Capitolul 70

Vindecarea unui orb din naştere

ATUNCI când iudeii încearcă să-l omoare cu pietre pe Isus, el nu părăseşte Ierusalimul. Mai târziu, mergând prin oraş într-o zi de sabat, Isus şi discipolii săi zăresc un om care era orb din naştere. Discipolii îl întreabă pe Isus: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?“

Probabil că discipolii cred, la fel ca unii dintre rabini, că cineva poate să păcătuiască încă din uterul mamei. Dar Isus le răspunde: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu“. Faptul că acest om este orb nu este o consecinţă a vreunei greşeli sau a vreunui păcat comis de respectivul sau de părinţii lui. Păcatul primului om, Adam, este acela care a făcut ca toţi oamenii să devină imperfecţi şi deci supuşi infirmităţilor, aşa cum este şi faptul de a fi orb din naştere. Defectul acestui om îi oferă lui Isus ocazia de a face cunoscute lucrările lui Dumnezeu.

Isus subliniază importanţa faptului de a îndeplini aceste lucrări fără întârziere. „Cât este ziuă, trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a trimis“, spune el. „Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.“ În curând, prin moarte, Isus avea să fie cufundat în negura mormântului, unde nu mai putea face nimic. Deocamdată însă, el este o sursă de lumină pentru lume.

După ce spune aceste lucruri, Isus scuipă pe pământ şi face cu ajutorul salivei puţin noroi. El îl pune pe ochii orbului şi-i spune: „Du-te şi spală-te în scăldătoarea Siloamului“. Omul îl ascultă şi, după ce se spală, îşi capătă vederea. Cât de mult se bucură el la întoarcere, fiindcă, pentru prima oară în viaţa lui, vede!

Vecinii şi cei care-l cunosc sunt stupefiaţi. „Nu este acesta cel care şedea şi cerşea?“, se întreabă ei. „El este“, răspund câţiva. Alţii însă nu pot să creadă acest lucru: „Nu, dar seamănă cu el“. Dar omul le spune: „Eu sunt“.

„Cum ţi s-au deschis ochii?“, îl întreabă oamenii.

„Un Om care Se numeşte Isus a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te!» M-am dus, m-am spălat şi am văzut.“

Ei îl întreabă: „Unde este Omul Acela?“

„Nu ştiu“, răspunde el.

Oamenii îl duc acum pe cel care fusese orb înaintea conducătorilor lor religioşi, adică înaintea fariseilor. Aceştia îl întreabă şi ei cum şi-a căpătat vederea. Omul explică: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd“.

Fără îndoială că fariseii ar trebui să se bucure că orbul fusese vindecat. Ei însă, dimpotrivă, îl condamnă pe Isus. „Omul Acesta nu vine de la Dumnezeu“, spun ei. De ce afirmă ei acest lucru? „Pentru că nu ţine sabatul.“ Şi totuşi, unii dintre farisei se întreabă: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?“ Astfel, între ei se produce dezbinare.

Ei îl întreabă atunci pe om: „Tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii?“

El le răspunde: „Este un proroc“.

Fariseii refuză să creadă aceasta. Ei sunt convinşi că acest om şi Isus s-au înţeles în secret ca să-i înşele pe oameni. Pentru a clarifica această problemă, ei îi cheamă pe părinţii cerşetorului pentru a le pune întrebări. Ioan 8:59; 9:1–18.

▪ Cine este răspunzător de faptul că acest om este orb, şi cine nu este răspunzător?

▪ Ce anume reprezintă noaptea când nimeni nu poate să lucreze?

▪ Când omul este vindecat, care este reacţia cunoscuţilor lui?

▪ Ce dezbinare apare între farisei cu privire la vindecarea acestui om?