Capitolul 104

Vocea lui Dumnezeu se face auzită a treia oară

ÎN TIMP ce se află la templu, Isus este îngrijorat din cauza morţii pe care trebuie să o înfrunte peste puţin timp. Ceea ce îl preocupă în primul rând este efectul pe care aceasta l-ar putea avea asupra reputaţiei Tatălui său, fapt pentru care se roagă: „Tată, preamăreşte Numele Tău!“

Atunci, din cer se aude o voce puternică, spunând: „L-am şi preamărit şi Îl voi mai preamări“.

Mulţimea din jurul lui Isus rămâne stupefiată. „Un înger a vorbit cu El“, încep să spună unii. Alţii afirmă că a fost un tunet. În realitate însă, cel care vorbise era Iehova Dumnezeu. Nu este însă pentru prima oară când vocea lui Iehova se face auzită în legătură cu Isus.

Cu trei ani şi jumătate în urmă, când Isus a fost botezat, Ioan Botezătorul l-a auzit pe Dumnezeu spunând despre Isus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea“. Apoi, la câtva timp după Paştele din anul 32 e.n., când Isus s-a transfigurat în faţa lor, Iacov, Ioan şi Petru l-au auzit pe Dumnezeu declarând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea: de El să ascultaţi!“ Iar acum, pe 10 nisan, cu patru zile înainte de moartea lui Isus, vocea lui Dumnezeu este auzită din nou, pentru a treia oară. De data aceasta însă Iehova vorbeşte în aşa fel încât să poată fi auzit de o mulţime de oameni!

Isus explică: „Nu pentru Mine a venit glasul acesta, ci pentru voi“. Această voce dovedeşte că Isus este, într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu, promisul Mesia. „Acum are loc judecata lumii acesteia, continuă Isus, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.“ Într-adevăr, viaţa fidelă dusă de Isus confirmă faptul că Satan Diavolul, stăpânitorul lumii, merită să fie „aruncat afară“, adică să fie executat.

Indicând care vor fi consecinţele apropiatei sale morţi, Isus spune: „Şi Eu, când voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine Însumi pe toţi [oameni de orice fel, NW]“. Moartea sa nu va constitui în nici un caz o înfrângere, deoarece, prin intermediul acesteia, el îi va atrage la sine şi pe alţii, astfel încât ei să se poată bucura de viaţă veşnică.

Dar mulţimea protestează: „Noi am auzit din lege că Hristosul rămâne veşnic; cum dar zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al Omului?“

În pofida tuturor dovezilor, inclusiv a faptului că auziseră însăşi vocea lui Dumnezeu, majoritatea oamenilor nu cred că Isus este adevăratul Fiu al omului, promisul Mesia. Cu toate acestea, aşa cum procedase cu şase luni în urmă la Sărbătoarea Corturilor, Isus le spune din nou despre sine că este „lumina“ şi îi îndeamnă pe ascultătorii săi astfel: „Atât timp cât aveţi lumina, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii“. După ce spune aceste lucruri, Isus pleacă şi se ascunde, fără îndoială deoarece viaţa îi este în pericol.

Faptul că iudeii nu cred în Isus constituie o împlinire a cuvintelor lui Isaia, conform cărora ‘ochii oamenilor au fost orbiţi, inimile lor au fost împietrite, ca să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să fie vindecaţi’. Isaia a văzut într-o viziune curţile cereşti ale lui Iehova, inclusiv pe Isus, în gloria sa preumană, alături de Iehova. Cu toate acestea, împlinind cele scrise de Isaia, iudeii resping cu încăpăţânare dovezile care arată că Isus este Promisul lor Eliberator.

Pe de altă parte, chiar mulţi dintre conducători (evident, membri ai Sanhedrinului, tribunalul suprem al iudeilor) exercită credinţă în Isus. Doi dintre aceştia sunt Nicodim şi Iosif din Arimateea. Însă conducătorii, cel puţin pentru moment, nu-şi declară credinţa, de teamă să nu-şi piardă poziţiile pe care le au în sinagogă. Cât de mult pierd aceştia procedând astfel!

În continuare, Isus face următoarea remarcă: „Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel care M-a trimis pe Mine. Şi cine Mă vede pe Mine, vede pe Cel care M-a trimis pe Mine. . . . Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea . . . Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă“.

Iubirea lui Iehova pentru lumea omenirii l-a determinat să-l trimită pe Isus, astfel încât oricine exercită credinţă în el să poată fi salvat. Salvarea unei persoane va depinde de ascultarea de lucrurile pe care Dumnezeu le-a poruncit lui Isus să le spună. Judecata va avea loc „în ziua de pe urmă“, adică pe parcursul Domniei de O Mie de Ani a lui Cristos.

Isus încheie spunând: „Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea, lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl“. Ioan 12:28–50; 19:38, 39; Matei 3:17; 17:5; Isaia 6:1, 8–10.

▪ Care sunt cele trei ocazii în care s-a auzit vocea lui Dumnezeu în legătură cu Isus?

▪ Cum a văzut profetul Isaia gloria lui Isus?

▪ Cine sunt conducătorii care exercită credinţă în Isus, dar de ce nu mărturisesc ei în mod deschis despre el?

▪ Ce este „ziua de pe urmă“, şi pe ce bază vor fi judecaţi oamenii atunci?