Predaţi la fel ca Isus?

„Mulţimile au rămas uimite de modul său de a preda; căci el le preda ca unul care are autoritate, şi nu ca scribii lor.“ — MATEI 7:28, 29, NW.

 1. Cine l-a urmat pe Isus când acesta preda în Galileea, şi care a fost reacţia lui Isus?

ORIUNDE se ducea Isus, mulţimile veneau la el. „Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe popor în sinagogile lor, predicând Evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă care era în popor.“ Pe măsură ce ştirea despre activităţile sale se răspândea, „mari mulţimi Îl urmau din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan“ (Matei 4:23, 25). Văzându-le, „I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor“. În timp ce le preda, oamenii observau mila şi afecţiunea tandră pe care el o simţea faţă de ei; acestea erau ca un balsam alinător pe rănile lor, atrăgându-i la el. — Matei 9:35, 36.

 2. În afară de miracolele lui Isus, ce altceva atrăgea mulţimile?

² Ce vindecări fizice miraculoase a făcut Isus curăţându-i pe leproşi, redându-le surzilor auzul şi orbilor vederea, făcându-i pe infirmi să umble şi înviind morţii! Cu siguranţă că aceste manifestări spectaculoase ale puterii lui Iehova care aveau loc prin intermediul lui Isus atrăgeau mari mulţimi! Dar miracolele nu erau singurele lucruri care le atrăgeau; mari mulţimi veneau şi pentru vindecarea spirituală făcută de Isus când preda. Observaţi, de exemplu, reacţia lor după ce au auzit celebra Predică de pe munte: „Când Isus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile au rămas uimite de învăţătura Lui. Căci El învăţa ca unul care avea autoritate, nu cum îi învăţau cărturarii [scribii, NW] lor“ (Matei 7:28, 29). Pentru a conferi autoritate învăţăturilor lor, rabinii citau din tradiţiile orale ale rabinilor din vechime. Însă Isus preda cu autoritatea primită de la Dumnezeu: „Lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl“. — Ioan 12:50.

Învăţătura lui sensibiliza inima

 3. Ce deosebire era între modul de a preda al lui Isus şi cel al scribilor şi al fariseilor?

³ Deosebirea dintre învăţătura lui Isus şi cea a scribilor şi a fariseilor nu viza numai conţinutul, respectiv adevărurile lui Dumnezeu în comparaţie cu tradiţiile orale şi opresive ale oamenilor, ci şi modul de predare a ei. Scribii şi fariseii erau aroganţi şi aspri, pretinzând cu îngâmfare titluri înalte şi tratând cu dispreţ mulţimile, pe care le considerau „oameni blestemaţi“. Isus însă era smerit, blând, amabil şi plin de compasiune, deseori dispus să cedeze şi simţind milă faţă de ele. Isus le preda oamenilor folosind nu numai cuvinte corecte, ci şi cuvinte încântătoare care-i izvorau din inimă şi mergeau direct la inimile ascultătorilor săi. Mesajul său îmbucurător îi atrăgea pe oameni la el, îi îndemna să meargă dimineaţa la templu ca să-l audă şi îi determina să-l urmeze insistent şi să-l asculte cu plăcere. Ei veneau în număr mare să-l audă şi spuneau: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta“. — Ioan 7:46–49; Marcu 12:37; Luca 4:22; 19:48; 21:38.

 4. Ce anume din predicarea lui Isus îi atrăgea în mod deosebit pe mulţi oameni?

⁴ Unul dintre motivele pentru care oamenii se simţeau atraşi de învăţătura lui era, desigur, ilustrările folosite de el. Isus vedea ceea ce vedeau şi ceilalţi, dar concepea lucrurile într-un mod la care ei nu se gândiseră niciodată. Crinii care creşteau pe câmp, păsările care-şi construiau cuiburi, oamenii care semănau grâu, păstorii care aduceau înapoi în turmă mieii pierduţi, femeile care puneau petice la o îmbrăcăminte veche, copiii care se jucau în piaţă şi pescarii care trăgeau năvoadele erau lucruri obişnuite pe care fiecare le vedea, dar care în ochii lui Isus nu erau niciodată lucruri obişnuite. Oriunde privea, el vedea lucruri pe care le putea folosi pentru a ilustra ceva despre Dumnezeu şi Regatul Său sau pentru a face o remarcă despre societatea în care trăia.

 5. Pe ce îşi baza Isus ilustrările, şi ce anume făcea eficiente parabolele lui?

⁵ Ilustrările lui Isus au la bază lucruri obişnuite pe care oamenii le-au văzut de multe ori, iar când adevărurile sunt exemplificate prin aceste lucruri cunoscute, ele se întipăresc repede şi profund în mintea celor care ascultă. Asemenea adevăruri nu sunt doar auzite; ele sunt văzute cu ochii minţii, fiind cu uşurinţă rememorate mai târziu. Parabolele lui Isus se caracterizau prin simplitate, nefiind încărcate cu detalii inutile care să voaleze sau să împiedice înţelegerea adevărurilor. Să luăm, spre exemplu, parabola despre samariteanul cel bun. Vedem cu claritate ce înseamnă a fi un semen bun (Luca 10:29–37). Apoi, ilustrarea cu cei doi fii, dintre care unul a spus că va lucra în vie, dar nu a lucrat, iar celălalt a spus că nu va lucra, dar a lucrat. Sesizăm imediat că adevărata ascultare înseamnă efectuarea muncii repartizate (Matei 21:28–31). În timpul predării însufleţite pe care o făcea Isus, nici o minte nu moţăia sau vagabonda, ci era menţinută într-o activitate susţinută prin ascultare şi vedere.

Isus ceda când iubirea considera de cuviinţă acest lucru

 6. Când este deosebit de util să fii rezonabil, sau dispus să cedezi?

⁶ Când vorbeşte despre faptul de a fi rezonabil, Biblia foloseşte de multe ori o notă de subsol care arată că aceasta înseamnă a fi dispus să cedeze. Înţelepciunea de la Dumnezeu este dispusă să cedeze când există circumstanţe atenuante. Uneori, noi trebuie să fim rezonabili, sau să cedăm. Bătrânii trebuie să fie dispuşi să cedeze când iubirea consideră de cuviinţă acest lucru, iar căinţa îl justifică (1 Timotei 3:3; Iacov 3:17). Isus ne-a dat un minunat exemplu în acest sens, făcând excepţie de la regulă ori de câte ori îndurarea sau compasiunea reclamau aceasta.

 7. Menţionaţi câteva cazuri în care Isus a cedat.

⁷ Odată, Isus a zis: „De oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri“. Dar el nu l-a respins pe Petru, cu toată că Petru l-a renegat de trei ori. Au existat circumstanţe atenuante, pe care Isus le-a luat, evident, în consideraţie (Matei 10:33; Luca 22:54–62). Au existat circumstanţe atenuante şi atunci când femeia necurată, care avea o scurgere de sânge, s-a amestecat în mulţime, călcând astfel Legea mozaică. Isus nu a condamnat-o nici pe ea. El a înţeles disperarea ei (Marcu 1:40–42; 5:25–34; vezi şi Luca 5:12, 13). Isus le spusese apostolilor săi să nu dezvăluie că el este Mesia; totuşi, el nu a aplicat rigid această regulă atunci când a dezvăluit samaritencei la fântână că el este Mesia (Matei 16:20; Ioan 4:25, 26). În toate aceste cazuri, iubirea, îndurarea şi compasiunea au făcut din faptul de a ceda o manifestare cuvenită. — Iacov 2:13.

 8. Când călcau scribii şi fariseii regulile, şi când nu le călcau?

⁸ Alta era situaţia cu scribii şi fariseii care nu erau dispuşi să cedeze. În ceea ce îi privea, ei călcau tradiţiile legate de sabat pentru a-şi duce boul la apă. Sau, dacă boul ori fiul lor cădea într-o fântână, ei călcau sabatul ca să-l scoată din ea. Dar în ceea ce-i privea pe oamenii de rând, ei nu voiau deloc să cedeze! ‘Ei nici cu degetul nu voiau să mişte [cerinţele acestora]’ (Matei 23:4; Luca 14:5). Pentru Isus, oamenii erau mai importanţi decât cele mai multe reguli; pentru farisei, regulile erau mai importante decât oamenii!

Cum a devenit „fiu al poruncii“

 9, 10. Unde a fost găsit Isus de părinţii lui când aceştia s-au întors la Ierusalim, şi ce semnifică întrebările sale?

⁹ Unii se lamentează că în Biblie este consemnat un singur episod din copilăria lui Isus. Totuşi, mulţi nu-şi dau seama cât de important este acest episod. El este consemnat în Luca 2:46, 47: „După trei zile, L-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-L auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi de răspunsurile Lui“. Lucrarea Theological Dictionary of the New Testament de Kittel sugerează ideea că, în acest text, cuvântul grecesc pentru „a pune întrebări“ nu se referea doar la curiozitatea băiatului. Cuvântul se putea referi la chestionarea folosită la un interogatoriu judiciar, la o investigaţie, la un contrainterogatoriu şi chiar la „întrebările iscoditoare şi viclene ale fariseilor şi saducheilor“, cum sunt cele menţionate în Marcu 10:2 şi 12:18–23.

¹⁰ În acelaşi dicţionar se mai spune: „Având în vedere acest sens, ne putem întreba dacă . . . [Luca] 2:46 se referă nu atât la curiozitatea manifestată de băiat prin întrebări, cât mai curând la argumentele Sale imbatabile. [Versetul] 47 corespunde celei de-a doua variante“.a În traducerea lui Rotherham, versetul 47 prezintă o dispută vie: „Acum, toţi cei care l-au auzit erau surescitaţi din cauza perspicacităţii şi a răspunsurilor sale“. În Word Pictures in the New Testament, Robertson spune că uimirea lor continuă arată că „fuseseră scoşi din răbdări de parcă ochii le ieşiseră din orbite“.

11. Cum au reacţionat Maria şi Iosif la ceea ce au văzut şi auzit, şi ce declară un dicţionar teologic?

¹¹ Când, în cele din urmă, părinţii lui Isus au venit la templu, „ei au rămas miraţi“ (Luca 2:48). Robertson spune că termenul grecesc din această expresie înseamnă „a năuci, a da pe cineva afară printr-o lovitură“. El adaugă faptul că Iosif şi Maria „au rămas năuci“ de ceea ce au văzut şi au auzit. Într-un anumit sens, Isus era deja un învăţător uluitor. Şi, având în vedere acest episod de la templu, Kittel face în lucrarea sa afirmaţia că „Isus începe încă din copilărie să se opună conducătorilor religioşi, conflict în care opozanţii Săi vor trebui în cele din urmă să se dea bătuţi“.

12. Prin ce s-au caracterizat discuţiile ulterioare ale lui Isus cu conducătorii religioşi?

¹² Şi chiar aşa au făcut! Ani mai târziu, Isus i-a învins pe farisei tocmai prin acest fel de întrebări până când „din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări“. (Matei 22:41–46). Saducheii au fost şi ei reduşi la tăcere în ce priveşte învierea şi „nu mai îndrăzneau să-I mai pună vreo întrebare“ (Luca 20:27–40). Nici scribii n-au avut succes. După ce unul dintre ei a avut o discuţie cu Isus, „nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări“. — Marcu 12:28–34.

13. Prin ce anume a devenit important în viaţa lui Isus episodul de la templu, şi ce mai indică el privitor la ceea ce cunoştea Isus?

¹³ De ce dintre episoadele din copilăria lui Isus a fost ales spre consemnare cel cu privire la învăţătorii de la templu? Deoarece acesta a constituit un punct de cotitură în viaţa lui Isus. Când avea în jur de 12 ani, el a devenit ceea ce evreii numeau „fiu al poruncii“, care avea obligaţia să respecte toate prevederile acesteia. Când Maria i s-a plâns lui Isus despre îngrijorarea pe care el i-a cauzat-o ei şi lui Iosif, răspunsul fiului ei arată că, probabil, Isus era conştient de naşterea sa miraculoasă şi de viitorul său ca Mesia. Aceasta reiese din remarca sa potrivit căreia Dumnezeu era Tatăl său în linie directă: „Dece M’aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?“ În treacăt fie spus, acestea sunt primele cuvinte ale lui Isus pe care le consemnează Biblia şi care indică faptul că el cunoştea scopul pentru care Iehova îl trimisese pe pământ. Deci întregul episod are o mare importanţă. — Luca 2:48, 49, Biblia Cornilescu.

Isus iubeşte copiii şi îi înţelege

14. Ce aspecte interesante din relatarea despre copilul Isus la templu ar putea fi mobilizatoare pentru copiii de azi?

¹⁴ Această relatare este, desigur, deosebit de mobilizatoare pentru copii. Ea arată cu câtă sârguinţă trebuie să fi studiat Isus până a ajuns la maturitate. Rabinii de la templu au rămas uluiţi de înţelepciunea acestui „fiu al poruncii“ în vârstă de 12 ani. Şi totuşi, el continua să lucreze cu Iosif în atelierul de tâmplărie, îi „era supus“ acestuia şi Mariei şi creştea „în favoarea lui Dumnezeu şi a oamenilor“. — Luca 2:51, 52, NW.

15. În ce fel i-a susţinut Isus pe copii în timpul ministerului său pământesc, şi ce importanţă are acest fapt pentru copiii de azi?

¹⁵ Isus i-a susţinut mult pe copii în timpul ministerului său pământesc: „Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea şi pe copii strigând în templu şi zicând: «Osana, Fiul lui David!», s-au umplut de mânieşi I-au zis: «Auzi ce zic aceştia?» «Da», le-a răspuns Isus. «Oare n-aţi citit niciodată: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug“?»“ (Matei 21:15, 16; Psalmul 8:2). El îi susţine la fel şi pe sutele de mii de copii din prezent care îşi păstrează integritatea şi îi aduc laude lui Dumnezeu, unii dintre ei făcând aceasta chiar cu preţul vieţii lor!

16 a) Ce i-a învăţat Isus pe apostoli prin faptul că a aşezat un copilaş în mijlocul lor? b) În ce moment critic al vieţii sale şi-a făcut Isus totuşi timp pentru copii?

¹⁶ Când apostolii se certau cu privire la cine este cel mai mare, Isus le-a zis celor doisprezece: „«Dacă voieşte cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor.» Şi luând un copilaş, l-a aşezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în braţe şi le-a zis: «Oricine va primi pe unul din aceşti copilaşi în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine; şi oricine Mă va primi pe Mine, nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine»“ (Marcu 9:35–37). Pe lângă aceasta, în timp ce călătorea spre Ierusalim pentru ultima oară, ca să sufere o moarte cumplită, el şi-a rezervat timp pentru copii: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei“. Apoi a luat copiii „în braţe şi, punându-Şi mâinile peste ei, i-a binecuvântat“. — Marcu 10:13–16.

17. De ce îi era uşor lui Isus să stabilească legături cu copiii, şi ce trebuie copiii să ţină minte despre el?

¹⁷ Isus ştie ce înseamnă să fii copil într-o lume de adulţi. El a trăit în mijlocul adulţilor, a lucrat cu ei, le-a fost supus şi a simţit, de asemenea, siguranţa şi căldura care emană din iubirea pe care i-au arătat-o ei. Copii, acelaşi Isus este prietenul vostru: el a murit pentru voi, iar voi veţi trăi veşnic dacă veţi asculta de poruncile lui! — Ioan 15:13, 14.

18. Ce idee emoţionantă trebuie să reţinem, îndeosebi în timpuri de restrişte sau periculoase?

¹⁸ Faptul de a îndeplini poruncile lui Isus nu este atât de greu pe cât pare. Copii, el este gata să vă sprijine atât pe voi, cât şi pe oricine, aşa cum a explicat el în Matei 11:28–30: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră [„intraţi în acelaşi jug cu mine“, NW, nota de subsol] şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun [blând, NW] şi sarcina Mea este uşoară“. Imaginaţi-vă că în timp ce străbateţi drumul vieţii slujindu-i lui Iehova, Isus merge alături de voi, făcând ca jugul să fie blând şi sarcina uşoară. Este un fapt care ne emoţionează pe toţi!

19. Ce întrebări cu privire la modalităţile de a preda ale lui Isus putem să ne punem din când în când?

¹⁹ După ce am parcurs câteva dintre modalităţile în care a predat Isus, constatăm că predăm şi noi la fel? Când îi vedem pe cei care sunt bolnavi fiziceşte sau flămânzi spiritualiceşte, manifestăm milă, astfel încât să facem tot ce putem pentru a-i ajuta? Când îi instruim pe alţii, le predăm Cuvântul lui Dumnezeu sau, asemenea fariseilor, le predăm propriile noastre idei? Sesizăm repede în viaţa cotidiană lucruri care pot fi folosite pentru a clarifica, ilustra, cristaliza şi înţelege în profunzime adevărurile spirituale? Evităm să folosim în mod rigid anumite reguli atunci când, din cauza împrejurărilor, este preferabil să manifestăm iubire şi îndurare, renunţând la aplicarea regulilor respective? Dar în ce-i priveşte pe copii? Manifestăm faţă de ei aceeaşi grijă tandră şi bunătate iubitoare pe care le-a manifestat Isus? Îi încurajaţi pe copiii voştri să studieze la fel cum făcea Isus când era copil? Acţionaţi cu fermitate, aşa cum a făcut Isus, fiind totodată gata să-i primiţi pe cei penitenţi cu căldură, la fel ca o găină care-şi strânge puii sub aripi? — Matei 23:37.

20. Ce idee minunată ne poate aduce mângâiere în timp ce îi slujim Dumnezeului nostru?

²⁰ Dacă ne străduim din răsputeri să predăm la fel ca Isus, cu certitudine că el ne va lăsa ‘să intrăm în acelaşi jug cu el’. — Matei 11:28–30.

[Notă de subsol]

Vă amintiţi?

◻ De ce veneau la Isus mulţimi de oameni?

◻ De ce uneori Isus a renunţat să aplice anumite reguli?

◻ Ce putem învăţa din întrebările puse de Isus învăţătorilor de la templu?

◻ Ce învăţăminte putem trage din legăturile lui Isus cu copiii?