Poţi să ierţi?

BILL şi Lisa, fiica sa de 16 ani, nu se prea înţelegeau. Micile dezacorduri dintre ei se transformau deseori în dueluri verbale pe un ton ridicat. În cele din urmă, tensiunea a crescut atât de mult, încât Lisei i s-a spus să plece de acasă.a

După un timp, Lisa a recunoscut că ea era cea vinovată şi a căutat să se împace cu tatăl ei. Dar, în loc să-i treacă cu vederea greşelile făcute, tatăl său, furios, a respins toate eforturile ei de a se împăca. Imaginaţi-vă: nu a vrut să fie îndurător cu propria lui fiică!

Cu multe secole în urmă, un om nevinovat a fost condamnat la moarte pentru o infracţiune pe care nu o comisese. Martorii au depus o mărturie falsă, iar conducătorii politici au refuzat intenţionat să facă dreptate. Acel om nevinovat era Isus Cristos. Cu puţin timp înainte de a muri, el s-a rugat lui Dumnezeu astfel: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!“ — Luca 23:34.

Isus i-a iertat de bunăvoie şi din toată inima pe oamenii respectivi, iar continuatorii săi au fost îndemnaţi să-l imite în această privinţă (Efeseni 4:32). Asemenea lui Bill însă, mulţi oameni au o inimă de piatră şi nu vor să ierte. Care este însă atitudinea ta? Eşti dispus să-i ierţi pe alţii când păcătuiesc împotriva ta? Dar ce se poate spune despre păcatele grave? Trebuie şi acestea să fie iertate?

Faptul de a ierta este o grea încercare

Nu este întotdeauna uşor să ierţi. Iar în aceste timpuri critice, relaţiile dintre oameni au devenit tot mai încordate. Îndeosebi viaţa de familie este deseori încărcată de tensiuni şi greutăţi. Apostolul creştin Pavel a declarat cu mult timp în urmă că astfel de condiţii vor predomina în „ultimele zile“. El a spus: „Oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, prezumţioşi, trufaşi . . . neiubitori de bine, trădători, încăpăţânaţi, umflaţi de mândrie“. — 2 Timotei 3:1–4, NW.

În mod inevitabil deci, toţi ne confruntăm cu presiuni din afara noastră, care ne pun la încercare bunăvoinţa de a-i ierta pe alţii. Pe lângă aceasta, ne luptăm cu presiunile dinlăuntrul nostru. Pavel se plângea: „Nu practic binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu îl vreau, iată ce fac! Şi dacă ce nu vreau, aceea practic, nu mai sunt eu cel care face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine“ (Romani 7:19, 20). Ca atare, mulţi dintre noi nu suntem atât de iertători pe cât am dori să fim. În fond, imperfecţiunea şi păcatul moştenit exercită o influenţă puternică asupra tuturor, privându-ne, uneori, de compasiunea faţă de semenii noştri.

Când o femeie a fost îndemnată să o ierte pe alta pentru o jignire minoră, ea a răspuns: „Nimeni nu merită eforturile care se fac pentru a ierta“. În aparenţă, aceste cuvinte lasă impresia că persoana respectivă manifestă răceală, cruzime, ba chiar cinism. Privind însă mai profund lucrurile, înţelegem că este vorba de o dezamăgire pe care mulţi oameni o resimt în mijlocul unei lumi pe care o consideră egoistă, indiferentă şi ostilă. Cineva a spus: „Oamenii profită de tine când îi ierţi. Te calcă în picioare“.

Nu-i de mirare deci că este greu să cultivi capacitatea de a ierta în aceste ultime zile. Totuşi, Biblia ne îndeamnă să iertăm cu amabilitate (compară cu 2 Corinteni 2:7). Însă de ce să iertăm?

[Notă de subsol]