Capitolul 55

Mulţi discipoli încetează să-l mai urmeze pe Isus

ISUS vorbeşte într-o sinagogă din Capernaum despre rolul pe care îl are în calitate de adevărata pâine din cer. Cuvântarea sa este, evident, o continuare a discuţiei începute cu oamenii atunci când l-au găsit la întoarcerea lor de pe ţărmul estic al Mării Galileei, unde mâncaseră din pâinile şi peştii oferiţi în mod miraculos.

Isus îşi continuă explicaţiile, spunând: „Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu [carnea, nota de subsol] pe care îl voi da pentru viaţa lumii“. Exact cu doi ani înainte, în primăvara anului 30 e.n., Isus îi spusese lui Nicodim că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât l-a trimis pe Fiul său ca Salvator. Astfel, Isus arată acum că oricine din lumea omenirii mănâncă în mod simbolic din carnea sa, exercitând credinţă în jertfa pe care urmează să o depună el în curând, poate primi viaţă veşnică.

Oamenii se poticnesc însă în cuvintele lui Isus. „Cum poate Acesta să ne dea trupul să-l mâncăm?“, întreabă ei. Isus vrea ca ascultătorii săi să înţeleagă faptul că consumarea cărnii sale se va face în sens figurat. Astfel, pentru a sublinia lucrul acesta, el spune ceva şi mai şocant, dacă este luat în sens literal.

„Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă“, declară Isus. „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de la urmă. Căci trupul Meu este adevărată hrană şi sângele Meu adevărată băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în [unitate cu, NW] Mine şi Eu în [unitate cu, NW] el.“

Într-adevăr, dacă Isus ar sugera prin aceste cuvinte canibalismul, învăţătura sa ar fi extrem de şocantă. Dar, fireşte, Isus nu recomandă consumarea în sens literal a cărnii sau faptul de a bea sânge. El nu face altceva decât să scoată în evidenţă faptul că toţi cei care primesc viaţă veşnică trebuie să exercite credinţă în jertfa pe care el este pe punctul de a o aduce prin oferirea corpului său uman perfect şi prin vărsarea sângelui vieţii sale. Totuşi, chiar mulţi dintre discipolii săi nu fac nici o încercare de a înţelege învăţătura sa şi, de aceea, obiectează: „Cuvântul acesta este prea tare; cine poate să-l sufere?“

Ştiind că mulţi dintre discipolii săi murmură, Isus spune: „Aceasta vă face să vă poticniţi? Dar dacă aţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se unde era mai înainte? . . . Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi sunt viaţă. Dar sunt unii dintre voi care nu cred“.

Isus continuă: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl Meu“. După aceasta, mulţi dintre discipolii săi îl părăsesc şi nu-l mai urmează. De aceea, Isus se întoarce spre cei doisprezece apostoli ai săi şi-i întreabă: „Voi nu vreţi să vă duceţi?“

Petru răspunde: „Doamne, . . . la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice; şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Sfântul lui Dumnezeu“. Ce minunată expresie de loialitate, deşi Petru şi ceilalţi apostoli nu au înţeles poate pe deplin învăţătura lui Isus cu privire la această problemă!

Deşi mulţumit de răspunsul lui Petru, Isus spune: „Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi totuşi unul dintre voi este un diavol“. El vorbeşte despre Iuda Iscarioteanul. Probabil că în acest moment Isus descoperă în Iuda un „început“ sau un prim pas al unei conduite rele.

Isus tocmai i-a dezamăgit pe oameni prin faptul că s-a opus încercărilor lor de a-l face rege, iar ei probabil gândesc astfel: ‘Cum poate fi acesta Mesia, dacă nu vrea să accepte poziţia legitimă de Mesia?’ Întrebarea aceasta era şi ea proaspătă în mintea lor. Ioan 6:51–71; 3:16.

▪ Pentru cine îşi dă Isus carnea sa, şi în ce mod trebuie aceştia ‘să mănânce’ carnea sa?

▪ Ce alte cuvinte ale lui Isus îi şochează pe oameni, însă ce subliniază Isus prin ele?

▪ Ce spune Petru atunci când mulţi încetează să-l mai urmeze pe Isus?