-
Isus CristosPerspicacitate pentru înțelegerea Scripturilor, volumul 2
-
-
Existența preumană. Viața celui care a ajuns să fie cunoscut drept Isus Cristos nu a început pe pământ. El însuși a vorbit despre existența sa preumană din cer (Ioa 3:13; 6:38, 62; 8:23, 42, 58). Ioan 1:1, 2 ne dezvăluie numele ceresc al celui care a devenit Isus: „La început era Cuvântul [gr. Lógos] și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era un dumnezeu [„era divin”, AT; Mo; sau „o ființă divină”, Böhmer; Stage (ambele în germană)]. El era la început cu Dumnezeu”. Întrucât Iehova este etern și nu a avut început (Ps 90:2; Re 15:3), construcția „la început” din verset trebuie să se refere la începutul lucrărilor de creație ale lui Iehova. Alte pasaje biblice îl identifică pe Isus drept „întâiul născut din toată creația”, „începutul creației lui Dumnezeu” (Col 1:15; Re 1:1; 3:14). Așadar, potrivit Scripturilor, Cuvântul (Isus în existența sa preumană) este prima lucrare de creație a lui Dumnezeu, Fiul întâi născut al lui Dumnezeu.
-
-
Isus CristosPerspicacitate pentru înțelegerea Scripturilor, volumul 2
-
-
De ce este numit „Cuvântul”. Numele (sau, probabil, titlul) „Cuvântul” (Ioa 1:1) îndreaptă, după cât se pare, atenția asupra rolului îndeplinit de Fiul întâi născut al lui Dumnezeu după crearea altor ființe inteligente. O expresie similară se găsește în Exodul 4:16, unde Iehova îi spune lui Moise despre fratele său, Aaron: „El va vorbi poporului în locul tău și îți va fi gură, iar tu îi vei fi Dumnezeu”. Fiind purtătorul de cuvânt al reprezentantului lui Dumnezeu pe pământ, Aaron ‘i-a fost gură’ lui Moise. La fel stau lucrurile și în privința Cuvântului, sau a Logosului, care a devenit Isus Cristos. Fără îndoială, Iehova și-a folosit Fiul pentru a le transmite informații și instrucțiuni celorlalți membri ai familiei sale de fii spirituali, așa cum l-a folosit și pe pământ pentru a transmite mesajul său oamenilor. Îndreptând atenția asupra faptului că era Cuvântul lui Dumnezeu, sau Purtătorul său de cuvânt, Isus le-a spus evreilor: „Învățătura pe care o predau eu nu este a mea, ci a celui care m-a trimis. Dacă vrea cineva să facă voința Sa, va ști dacă această învățătură este de la Dumnezeu sau dacă eu vorbesc de la mine” (Ioa 7:16, 17; compară cu Ioa 12:50; 18:37).
Fără îndoială, în timpul existenței sale preumane în calitate de Cuvânt, Isus a acționat de multe ori ca Purtător de cuvânt al lui Iehova în relațiile cu oamenii. Din unele pasaje biblice reiese că Iehova însuși le-a vorbit oamenilor, în timp ce alte pasaje arată clar că el a făcut acest lucru printr-un reprezentant îngeresc. (Compară Ex 3:2-4 cu Fa 7:30, 35; vezi și Ge 16:7-11, 13; 22:1, 11, 12, 15-18.) Este logic să credem că Dumnezeu a vorbit în majoritatea acestor situații prin intermediul Cuvântului. Se pare că el a procedat la fel în Eden, întrucât relatarea biblică precizează că, în două dintre cele trei ocazii în care se spune că Dumnezeu a vorbit, cineva era cu el, cu siguranță Fiul său (Ge 1:26-30; 2:16, 17; 3:8-19, 22). Prin urmare, îngerul care a condus Israelul prin pustiu și de al cărui glas israeliții trebuiau să asculte cu strictețe deoarece ‘numele lui Iehova era în el’ este posibil să fi fost Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul (Ex 23:20-23; compară cu Ios 5:13-15).
-
-
Isus CristosPerspicacitate pentru înțelegerea Scripturilor, volumul 2
-
-
De ce în unele traduceri ale Bibliei se spune despre Isus că este „Dumnezeu”, iar în altele că este „un dumnezeu”?
Unele traduceri ale Bibliei redau Ioan 1:1 astfel: „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu”. Redarea literală a textului grecesc este: „La început era cuvântul, iar cuvântul era către dumnezeu [ho theós (dumnezeul)] și dumnezeu [theós] era cuvântul”. Traducătorul trebuie să folosească inițiale majuscule în funcție de normele limbii în care traduce. Este cât se poate de potrivit ca, în traducere, echivalentul termenului ho theós să fie scris cu inițială majusculă, „Dumnezeu”, întrucât acesta trebuie să-l identifice pe Atotputernicul Dumnezeu cu care era Cuvântul. Însă scrierea cu inițială majusculă a termenului „dumnezeu” din a doua ocurență nu se justifică.
În Traducerea lumii noi, Ioan 1:1 este redat în acest mod: „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era un dumnezeu”. E adevărat, în textul original din limba greacă nu există articol nedefinit (echivalentul pentru „un” sau „o”). Chiar dacă în koine, sau în greaca comună, nu exista articol nedefinit, aceasta nu înseamnă că nu trebuie folosit în traducere. Prin urmare, când traduc Scripturile grecești creștine, traducătorii se văd obligați să folosească sau nu articolul nedefinit în funcție de modul în care înțeleg sensul textului. Toate traducerile în română ale acestor Scripturi conțin articolul nedefinit în sute de locuri, însă majoritatea nu îl redau în Ioan 1:1. Cu toate acestea, folosirea articolului nedefinit în traducerea acestui verset este pe deplin justificată.
În primul rând, trebuie reținut că, potrivit versetului, Cuvântul era „cu Dumnezeu”. Prin urmare, Cuvântul nu putea fi Dumnezeu, adică Atotputernicul Dumnezeu. (Vezi și precizarea din v. 2; aceasta nu ar mai fi necesară dacă v. 1 ar fi indicat că Cuvântul era Dumnezeu.) În al doilea rând, echivalentul termenului „dumnezeu” (gr. theós) din a doua ocurență este, evident, fără articol definit (gr. ho). În legătură cu acest aspect, Ernst Haenchen a afirmat într-un comentariu asupra Evangheliei după Ioan (capitolele 1-6): „În acea epocă, [theós] și [ho theós] («dumnezeu, divin» și «Dumnezeul») nu erau unul și același lucru. . . . De fapt, pentru . . . evanghelist, doar Tatăl era «Dumnezeu» ([ho theós]; cf. 17:3); «Fiul» îi era supus (cf. 14:28). Însă pasajul doar sugerează acest lucru, accentul fiind pus aici pe apropierea dintre cei doi. . . . Monoteismul iudaic și cel creștin nu excludeau existența unor ființe divine aflate în apropierea și sub autoritatea lui Dumnezeu, dar care nu erau identice cu el. Filipeni 2:6-10 este o dovadă în acest sens. Aici, Pavel descrie tocmai o asemenea ființă divină, care mai târziu a devenit omul Isus Cristos . . . Deci în Filipeni și în Ioan 1:1 nu este vorba de o relație dialectică doi în unu, ci de o uniune a două entități” (Ioan 1, după traducerea în engleză a lui R. W. Funk, 1984, p. 109, 110).
După ce propune ca traducere pentru Ioan 1:1c „și Cuvântul era divin (de natură divină)”, Haenchen continuă: „În acest caz, verbul «era» ([en]) are funcție de predicat. Numele predicativ trebuie, prin urmare, analizat cu mai multă atenție: [theós] nu este același lucru cu [ho theós] («divin» nu este același lucru cu «Dumnezeu»)” (p. 110, 111). Argumentând pe aceeași temă, Philip Harner a subliniat că construcția gramaticală din Ioan 1:1 conține un nume predicativ fără articol definit, care precedă verbul; construcția are în esență valoare adjectivală și indică faptul că „logosul are natura lui theós”. El adaugă: „Cred că, în Ioan 1:1, valoarea adjectivală a numelui predicativ este atât de evidentă, încât nu putem considera substantivul [theós] ca fiind articulat” (Journal of Biblical Literature, 1973, p. 85, 87). Alți traducători, susținând la rândul lor că termenul grecesc are valoare adjectivală și că descrie natura Cuvântului, redau pasajul biblic astfel: „Cuvântul era divin” (AT; Sd; compară cu Mo; vezi Apendice NW, p. 1690-1692).
Din Scripturile ebraice reiese cu consecvență că nu există decât un singur Dumnezeu Atotputernic, Creatorul tuturor lucrurilor, Cel Preaînalt, al cărui nume este Iehova (Ge 17:1; Is 45:18; Ps 83:18). Acesta este motivul pentru care Moise a spus națiunii Israel: „Iehova, Dumnezeul nostru, este un singur Iehova. Să-l iubești pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta” (De 6:4, 5). Scripturile grecești creștine nu contrazic această învățătură, pe care slujitorii lui Dumnezeu o acceptă și în care cred de mii de ani, ci, dimpotrivă, o susțin (Mr 12:29; Ro 3:29, 30; 1Co 8:6; Ef 4:4-6; 1Ti 2:5). Isus Cristos însuși a afirmat „Tatăl este mai mare decât mine” și a spus despre Tatăl că este Dumnezeul său, „singurul Dumnezeu adevărat” (Ioa 14:28; 17:3; 20:17; Mr 15:34; Re 1:1; 3:12). În numeroase ocazii, Isus a transmis ideea că îi este inferior și supus Tatălui (Mt 4:9, 10; 20:23; Lu 22:41, 42; Ioa 5:19; 8:42; 13:16). Chiar și după înălțarea lui Isus la cer, apostolii au continuat să-l prezinte ca atare (1Co 11:3; 15:20, 24-28; 1Pe 1:3; 1Io 2:1; 4:9, 10).
Aceste aspecte constituie motive întemeiate pentru a reda fragmentul din Ioan 1:1 „Cuvântul era un dumnezeu”. Poziția proeminentă a Cuvântului între creaturile lui Dumnezeu ca Întâi născut, cel prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile, și ca Purtător de cuvânt al Său constituie o bază reală pentru a fi numit „un dumnezeu” sau ființă puternică. Conform profeției mesianice din Isaia 9:6, el avea să fie numit „Dumnezeu Puternic”, însă nu Atotputernicul Dumnezeu, și avea să fie „Tată Etern” al tuturor celor ce urmau să aibă privilegiul de a fi supuși ai săi. Zelul Tatălui său, „Iehova al armatelor”, avea să realizeze acest lucru (Is 9:7). Fără îndoială, dacă Adversarul lui Dumnezeu, Satan Diavolul, este numit un ‘dumnezeu’ (2Co 4:4), întrucât stăpânește asupra oamenilor și a demonilor (1Io 5:19; Lu 11:14-18), atunci cu atât mai mult Fiul întâi născut al lui Dumnezeu poate fi numit „un dumnezeu”, „dumnezeul unic-născut”, potrivit celor mai demne de încredere manuscrise ale textului din Ioan 1:18.
-