Capitolul 90

Speranţa învierii

ÎN CELE din urmă, Isus ajunge la periferia Betaniei, un sat aflat la o depărtare de aproape trei kilometri de Ierusalim. Au trecut doar câteva zile de la moartea şi îngroparea lui Lazăr. Surorile acestuia, Maria şi Marta, îl jelesc şi acum, iar în casa lor au venit mulţi oameni pentru a le consola.

În timp ce ele se jelesc, cineva o înştiinţează pe Marta că Isus este în drum spre locuinţa lor. Astfel, ea pleacă şi se grăbeşte să-i iasă în întâmpinare, după cât se pare, fără să-i spună surorii ei. Ajungând la Isus, Marta repetă ceea ce ea şi sora ei, fără îndoială, au spus de multe ori în cursul ultimelor patru zile: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“

Marta îşi exprimă însă speranţa, făcând aluzie la faptul că Isus ar putea face totuşi ceva pentru fratele ei. „Ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu“, spune ea.

„Fratele tău va învia“, îi promite Isus.

Marta înţelege că Isus se referă la o viitoare înviere pământească, pe care o aşteptau cu nerăbdare Avraam şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu. De aceea, ea îi răspunde: „Ştiu . . . că va învia la înviere, în ziua de pe urmă“.

Însă Isus îi dă speranţa unei mângâieri imediate, spunându-i: „Eu sunt învierea şi viaţa“. El îi aminteşte Martei că Dumnezeu i-a dat putere asupra morţii, zicând: „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată“.

Isus nu vrea să-i spună Martei că cei credincioşi din timpul acela nu vor muri niciodată. Nu, Isus accentuează ideea că exercitarea de credinţă în el îi poate aduce cuiva viaţă veşnică. De această viaţă se vor bucura majoritatea oamenilor, ca urmare a faptului că vor fi înviaţi în ziua din urmă. Dar alţii care sunt fideli vor supravieţui sfârşitului acestui sistem de lucruri de pe pământ, iar, în cazul lor, cuvintele lui Isus se vor adeveri chiar în sens propriu. Ei nu vor muri, într-adevăr, niciodată! După această declaraţie extraordinară, Isus o întreabă pe Marta: „Crezi lucrul acesta?“

„Da, Doamne, răspunde ea, . . . eu cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.“

Apoi Marta se duce repede înapoi ca să o cheme pe sora ei, căreia îi spune în particular: „A venit Învăţătorul şi te cheamă“. Imediat Maria iese din casă. Când ceilalţi o văd că pleacă, o urmează, presupunând că se duce la mormântul comemorativ.

Când ajunge la Isus, Maria îi cade la picioare plângând. „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“, spune ea. Isus este profund mişcat când vede că Maria şi grupurile de oameni care o urmează plâng. „Unde l-aţi pus?“, întreabă el.

„Doamne, . . . vino şi vezi“, răspund ei.

Isus începe şi el să plângă astfel că iudeii spun: „Iată cât de mult îl iubea!“

Unii îşi aduc aminte că, în urmă cu câteva luni, în timpul Sărbătorii Corturilor, Isus vindecase un tânăr orb din naştere şi întreabă: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?“ Ioan 5:21; 6:40; 9:1–7; 11:17–37.

▪ Când ajunge Isus, în sfârşit, lângă Betania, şi care este situaţia acolo?

▪ Pe ce bază crede Marta în înviere?

▪ Ce efect are moartea lui Lazăr asupra lui Isus?