Să participăm din plin la marele seceriş spiritual!
‘Să aveţi multe de făcut în lucrarea Domnului.’ (1 COR. 15:58)
1. Ce invitaţie le-a făcut Isus discipolilor?
SPRE sfârşitul anului 30 e.n., în timp ce călătorea prin regiunea Samariei, Isus s-a oprit la o fântână de lângă oraşul Sihar ca să se odihnească. Acolo el le-a spus discipolilor: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi ogoarele: sunt albe pentru seceriş“ (Ioan 4:35). Isus nu se referea la un seceriş literal, ci la strângerea unei recolte spirituale: oameni cu inima sinceră care aveau să devină continuatorii săi. Prin aceste cuvinte, Isus şi-a invitat discipolii să ia parte la seceriş. Erau multe de făcut, dar aveau puţin timp la dispoziţie!
2, 3. a) Ce anume arată că trăim în timpul secerişului? b) Ce vom analiza în acest articol?
2 Cuvintele lui Isus despre seceriş au o semnificaţie deosebită în zilele noastre. Trăim într-o perioadă în care ogorul lumii este ‘alb pentru seceriş’. În fiecare an, milioane de oameni primesc invitaţia de a învăţa adevăruri dătătoare de viaţă, iar mii de noi discipoli sunt botezaţi. Avem privilegiul de a participa la cel mai mare seceriş din toate timpurile, sub supravegherea Stăpânului secerişului, Iehova Dumnezeu. Ai şi tu „multe de făcut“ în această lucrare? (1 Cor. 15:58)
3 În timpul serviciului său pământesc, care a durat trei ani şi jumătate, Isus i-a pregătit pe discipoli pentru a fi lucrători la seceriş. Acest articol analizează trei dintre lecţiile importante pe care le-a predat Isus discipolilor. Fiecare lecţie scoate în evidenţă o calitate care ne este de mare folos în timp ce ne străduim să facem tot ce putem în secerişul spiritual din prezent. Să examinăm pe rând aceste calităţi.
Umilinţa este esenţială
4. Cum a ilustrat Isus importanţa umilinţei?
4 Să ne imaginăm următoarea scenă: discipolii tocmai s-au certat în legătură cu cine este cel mai mare; suspiciunea şi ostilitatea se pot citi pe chipurile lor. De aceea, Isus cheamă un copilaş şi îndreaptă atenţia spre el, zicând: „Cine se va umili ca acest copilaş, acela este cel mai mare în regatul cerurilor“. (Citeşte Matei 18:1–4.) În loc să gândească asemenea celor din lume, care stabilesc valoarea unei persoane în funcţie de putere, bogăţie şi poziţia socială, discipolii trebuiau să înţeleagă că un om este „mare“ dacă ‘se umileşte’ în ochii celorlalţi. Iehova avea să-i binecuvânteze şi să-i folosească în lucrarea sa numai dacă se dovedeau cu adevărat umili.
5, 6. De ce trebuie să fim umili pentru a putea participa din plin la seceriş? Daţi un exemplu.
5 Pentru mulţi oameni din lume, principalul obiectiv în viaţă este să dobândească putere, bogăţii şi o poziţie socială înaltă. Din această cauză, le rămâne puţin timp pentru lucrurile spirituale sau chiar nu le rămâne deloc (Mat. 13:22). Spre deosebire de ei, slujitorii lui Iehova sunt fericiţi ştiind că, ‘umilindu-se’ în ochii celorlalţi, vor primi binecuvântarea şi aprobarea Stăpânului secerişului (Mat. 6:24; 2 Cor. 11:7; Filip. 3:8).
6 Să luăm exemplul lui Francisco, din America de Sud, care slujeşte ca bătrân de congregaţie. Când era tânăr, a renunţat la facultate pentru a începe pionieratul. El îşi aminteşte: „Mai târziu, când m-am logodit, mi-aş fi putut găsi un serviciu care să ne aducă mai multă siguranţă pe plan financiar. Totuşi am hotărât să ne simplificăm viaţa şi să continuăm împreună pionieratul. Apoi, când s-au născut copiii, au apărut şi alte probleme. Însă Iehova ne-a ajutat să ne păstrăm hotărârea de a duce o viaţă simplă“. Francisco încheie: „De peste 30 de ani mă bucur să slujesc ca bătrân. De asemenea, de-a lungul timpului am avut şi alte însărcinări speciale. Eu şi soţia mea n-am regretat niciodată că am ales să ducem o viaţă simplă“.
7. Cum încerci să aplici sfatul din Romani 12:16?
7 Dacă nu urmăreşti ‘lucrurile înalte’ ale acestei lumi, ci umbli „după cele umile“, şi tu poţi primi mai multe binecuvântări şi responsabilităţi în lucrarea de seceriş (Rom. 12:16; Mat. 4:19, 20; Luca 18:28–30).
Sârguinţa aduce binecuvântări
8, 9. a) Rezumaţi parabola lui Isus despre talanţi. b) Pe cine poate încuraja în mod deosebit această ilustrare?
8 O altă calitate de care avem nevoie pentru a participa din plin la seceriş este sârguinţa, aşa cum a ilustrat Isus în parabola despre talanţi.a În ea este vorba despre un bărbat care, înainte de a face o călătorie în străinătate, a chemat trei sclavi şi le-a încredinţat bunurile sale. Primul şi al doilea sclav au primit cinci, respectiv doi talanţi, iar al treilea, un talant. După plecarea stăpânului, primii doi sclavi au fost sârguincioşi şi au făcut imediat „negoţ“ cu talanţii lor. Însă al treilea sclav a fost „leneş“ şi a îngropat talantul în pământ. La întoarcere, stăpânul i-a răsplătit pe primii doi sclavi numindu-i „peste multe lucruri“. El şi-a luat înapoi talantul de la al treilea sclav şi apoi l-a alungat (Mat. 25:14–30).
9 Fără îndoială că, asemenea celor doi sclavi din parabolă, şi tu doreşti să fii sârguincios, participând cât mai mult la lucrarea de facere de discipoli. Dar ce poţi face dacă împrejurările îţi limitează mult activitatea? Poate că, din cauza greutăţilor economice, eşti obligat să lucrezi multe ore pentru a te îngriji de familie. Sau poate că nu te mai bucuri de vigoarea tinereţii şi de o sănătate bună. Dacă te afli într-una din aceste situaţii, parabola despre talanţi te poate încuraja.
10. a) Cum s-a dovedit rezonabil stăpânul din parabola despre talanţi? b) Cum te încurajează personal această parabolă?
10 Stăpânul din ilustrare era conştient că fiecare sclav avea un potenţial diferit. De aceea, el i-a dat talanţi „fiecăruia după puterea lui“ (Mat. 25:15). După cum era de aşteptat, primul sclav a avut rezultate mult mai bune decât al doilea. Totuşi, arătând că aprecia eforturile lor asidue, stăpânul i-a numit pe amândoi ‘buni şi fideli’ şi le-a dat aceeaşi răsplată (Mat. 25:21, 23). În mod asemănător, Iehova Dumnezeu, Stăpânul secerişului, cunoaşte împrejurările care îţi limitează participarea la serviciul său. Fii sigur că El apreciază eforturile tale sincere de a-i sluji şi te va răsplăti pe măsură! (Mar. 14:3–9) (Citeşte Luca 21:1–4.)
11. Arătaţi printr-un exemplu că sârguinţa în împrejurări grele aduce multe binecuvântări.
11 Exemplul Salmirei, o soră din Brazilia, arată că sârguinţa în serviciul divin nu depinde de împrejurări. În urmă cu 20 de ani, soţul ei a fost ucis în timpul unui jaf armat. Salmira a rămas singură cu trei copii. Era menajeră şi trebuia să lucreze multe ore. În plus, drumul până la serviciu şi înapoi, în mijloace de transport aglomerate, era foarte obositor. În pofida acestor probleme, ea şi-a organizat activităţile în aşa fel încât să facă şi pionierat regular. Două dintre fiicele ei i s-au alăturat mai târziu în serviciul de pionier. Salmira relatează: „De-a lungul anilor am studiat Biblia cu peste 20 de persoane, care au devenit membri ai «familiei» mele. Mă bucur şi acum de iubirea şi de prietenia lor. O astfel de comoară nu se poate obţine cu bani“. Într-adevăr, Stăpânul secerişului a binecuvântat eforturile asidue ale Salmirei!
12. Cum putem arăta sârguinţă în lucrarea de predicare?
12 Dacă împrejurările din prezent nu-ţi permit să petreci mult timp în predicare, ai putea totuşi să-ţi sporeşti participarea la seceriş încercând să fii mai eficient. Aplică sugestiile practice oferite săptămânal la întrunirea de serviciu. Astfel, îţi vei rafina metodele de predicare şi vei descoperi noi modalităţi de a depune mărturie (2 Tim. 2:15). De asemenea, dacă este posibil, ai putea amâna sau renunţa la unele activităţi neesenţiale, în aşa fel încât să participi cu regularitate la întrunirile premergătoare serviciului de teren (Col. 4:5).
13. Care este cel mai important lucru ce ne ajută să dăm mereu dovadă de sârguinţă?
13 Să nu uităm că sârguinţa izvorăşte dintr-o inimă plină de apreciere (Ps. 40:8). Celui de-al treilea sclav din parabola lui Isus îi era frică de stăpânul său, pe care îl considera exigent şi nerezonabil. De aceea, a îngropat talantul în loc să-l folosească pentru a spori bunurile stăpânului său. Pentru a nu avea o astfel de atitudine neglijentă, trebuie să cultivăm şi să păstrăm relaţii strânse cu Iehova, Stăpânul secerişului. Să ne rezervăm timp pentru a studia şi a medita la iubirea, răbdarea şi îndurarea lui Iehova, calităţi care ne atrag la El. Astfel, inima ne va îndemna să facem tot ce putem în serviciul său (Luca 6:45; Filip. 1:9–11).
„Fiţi sfinţi“
14. Ce trebuie să facă cei care vor să fie lucrători la seceriş?
14 Citând din Scripturile ebraice, apostolul Petru a arătat ce pretinde Dumnezeu de la slujitorii săi de pe pământ: „În armonie cu Cel Sfânt care v-a chemat, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, căci este scris: «Fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt!»“ (1 Pet. 1:15, 16; Lev. 19:2; Deut. 18:13). Din aceste cuvinte reiese că lucrătorii la seceriş trebuie să fie curaţi din punct de vedere moral şi spiritual. Putem îndeplini această cerinţă importantă urmând paşii necesari pentru a fi spălaţi, figurativ vorbind. Cum se poate realiza acest lucru? Cu ajutorul cuvântului divin al adevărului.
15. Ce putere are adevărul cuvântului divin?
15 Cuvântul divin al adevărului este comparat cu apa, care are proprietatea de a curăţa. De exemplu, apostolul Pavel a scris despre congregaţia creştinilor unşi că este curată în ochii lui Dumnezeu, asemenea unei mirese caste pentru Cristos, care a curăţat-o „cu baia de apă prin cuvânt“, ca să fie „sfântă şi fără defect“ (Ef. 5:25–27). De asemenea, Isus a vorbit despre puterea de curăţare a cuvântului divin, pe care l-a vestit oamenilor. El le-a spus discipolilor: „Voi sunteţi deja curaţi datorită cuvântului pe care vi l-am spus“ (Ioan 15:3). Aşadar, adevărul cuvântului divin are puterea de a curăţa din punct de vedere moral şi spiritual. Dumnezeu va accepta închinarea pe care i-o aducem numai dacă ne lăsăm curăţaţi în acest fel de adevărul Său.
16. Cum ne putem păstra curaţi pe plan spiritual şi moral?
16 Prin urmare, ca să fim acceptaţi ca lucrători la secerişul lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să eliminăm din viaţa noastră orice practică murdară din punct de vedere moral şi spiritual. Iar pentru a ne bucura în continuare de privilegiul de a fi lucrători la seceriş, trebuie să susţinem în mod exemplar înaltele norme morale şi spirituale ale lui Iehova. (Citeşte 1 Petru 1:14–16.) Aşa cum suntem mereu atenţi la igiena personală, tot aşa trebuie să ne lăsăm cu regularitate purificaţi de cuvântul divin al adevărului. Aceasta înseamnă să citim din Biblie şi să participăm la întrunirile creştine. Înseamnă şi să facem eforturi sincere să aplicăm în viaţă aducerile-aminte din partea lui Dumnezeu. Astfel, vom reuşi să ne opunem tendinţelor păcătoase şi influenţei corupătoare a lumii (Ps. 119:9; Iac. 1:21–25). Ce încurajator este să ştim că putem fi „spălaţi“ chiar şi de păcatele grave cu ajutorul cuvântului divin al adevărului! (1 Cor. 6:9–11)
17. Căror îndemnuri biblice trebuie să le acordăm atenţie pentru a ne păstra curaţi?
17 Accepţi să fii curăţat de cuvântul divin al adevărului? De exemplu, cum reacţionezi când eşti avertizat cu privire la pericolele divertismentelor degradante ale lumii? (Ps. 101:3) Eviţi tovărăşia inutilă a colegilor de muncă sau de şcoală care nu-ţi împărtăşesc convingerile? (1 Cor. 15:33) Depui eforturi sincere să-ţi învingi slăbiciunile care te-ar putea face necurat în ochii lui Iehova? (Col. 3:5) Te păstrezi separat de disputele politice ale lumii şi de spiritul naţionalist prezent în multe competiţii sportive? (Iac. 4:4)
18. Cum ne ajută curăţenia morală şi spirituală să fim eficienţi ca lucrători la seceriş?
18 Supunerea fidelă în aspectele menţionate anterior îţi va aduce mari foloase. Comparându-şi discipolii unşi cu mlădiţele viţei-de-vie, Isus a spus: „Pe orice mlădiţă din mine care nu dă rod [Tatăl meu] o înlătură şi pe orice mlădiţă care dă rod o curăţă, ca să dea mai mult rod“ (Ioan 15:2). Pe măsură ce te laşi curăţat de apele adevărului biblic, vei produce şi mai mult rod.
Binecuvântări acum şi în viitor
19. Cum au fost binecuvântaţi discipolii lui Isus pentru eforturile depuse în lucrarea de seceriş?
19 Cu ocazia Penticostei din 33 e.n., discipolii fideli care au pus în practică instruirea de la Isus au primit putere prin spiritul sfânt pentru a fi martori „până în cea mai îndepărtată parte a pământului“ (Fap. 1:8). Ei au slujit ca membri ai corpului de guvernare, ca misionari sau în lucrarea itinerantă şi au avut un rol esenţial în predicarea veştii bune „în toată creaţia de sub cer“ (Col. 1:23). Cât de binecuvântaţi au fost ei şi câtă bucurie le-au adus altora!
20. a) Ce binecuvântări ai pentru că participi din plin la secerişul spiritual? b) Ce eşti hotărât să faci?
20 Da, umilinţa, sârguinţa şi susţinerea normelor înalte din Cuvântul lui Dumnezeu ne vor ajuta să participăm din plin la marele seceriş spiritual! Mulţi oameni au parte de suferinţă şi dezamăgire, consecinţe ale stilului de viaţă materialist şi axat pe plăceri. Noi însă simţim adevărata bucurie şi mulţumire! (Ps. 126:6) Şi, mai presus de toate, ştim că ‘truda noastră în legătură cu Domnul nu este zadarnică’ (1 Cor. 15:58). Iehova Dumnezeu, Stăpânul secerişului, ne va binecuvânta veşnic pentru ‘lucrarea noastră şi iubirea pe care am arătat-o pentru numele său’! (Evr. 6:10–12)
[Notă de subsol]
a Deşi parabola despre talanţi se referă în primul rând la modul în care Isus tratează cu discipolii săi unşi, ea conţine principii valabile pentru toţi creştinii.
Vă amintiţi?
În timp ce ne străduim să participăm din plin la lucrarea de seceriş,
• de ce este esenţial să manifestăm umilinţă?
• cum putem să dăm mereu dovadă de sârguinţă?
• de ce este important să ne păstrăm curaţi pe plan moral şi spiritual?
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
Umilinţa ne poate ajuta să ducem o viaţă simplă, axată pe interesele Regatului