Capitolul 116

Isus îi pregăteşte pe apostoli pentru plecarea sa

CINA comemorativă s-a terminat, dar Isus şi apostolii săi se află încă în camera de sus. Cu toate că va pleca în curând, Isus mai are încă multe lucruri să le spună. „Să nu vi se tulbure inima“, îi mângâie el. „Aveţi credinţă în Dumnezeu.“ Dar adaugă: „Aveţi credinţă şi în Mine!“

„În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe“, continuă Isus. „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc . . . ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.“ Apostolii nu înţeleg că Isus vorbeşte despre plecarea sa la cer, de aceea Toma întreabă: „Doamne . . . nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea?“

„Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa“, răspunde Isus. Da, numai prin acceptarea lui Isus şi prin imitarea modului său de viaţă poate cineva să intre în casa cerească a Tatălui, deoarece, aşa cum spune Isus, „nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“.

„Doamne . . . arată-ne pe Tatăl, îi cere Filip, şi ne este de ajuns.“ Se pare că Filip doreşte ca Isus să le arate o manifestare vizibilă a lui Dumnezeu, aşa cum, în vechime, li s-a îngăduit prin viziuni lui Moise, lui Ilie şi lui Isaia. În realitate însă, apostolii dispun de ceva mult mai valoros decât acel gen de viziuni, după cum reiese din remarca lui Isus: „De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filip? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl“.

Isus reflectă într-un mod atât de perfect personalitatea Tatălui său, încât faptul de a trăi alături de el şi de a-l vedea este, de fapt, ca şi cum l-ai vedea pe Tatăl. Totuşi, Tatăl îi este superior Fiului, aşa cum recunoaşte Isus: „Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine“. Pe bună dreptate, Isus îi atribuie Tatălui său ceresc tot meritul pentru învăţăturile sale.

Cât de încurajatoare trebuie să fie pentru apostoli cuvintele rostite acum de Isus: „Cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face altele şi mai mari decât acestea“! Isus nu vrea să spună că discipolii săi vor exercita puteri miraculoase mai mari decât el. Nu, ci el vrea să spună că ei vor înfăptui ministerul mult mai mult timp, la o scară mult mai mare şi în mijlocul mult mai multor oameni.

Isus nu-şi va abandona discipolii după plecarea sa. „Orice veţi cere în Numele Meu, promite el, voi face.“ Apoi, el spune: „Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor [ajutor, NW], care să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului“. Mai târziu, după înălţarea lui la cer, Isus va turna asupra discipolilor săi acest alt ajutor, spiritul sfânt.

Plecarea lui Isus se apropie, de aceea el spune: „Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea“. Isus va fi o creatură spirituală pe care nici un om nu poate s-o vadă. Însă Isus le promite din nou apostolilor săi fideli: „Voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi“. Da, nu numai că Isus li se va arăta acestora după înviere sub înfăţişare umană, dar, la timpul stabilit, el îi va învia pentru ca ei să trăiască împreună cu el în cer, în calitate de creaturi spirituale.

Isus enunţă acum o regulă simplă: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui“.

În acest moment, apostolul Iuda, numit şi Tadeu, îl întrerupe, zicând: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?“

„Dacă Mă iubeşte cineva, răspunde Isus, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi . . . Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele.“ Spre deosebire de continuatorii săi supuşi, lumea ignoră învăţăturile lui Cristos. De aceea, el nu se dezvăluie acesteia.

În timpul ministerului său pământesc, Isus i-a învăţat multe lucruri pe apostolii săi. Cum îşi vor aminti ei de toate acestea, mai ales având în vedere că, până în acest moment, există atât de multe lucruri pe care ei nu reuşesc să le sesizeze? Din fericire, Isus promite: „Mângâietorul [ajutorul, NW], adică Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite în Numele Meu, vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu“.

Mângâindu-i din nou, Isus spune: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. . . . Să nu vi se tulbure inima“. Este adevărat că Isus pleacă, însă el le explică: „Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că Mă duc la Tatăl, fiindcă Tatăl este mai mare decât Mine“.

Timpul care i-a mai rămas lui Isus pentru a fi împreună cu ei este scurt. „Nu voi mai vorbi mult cu voi, spune el, căci vine Prinţul lumii acesteia şi el n-are nimic în Mine.“ Stăpânitorul sau prinţul lumii este Satan Diavolul, cel care a reuşit să intre în Iuda şi să pună stăpânire pe el. În Isus însă nu există nici o slăbiciune cauzată de păcat pe care Satan să o speculeze pentru a-l abate de la serviciul lui Dumnezeu.

Bucurându-se de o relaţie intimă

După cina comemorativă, Isus i-a încurajat pe apostolii săi discutând cu ei de la inimă la inimă şi deosebit de simplu. Probabil că este trecut de miezul nopţii. De aceea, Isus îi îndeamnă: „Sculaţi-vă, hai să plecăm de aici!“ Totuşi, înainte de a pleca, Isus, îndemnat de iubirea ce le-o poartă, continuă să le vorbească, prezentându-le o ilustrare stimulatoare.

„Eu sunt adevărata viţă şi Tatăl Meu este viticultorul“, începe el. Marele Viticultor, Iehova Dumnezeu, a plantat această viţă simbolică în toamna anului 29 e.n., la botezul lui Isus, atunci când l-a uns pe acesta cu spirit sfânt. Însă Isus arată în continuare că viţa nu îl simbolizează numai pe el: „Pe orice mlădiţă care n-aduce roadă în Mine, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă. . . . După cum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi mlădiţele“.

Cu ocazia Penticostei, adică 51 de zile mai târziu, apostolii şi alţi discipoli devin mlădiţe ale viţei atunci când spiritul sfânt este turnat peste ei. În final, 144 000 de persoane devin mlădiţe ale acestei viţe de vie figurative. Împreună cu butucul viţei, Isus Cristos, acestea alcătuiesc o viţă simbolică care produce roadele Regatului lui Dumnezeu.

Isus explică cum anume poate cineva să aducă rod: „Cine rămâne în [unitate cu, NW] Mine şi în cine rămân Eu [eu în unitate cu el, NW] aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic“. Însă, dacă cineva nu aduce rod, Isus spune că „este aruncat afară ca mlădiţa şi se usucă; şi ele sunt strânse, aruncate în foc şi ard“. Pe de altă parte, Isus promite: „Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da“.

Apoi, Isus le mai spune apostolilor săi: „În aceasta Tatăl Meu este preamărit: să aduceţi roadă multă şi să fiţi ucenici ai Mei“. Rodul pe care îl doreşte Dumnezeu din partea mlădiţelor este faptul de a dovedi calităţi asemănătoare cu ale lui Cristos, îndeosebi iubire. În plus, întrucât Cristos a fost un proclamator al Regatului lui Dumnezeu, rodul dorit mai include şi activitatea lor de a face discipoli, aşa cum a făcut el.

„Rămâneţi în dragostea Mea!“, îndeamnă acum Isus. Dar cum pot face apostolii săi lucrul acesta? „Dacă păziţi poruncile Mele, spune el, veţi rămâne în dragostea Mea.“ Apoi, Isus le explică: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, aşa cum v-am iubit Eu. Nimeni nu are o iubire mai mare decât acel care îşi dă viaţa pentru prietenii săi“.

Peste câteva ore, Isus îşi va demonstra această iubire fără asemănare, dându-şi viaţa în folosul apostolilor săi, precum şi în folosul tuturor acelora care vor exercita credinţă în el. Exemplul său trebuie să-i îndemne pe continuatorii săi să aibă unii pentru alţii aceeaşi iubire plină de sacrificiu. Această iubire îi va identifica, aşa cum a afirmat Isus puţin mai înainte: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi“.

Explicând cine sunt prietenii săi, Isus spune: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu“.

Ce relaţie preţioasă — să fii un prieten intim al lui Isus! Dar, pentru a continua să se bucure de această relaţie, continuatorii săi trebuie ‘să continue să producă rod’. Dacă vor face acest lucru, spune Isus, ‘orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu vă va da’. Cât de minunată este desigur această răsplată acordată pentru faptul de a fi produs rodul Regatului! După ce îi îndeamnă din nou pe apostoli ‘să se iubească unul pe altul’, Isus le arată că lumea îi va urî. Totuşi, el îi mângâie: „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră“. Apoi, Isus dezvăluie motivul pentru care îi urăşte lumea pe continuatorii săi, spunând: „Pentru că nu sunteţi [nu faceţi parte, NW] din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea lumea vă urăşte“.

Arătând în continuare din ce cauză vor fi urâţi de lume, Isus explică: „Dar vă vor face toate aceste lucruri din cauza Numelui Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel [Iehova Dumnezeu] care M-a trimis“. Într-adevăr, lucrările miraculoase înfăptuite de Isus îi condamnă pe cei care îl urăsc, aşa cum remarcă el: „Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum ei au văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu“. În felul acesta, spune Isus, se împlineşte ce este scris: „M-au urât fără temei“.

Aşa cum a procedat şi mai înainte, Isus îi mângâie din nou, promiţându-le că le va trimite ajutorul, spiritul sfânt, care este puternica forţă activă a lui Dumnezeu. „El va mărturisi despre Mine. Şi voi de asemenea veţi mărturisi.“

Alte îndemnuri înainte de plecare

Isus şi apostolii sunt pe punctul de a părăsi camera de sus. „V-am spus aceste lucruri ca să nu vă poticniţi“, continuă el. Apoi el le dă acest avertisment serios: „Vă vor da afară din sinagogi, ba încă vine ceasul când oricine vă va ucide să i se pară că aduce o jertfă lui Dumnezeu“.

Evident că apostolii sunt profund tulburaţi de acest avertisment. Deşi Isus le spusese mai înainte că lumea îi va urî, el nu le dezvăluise într-un mod atât de direct că vor fi ucişi. „Nu vi le-am spus de la început, explică Isus, pentru că eram cu voi.“ Totuşi, ce lucru extraordinar este că, înainte de a pleca, îi înarmează cu aceste informaţii!

„Dar acum, continuă Isus, Mă duc la Cel care M-a trimis; şi nici unul dintre voi nu Mă întreabă: «Unde Te duci?»“ Mai înainte în cursul acestei seri, ei îl întrebaseră unde se duce, dar acum sunt atât de zguduiţi de ceea ce le-a spus Isus, încât nu-l mai întreabă nimic în legătură cu acest subiect. De aceea Isus spune: „Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima“. Apostolii sunt întristaţi nu numai pentru că au aflat că vor suferi persecuţii îngrozitoare şi că vor fi ucişi, ci şi pentru că Stăpânul lor îi părăseşte.

Astfel, Isus le explică: „Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul [ajutorul, NW] nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite“. Ca om, Isus poate fi doar într-un singur loc în acelaşi timp, dar, când va fi în cer, va putea să le trimită continuatorilor săi ajutorul, adică spiritul sfânt al lui Dumnezeu, oriunde s-ar afla aceştia pe pământ. În felul acesta, plecarea lui Isus le va fi de folos.

Spiritul sfânt, spune Isus, „va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, dreptatea şi judecata“. Păcatul lumii, adică lipsa ei de credinţă în Fiul lui Dumnezeu, va fi dezvăluit. În plus, prin înălţarea lui Isus la Tatăl va fi oferită dovada convingătoare a dreptăţii lui Isus. Iar faptul că Satan şi lumea lui rea nu au reuşit să ştirbească integritatea lui Isus constituie o dovadă convingătoare a faptului că stăpânitorul lumii a primit o judecată nefavorabilă.

„Mai am să vă spun încă multe lucruri, continuă Isus, dar acum nu le puteţi purta.“ Drept urmare, Isus le promite că, atunci când va fi turnat spiritul sfânt, adică forţa activă a lui Dumnezeu, el îi va călăuzi în înţelegerea acestor lucruri potrivit capacităţii lor de a le pătrunde.

Apostolii nu înţeleg îndeosebi faptul că Isus va muri şi că apoi li se va arăta după ce va fi înviat. Astfel, ei se întreabă unul pe altul: „Ce înseamnă cuvintele acestea: «Peste puţin timp nu Mă veţi mai vedea» şi «Apoi iarăşi, peste puţin timp Mă veţi vedea» şi «Pentru că Mă duc la Tatăl»?“

Isus îşi dă seama că ei vor să-l întrebe, de aceea le explică: „Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi văita, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie“. Mai târziu, în după-amiaza acelei zile, când Isus va fi ucis, conducătorii religioşi se vor bucura, dar discipolii se vor întrista. Întristarea lor se va preface însă în bucurie atunci când Isus va fi înviat! Iar bucuria lor va continua atunci când, la Penticostă, el le va da putere să fie martorii săi, turnând asupra lor spiritul sfânt al lui Dumnezeu!

Comparând situaţia apostolilor cu cea a unei femei aflate în durerile naşterii, Isus spune: „Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul“. Dar Isus face observaţia că ea nu-şi mai aminteşte de necazul ei odată ce copilul s-a născut şi îi încurajează pe apostoli, spunându-le: „Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi [când voi învia], inima vi se va bucura şi nimeni nu va lua de la voi bucuria voastră“.

Până în acest moment, apostolii nu au făcut niciodată cereri în numele lui Isus. Dar acum el le spune: „Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da . . . căci Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu. Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl“.

Cuvintele lui Isus constituie o mare încurajare pentru apostoli. „[Prin aceasta, NW] credem că ai ieşit de la Dumnezeu“, spun ei. „Acum credeţi?“, îi întreabă Isus. „Iată, vine ceasul şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.“ Oricât ar părea de incredibil, acest lucru se va petrece înainte ca această noapte să se sfârşească!

„V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine.“ Isus încheie: „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“. Isus a învins lumea prin faptul că a împlinit în mod fidel voinţa lui Dumnezeu în pofida a tot ceea ce Satan şi lumea lui au încercat să facă pentru a-I ştirbi integritatea.

Rugăciunea de încheiere din camera de sus

Mişcat de o iubire profundă pentru apostolii săi, Isus i-a pregătit pentru plecarea sa iminentă. Acum, după ce le-a adresat în detaliu îndemnuri şi mângâieri, el îşi ridică ochii spre cer şi îi cere Tatălui său: „Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te preamărească pe Tine, după cum I-ai dat [autoritate peste orice carne, nota de subsol], ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu“.

Ce temă entuziasmantă introduce Isus — viaţa veşnică! Fiindu-i dată „autoritate peste orice carne“, Isus poate aplica foloasele jertfei sale de răscumpărare întregii omeniri care este supusă morţii. Totuşi, el acordă „viaţa veşnică“ numai celor pe care îi aprobă Tatăl. Dezvoltând această temă a vieţii veşnice, Isus îşi continuă rugăciunea astfel:

„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“. Da, salvarea noastră depinde de faptul de a asimila cunoştinţă atât despre Dumnezeu, cât şi despre Fiul său. Dar se cere mai mult decât o simplă cunoaştere intelectuală.

Este necesar ca cineva să ajungă să-i cunoască în mod intim, dezvoltând o prietenie profundă cu aceştia. Trebuie să simtă ca ei şi să privească lucrurile din punctul lor de vedere. Iar, mai presus de toate, în relaţiile cu alţii, trebuie să se străduiască să imite calităţile lor incomparabile.

Continuându-şi rugăciunea, Isus spune: „Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac“. Îndeplinindu-şi deci însărcinarea până în acest moment şi fiind sigur de reuşita viitoare, el îi cere lui Dumnezeu: „Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea“. Da, el cere acum să fie restabilit, prin intermediul învierii, la gloria cerească de care se bucurase odinioară.

Făcând un rezumat al principalei lucrări pe care o efectuase pe pământ, Isus spune: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău“. Isus a folosit în ministerul său numele lui Dumnezeu, Iehova, şi a arătat care este pronunţarea corectă a acestuia, dar a făcut mult mai mult decât să le facă cunoscut apostolilor numele lui Dumnezeu. El le-a adâncit cunoştinţa şi aprecierea cu privire la Iehova, la personalitatea şi la scopurile sale.

Recunoscându-l pe Iehova drept Superiorul său, adică Cel sub a cărui conducere slujeşte, Isus declară plin de umilinţă: „Le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis“.

Făcând apoi o distincţie între continuatorii săi şi restul omenirii, Isus se roagă astfel: „Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu . . . Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, . . . Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat şi nici unul dintre ei n-a pierit, afară de Fiul pierzării“, şi anume Iuda Iscarioteanul. Chiar în acel moment, Iuda îşi duce la îndeplinire misiunea sa odioasă de a-l trăda pe Isus. Astfel, fără să-şi dea seama, Iuda împlineşte Scripturile.

„Lumea i-a urât“, se roagă Isus în continuare. „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de Cel Rău. Ei nu sunt [nu fac parte, NW] din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.“ Continuatorii lui Isus se află în lume, adică în această societate umană organizată guvernată de Satan, dar ei sunt şi trebuie să rămână întotdeauna separaţi de ea şi de răutatea ei.

„Sfinţeşte-i prin adevărul Tău, continuă Isus, Cuvântul Tău este adevărul.“ Aici, Isus numeşte Scripturile ebraice inspirate, din care a citat întotdeauna, „adevărul“. Dar şi ceea ce i-a învăţat el pe discipolii săi, precum şi ceea ce au scris ei mai târziu, sub inspiraţie, adică Scripturile greceşti creştine, constituie „adevărul“. Acest adevăr poate sfinţi pe cineva, îi poate schimba complet viaţa şi poate face din el o persoană separată de lume.

Isus se roagă acum ‘nu numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în [El] prin cuvântul lor’. Astfel, Isus se roagă pentru cei care vor fi continuatorii săi unşi şi pentru alţi viitori discipoli care vor fi, de asemenea, adunaţi într-o „singură turmă“. Ce anume cere el pentru toţi aceştia?

„Ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în [unitate cu, NW] Mine şi Eu în [unitate cu, NW] Tine; . . . pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.“ Isus şi Tatăl său nu sunt literalmente o persoană, ci sunt în acord în toate lucrurile. Isus se roagă ca şi continuatorii săi să se bucure de aceeaşi unitate, astfel încât „să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine“.

Isus îi adresează acum o cerere Tatălui său ceresc pentru cei care vor fi continuatorii săi unşi. Care este aceasta? „Ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii“, adică înainte ca Adam şi Eva să dea naştere la copii. Cu mult timp înainte, Dumnezeu l-a iubit pe Fiul său unic-născut, care a devenit Isus Cristos.

Încheindu-şi rugăciunea, Isus subliniază din nou: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în [unitate cu, NW] ei“. Faptul de a afla numele lui Dumnezeu a însemnat pentru apostoli să ajungă să cunoască personal iubirea lui Dumnezeu. Ioan 14:1—17:26; 13:27, 35, 36; 10:16; Luca 22:3, 4; Exodul 24:10; 1 Împăraţi 19:9–13; Isaia 6:1–5; Galateni 6:16; Psalmul 35:19; 69:4; Proverbele 8:22, 30.

▪ Unde se duce Isus, şi ce răspuns primeşte Toma cu privire la calea care duce acolo?

▪ Ce anume s-ar părea că îi cere Filip lui Isus?

▪ De ce acela care l-a văzut pe Isus, l-a văzut şi pe Tatăl?

▪ În ce sens vor face continuatorii lui Isus lucrări mai mari decât a făcut el?

▪ În ce sens Satan nu are nimic în Isus?

▪ În ce moment a plantat Iehova viţa simbolică, când şi cum ajung alte persoane să facă parte din viţă?

▪ Câte mlădiţe va avea, în cele din urmă, viţa simbolică?

▪ Ce rod doreşte Dumnezeu din partea mlădiţelor?

▪ Cum putem fi prieteni ai lui Isus?

▪ De ce îi urăşte lumea pe continuatorii lui Isus?

▪ Ce avertisment dat de Isus îi tulbură pe apostolii săi?

▪ De ce apostolii nu-l mai întreabă pe Isus despre locul unde se duce?

▪ Îndeosebi ce anume nu înţeleg apostolii?

▪ Prin ce ilustrare arată Isus că situaţia apostolilor se va schimba din întristare în bucurie?

▪ Ce spune Isus că vor face în curând apostolii?

▪ Cum învinge Isus lumea?

▪ În ce sens primeşte Isus „autoritate peste orice carne“?

▪ Ce înseamnă a asimila cunoştinţă despre Dumnezeu şi despre Fiul său?

▪ În ce moduri face Isus cunoscut numele lui Dumnezeu?

▪ Ce este „adevărul“, şi cum îl ‘sfinţeşte’ acesta pe un creştin?

▪ În ce sens sunt una Dumnezeu, Fiul său şi toţi închinătorii adevăraţi?

▪ Când a avut loc „întemeierea lumii“?