Congregaţia să fie zidită!

„Congregaţia . . . s-a bucurat de o perioadă de pace şi se zidea.“ — FAPTELE 9:31.

 1. La ce întrebări despre „congregaţia lui Dumnezeu“ se va răspunde în acest articol?

ÎN ZIUA Penticostei din 33 e.n., Iehova a recunoscut grupul discipolilor lui Cristos drept o naţiune nouă, „Israelul lui Dumnezeu“ (Galateni 6:16). Aceşti creştini unşi cu spirit au devenit totodată ceea ce Biblia numeşte „congregaţia lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 11:22). Ce avea să însemne acest lucru? Cum avea să fie organizată şi cum avea să-şi desfăşoare activitatea „congregaţia lui Dumnezeu“, oriunde s-ar fi aflat membrii ei? Cum ne influenţează toate acestea viaţa şi fericirea?

 2, 3. Cum a arătat Isus că în congregaţie avea să existe organizare?

² Aşa cum s-a arătat în articolul precedent, Isus a prezis existenţa acestei congregaţii a continuatorilor săi unşi când i-a zis apostolului Petru: „Pe această stâncă [Isus Cristos] îmi voi zidi congregaţia, iar porţile Hadesului n-o vor birui“ (Matei 16:18). În plus, când era încă împreună cu apostolii, Isus a arătat cum trebuia să fie organizată şi cum trebuia să-şi desfăşoare activitatea congregaţia care, în scurt timp, urma să ia fiinţă.

³ Prin cuvintele şi faptele lui, Isus a arătat că unii creştini aveau să fie în fruntea congregaţiei. Aceasta însemna că trebuiau să le slujească celorlalţi membri ai grupului. Cristos a spus: „Voi ştiţi că aceia care par să conducă naţiunile stăpânesc peste ele şi cei mari ai lor exercită autoritate asupra lor. Între voi nu va fi aşa, ci oricine vrea să fie mare între voi trebuie să fie slujitorul vostru şi oricine vrea să fie primul între voi trebuie să fie sclavul tuturor“ (Marcu 10:42-44). Evident, expresia „congregaţia lui Dumnezeu“ nu se referea la oameni care-i slujesc lui Dumnezeu în mod independent. Congregaţia urma să fie organizată, iar între membrii ei avea să existe o strânsă colaborare.

 4, 5. De ce se poate afirma că membrii congregaţiei urmau să aibă nevoie de instruire spirituală?

⁴ Cel care avea să fie Capul ‘congregaţiei lui Dumnezeu’ a lăsat să se înţeleagă că apostolii şi alţii care fuseseră instruiţi de el urmau să aibă anumite responsabilităţi faţă de membrii congregaţiei creştine. De exemplu, o responsabilitate importantă era să-i instruiască din punct de vedere spiritual. Să ne amintim că, după învierea sa, Isus l-a întrebat pe Simon Petru când erau de faţă şi alţi apostoli: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?“ Petru i-a răspuns: „Da, Doamne, ştii că am afecţiune pentru tine!“ Atunci Isus i-a spus: „Paşte mieii mei! . . . Păstoreşte oiţele mele! . . . Paşte oiţele mele!“ (Ioan 21:15-17). Ce responsabilitate importantă!

⁵ Aşadar, Isus i-a comparat pe membrii congregaţiei creştine cu oile dintr-un ţarc. Aceste oi — bărbaţi, femei şi copii — aveau nevoie de hrană spirituală şi de păstori iubitori. Dat fiind că Isus le-a poruncit tuturor continuatorilor lui să-i înveţe pe alţii şi să facă discipoli, orice om care avea să se alăture oilor sale trebuia instruit ca să îndeplinească această misiune divină. — Matei 28:19, 20.

 6. Ce măsuri s-au luat în „congregaţia lui Dumnezeu“ nou-formată?

⁶ Odată ce „congregaţia lui Dumnezeu“ a fost formată, membrii ei au început să se întrunească cu regularitate pentru a fi instruiţi şi pentru a se încuraja reciproc. „Ei perseverau în învăţătura apostolilor, împărţeau toate lucrurile între ei, luau masa împreună şi stăruiau în rugăciune“ (Faptele 2:42, 46, 47). Un alt detaliu demn de remarcat al relatării istorice este că au fost aleşi bărbaţi calificaţi care să ofere ajutor practic în diverse feluri. Ei nu au fost aleşi fiindcă au petrecut ani mulţi pe băncile şcolii, nici pentru că aveau aptitudini deosebite, ci fiindcă erau „plini de spirit şi de înţelepciune“. De exemplu, Biblia spune despre Ştefan, unul dintre aceştia, că era „un bărbat plin de credinţă şi de spirit sfânt“. Întrucât creştinii erau bine organizaţi în congregaţii, „cuvântul lui Dumnezeu creştea, iar numărul discipolilor se înmulţea foarte mult în Ierusalim“. — Faptele 6:1-7.

Bărbaţi folosiţi de Dumnezeu

 7, 8. a) În ce calitate slujeau apostolii şi bătrânii de la Ierusalim în secolul I? b) Care a fost rezultatul când s-au dat îndrumări prin intermediul congregaţiilor?

⁷ Fireşte, apostolii nu erau singuri în fruntea congregaţiei. La un moment dat, Pavel şi însoţitorii lui s-au întors în Antiohia Siriană. În Faptele 14:27 se spune: „După ce au sosit şi au adunat congregaţia, le-au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei“. Atunci s-a ivit întrebarea dacă neevreii care deveneau credincioşi trebuiau să se circumcidă. Pentru a rezolva această problemă, s-a hotărât ca Pavel şi Barnaba să meargă la „apostolii şi bătrânii din Ierusalim“, care slujeau în calitate de corp de guvernare. — Faptele 15:1-3.

⁸ Iacov (fratele vitreg al lui Isus), care nu era apostol, dar slujea ca bătrân creştin, a prezidat întrunirea la care ‘apostolii şi bătrânii au analizat această problemă’ (Faptele 15:6). După ce au fost prezentate şi examinate cu atenţie lucrurile, s-a luat o hotărâre cu ajutorul spiritului sfânt şi în armonie cu Scripturile. Apoi hotărârea a fost aşternută în scris şi trimisă congregaţiilor, care au acceptat îndrumările primite şi au acţionat în armonie cu ele (Faptele 15:22-32). Care a fost rezultatul? Fraţii şi surorile au fost zidiţi şi încurajaţi. Biblia spune: „Astfel, congregaţiile se întăreau în credinţă şi creşteau la număr zi de zi“. — Faptele 16:5.

 9. Potrivit Bibliei, ce responsabilităţi aveau unii creştini calificaţi?

⁹ Dar cum trebuiau organizate pe plan local congregaţiile ca să-şi desfăşoare activitatea? Să ne gândim, de pildă, la congregaţiile din Creta. Deşi în general locuitorii insulei nu aveau o bună reputaţie, unii au făcut schimbări în viaţă şi au devenit creştini adevăraţi (Tit 1:10-12; 2:2, 3). Aceşti creştini, care locuiau în diverse oraşe din Creta, se aflau la mare distanţă de corpul de guvernare din Ierusalim. Dar asta nu a fost o problemă, întrucât în fiecare congregaţie din Creta, la fel ca în alte locuri, au fost numiţi fraţi maturi spiritualiceşte. Aceşti bărbaţi întruneau cerinţele consemnate în Biblie. Ei au fost numiţi „bătrâni“, sau supraveghetori, oameni capabili „să îndemne prin învăţătura sănătoasă şi să-i mustre pe cei care vorbesc împotrivă“ (Tit 1:5-9; 1 Timotei 3:1-7). Alţi bărbaţi cu o bună spiritualitate îndeplineau cerinţele biblice pentru a sprijini congregaţiile ca slujitori auxiliari, sau diaconi. — 1 Timotei 3:8-10, 12, 13.

10. Potrivit textului din Matei 18:15-17, cum trebuiau rezolvate problemele grave?

¹⁰ Isus a lăsat să se înţeleagă că în congregaţie avea să existe o astfel de organizare. Să ne amintim, de pildă, textul din Matei 18:15-17, unde el a arătat că între doi creştini ar putea apărea o problemă, când unul păcătuieşte în vreun fel împotriva celuilalt. Cel păgubit trebuia să meargă la celălalt şi ‘să-i dezvăluie greşeala’, să aibă o discuţie între patru ochi. Dacă problema nu se rezolva, se putea apela la ajutorul altora, unul sau doi care cunoşteau situaţia. Ce trebuia făcut dacă problema rămânea nerezolvată? Isus a spus: „Dacă nu ascultă de ei, vorbeşte cu congregaţia. Dacă nu ascultă nici de congregaţie, să fie pentru tine ca un om al naţiunilor şi ca un încasator de impozite“. Când Isus a spus acest lucru, evreii încă erau „congregaţia lui Dumnezeu“; prin urmare, cuvintele sale li s-au aplicat iniţial lor.a Însă, după înfiinţarea congregaţiei creştine, porunca lui Isus avea să se aplice în cadrul ei. Aceasta este o altă dovadă că poporul lui Dumnezeu avea să fie organizat în congregaţii pentru zidirea şi îndrumarea fiecărui creştin.

11. Ce rol aveau bătrânii în rezolvarea problemelor?

¹¹ Cum e şi firesc, bătrânii, sau supraveghetorii, aveau să reprezinte congregaţia locală când trebuiau rezolvate probleme ori soluţionate cazurile în care cineva comitea un păcat. Acest lucru era în armonie cu cerinţele pe care trebuiau să le întrunească bătrânii, menţionate în Tit 1:9. Este adevărat, bătrânii locali erau oameni imperfecţi. Aşa era şi Tit, trimis de Pavel la congregaţii ‘ca să îndrepte lucrurile care lăsau de dorit’ (Tit 1:4, 5). Azi, cei care sunt recomandaţi ca bătrâni trebuie să-şi fi demonstrat în timp credinţa şi devoţiunea. Astfel, ceilalţi membri ai congregaţiei vor putea avea încredere în instrucţiunile şi îndrumările oferite prin intermediul lor.

12. Ce responsabilităţi au bătrânii faţă de congregaţie?

¹² Adresându-se bătrânilor congregaţiei din Efes, Pavel a spus: „Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma, în mijlocul căreia spiritul sfânt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi congregaţia lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu“ (Faptele 20:28). Şi supraveghetorii creştini din congregaţiile de azi sunt numiţi ‘să păstorească congregaţia lui Dumnezeu’. Ei trebuie să facă acest lucru cu iubire, fără să stăpânească peste turmă (1 Petru 5:2, 3). Supraveghetorii trebuie să se străduiască să zidească şi să ajute „toată turma“.

Să rămânem în congregaţie

13. Ce s-ar putea întâmpla uneori în congregaţie, şi de ce?

¹³ Bătrânii, ca de altfel toţi membrii congregaţiei, sunt imperfecţi. Prin urmare, din când în când apar probleme sau neînţelegeri, aşa cum au apărut şi în secolul I când unii apostoli erau încă în viaţă (Filipeni 4:2, 3). Un supraveghetor sau altcineva poate că spune ceva ce pare dur, lipsit de politeţe sau nu tocmai adevărat. Sau poate considerăm că în congregaţie se întâmplă ceva contrar principiilor biblice însă, deşi s-ar părea că bătrânii cunosc problema nu fac nimic să o rezolve. Bineînţeles, poate că problema a fost sau este tratată potrivit Scripturilor şi ţinându-se cont de fapte pe care noi nu le cunoaştem. Dar chiar dacă lucrurile stau aşa cum le vedem noi, să ne gândim la următorul aspect: O vreme, în congregaţia din Corint a existat un păcat grav. Cu toate acestea, pe Iehova îl preocupa starea acelei congregaţii. Cu timpul, el s-a îngrijit ca problema să fie rezolvată, în mod ferm şi drept (1 Corinteni 5:1, 5, 9-11). Să ne întrebăm: Dacă aş fi trăit atunci în Corint, cum aş fi reacţionat până la rezolvarea problemei?

14, 15. De ce unii discipoli nu l-au mai urmat pe Isus, şi ce învăţăm din această relatare?

¹⁴ Să analizăm o altă situaţie ce ar putea apărea în congregaţie. Unui creştin îi este greu să înţeleagă sau să accepte o anumită învăţătură biblică. Poate că a făcut cercetări în Biblie şi în publicaţiile puse la dispoziţie prin congregaţie şi poate că le-a cerut ajutor unor colaboratori creştini maturi, chiar bătrânilor. Cu toate acestea, îi este greu să înţeleagă sau să accepte acea învăţătură. Ce ar putea face? O situaţie asemănătoare a apărut cu circa un an înainte de moartea lui Isus. Isus s-a numit pe sine „pâinea vieţii“ şi a spus că cine vrea să trăiască veşnic trebuie ‘să mănânce carnea Fiului omului şi să bea sângele lui’. Aceste cuvinte i-au contrariat pe unii discipoli. În loc să ceară lămuriri sau pur şi simplu să aştepte cu răbdare şi credinţă, mulţi discipoli „nu mai mergeau cu [Isus]“ (Ioan 6:35, 41-66). Să ne întrebăm: Dacă aş fi trăit pe atunci, eu ce-aş fi făcut?

¹⁵ În timpurile noastre, unii nu au mai mers la întrunirile congregaţiei, gândindu-se că îi pot sluji lui Dumnezeu şi singuri. Ei spun că au fost jigniţi, că o anumită problemă nu este rezolvată sau că nu pot accepta o anumită învăţătură. Dar este oare înţeleaptă o astfel de atitudine? Deşi este adevărat că fiecare creştin trebuie să cultive relaţii de prietenie cu Dumnezeu, nu putem nega că Iehova are o congregaţie internaţională, la fel ca pe timpul apostolilor. În secolul I, Iehova s-a folosit de congregaţiile locale şi le-a binecuvântat, oferindu-le bătrâni şi slujitori auxiliari care să le fie de ajutor. La fel stau lucrurile şi azi.

16. La ce ar trebui să mediteze cineva care se gândeşte să părăsească congregaţia?

¹⁶ Dacă un creştin consideră că i se poate închina lui Dumnezeu singur, independent de congregaţie, el respinge, de fapt, modul de organizare a închinării stabilit de Dumnezeu pentru slujitorii săi, şi anume congregaţia mondială şi cea locală. Dacă omul i s-ar putea închina lui Dumnezeu singur sau doar într-un grup restrâns, ce rost are să existe bătrâni de congregaţie şi slujitori auxiliari? Demn de menţionat este că, atunci când Pavel a scris congregaţiei din Colose şi a poruncit ca scrisoarea respectivă să fie citită şi în Laodiceea, el a vorbit despre a fi „înrădăcinaţi şi zidiţi în [Cristos]“. Cine a beneficiat de aceste îndrumări? Membrii congregaţiilor, nu cei care le părăsiseră. — Coloseni 2:6, 7; 4:16.

Stâlp şi sprijin al adevărului

17. Ce arată textul din 1 Timotei 3:15 despre congregaţie?

¹⁷ În prima scrisoare către Timotei, care slujea ca bătrân creştin, apostolul Pavel a prezentat cerinţele pe care trebuie să le întrunească un creştin pentru a fi bătrân sau slujitor auxiliar în congregaţie. Apoi, Pavel a spus despre „congregaţia Dumnezeului celui viu“ că este „stâlp şi sprijin al adevărului“ (1 Timotei 3:15). În secolul I, întreaga congregaţie a creştinilor unşi corespundea acestei descrieri. Nu încape îndoială că fiecare creştin a putut cunoaşte adevărul în primul rând datorită congregaţiei locale. Aici au putut auzi cum adevărul biblic era prezentat şi apărat, şi tot aici au putut să se zidească.

18. De ce sunt esenţiale întrunirile congregaţiei?

¹⁸ În mod asemănător, congregaţia creştină mondială este casa lui Dumnezeu, „stâlp şi sprijin al adevărului“. Cea mai bună modalitate de a ne întări prietenia cu Dumnezeu şi de a ne pregăti să-i înfăptuim voinţa este să fim prezenţi cu regularitate la întrunirile congregaţiei noastre şi să participăm la program. Adresându-se congregaţiei din Corint, Pavel a îndreptat atenţia asupra programului întrunirilor creştine. El şi-a exprimat dorinţa ca informaţiile să fie prezentate clar şi pe înţelesul tuturor aşa încât întregul auditoriu să fie „zidit“ (1 Corinteni 14:12, 17-19). În prezent şi noi ne vom simţi zidiţi dacă recunoaştem că Iehova Dumnezeu a stabilit ca poporul său să fie organizat în congregaţii şi că el susţine acest mod de organizare.

19. De ce preţuiţi congregaţia?

¹⁹ Aşadar, dacă dorim să fim zidiţi în credinţă, trebuie să rămânem în congregaţia creştină. Ea s-a dovedit mereu o ocrotire împotriva învăţăturilor false, iar Dumnezeu o foloseşte pentru ca vestea bună despre Regatul mesianic să fie anunţată pe tot globul. Nu încape îndoială că Dumnezeu a înfăptuit şi continuă să înfăptuiască multe lucruri prin intermediul congregaţiei creştine. — Efeseni 3:9, 10.

[Notă de subsol]

Vă amintiţi?

• De ce este de aşteptat ca Dumnezeu să aibă congregaţii pe pământ?

• Ce fac bătrânii pentru congregaţie, chiar dacă sunt imperfecţi?

• Cum vă zideşte în credinţă congregaţia din care faceţi parte?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Apostolii şi bătrânii din Ierusalim slujeau în calitate de corp de guvernare

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

Bătrânii şi slujitorii auxiliari sunt instruiţi ca să se poată achita de responsabilităţile ce le revin faţă de congregaţie