Capitolul nouă

Un mare învăţător ni-l prezintă pe Creator într-un mod mult mai clar

LOCUITORII Palestinei secolului întâi „erau în aşteptare“. Pe cine aşteptau ei? Pe „Hristos“, sau pe „Mesia“, prezis cu secole înainte de către profeţii lui Dumnezeu. Poporul era sigur că Biblia fusese scrisă sub îndrumarea lui Dumnezeu şi că în ea se găseau informaţii despre viitor. O profeţie de acest gen, consemnată în cartea lui Daniel, a îndreptat atenţia asupra venirii lui Mesia în prima parte a secolului lor. — Luca 3:15; Daniel 9:24–26.

Totuşi, ei trebuiau să fie precauţi, pentru că aveau să apară mesia autoproclamaţi astfel (Matei 24:5). Istoricul evreu Iosefus îi menţionează pe unii dintre aceştia: Teuda, care şi-a dus discipolii la fluviul Iordan şi a declarat că va despărţi apele acestuia; un bărbat din Egipt care i-a dus pe unii la Muntele Măslinilor afirmând că zidul Ierusalimului va cădea la comanda sa; şi un impostor de pe vremea guvernatorului Festus care a promis eliberarea din necazuri. — Compară cu Faptele 5:36; 21:38.

În contrast cu aceşti discipoli induşi în eroare, un grup de oameni care au ajuns să fie numiţi „creştini“ au văzut în persoana lui Isus din Nazaret un mare învăţător, pe adevăratul Mesia (Faptele 11:26; Marcu 10:47). Isus nu a fost un mesia fals; au existat dovezi solide în acest sens, după cum confirmă în mod amplu cele patru cărţi istorice numite Evanghelii.a De exemplu, evreii ştiau că Mesia avea să se nască în Betleem, că avea să provină din linia lui David şi să înfăptuiască lucrări extraordinare. Isus a satisfăcut toate aceste condiţii, după cum confirmă chiar mărturiile adversarilor săi. Da, Isus a avut calităţile acelui Mesia consemnat în Biblie. — Matei 2:3–6; 22:41–45; Ioan 7:31, 42.

Mulţimile de oameni care l-au cunoscut pe Isus, care au remarcat lucrările lui extraordinare, care i-au ascultat cuvintele unice, pline de înţelepciune şi i-au apreciat capacitatea de a prezice s-au convins că el era Mesia. În timpul ministerului său (29–33 e.n.), numărul dovezilor care atestau că el era Mesia a crescut. De fapt, el a dovedit că era mai mult decât Mesia. Un discipol care a cunoscut faptele a ajuns la concluzia că „Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu“.b — Ioan 20:31.

Întrucât s-a bucurat de o relaţie foarte strânsă cu Dumnezeu, Isus a putut explica şi revela personalitatea Creatorului nostru (Luca 10:22; Ioan 1:18). Isus a mărturisit că relaţia sa strânsă cu Dumnezeu a început în cer, unde a lucrat alături de Dumnezeu la aducerea în existenţă a altor lucruri, animate şi inanimate. — Ioan 3:13; 6:38; 8:23, 42; 13:3; Coloseni 1:15, 16.

Biblia afirmă că Fiul a fost transferat din domeniul spiritual, „făcându-Se asemenea oamenilor“ (Filipeni 2:5–8). Un asemenea eveniment este neobişnuit, dar este acesta posibil? Oamenii de ştiinţă confirmă faptul că un element natural, cum ar fi uraniul, poate fi transformat într-un alt element; ei au calculat chiar rezultatele care se obţin în urma transformării masei în energie (E=mc²). Aşadar, de ce să ne îndoim de afirmaţia Bibliei conform căreia o creatură spirituală a fost transformată pentru a trăi ca om?

Pentru a ilustra acest lucru într-un alt mod, gândiţi-vă la ceea ce au realizat unii medici prin fecundaţia in vitro. O viaţă care începe într-o „eprubetă“ este transferată în uterul unei femei, iar mai târziu se naşte un copil. Cu privire la Isus, Biblia ne asigură că, prin „puterea Celui-Prea-Înalt“, viaţa sa a fost transferată într-o fecioară, pe nume Maria. Ea era din linia lui David, astfel că Isus putea fi moştenitorul permanent al Regatului mesianic promis lui David. — Luca 1:26–38; 3:23–38; Matei 1:23.

Datorită relaţiei foarte strânse şi asemănării sale cu Creatorul, Isus a spus: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl“ (Ioan 14:9). De asemenea, el a spus: „Nimeni nu ştie . . . cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere“ (Luca 10:22). Aşadar, pe măsură ce aflăm mai multe lucruri despre învăţăturile şi activitatea lui Isus pe pământ, putem cunoaşte mai bine personalitatea Creatorului. Să vedem acest lucru analizând întâmplările trăite de bărbaţii şi femeile care au avut tangenţă cu Isus.

O femeie samariteancă

„Nu cumva Acesta este Hristosul?“, a întrebat o femeie samariteancă după o conversaţie purtată cu Isus (Ioan 4:29). Ea chiar i-a îndemnat pe alţi oameni din oraşul apropiat Sihar să vină şi să-l cunoască pe Isus. Ce a determinat-o pe samariteancă să-l accepte pe Isus drept Mesia?

Această femeie l-a întâlnit pe Isus în timp ce el se odihnea după ce mersese toată dimineaţa pe drumurile prăfuite de pe colinele Samariei. Deşi obosit, Isus a vorbit cu ea. Observând interesul ei viu pentru lucrurile spirituale, Isus i-a împărtăşit adevăruri profunde referitoare la necesitatea de a se „închina Tatălui cu spirit şi adevăr“. La un moment dat, Isus i-a dezvăluit că într-adevăr el era Cristosul, lucru pe care încă nu-l mărturisise în public. — Ioan 4:3–26.

Pentru această femeie samariteancă, întâlnirea cu Isus a fost ceva foarte important. Activitatea ei religioasă se concentra în jurul închinării aduse pe muntele Garizim şi se baza numai pe primele cinci cărţi ale Bibliei. Iudeii îi evitau pe samariteni, mulţi dintre samariteni descinzând din amestecul celor zece triburi ale lui Israel cu alte popoare. Cât de diferit a acţionat Isus! El i-a predat de bunăvoie acestei samaritence, deşi misiunea lui era aceea de a merge la „oile pierdute ale casei lui Israel“ (Matei 15:24). În această situaţie, Isus a reflectat bunăvoinţa lui Iehova de a-i primi la el pe oamenii sinceri din toate naţiunile (1 Împăraţi 8:41–43). Da, nici Isus şi nici Iehova nu se coboară la nivelul intoleranţei religioase care domină astăzi lumea. Cunoaşterea acestui fapt ar trebui să ne atragă spre Creator şi spre Fiul său.

Din bunăvoinţa lui Isus de a o învăţa pe această femeie putem trage şi alte învăţăminte. Pe atunci ea trăia cu un bărbat care nu îi era soţ (Ioan 4:16–19). Totuşi, el nu a considerat că acest lucru era un motiv de a nu vorbi cu ea. Putem deduce de aici că ea a apreciat, probabil, faptul că a fost tratată cu demnitate. Această întâmplare nu a fost singura de acest fel. Când nişte conducători iudei (farisei) l-au criticat pe Isus pentru că lua masa cu nişte păcătoşi penitenţi, el a spus: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Duceţi-vă şi învăţaţi ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă!» Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi“ (Matei 9:10–13). Isus şi-a extins ajutorul asupra celor care sufereau din cauza poverilor propriilor păcate: încălcarea legilor sau a normelor lui Dumnezeu. Cât de reconfortant este să ştim că Dumnezeu şi Fiul său îi va ajuta pe cei care suferă din cauza conduitei lor din trecut! — Matei 11:28–30.c

Să nu trecem cu vederea faptul că, cu această ocazie, în Samaria, Isus a vorbit în mod amabil şi binevoitor cu o femeie. De ce este important acest aspect? La vremea aceea, bărbaţii iudei erau învăţaţi că nu trebuiau să vorbească în public cu femeile, nici chiar cu soţiile lor. Rabinii iudei considerau că femeile erau incapabile să atingă un nivel înalt de instruire spirituală şi erau de părere că acestea aveau „o minte limitată“. Unii spuneau: „Mai bine să fie arse cuvintele legii decât să ajungă pe mâna femeilor“. Discipolii lui Isus fuseseră crescuţi în acest climat; aşadar, când s-au întors, ei „s-au mirat că vorbea cu o femeie“ (Ioan 4:27). Această relatare — precum şi multe altele — arată că Isus era reflectarea personalităţii Tatălui său, care i-a creat atât pe bărbaţi, cât şi pe femei şi le-a acordat onoare. — Geneza 2:18.

După aceea, femeia samariteancă i-a convins pe locuitorii oraşului ei să-l asculte pe Isus. Mulţi au analizat faptele şi au devenit credincioşi, spunând: „Ştim că Acesta este în adevăr . . . Mântuitorul lumii“ (Ioan 4:39–42). Întrucât facem parte din „lumea“ omenirii, şi viitorul nostru depinde de Isus.

Părerea unui pescar

Să vedem acum cum îl considerau pe Isus doi tovarăşi apropiaţi — Petru şi Ioan. Aceşti simpli pescari s-au numărat printre primii săi discipoli (Matei 4:13–22; Ioan 1:35–42). Fariseii îi considerau nişte „oameni inculţi şi de rând“, care făceau parte dintre oamenii pământului (ʽam-haʼárets), dispreţuindu-i pentru că nu aveau o instruire ca rabinii (Faptele 4:13; Ioan 7:49, NW). Mulţi oameni de acest fel, care erau „trudiţi şi împovăraţi“ din cauza jugului tradiţionaliştilor religioşi, tânjeau după iluminare spirituală. Profesorul Charles Guignebert de la Sorbona a afirmat că „inima acestora aparţinea în întregime lui Jahweh [Iehova]“. Isus nu i-a respins pe aceşti oameni umili în favoarea celor bogaţi şi influenţi. Dimpotrivă, prin intermediul învăţăturilor şi al acţiunilor sale, el le-a dezvăluit personalitatea Tatălui. — Matei 11:25–28.

Petru a simţit în mod direct empatia lui Isus. La puţin timp după ce i s-a alăturat lui Isus în minister, soacra lui Petru s-a îmbolnăvit, fiind cuprinsă de febră. Venind la Petru acasă, Isus a luat-o pe aceasta de mână, iar febra i-a scăzut! Nu ştim exact cum a avut loc această vindecare, aşa cum nici astăzi medicii nu-şi pot explica cum au loc unele vindecări, însă febra acestei femei a scăzut. Mult mai importantă decât cunoaşterea metodei lui de vindecare este înţelegerea faptului că, prin vindecarea celor bolnavi, Isus a demonstrat că avea milă faţă de ei. El a dorit realmente să-i ajute pe oameni, şi aceasta este şi dorinţa Tatălui său (Marcu 1:29–31, 40–43; 6:34). Momentele petrecute alături de Isus l-au ajutat pe Petru să înţeleagă că Creatorul preţuieşte orice persoană, considerând-o demnă de a primi îngrijire. — 1 Petru 5:7.

Mai târziu, Isus se afla în Curtea Femeilor din templul din Ierusalim. El îi privea pe oamenii care puneau contribuţii în cutiile pentru daruri. Oamenii bogaţi puneau multe monede. Privind cu multă atenţie, Isus a observat o văduvă săracă aruncând două monede de o valoare foarte mică. Isus le-a spus lui Petru, lui Ioan şi altora: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei care au aruncat în cutia pentru daruri; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea“. — Marcu 12:41–44.

De aici putem înţelege că Isus a căutat la oameni ceea ce era bun şi că el a apreciat eforturile fiecăruia. Ce efect credeţi că au avut aceste cuvinte asupra lui Petru şi a celorlalţi apostoli? Înţelegând din exemplul lui Isus ce fel de personalitate are Iehova, Petru a citat mai târziu un psalm: „Ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor“ (1 Petru 3:12; Psalmul 34:15, 16). Nu ne simţim atraşi spre un Creator şi spre Fiul său care caută ceea ce este bun în noi şi care sunt dispuşi să ne asculte implorările?

După aproximativ doi ani petrecuţi în compania lui Isus, Petru era sigur că Isus era Mesia. Odată, Isus i-a întrebat pe discipoli: „Cine zic oamenii că sunt Eu?“ El a primit diferite răspunsuri. Apoi i-a întrebat: „Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?“ Plin de încredere, Petru a răspuns: „Tu eşti Hristosul“. Probabil veţi fi uimiţi de cuvintele rostite în continuare de Isus. El „le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui“ acest lucru (Marcu 8:27–30; 9:30; Matei 12:16). De ce a făcut el aceasta? Isus se afla în mijlocul lor şi, prin urmare, nu voia ca oamenii să tragă concluzii bazate pe simple zvonuri. Este o gândire logică, nu-i aşa (Ioan 10:24–26)? De aici înţelegem că, în mod asemănător, Creatorul nostru doreşte să aflăm cine este el analizând noi înşine dovezi solide. El doreşte să avem convingeri bazate pe fapte. — Faptele 17:27.

După cum vă puteţi imagina, unii dintre conaţionalii lui Isus nu l-au acceptat, în pofida dovezilor ample că el beneficia de sprijinul Creatorului. Întrucât mulţi dintre ei erau preocupaţi de poziţiile sau de obiectivele lor politice, acest Mesia sincer şi umil nu era pe placul lor. Spre sfârşitul ministerului său, Isus a spus: „Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am dorit să strâng pe copiii tăi . . ., şi n-aţi vrut! Iată, vi se lasă casa pustie“ (Matei 23:37, 38). Această schimbare de situaţie pentru acea naţiune a marcat un pas important în realizarea scopului lui Dumnezeu referitor la binecuvântarea tuturor naţiunilor.

La scurt timp după aceea, Petru şi alţi trei apostoli l-au auzit pe Isus rostind în detaliu o profeţie despre „încheierea sistemului de lucruri“.d Prezicerea lui Isus a avut o primă împlinire în timpul atacului romanilor asupra Ierusalimului şi a distrugerii acestuia în 66–70 e.n. Istoria confirmă faptul că prezicerea lui Isus s-a împlinit. Petru a fost martor la multe dintre lucrurile prezise de Isus, după cum se poate citi în 1 Petru şi 2 Petru, două cărţi scrise de Petru. — 1 Petru 1:13; 4:7; 5:7, 8; 2 Petru 3:1–3, 11, 12.

În timpul ministerului său, plin de răbdare Isus şi-a manifestat bunătatea faţă de iudeii pe care îi întâlnea. Însă el nu s-a reţinut să condamne răutatea. Aceasta l-a ajutat pe Petru, şi ar trebui să ne ajute şi pe noi, să înţeleagă mai bine ce fel de personalitate are Creatorul nostru. În timp ce asista la împlinirea altor aspecte ale profeţiei lui Isus, Petru a scris că creştinii trebuie să „ţină bine minte prezenţa zilei lui Iehova“ (NW). În plus, Petru a spus: „Domnul nu Îşi amână făgăduinţa, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare faţă de voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă“. Apoi Petru ne oferă câteva cuvinte de încurajare despre „ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea“ (2 Petru 3:3–13). Apreciem noi, la fel ca Petru, calităţile lui Dumnezeu reflectate în persoana lui Isus şi manifestăm încredere în promisiunile sale referitoare la viitor?

De ce a murit Isus?

În ultima noapte petrecută cu apostolii, Isus a luat cu ei o masă specială. În astfel de situaţii, la iudei se obişnuia ca gazda să manifeste ospitalitate spălând picioarele musafirilor, care umblaseră probabil prin praf încălţaţi cu sandale. Totuşi, nimeni nu s-a oferit să spele picioarele lui Isus. Aşadar, cu umilinţă, el s-a ridicat, a luat un vas şi un prosop şi a început să spele picioarele apostolilor. Când i-a venit rândul, lui Petru i-a fost ruşine să accepte acest serviciu din partea lui Isus. Petru a spus: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele“. „Dacă nu te spăl Eu, a răspuns Isus, nu ai parte cu Mine.“ Ştiind că după puţin timp avea să moară, Isus a spus în continuare: „Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; căci Eu v-am dat un exemplu, pentru ca aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi“. — Ioan 13:5–17.

După câteva zeci de ani, Petru i-a îndemnat pe creştini să-l imite pe Isus, dar nu în cadrul unui ritual de spălare a picioarelor, ci slujindu-le altora cu umilinţă şi nu „stăpânind peste“ ei. Petru a înţeles, de asemenea, că, prin exemplul său, Isus a arătat că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har“. Ce lecţie importantă referitoare la Creator (1 Petru 5:1–5; Psalmul 18:35)! Totuşi, Petru a învăţat mult mai multe lucruri.

După această ultimă masă, Iuda Iscarioteanul, care fusese apostol, dar care devenise hoţ, a mers în fruntea unei gloate de oameni înarmaţi pentru ca aceştia să-l aresteze pe Isus. Atunci Petru a ripostat. El şi-a scos sabia şi l-a rănit pe un bărbat din mulţime. Isus l-a corectat pe Petru spunându-i: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei care scot sabia, de sabie vor pieri“. Apoi, sub privirile lui Petru, Isus l-a atins pe acel bărbat şi l-a vindecat (Matei 26:47–52; Luca 22:49–51). În mod evident, Isus a acţionat în armonie cu învăţătura sa de a-i „iubi pe vrăjmaşi“, imitându-l astfel pe Tatăl său, care „face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“. — Matei 5:44, 45.

În timpul acelei nopţi chinuitoare, Isus a fost audiat în grabă de tribunalul evreiesc. A fost acuzat pe nedrept de blasfemie, a fost dus în faţa guvernatorului roman şi, după aceea, trimis înapoi pentru a fi executat. Iudeii şi romanii l-au ridiculizat. A fost maltratat şi, în cele din urmă, ţintuit. O mare parte din tratamentul crud la care a fost supus a constituit împlinirea unor profeţii scrise cu secole înainte. Chiar şi soldaţii care l-au văzut pe Isus pe stâlpul de tortură au spus: „Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu“. — Matei 26:57—27:54; Ioan 18:12—19:37.

Aceste evenimente i-au determinat probabil pe Petru şi pe alţii să se întrebe: „De ce a trebuit Isus să moară?“ De-abia mai târziu au înţeles motivul. În primul rând, acele evenimente au dus la împlinirea profeţiei din Isaia capitolul 53, care spunea că Cristos avea să facă posibilă nu numai eliberarea evreilor, ci şi a întregii omeniri. Petru a scris: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru dreptate; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi“ (1 Petru 2:21–25). Petru a înţeles semnificaţia unui adevăr rostit de Isus: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ (Matei 20:28). Da, Isus a trebuit să renunţe la dreptul său la viaţă ca om perfect, pentru a răscumpăra omenirea din starea de păcat moştenită de la Adam. Răscumpărarea este o învăţătură biblică fundamentală.

Ce este răscumpărarea? Aţi putea înţelege acest lucru gândindu-vă la următorul exemplu: Să presupunem că aţi avut un computer, însă unul dintre fişierele lui electronice a fost infectat de un virus pe care cineva l-a introdus într-un program perfect. Acest exemplu ilustrează efectul pe care l-a avut faptul că Adam a refuzat în mod deliberat să asculte de Dumnezeu, sau a păcătuit. Să mergem mai departe cu exemplul. Indiferent câte copii ale fişierului electronic infectat aţi face, acestea sunt şi ele infectate. Totuşi, situaţia nu este neapărat fără ieşire. Cu ajutorul unui program special, aţi putea detecta şi elimina din fişiere şi din computer virusul dăunător. În mod asemănător, oamenii au primit de la Adam şi Eva un „virus“, păcatul, motiv pentru care avem nevoie de ajutor din afară pentru a-l distruge (Romani 5:12). De aceea, potrivit Bibliei, Dumnezeu a făcut posibilă curăţarea prin intermediul morţii lui Isus. Aceasta este o măsură iubitoare, de pe urma căreia putem trage foloase. — 1 Corinteni 15:22.

Aprecierea faţă de ceea ce a făcut Isus l-a îndemnat pe Petru să „nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu“. Atât pentru Petru, cât şi pentru noi, aceasta ar însemna evitarea obiceiurilor depravate şi a stilurilor de viaţă imorală. Este posibil ca alţii să încerce să-i creeze probleme unei persoane care se străduieşte să înfăptuiască „voia lui Dumnezeu“. Totuşi, aceasta va constata că viaţa sa va fi mai plină de satisfacţii şi de sens (1 Petru 4:1–3, 7–10, 15, 16). La fel au stat lucrurile cu Petru şi la fel pot sta şi cu noi dacă ne „încredinţăm sufletele credinciosului Creator, făcând binele“. — 1 Petru 4:19.

Un discipol care a apreciat iubirea

Apostolul Ioan  a fost un alt discipol care s-a bucurat de o relaţie strânsă cu Isus, motiv pentru care ne poate ajuta să cunoaştem mai bine personalitatea Creatorului. Ioan a scris o Evanghelie şi, de asemenea, trei scrisori, 1 Ioan, 2 Ioan şi 3 Ioan. Într-una din scrisori, el ne ajută să înţelegem următoarele: „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere [capacitate intelectuală, NW] să cunoaştem pe Cel Adevărat [Creatorul]. Şi noi suntem în Cel Adevărat, adică în Fiul Său Isus Hristos“. — 1 Ioan 5:20.

Ioan a putut ajunge să-l cunoască pe „Cel Adevărat“ folosindu-şi „capacitatea intelectuală“. Ce a înţeles Ioan cu privire la calităţile Creatorului? „Dumnezeu este dragoste“, a scris Ioan, „şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu“. De ce a putut fi sigur Ioan de acest lucru? „În aceasta este iubirea, nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său“ pentru a oferi în folosul nostru jertfa de răscumpărare (1 Ioan 4:10, 16). Ca şi Petru, Ioan a fost mişcat de iubirea pe care a manifestat-o Dumnezeu când şi-a trimis fiul pentru a muri în folosul nostru.

Fiind foarte apropiat de Isus, Ioan a putut înţelege sentimentele acestuia. O întâmplare care a avut loc în Betania, aproape de Ierusalim, l-a impresionat profund pe Ioan. Aflând că prietenul său Lazăr era grav bolnav, Isus a pornit spre Betania. Când el şi apostolii au ajuns, Lazăr murise de cel puţin patru zile. Ioan ştia că Creatorul, Sursa vieţii umane, îl susţinea pe Isus. Aşadar, putea Isus să-l învie pe Lazăr (Luca 7:11–17; 8:41, 42, 49–56)? Isus i-a spus Martei, sora lui Lazăr: „Fratele tău va învia“. — Ioan 11:1–23.

Apoi Ioan a văzut-o pe Maria, cealaltă soră a lui Lazăr, care a venit să-l întâmpine pe Isus. Cum a reacţionat Isus? El „S-a înfiorat [a gemut, NW] în duhul Lui şi S-a tulburat“. Pentru a descrie reacţia lui Isus, Ioan a folosit un termen grecesc (redat în limba română prin „s-a înfiorat“) care se referă la sentimentele profunde izvorâte din inimă. Ioan a înţeles că Isus era „tulburat“, sau cuprins de o frământare interioară, de o mare tristeţe. Isus nu a fost indiferent sau distant. El „plângea“ (Ioan 11:30–37). În mod clar, Isus a avut sentimente profunde şi tandre, care l-au ajutat pe Ioan să înţeleagă sentimentele Creatorului şi care ne pot ajuta şi pe noi în această privinţă.

Ioan ştia că sentimentele lui Isus aveau legătură cu acţiuni pozitive, pentru că el l-a auzit pe Isus strigând: „Lazăre, vino afară!“ Şi aşa s-a şi întâmplat. Lazăr a revenit la viaţă şi a ieşit din mormânt. Câtă bucurie trebuie să le fi procurat acest eveniment surorilor sale şi observatorilor! Ulterior, mulţi au crezut în Isus. Duşmanii săi nu puteau să nege faptul că el înfăptuise această înviere, însă, când vestea despre aceasta s-a răspândit, ei „s-au sfătuit să omoare şi pe Lazăr“, nu numai pe Isus. — Ioan 11:43; 12:9–11.

Biblia îl numeşte pe Isus „reprezentarea exactă a Fiinţei“ Creatorului (Evrei 1:3). Astfel, ministerul lui Isus a furnizat o amplă dovadă a dorinţei arzătoare nutrite de el şi de Tatăl său de a înlătura ravagiile pe care le fac boala şi moartea. Aceasta nu se rezumă la cele câteva învieri consemnate în Biblie. De fapt, Ioan a fost prezent când Isus a spus: „Vine ora când toţi cei care sunt în mormintele comemorative vor auzi glasul său [al Fiului] şi vor ieşi“ (Ioan 5:28, 29, NW). Remarcaţi că în loc să folosească termenul obişnuit pentru mormânt, Ioan foloseşte un cuvânt redat prin „morminte comemorative“. De ce?

Aici intervine memoria lui Dumnezeu. Bineînţeles, Creatorul vastului univers îşi poate aminti în cele mai mici detalii de toţi cei dragi nouă care au murit, inclusiv trăsăturile lor moştenite sau dobândite (compară cu Isaia 40:26). Şi nu este vorba numai de faptul că el îşi poate aminti aceste lucruri. Atât el, cât şi Fiul său doresc să şi le amintească. Referitor la minunata perspectivă a învierii, fidelul Iov a spus despre Dumnezeu: „Dacă omul odată mort ar putea să mai trăiască . . . Atunci [tu, Iehova] m-ai chema şi Ţi-aş răspunde; şi Ţi-ar fi dor de lucrarea mâinilor Tale“ (Iov 14:14, 15; Marcu 1:40–42). Ce Creator minunat avem, care merită să-i aducem închinare!

Înviatul Isus: cheia unei vieţi pline de sens

Îndrăgitul discipol Ioan l-a observat îndeaproape pe Isus până în momentul morţii Sale. Mai mult decât atât, Ioan a scris despre cea mai importantă înviere care a avut loc vreodată, eveniment care asigură o bază solidă pentru a beneficia de o viaţă veşnică şi plină de sens.

Duşmanii lui Isus l-au executat ţintuindu-l pe un stâlp ca pe un criminal de rând. Observatorii, inclusiv conducătorii religioşi, l-au batjocorit ore în şir, cât a durat suferinţa lui. Deşi se afla în agonie pe stâlp, Isus a văzut-o pe mama lui şi i-a spus cu privire la Ioan: „Femeie, iată fiul tău!“ Pe atunci, Maria trebuie să fi fost văduvă, iar ceilalţi copii ai ei nu erau încă discipoli.e Aşadar, Isus a lăsat-o pe mama sa vârstnică în grija discipolului său Ioan. Acest lucru reflectă încă o dată modul de gândire al Creatorului, care a încurajat îngrijirea văduvelor şi a orfanilor. — Ioan 7:5; 19:12–30; Marcu 15:16–39; Iacov 1:27.

Dar, odată mort, cum putea Isus să-şi îndeplinească rolul de „sămânţă“ prin intermediul căreia „toate popoarele pământului vor fi binecuvântate“ (Geneza 22:18)? Prin moartea sa, în acea după-amiază de aprilie a anului 33 e.n., Isus şi-a dat viaţa, punând bazele răscumpărării. Tatăl său, perfect conştient de situaţie, trebuie să se fi simţit îndurerat din cauza agoniei prin care trecea Fiul său nevinovat. Totuşi, în acest mod a fost furnizat preţul de răscumpărare necesar pentru eliberarea omenirii din sclavia păcatului şi a morţii (Ioan 3:16; 1 Ioan 1:7). Astfel s-au pus bazele unui final grandios.

Întrucât Isus Cristos ocupă un loc central în îndeplinirea scopurilor lui Dumnezeu, el a trebuit să fie readus la viaţă. Aceasta s-a şi întâmplat, iar Ioan a depus mărturie despre acest lucru. În a treia zi de la moartea şi îngroparea lui Isus, câţiva discipoli s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt. Era gol. Acest lucru i-a tulburat până în momentul când Isus li s-a arătat câtorva dintre ei. Maria Magdalena a spus: „Am văzut pe Domnul!“ Discipolii nu au crezut-o. Mai târziu, discipolii s-au adunat într-o cameră încuiată, iar Isus a apărut din nou, şi chiar a vorbit cu ei. Pe parcursul câtorva zile, peste 500 de bărbaţi şi femei au devenit martori ai faptului că Isus era într-adevăr viu. Oamenii din acel timp care erau, probabil, sceptici puteau să-i întrebe pe acei martori demni de încredere şi să le verifice mărturiile. Creştinii au putut fi siguri că Isus înviase şi că era viu ca creatură spirituală asemenea Creatorului. Dovezile acestui fapt au fost atât de numeroase şi demne de încredere, încât mulţi au preferat mai degrabă să moară decât să nege că Isus fusese înviat.f — Ioan 20:1–29; Luca 24:46–48; 1 Corinteni 15:3–8.

Şi apostolul Ioan a suferit persecuţii pentru că a depus mărturie despre învierea lui Isus (Apocalipsa 1:9). Dar când a fost deportat, el a primit o răsplată neobişnuită. Isus i-a dat o serie de viziuni care ni-l prezintă pe Creator într-un mod mult mai clar şi dezvăluie ce va aduce viitorul. Aceste informaţii le puteţi găsi în cartea Apocalipsa, care, în mare parte, foloseşte un limbaj simbolic. În această carte, Isus Cristos este prezentat ca Rege victorios, care, în curând, va desăvârşi victoria împotriva duşmanilor săi. Printre aceştia se numără moartea (duşmanul tuturor) şi creatura spirituală coruptă numită Satan. — Apocalipsa 6:1, 2; 12:7–9; 19:19—20:3, 13, 14.

În încheierea acestui mesaj apocaliptic, Ioan a avut o viziune a timpului când pământul va deveni un paradis. O voce a descris condiţiile care vor predomina atunci: „Dumnezeu Însuşi va fi cu ei [cu omenirea], Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut“ (Apocalipsa 21:3, 4). În realizarea scopului lui Dumnezeu, promisiunea făcută de el lui Avraam se va împlini. — Geneza 12:3; 18:18.

Atunci viaţa va fi o „adevărată viaţă“, asemănătoare celei care i-a fost pusă în faţă lui Adam când a fost creat (1 Timotei 6:19, NW). Oamenii nu vor mai bâjbâi în căutarea Creatorului şi în înţelegerea relaţiei lor cu el. Totuşi, probabil vă puneţi următoarele întrebări pertinente: „Când se vor întâmpla toate acestea? Şi de ce Creatorul, care se interesează de noi, a permis până acum să existe răutate şi suferinţă?“ Să analizăm în continuare aceste întrebări.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 150]

O analiză comparativă a relatărilor paralele despre vindecarea soacrei lui Petru de către Isus vă poate procura multă plăcere (Matei 8:14–17; Marcu 1:29–31; Luca 4:38, 39). Medicul Luca a inclus detaliul medical că ea avea „febră mare“. Ce l-a ajutat pe Isus să o vindece pe ea şi pe alţii? Luca a spus că „puterea DOMNULUI era cu El [cu Isus] ca să vindece“. — Luca 5:17; 6:19; 9:43.

[Chenarul de la pagina 152]

Cea mai importantă predică

Conducătorul hindus Mohandas Gandhi este citat spunând că, respectând învăţăturile acesteia, „vom fi rezolvat problemele . . . întregii lumi“. Renumitul antropolog Ashley Montagu a scris că descoperirile moderne referitoare la importanţa psihologică a iubirii nu sunt altceva decât „o confirmare“ a acestei predici.

Aceştia se refereau la Predica de pe munte a lui Isus. Gandhi a spus, de asemenea, că „învăţătura din Predică a fost concepută pentru fiecare dintre noi“. Profesorul Hans Dieter Betz a făcut recent următoarea remarcă: „Influenţa exercitată de Predica de pe munte depăşeşte cu mult graniţele iudaismului şi ale creştinismului sau chiar graniţele culturii occidentale“. El a adăugat că această predică prezintă „un interes general unic“.

De ce să nu citim acest discurs relativ scurt, dar fascinant? Îl găsiţi în Matei capitolele 5 la 7 şi în Luca 6:20–49. Iată câteva idei importante pe care le puteţi extrage din cea mai importantă predică:

Cum putem fi fericiţi — Matei 5:3–12; Luca 6:20–23.

Cum să ne păstrăm respectul de sine — Matei 5:14–16, 37; 6:2–4, 16–18; Luca 6:43–45.

Cum să ne îmbunătăţim relaţiile cu alţii — Matei 5:22–26, 38–48; 7:1–5, 12; Luca 6:27–38, 41, 42.

Cum să reducem numărul problemelor conjugale — Matei 5:27–32.

Cum să facem faţă îngrijorărilor — Matei 6:25–34.

Cum să recunoaştem înşelătoria religioasă — Matei 6:5–8, 16–18; 7:15–23.

Cum să găsim sensul vieţii — Matei 6:9–13, 19–24, 33; 7:7–11, 13, 14, 24–27; Luca 6:46–49.

[Chenarul de la pagina 159]

Un bărbat dinamic

Isus Cristos nu a fost un pustnic apatic. El a fost un bărbat hotărât şi dinamic. El străbătea „satele din împrejurimi, învăţând“, ajutându-i pe oamenii „necăjiţi şi risipiţi ca nişte oi care n-aveau păstor“ (Marcu 6:6; Matei 9:36; Luca 8:1). Spre deosebire de conducătorii religioşi bogaţi de astăzi, Isus nu a adunat bogăţii; el „n-avea unde-Şi odihni capul“. — Matei 8:20.

În timp ce Isus şi-a concentrat eforturile asupra hrănirii şi vindecării spirituale, el nu a ignorat necesităţile fizice ale oamenilor. El i-a vindecat pe bolnavi, pe infirmi şi pe cei posedaţi de demoni (Marcu 1:32–34). În două ocazii, el a hrănit mii de ascultători pasionaţi pentru că i-a fost milă de ei (Marcu 6:35–44; 8:1–8). Motivul pentru care el a înfăptuit miracole a fost interesul său faţă de oameni. — Marcu 1:40–42.

Isus a acţionat cu hotărâre când a curăţat templul de comercianţii lacomi. Cei care l-au văzut şi-au amintit cuvintele psalmistului: „Râvna pentru casa Ta Mă mistuie“ (Ioan 2:14–17). El nu s-a reţinut să-i condamne pe conducătorii religioşi ipocriţi (Matei 23:1–39). Nici nu a cedat presiunilor exercitate de oameni politici importanţi. — Matei 26:59–64; Ioan 18:33–37.

Veţi fi cuprinşi de emoţie când veţi citi despre ministerul dinamic al lui Isus. Mulţi care au făcut acest lucru pentru prima dată au început cu relatarea scurtă, dar plină de viaţă a lui Marcu despre acest bărbat dinamic.

[Chenarul de la pagina 164]

Isus i-a îndemnat la acţiune

În cartea Faptele putem găsi o relatare istorică despre modul în care Petru, Ioan şi alţii au depus mărturie despre învierea lui Isus. O parte considerabilă a cărţii relatează evenimente referitoare la un student inteligent în drept, pe nume Saul, sau Pavel, care s-a opus cu înverşunare creştinismului. Înviatul Isus i s-a arătat acestuia (Faptele 9:1–16). Având dovada incontestabilă că Isus era viu în cer, ulterior Pavel le-a depus mărturie cu zel despre acest fapt iudeilor şi neiudeilor, inclusiv filozofilor şi împăraţilor. Citirea cuvintelor adresate de el acestor oameni instruiţi şi influenţi impresionează. — Faptele 17:1–3, 16–34; 26:1–29.

De-a lungul a câteva zeci de ani, Pavel a scris multe cărţi din Noul Testament, cum este numit deseori, sau Scripturile greceşti creştine. Majoritatea Bibliilor au un cuprins, sau o listă a cărţilor pe care le conţin. Pavel a scris 14 dintre acestea, de la Romani până la Evrei. Acestea au furnizat adevăruri profunde şi o îndrumare înţeleaptă pentru creştinii de atunci. Ele sunt şi mai valoroase pentru noi, deoarece noi nu avem o legătură directă cu apostolii şi nici cu alţi martori ai învăţăturilor, ai cuvintelor şi ai învierii lui Isus. Veţi constata că scrierile lui Pavel vă pot ajuta în viaţa de familie, în relaţiile cu colegii de muncă şi cu vecinii şi în a vă ghida viaţa pentru a găsi adevăratul sens şi pentru a avea satisfacţii.

[Legenda fotografiei de la pagina 146]

Oamenii de ştiinţă au realizat fecundaţia in vitro. Creatorul a transferat viaţa Fiului său pentru ca acesta să devină om

[Legenda ilustraţiei de la pagina 148]

Multe persoane care l-au auzit pe Isus şi au văzut modul în care îi trata el pe oameni au ajuns să-l cunoască mai bine pe Tatăl său

[Legenda ilustraţiei de la pagina 154]

Isus le-a spălat picioarele apostolilor, lăsând un model de umilinţă apreciată de Creator

[Legenda fotografiei de la pagina 157]

Un virus introdus într-un program de computer poate fi distrus; omenirea are nevoie de răscumpărarea lui Isus pentru a fi eliberată de imperfecţiunea moştenită

[Legenda fotografiei de la pagina 163]

Martorii oculari au văzut că Isus a fost pus într-un mormânt (ca acesta) şi înviat a treia zi