui Iehova înseamnă să evităm o anumită atitudine larg răspândită azi, să ne ferim să ajungem într-o anume stare spirituală şi, de asemenea, să respingem anumite stiluri de viaţă.
Să evităm atitudinea de indiferenţă şi automulţumire
4. Ce atitudine au avut oamenii din zilele lui Noe?
4 Să ne gândim la zilele lui Noe. Biblia spune: „Prin credinţă Noe, după ce i s-a dat avertisment divin despre lucruri care nu se vedeau încă, a manifestat teamă sfântă şi a construit o arcă pentru salvarea casei sale“ (Evrei 11:7). Arca avea să fie o construcţie neobişnuită şi care nu putea trece neobservată. În plus, Noe a fost „un predicator al dreptăţii“ (2 Petru 2:5). Dar nici construcţia propriu-zisă, nici predicarea lui Noe nu i-au determinat pe oameni să-şi schimbe modul de viaţă. De ce? Deoarece ei „mâncau şi beau, bărbaţii se căsătoreau şi femeile erau date în căsătorie“. Oamenii cărora le predica Noe erau atât de absorbiţi de problemele personale şi de propriile plăceri, încât „nu au acordat atenţie până când a venit potopul şi i-a măturat pe toţi“. — Matei 24:38, 39.
5. Care era atitudinea locuitorilor Sodomei în zilele lui Lot?
5 La fel au stat lucrurile şi pe timpul lui Lot. Scripturile ne spun: „Mâncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau, zideau. Dar în ziua în care Lot a ieşit din Sodoma a plouat foc şi sulf din cer şi i-a distrus pe toţi“ (Luca 17:28, 29). După ce îngerii l-au avertizat despre iminenta distrugere, Lot le-a spus ginerilor săi ceea ce avea să se întâmple. „Dar ginerii lui credeau că glumeşte.“ — Geneza 19:14.
6. Ce atitudine trebuie să evităm?
6 Isus a asemănat „prezenţa Fiului omului“ cu zilele lui Noe şi ale lui Lot (Matei 24:39; Luca 17:30). Da, indiferenţa şi mulţumirea de sine constituie şi azi atitudinea predominantă. Trebuie să avem grijă să nu ne lăsăm influenţaţi de un astfel de spirit. Evident, nu este deloc greşit să mâncăm o hrană gustoasă şi să bem cu moderaţie. De asemenea, căsătoria este o instituţie divină. Însă dacă aceste lucruri ocupă locul cel mai important în viaţa noastră, iar interesele spirituale sunt neglijate, mai suntem noi gata pentru ziua inspiratoare de teamă a lui Iehova?
7. Ce întrebare esenţială trebuie să ne punem înainte de a întreprinde ceva, şi de ce?
7 Apostolul Pavel a spus: „Timpul rămas este redus. De acum înainte, aceia care au soţii să fie ca şi cum nu le-ar avea“ (1 Corinteni 7:29–31). Mai avem la dispoziţie doar puţin timp pentru a finaliza lucrarea de predicare încredinţată de Dumnezeu (Matei 24:14). Pavel îi sfătuieşte chiar şi pe cei căsătoriţi să nu fie atât de preocupaţi unul de celălalt, încât să pună interesele Regatului pe plan secundar în viaţă. Evident, înclinaţia minţii recomandată de Pavel este exact opusul indiferenţei şi automulţumirii. Isus a spus: „Continuaţi deci să căutaţi mai întâi regatul şi dreptatea [lui Dumnezeu]“ (Matei 6:33). Înainte de a lua o decizie sau de a întreprinde ceva, este deosebit de important să ne întrebăm: Voi mai reuşi să păstrez interesele Regatului pe primul plan în viaţă?
8. Ce ar trebui să facem dacă activităţile vieţii cotidiene au devenit principala noastră preocupare?
8 Dar ce putem face dacă ne dăm seama că activităţile cotidiene ne ocupă deja viaţa într-o măsură atât de mare, încât nu mai avem timp pentru lucrurile spirituale? Există cumva doar o mică diferenţă între modul nostru de viaţă şi cel al semenilor noştri cărora le lipseşte cunoştinţa exactă din Scripturi şi care nu sunt proclamatori ai Regatului? Dacă da, e necesar să ne rugăm cu privire la acest lucru. Iehova ne poate ajuta să ne însuşim atitudinea mintală corectă (Romani 15:5; Filipeni 3:15). El ne poate ajuta să păstrăm interesele Regatului pe primul plan în viaţă, să facem ceea ce este drept şi să ne achităm de obligaţia noastră faţă de el. — Romani 12:2; 2 Corinteni 13:7.
Să ne împotrivim somnolenţei spirituale
9. Potrivit cu Revelaţia 16:14–16, de ce este important să ne împotrivim somnolenţei spirituale?
9 Unii nu vor veghea — acesta este avertismentul dat chiar în profeţia despre apropiatul ‘război din ziua cea mare a Dumnezeului cel Atotputernic’ la Armaghedon. „Iată! Eu vin ca un hoţ“, spune Domnul Isus Cristos. „Fericit este cel care stă treaz şi îşi păzeşte veşmintele exterioare, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea“ (Revelaţia 16:14–16). Veşmintele exterioare despre care se vorbeşte aici se referă la ceea ce ne identifică drept creştini Martori ai lui Iehova. Este vorba despre lucrarea noastră de proclamare a Regatului şi despre conduita noastră creştină. Dacă am aluneca într-o stare de inactivitate asemănătoare unui somn, am putea fi „dezbrăcaţi“ de identitatea noastră creştină. Acest lucru ar fi ruşinos şi periculos. Trebuie deci să avem grijă să nu cădem într-o stare de somnolenţă sau letargie spirituală. Cum ne putem împotrivi unei asemenea înclinaţii?
10. De ce citirea zilnică a Bibliei ne ajută să rămânem treji spiritualiceşte?
10 Biblia accentuează de repetate ori necesitatea de a veghea şi de a ne menţine lucizi. De exemplu, evangheliile ne amintesc: „Vegheaţi“ (Matei 24:42; 25:13; Marcu 13:35, 37); „dovediţi-vă şi voi gata“ (Matei 24:44); „fiţi atenţi, staţi treji“ (Marcu 13:33); „fiţi pregătiţi“ (Luca 12:40). După ce afirmă că ziua lui Iehova va veni pe neaşteptate peste această lume, apostolul Pavel îi îndeamnă pe colaboratorii săi în credinţă: „Să nu continuăm să dormim cum fac ceilalţi, ci să stăm treji şi să ne menţinem lucizi“ (1 Tesaloniceni 5:6). În ultima carte a Bibliei, glorificatul Cristos Isus arată cu claritate că va veni pe neaşteptate: „Eu vin repede“ (Revelaţia 3:11; 22:7, 12, 20). Mulţi profeţi evrei au vorbit şi au avertizat şi ei despre ziua cea mare a lui Iehova în care îşi va executa judecata (Isaia 2:12, 17; Ieremia 30:7; Ioel 2:11; Ţefania 3:8). Faptul de citi în fiecare zi din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, şi de a medita la ceea ce citim ne ajută foarte mult să rămânem treji spiritualiceşte.
11. De ce studiul personal al Bibliei este esenţial pentru a rămâne treji pe plan spiritual?
11 Un stimulent pentru a rămâne treji din punct de vedere spiritual este studiul sârguincios al Scripturilor cu ajutorul publicaţiilor biblice furnizate de „sclavul fidel şi prevăzător“ (Matei 24:45–47). Dar, pentru a fi util, studiul personal trebuie să fie progresiv şi trebuie făcut cu regularitate (Evrei 5:14—6:3). Trebuie să asimilăm mereu hrană spirituală solidă. În prezent, a găsi timp pentru studiu poate fi o adevărată încercare (Efeseni 5:15, 16). Totuşi, nu este de ajuns să citim din Biblie şi din publicaţiile biblice doar când ne convine. Studiul personal regulat este esenţial dacă vrem să veghem şi să rămânem „sănătoşi în credinţă“. — Tit 1:13.
12. Cum ne ajută întrunirile şi congresele creştine să luptăm împotriva somnolenţei spirituale?
12 Întrunirile şi congresele creştine ne ajută şi ele să combatem somnolenţa spirituală. În ce fel? Prin intermediul instruirii pe care o primim. Nu ni se aminteşte nouă cu regularitate la aceste întruniri cât de aproape este ziua lui Iehova? Întrunirile creştine săptămânale ne oferă, de asemenea, ocazia de a ne ‘stimula unii pe alţii la iubire şi la lucrări excelente’. Acest stimulent ne ajută să rămânem treji din punct de vedere spiritual. Nu întâmplător ni se porunceşte să ne întrunim cu regularitate în timp ce ‘vedem că ziua se apropie’. — Evrei 10:24, 25.
13. Cum ne ajută ministerul creştin să rămânem treji spiritualiceşte?
13 Şi participarea din inimă la ministerul creştin ne ajută să rămânem treji. Cum altfel am putea păstra viu în minte semnele timpurilor şi semnificaţia lor decât vorbindu-le altora despre ele? Iar când vedem că persoanele cu care studiem Biblia progresează şi încep să acţioneze în armonie cu ceea ce învaţă, propriul sentiment al urgenţei devine şi mai puternic. Apostolul Petru a spus: „Încingeţi-vă deci mintea pentru activitate, menţineţi-vă complet lucizi“ (1 Petru 1:13). ‘A avea întotdeauna multe de făcut în lucrarea Domnului’ este un remediu eficace pentru letargia spirituală. — 1 Corinteni 15:58.
Să respingem stilurile de viaţă dăunătoare pe plan spiritual
14. Potrivit textului din Luca 21:34–36, asupra căror stiluri de viaţă a avertizat Isus?
14 În marea profeţie referitoare la semnul prezenţei sale, Isus a dat încă un avertisment. El a spus: „Fiţi atenţi la voi înşivă ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu mâncare şi băutură în exces şi cu îngrijorările vieţii şi, pe neaşteptate, ziua aceea să vină instantaneu peste voi ca o cursă. Căci ea va veni peste toţi aceia care locuiesc pe faţa întregului pământ. Menţineţi-vă deci treji, făcând tot timpul implorări, ca să reuşiţi să scăpaţi de toate aceste lucruri care trebuie să se întâmple şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului“ (Luca 21:34–36). Isus a arătat că stilurile de viaţă pe care le adoptă cei mai mulţi oameni se caracterizează prin mâncare şi băutură în exces şi prin acţiuni care generează îngrijorări.
15. De ce trebuie să evităm să ne îmbuibăm cu mâncare şi să bem în exces?
15 A mânca şi a bea în exces sunt fapte ce contravin principiilor biblice şi, prin urmare, trebuie respinse. Biblia afirmă: „Nu fi printre cei ce beau vin [în exces, NW], nici printre cei ce se îmbuibează cu carne“ (Proverbele 23:20). Cineva poate să-şi pună în pericol spiritualitatea, chiar dacă nu a ajuns încă să se îmbuibe cu mâncare şi să bea în exces. Mâncarea şi băutura pot determina pe cineva să dormiteze şi să fie leneş. Un proverb biblic spune: „Sufletul celui leneş doreşte mult şi nu are nimic“ (Proverbele 13:4). O asemenea persoană poate că doreşte să facă voinţa lui Dumnezeu, dar dorinţa ei rămâne neîmplinită deoarece nu depune nici un efort.
16. Cum putem să nu ne lăsăm copleşiţi de îngrijorări cu privire la familia noastră?
16 Ce sunt îngrijorările vieţii asupra cărora a avertizat Isus? Ele includ preocupări personale, chestiuni legate de întreţinerea familiei şi lucruri asemănătoare. Cât de neînţelept ar fi să lăsăm ca acestea să ne copleşească! Isus a întrebat: „Cine dintre voi, îngrijorându-se, poate adăuga un cot la durata vieţii lui?“ El i-a îndemnat pe ascultătorii săi astfel: „Nu vă îngrijoraţi niciodată, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» Fiindcă toate acestea sunt lucrurile pe care naţiunile le urmăresc cu aviditate. Tatăl vostru ceresc ştie, de fapt, că aveţi nevoie de toate aceste lucruri“. Dacă punem interesele Regatului pe primul plan în viaţă şi avem încredere că Iehova se va îngriji de necesităţile noastre, vom reuşi să ţinem îngrijorările sub control şi să stăm treji. — Matei 6:25–34.
17. Cum pot obiectivele materialiste să dea naştere la îngrijorări?
17 Îngrijorările pot fi cauzate şi de obiectivele materialiste. De exemplu, unii îşi complică viaţa încercând să trăiască la un nivel pe care nu şi-l pot permite. Alţii sunt ademeniţi de unele planuri de îmbogăţire rapidă şi de investiţii financiare riscante. Pentru alţii, instruirea laică devine o capcană deoarece o privesc ca pe un mijloc de realizare pe plan material. Este adevărat că un anumit nivel de instruire poate fi util pentru a găsi un loc de muncă. Dar la fel de adevărat este că unii şi-au prejudiciat spiritualitatea în perioada în care urmau o instruire superioară ce le ocupa mult timp. Ce periculos ar fi să ne aflăm într-o asemenea situaţie acum, când ziua lui Iehova este aproape! Biblia ne avertizează: „Cei care sunt hotărâţi să fie bogaţi cad în ispită şi în cursă şi în multe dorinţe nesăbuite şi nocive, care îi cufundă pe oameni în distrugere şi ruină“. — 1 Timotei 6:9.
18. Ce capacitate trebuie să cultivăm pentru a nu fi atraşi de un stil de viaţă materialist?
18 Un factor esenţial pentru a nu fi atraşi de un mod de viaţă materialist este să cultivăm capacitatea de a deosebi binele de rău când luăm decizii. Putem cultiva această capacitate dacă asimilăm cu regularitate ‘hrana spirituală solidă care este pentru oamenii maturi’ şi dacă ‘ne exersăm facultăţile de percepţie prin folosire’ (Evrei 5:13, 14). Dacă ne asigurăm de „lucrurile mai importante“ când ne fixăm priorităţile, nu vom lua decizii greşite. — Filipeni 1:10.
19. Dacă ne dăm seama că avem foarte puţin timp pentru activităţile spirituale, ce ar trebui să facem?
19 Un stil de viaţă materialist ne poate orbi, lăsându-ne puţin timp sau nelăsându-ne deloc timp pentru activităţile spirituale. Cum ne putem autoanaliza pentru a nu fi prinşi în capcana unui asemenea stil de viaţă? Este necesar să analizăm sub rugăciune cum şi în ce măsură ne putem simplifica viaţa. Regele Solomon al Israelului antic a spus: „Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat puţin, fie mult; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea [belşugul, NW] să doarmă“ (Eclesiastul 5:12). Consumăm oare prea mult timp şi energie îngrijindu-ne de lucruri materiale care nu ne sunt necesare? Cu cât avem mai multe lucruri, cu atât trebuie să cheltuim mai mult cu întreţinerea, asigurarea şi păzirea lor. Nu am avea de câştigat dacă ne-am simplifica viaţa renunţând la anumite bunuri?
Să ne dovedim gata cu orice preţ
20, 21. a) Ce asigurare ne dă apostolul Petru cu privire la ziua lui Iehova? b) Ce trebuie să continuăm să facem în timp ce ne pregătim pentru ziua lui Iehova?
20 Lumea din zilele lui Noe şi-a ajuns sfârşitul şi la fel se va întâmpla şi cu sistemul de lucruri actual. Apostolul Petru ne asigură: „Ziua lui Iehova va veni ca un hoţ, şi în această zi cerurile vor trece cu un zgomot şuierător, iar elementele, fiind foarte încinse, vor fi dizolvate, şi pământul şi lucrările de pe el vor fi descoperite“. Nici cerurile simbolice — guvernele nelegiuite —, nici pământul simbolic — omenirea înstrăinată de Dumnezeu — nu vor supravieţui mâniei aprinse a lui Dumnezeu. Arătând cum ne putem dovedi gata pentru această zi, Petru exclamă: „Întrucât toate aceste lucruri vor fi astfel dizolvate, ce fel de persoane trebuie să fiţi voi în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă, aşteptând şi păstrând viu în minte prezenţa zilei lui Iehova!“ — 2 Petru 3:10–12.
21 Asistarea la întrunirile creştine şi participarea la lucrarea de predicare a veştii bune în mod regulat se numără printre aceste acte şi fapte de devoţiune sfântă. Să facem aceste lucruri dintr-o inimă plină de devoţiune pentru Dumnezeu în timp ce aşteptăm cu răbdare ziua cea mare a lui Iehova. Să ‘facem tot posibilul ca în final să fim găsiţi de [Dumnezeu] imaculaţi, fără defect şi în pace’. — 2 Petru 3:14.
Vă amintiţi?
• De ce trebuie să ne dovedim gata pentru ziua lui Iehova?
• Ce trebuie să facem dacă activităţile normale ale vieţii au ajuns principala noastră preocupare?
• Ce ne va ajuta să ne împotrivim somnolenţei spirituale?
• Ce stiluri de viaţă care sunt dăunătoare trebuie să respingem, şi cum anume?
[Legenda fotografiilor de la paginile 20, 21]
Oamenii din zilele lui Noe nu au acordat atenţie iminentei judecăţi. Dar noi?
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
V-aţi putea simplifica viaţa ca să aveţi mai mult timp pentru activităţile spirituale?