BETANIA
1. Sat aflat „cam la trei kilometri” de Ierusalim (scriitorul evangheliei folosește ca unitate de măsură stadiul roman și indică o distanță de „15 stadii”, care echivalează cu circa 2,8 km) (Ioa 11:18). Acest sat se afla pe versantul estic al Muntelui Măslinilor, pe un vechi drum ce lega Ierihonul și regiunea Iordanului de Ierusalim (Mr 10:46; 11:1; Lu 19:29). În prezent, pe locul unde s-a aflat Betania se găsește el-ʽAzariyeh (El ʽEizariya), un mic sat al cărui nume arab înseamnă „Locul lui Lazăr”. Acesta se află la 2,5 km E-S-E de Muntele Templului (IMAGINE, vol. 2, p.950, engl.).
Betania este menționată deseori în legătură cu serviciul lui Isus. Așa cum se spune că el era „acasă” în Capernaum când se afla în Galileea (Mr 2:1), tot așa s-ar putea spune că Isus era „acasă” în Betania când se afla în Iudeea. Betania a fost ‘satul’ pe care l-a vizitat Isus în ultima parte a serviciului său în Iudeea (care a durat aproximativ din octombrie până în decembrie 32 e.n.). Aici locuiau Marta, Maria și Lazăr, care i-au devenit prieteni apropiați (Lu 10:38). Tot aici, Isus l-a înviat mai târziu pe Lazăr (Ioa 11:1, 38-44).
Cu șase zile înainte de ultimul său Paște (8 nisan 33 e.n., când începea sabatul săptămânal), Isus a venit din nou la Betania (Ioa 12:1). După sabat (adică la începutul zilei de 9 nisan), el a luat cina în casa lui Simon, leprosul, printre invitați fiind și Marta, Maria și Lazăr. Atunci Maria l-a uns pe Isus cu un ulei foarte scump, gest ce a stârnit reacția ipocrită a lui Iuda, pe care Isus apoi l-a mustrat (Mt 26:6-13; Mr 14:3-9; Ioa 12:2-8). Vestea că Isus era în apropiere a ajuns până la Ierusalim și, întrucât sabatul se încheiase, o mare mulțime de iudei au venit să-l vadă atât pe el, cât și pe Lazăr, ce fusese înviat (Ioa 12:9). În ziua următoare (tot în 9 nisan) a avut loc intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim. Isus a venit aici, fără îndoială, dinspre Betania, pe drumul ce traversa Muntele Măslinilor (Mt 21:1-11; Mr 11:1-11; Lu 19:29-38). Tot pe acest drum se afla Isus când a blestemat smochinul neroditor (10 nisan). Când Isus și discipolii au trecut din nou pe acolo în ziua următoare (11 nisan), smochinul era complet uscat (Mr 11:12-14, 19, 20).
Isus a petrecut ultimele zile ale serviciului său pământesc în Ierusalim. În fiecare seară însă, împreună cu discipolii săi, pleca din marele oraș și înnopta în micul sat Betania, fără îndoială în casa Martei, a Mariei și a lui Lazăr (Mr 11:11; Mt 21:17; Lu 21:37).
După patruzeci de zile de la învierea sa, când a venit timpul să se despartă de discipolii săi, Isus i-a condus pe aceștia nu la templu, pe care Dumnezeu îl abandonase, ci „afară [din Ierusalim], până în Betania”, pe Muntele Măslinilor, de unde s-a înălțat la cer (Lu 24:50-53; Fa 1:9-12).
În general se consideră că satul Betania din zilele lui Isus se găsea pe locul anticului oraș beniaminit Anania (Ne 11:32).
2. „Betania de dincolo de Iordan” este menționată o singură dată în Scripturi (Ioa 1:28), ca fiind locul unde boteza Ioan și, din câte se pare, locul unde acesta le-a spus discipolilor săi că Isus este „Mielul lui Dumnezeu” (Ioa 1:35, 36). În secolul al III-lea e.n., Origene a înlocuit numele „Betania” cu „Betabara”, nume preluat și de unele traduceri ale Bibliei (vezi BS). Totuși, în manuscrisele cele mai demne de încredere apare „Betania”. Locul unde s-a aflat Betania de dincolo, sau de la est, de Iordan nu se cunoaște. Unii, care susțin opinia tradițională cu privire la locul unde a fost botezat Isus, localizează Betania în dreptul Ierihonului, pe cealaltă parte a Iordanului. Însă din Ioan 1:29, 35, 43 și 2:1 reiese că ar fi vorba despre un loc aflat mai aproape de Galileea, iar din Ioan 10:40 și 11:3, 6, 17 reiese că se afla la aproximativ două zile de mers de Betania în care locuia Lazăr. Astfel, cel mai probabil, „Betania de dincolo de Iordan” s-a aflat undeva la sud de Marea Galileii; totuși, o identificare sigură nu este posibilă.