DIVIN
Ceea ce îi aparține lui Dumnezeu, provine de la el sau are legătură cu el; ceea ce este dumnezeiesc sau ceresc.
În unele versete din Scripturile ebraice, termenii ʼEl („Dumnezeu”, la singular) și ʼElohím („Dumnezeu”, la pluralul maiestății) apar împreună. Astfel, în Iosua 22:22 și în Psalmul 50:1, în textul ebraic, întâlnim sintagma ʼEl ʼElohím Yehwáh. Deși unele traduceri (Ro [engleză]; Ps. 49:1, BC [spaniolă]; vezi și BC, n.s.) pur și simplu transliterează primele două cuvinte ale acestei expresii, altele le redau prin expresiile „Dumnezeul dumnezeilor” (NTR; Ps 49:1, BS, BVA, JB), „Atotputernicul Dumnezeu” (BN, Mo) și „Cel Divin, Dumnezeu” (NW). (Vezi DUMNEZEU.)
În Scripturile grecești creștine sunt folosite cu referire la ceea ce este divin câteva cuvinte care derivă din theós (dumnezeu). Acestea sunt theíos, theiótēs și theótēs și apar în Faptele 17:29, Romani 1:20, Coloseni 2:9 și 2 Petru 1:3, 4.
În Faptele 17:29, Pavel arăta auditoriului său din Atena că este ilogic ca oamenii să creadă că „Ființa Divină [to theíon, forma substantivală a lui theíos] este asemenea aurului, a argintului sau a pietrei”. Mulți traducători folosesc aici termeni precum „Dumnezeirea” sau „Divinitatea” (BC, BG, BN, BS, BVA, TLN, NTBB, NTP), în timp ce E. J. Goodspeed folosește în traducerea sa expresia „natura divină”. În The International Standard Bible Encyclopedia se arată că expresia to theíon „derivă din adjectivul theíos, ce înseamnă «care are legătură cu Dumnezeu», «divin»” (editată de G. Bromiley, 1979, vol. 1, p. 913). Potrivit unui lexicon, to theíon înseamnă „Divinitatea” (Greek-English Lexicon, de Liddell și Scott, revizuit de H. Jones, Oxford, 1968, p. 787, 788). Prin urmare, expresia to theíon poate face referire fie la o persoană, fie la o caracteristică. Este evident deci că traducătorul trebuie să țină cont de context când alege varianta de redare. În ce privește Faptele 17:29, contextul arată clar că în verset se vorbește despre persoana lui Dumnezeu, astfel că în Traducerea lumii noi expresia este corect redată prin „Ființa Divină”. (Compară cu NTÎT și NTTM.)
În Romani 1:20, apostolul vorbește despre dovezile vizibile incontestabile ale ‘calităților nevăzute’ ale lui Dumnezeu, îndeosebi ale ‘puterii sale eterne și dumnezeirii [theiótēs] saleʼ. (Vezi și BVA, BS, NTP, NTR.) Alte traduceri redau termenul grecesc theiótēs prin „divinitate” (BC, NTTM, TLN), pe care mulți îl înțeleg cu sensul de persoană. Totuși, așa cum se arată în Greek-English Lexicon, de Liddell și Scott, acest termen înseamnă „natură divină, divinitate” (p. 788), ceea ce permite redarea lui theiótēs printr-un termen care face referire la calitatea de dumnezeu, nu la Dumnezeu ca persoană. De altfel, o astfel de redare este confirmată de context. Apostolul vorbește despre lucruri care se văd în creația fizică. De exemplu, deși creația nu dezvăluie numele lui Dumnezeu, ea oferă dovezi cu privire la „puterea sa eternă”, necesară pentru crearea și susținerea universului. Creația fizică dezvăluie și „dumnezeirea” Creatorului, faptul că el este cu adevărat Dumnezeu și este demn de închinarea noastră.
În Coloseni 2:9, apostolul Pavel spune că în Cristos „locuiește trupește toată plinătatea naturii divine [o formă a lui theótēs]”. Și în acest verset, unele traduceri redau termenul prin „dumnezeire” (BC, BS, BVA, NTP), pe care trinitarienii îl interpretează în sensul că în Cristos locuiește însuși Dumnezeu. Totuși, Greek-English Lexicon, de Liddell și Scott, definește termenul theótēs la fel ca pe theiótēs, adică „divinitate, natură divină” (p. 792). (Vezi și Dicționarul grec-român al Noului Testament, SBIR, București, 1999, p.134.) În Peshitta (în siriacă) și în Vulgata (în latină), termenul este redat prin „divinitate”. Prin urmare, și redarea lui theótēs în acest caz printr-un termen care se referă la o caracteristică, nu la o persoană este pe deplin justificată.
O analiză a contextului acestui verset arată clar că „natura divină”, sau „divinitatea”, lui Cristos nu indică faptul că el este unul și același cu Dumnezeul Atotputernic. În capitolul anterior, Pavel spune: „Dumnezeu a găsit de cuviință ca toată plinătatea să locuiască în el” (Col 1:19). Cu alte cuvinte, toată plinătatea locuiește în Cristos deoarece așa ‘i-a plăcut lui Dumnezeu’ (NTP, NTBB). Așadar, plinătatea „divinității” locuiește în Cristos prin voința Tatălui. Un alt argument că acea „plinătate” nu îl identifică pe Cristos cu Dumnezeul Atotputernic este acela că, într-un verset ulterior, Pavel spune despre Cristos că „stă așezat la dreapta lui Dumnezeu” (Col 3:1).
Analizând contextul imediat al versetului din Coloseni 2:9, se poate observa că, în versetul 8, creștinii sunt avertizați să nu se lase induși în eroare de cei ce promovează filozofii și tradiții omenești. De asemenea, li se spune că în Cristos „sunt ascunse cu grijă toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței” și sunt îndemnați ‘să continue să umble în unitate cu el, înrădăcinați și zidiți în el și întăriți în credință’ (Col 2:3, 6, 7). În plus, în versetele de la 13 la 15 se arată că ei sunt făcuți vii prin credință, fiind eliberați de legământul Legii. Prin urmare, Pavel a vrut să arate că creștinii nu au nevoie nici de Lege (care a fost înlăturată prin Cristos), nici de vreo filozofie sau tradiție omenească. Ei au tot ce le trebuie: o prețioasă „plinătate”, în Cristos (Col 2:10-12).
În 2 Petru 1:3, 4, apostolul Petru arată că, prin „promisiunile prețioase și nespus de mărețe” care le-au fost făcute, creștinii unși fideli se pot face „părtași naturii divine, scăpând de degradarea care este în lume prin dorințele pătimașe”. În alte versete se vorbește despre „părtășia” creștinilor cu Cristos la suferințele lui, la o moarte ca a lui, dar și la o înviere ca a lui, devenind astfel ființe spirituale nemuritoare și comoștenitori cu Cristos în Regatul ceresc (1Co 15:50-54; Flp 3:10, 11; 1Pe 5:1; 2Pe 1:2-4; Re 20:6). Este clar, așadar, că părtășia creștinilor la „natura divină” înseamnă o părtășie cu Cristos la gloria sa.