Creştinii găsesc fericire slujind

„Este mai multă fericire în a da decât în a primi.“ — FAPTELE 20:35.

 1. Ce atitudine greşită este astăzi la modă, şi de ce este ea dăunătoare?

PE PARCURSUL ultimelor decenii ale secolului al XX-lea s-a auzit deseori expresia „mai întâi eu“. Această expresie denotă o atitudine marcată de egoism, lăcomie, precum şi lipsă de interes faţă de alţii. Putem fi siguri că, acum, în anul 2000, atitudinea „mai întâi eu“ nu este deloc demodată. De câte ori nu auziţi întrebări cum ar fi: „Ce-mi iese la afacerea asta?“ sau „Ce am de câştigat din asta?“. Această atitudine egoistă nu aduce fericire. Ea este exact opusul principiului formulat de Isus potrivit căruia „este mai multă fericire în a da decât în a primi“. — Faptele 20:35.

 2. De ce putem spune că faptul de a da aduce fericire?

² Este adevărat că faptul de a da aduce mai multă fericire decât faptul de a primi? Da. Să ne gândim la Iehova Dumnezeu. La el este „izvorul vieţii“ (Psalmul 36:9). El ne oferă tot ce avem nevoie pentru a fi fericiţi şi a avea o viaţă rodnică. Într-adevăr, el este Sursa ‘oricărui dar şi a oricărui cadou perfect’ (Iacov 1:17). Iehova, „fericitul Dumnezeu“, dăruieşte în permanenţă (1 Timotei 1:11). El îşi iubeşte creaţia umană, căreia îi dă atât de mult (Ioan 3:16). Să ne gândim, de asemenea, la o familie. Dacă sunteţi părinţi, ştiţi cât de multe sacrificii şi câtă dăruire pretinde creşterea unui copil. Dar, mulţi ani, copilul nu este conştient de sacrificiile pe care le faceţi. El le ia ca pe ceva de la sine înţeles. Totuşi sunteţi fericiţi când vedeţi că copilului vostru îi merge bine ca urmare a dăruirii voastre dezinteresate. De ce? Deoarece îl iubiţi.

 3. De ce este o plăcere să slujim lui Iehova şi colaboratorilor noştri în credinţă?

³ În mod asemănător, închinarea adevărată se caracterizează prin dăruire bazată pe iubire. Întrucât îl iubim pe Iehova şi îi iubim pe colaboratorii noştri în credinţă, ne face plăcere să le slujim, să ne punem la dispoziţia lor (Matei 22:37–39). Toţi cei care se închină având motivaţii egoiste au parte de foarte puţină bucurie. Însă cei care slujesc în mod altruist, care sunt preocupaţi mai mult de ceea pot să ofere decât de ceea ce speră să primească, găsesc, într-adevăr, fericire. Putem înţelege acest adevăr dacă analizăm modul în care sunt folosite în Scripturi unele cuvinte legate de închinarea noastră. În articolul de faţă şi în următorul vom vorbi despre trei dintre aceste cuvinte.

Serviciul public al lui Isus

 4. Prin ce se caracterizează „serviciul public“ în creştinătate?

⁴ În greaca originală, un cuvânt important legat de închinare este leitourgía, redat în Traducerea lumii noi prin „serviciu public“. În creştinătate, leitourgía a dat naştere la cuvântul „liturghie“.a Totuşi liturghiile formaliste ale creştinătăţii nu reprezintă un serviciu public cu adevărat util.

5, 6. a) Ce serviciu public era efectuat în Israel, şi cu ce foloase? b) Ce serviciu public mult mai măreţ a luat locul celui efectuat în Israel, şi de ce?

⁵ Apostolul Pavel a folosit un cuvânt grecesc înrudit cu leitourgía cu referire la preoţii Israelului. El a spus: „Fiecare preot îşi ia în primire postul zi de zi ca să aducă un serviciu public [o formă a lui leitourgía] şi ca să ofere de multe ori aceleaşi jertfe“ (Evrei 10:11). În Israel, preoţii leviţi aduceau un serviciu public foarte valoros. Ei predau Legea lui Dumnezeu şi ofereau jertfe care să acopere păcatele poporului (2 Cronici 15:3; Maleahi 2:7). Când preoţii şi poporul au respectat Legea lui Iehova, naţiunea a avut motive să fie bucuroasă. — Deuteronomul 16:15.

⁶ Efectuarea unui serviciu public sub Lege a fost cu adevărat un privilegiu pentru preoţii israeliţi, însă serviciul lor nu a mai avut nici o valoare când Israelul a fost respins din cauza infidelităţii (Matei 21:43). Iehova a pregătit ceva mult mai măreţ: serviciul public efectuat de Isus, proeminentul Mare Preot. Referitor la el citim următoarele: „El, deoarece rămâne în viaţă pentru totdeauna, deţine preoţia fără nici un succesor. Aşadar, el poate şi să-i salveze complet pe cei care se apropie de Dumnezeu prin intermediul lui, deoarece este întotdeauna viu ca să pledeze pentru ei“. — Evrei 7:24, 25.

 7. De ce serviciul public efectuat de Isus aduce foloase inegalabile?

⁷ Isus rămâne preot pentru totdeauna, fără succesori la preoţie. Astfel, numai el poate să-i salveze complet pe oameni. El efectuează acest serviciu public inegalabil nu într-un templu făcut de mâini omeneşti, ci în templul antitipic, măreţul sistem de închinare al lui Iehova care a început să funcţioneze în 29 e.n. Isus slujeşte în prezent în Locul Preasfânt al acestui templu, în cer. El este „un slujitor public [leitourgós] al locului sfânt şi al adevăratului cort, pe care Iehova l-a ridicat, şi nu omul“ (Evrei 8:2; 9:11, 12). Deşi ocupă o poziţie înaltă, Isus este totuşi „un slujitor public“. El îşi foloseşte marea autoritate pentru a da, nu pentru a lua. Iar faptul de a da în acest fel îi aduce bucurie. Aceasta face parte din „bucuria care îi era pusă înainte“ şi care l-a întărit ca să persevereze pe tot parcursul vieţii sale pământeşti. — Evrei 12:2.

 8. Cum a efectuat Isus un serviciu public pentru a înlocui legământul Legii?

⁸ Cu privire la un alt aspect al serviciului public al lui Isus, Pavel a scris: „Isus a obţinut un serviciu public mai distins, astfel că el este şi mediatorul unui legământ cu atât mai bun, care a fost stabilit legal pe promisiuni mai bune“ (Evrei 8:6). Moise a mediat legământul care a constituit baza relaţiei Israelului cu Iehova (Exodul 19:4, 5). Isus a mediat un nou legământ, care a făcut posibilă naşterea unei noi naţiuni, „Israelul lui Dumnezeu“, alcătuită din creştini unşi cu spirit proveniţi din multe naţiuni (Galateni 6:16; Evrei 8:8, 13; Revelaţia 5:9, 10). Ce distins serviciu public a fost acesta! Cât de fericiţi suntem că îl cunoaştem pe Isus, un slujitor public prin intermediul căruia putem să-i aducem lui Iehova o închinare acceptată! — Ioan 14:6.

Şi creştinii aduc un serviciu public

9, 10. Care sunt unele forme de serviciu public efectuate de creştini?

⁹ Nici un om nu efectuează un serviciu public atât de glorios ca acela efectuat de Isus. Totuşi, când îşi primesc răsplata cerească, creştinii unşi îşi ocupă locul alături de Isus şi participă la serviciul său public ca regi şi preoţi cereşti (Revelaţia 20:6; 22:1–5). Dar şi creştinii de pe pământ efectuează un serviciu public şi găsesc multă bucurie în acesta. De exemplu, când o foamete s-a abătut asupra Palestinei, apostolul Pavel a adus donaţii de la fraţii din Europa pentru a uşura situaţia creştinilor din Iudeea. Acesta a fost un serviciu public (Romani 15:27; 2 Corinteni 9:12). În prezent, creştinii sunt fericiţi să efectueze un serviciu asemănător, dând cu promptitudine ajutor când fraţii lor trec prin adversităţi sau se confruntă cu dezastre naturale ori cu alte catastrofe. — Proverbele 14:21.

¹⁰ Pavel a făcut referire la un alt serviciu public când a scris următoarele: „Chiar dacă sunt turnat ca ofrandă de băutură peste jertfa şi serviciul public la care v-a condus credinţa, sunt bucuros şi mă bucur cu voi toţi“ (Filipeni 2:17). Eforturile susţinute depuse de Pavel în folosul filipenilor constituiau un serviciu public adus cu iubire şi conştiinciozitate. Un serviciu public asemănător este efectuat şi în prezent, îndeosebi de creştinii unşi, care slujesc ca „sclav fidel şi prevăzător“, furnizând hrană spirituală la timpul potrivit (Matei 24:45–47). În plus, ca grup, aceştia sunt „o preoţie sfântă“, având însărcinarea să „ofere jertfe spirituale demne de a fi acceptate de Dumnezeu prin Isus Cristos“ şi să „declare pretutindeni virtuţile celui care [i]-a chemat din întuneric la lumina sa minunată“ (1 Petru 2:5, 9). La fel ca Pavel, ei se bucură de aceste privilegii chiar dacă ‘se toarnă pe ei înşişi’ în îndeplinirea responsabilităţilor lor. Iar însoţitorii lor, „alte oi“, sunt alături de ei şi îi susţin în lucrarea de informare a oamenilor despre Iehova şi scopurile sale (Ioan 10:16; Matei 24:14).b Ce serviciu public măreţ şi plin de bucurie este acesta! — Psalmul 107:21, 22.

Să aducem un serviciu sacru

11. Ce exemplu excelent a lăsat profetesa Ana pentru toţi creştinii?

¹¹ Un alt cuvânt grecesc care are legătură cu închinarea noastră este latreía, redat în Traducerea lumii noi prin „serviciu sacru“. Serviciul sacru este pus în legătură cu actele de închinare. De exemplu, despre profetesa Ana, o văduvă în vârstă de 84 de ani, se spune că „nu lipsea niciodată de la templu, aducând noapte şi zi un serviciu sacru [un cuvânt grecesc înrudit cu latreía], cu posturi şi implorări“ (Luca 2:36, 37). Ana se închina lui Iehova în mod regulat. Ea este un excelent exemplu pentru noi toţi — tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei. La fel ca în cazul Anei, care s-a rugat lui Iehova cu sinceritate şi i s-a închinat cu regularitate la templu, şi în cazul nostru serviciul sacru include rugăciunea şi prezenţa la întruniri. — Romani 12:12; Evrei 10:24, 25.

12. Care este un aspect principal al serviciului nostru sacru, şi în ce fel este acesta şi un serviciu public?

¹² Apostolul Pavel a menţionat un aspect principal al serviciului nostru sacru când a scris: „Dumnezeu, căruia îi aduc un serviciu sacru cu spiritul meu în legătură cu vestea bună despre Fiul său, îmi este martor că, fără încetare, vă menţionez întotdeauna în rugăciunile mele“ (Romani 1:9). Într-adevăr, predicarea veştii bune nu este doar un serviciu public în favoarea celor ce o ascultă, ci şi un act de închinare la Iehova Dumnezeu. Indiferent că găsim sau nu o ureche receptivă, lucrarea de predicare reprezintă un serviciu sacru adus lui Iehova. Străduinţa noastră de a le vorbi altora despre calităţile minunate şi scopurile binefăcătoare ale iubitului nostru Tată ceresc ne produce cu siguranţă o mare bucurie. — Psalmul 71:23.

Unde aducem noi un serviciu sacru?

13. Ce speranţă au cei care aduc un serviciu sacru în curtea interioară a templului spiritual al lui Iehova, şi cine se bucură cu ei?

¹³ Adresându-se creştinilor unşi, Pavel a scris: „Întrucât trebuie să primim un regat care nu poate fi clătinat, să continuăm să avem bunătate nemeritată, prin care putem, într-un mod plăcut, să-i aducem lui Dumnezeu un serviciu sacru cu teamă sfântă şi veneraţie“ (Evrei 12:28). Nutrind speranţa sigură de a moşteni Regatul, cei unşi au o credinţă de neclintit în timp ce se închină Celui Preaînalt. Numai ei pot să-i aducă un serviciu sacru în Locul Sfânt şi în curtea interioară a templului spiritual al lui Iehova, iar ei aşteaptă cu mare nerăbdare să slujească alături de Isus în Locul Preasfânt, cerul însuşi. Însoţitorii lor, clasa altor oi, se bucură cu ei datorită speranţei lor minunate. — Evrei 6:19, 20; 10:19–22.

14. Cum beneficiază marea mulţime de pe urma serviciului public al lui Isus?

¹⁴ Dar unde aduc alte oi un serviciu sacru? Aşa cum a prezis apostolul Ioan, o mare mulţime de alte oi şi-a făcut apariţia în aceste ultime zile. Ele „şi-au spălat robele şi le-au albit în sângele Mielului“ (Revelaţia 7:14). Aceasta înseamnă că, asemenea colaboratorilor lor — închinătorii unşi —, ele exercită credinţă în serviciul public al lui Isus, oferirea vieţii sale umane perfecte în folosul omenirii. De asemenea, alte oi trag foloase de pe urma serviciului public al lui Isus în sensul că ‘stăruie în legământul’ lui Iehova (Isaia 56:6). Nu, ele nu sunt participante la noul legământ, însă stăruie în el supunându-se legilor legate de acesta şi acţionând în armonie cu măsurile luate prin intermediul lui. Ele se asociază cu Israelul lui Dumnezeu, hrănindu-se la aceeaşi masă spirituală şi colaborând cu membrii lui, lăudându-l pe Dumnezeu în public şi oferind jertfe spirituale care îi sunt plăcute. — Evrei 13:15.

15. Unde aduc membrii marii mulţimi un serviciu sacru, şi ce efect are această binecuvântare asupra lor?

¹⁵ Astfel, membrii marii mulţimi sunt văzuţi „stând în picioare înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi cu robe albe“. În plus, ‘ei sunt înaintea tronului lui Dumnezeu; şi zi şi noapte îi aduc un serviciu sacru în templul său; şi Cel aşezat pe tron îşi va întinde cortul peste ei’ (Revelaţia 7:9, 15). În Israel, prozeliţii se închinau în curtea exterioară a templului lui Solomon. În mod similar, membrii marii mulţimi se închină lui Iehova în curtea exterioară a templului său spiritual. Faptul de a sluji aici le produce bucurie (Psalmul 122:1). Chiar şi după ce ultimul dintre asociaţii lor unşi îşi va primi moştenirea cerească, ei vor continua să-i aducă un serviciu sacru lui Iehova ca popor al său. — Revelaţia 21:3.

Un serviciu sacru care nu este acceptat

16. Ce avertismente sunt date cu privire la serviciul sacru?

¹⁶ În Israelul antic, serviciul sacru trebuia efectuat în armonie cu legile lui Iehova (Exodul 30:9; Leviticul 10:1, 2). La fel şi astăzi, pentru ca serviciul nostru sacru să fie acceptat de Iehova, trebuie să respectăm anumite cerinţe. Iată de ce Pavel le-a scris colosenilor următoarele: „[Noi] nu am încetat să ne rugăm pentru voi şi să cerem să fiţi umpluţi de cunoştinţa exactă a voinţei sale în toată înţelepciunea şi discernământul spiritual, ca să umblaţi într-un mod demn de Iehova cu scopul de a-i plăcea pe deplin, în timp ce continuaţi să daţi rod în orice lucrare bună şi să creşteţi în cunoştinţa exactă despre Dumnezeu“ (Coloseni 1:9, 10). Nu este de competenţa noastră să stabilim modul corect de a ne închina lui Dumnezeu. Cunoştinţa exactă din Scripturi, discernământul spiritual şi înţelepciunea divină sunt esenţiale. Altminteri, rezultatele pot fi dezastruoase.

17. a) Cum a fost corupt serviciul sacru în zilele lui Moise? b) Cum ar putea fi serviciul sacru orientat greşit în prezent?

¹⁷ Să ne amintim de israeliţii din zilele lui Moise. Iată ce citim: „Dumnezeu s-a întors şi i-a abandonat, lăsându-i să aducă un serviciu sacru armatei cerului“ (Faptele 7:42). Acei israeliţi văzuseră acţiunile puternice ale lui Iehova în folosul lor. Cu toate acestea, ei s-au îndreptat spre alţi dumnezei când au considerat că acest lucru era spre folosul lor. Ei nu au fost loiali, iar loialitatea este o cerinţă indispensabilă pentru ca serviciul nostru sacru să fie plăcut lui Dumnezeu (Psalmul 18:25). Este adevărat, azi puţini l-ar abandona pe Iehova pentru a se închina la stele sau la viţei de aur, însă există alte forme de idolatrie. Isus a avertizat împotriva faptului de a sluji „Bogăţiei“, iar Pavel a numit aviditatea idolatrie (Matei 6:24; Coloseni 3:5). Satan se prezintă drept dumnezeu (2 Corinteni 4:4). Aceste forme de idolatrie sunt foarte răspândite şi sunt o capcană. De exemplu, să ne gândim la cineva care pretinde că îl urmează pe Isus, dar care, în realitate, urmăreşte să ajungă bogat sau îşi pune încrederea în el însuşi şi în propriile-i idei. Cui îi slujeşte el de fapt? Cu ce se deosebeşte el de iudeii din zilele lui Isaia care jurau pe numele lui Iehova, dar atribuiau actele sale măreţe unor idoli necuraţi? — Isaia 48:1, 5. 

18. În ce fel s-a efectuat în mod greşit un serviciu sacru în trecut, şi cum se efectuează un astfel de serviciu în prezent?

¹⁸ Isus a mai avertizat: „Vine ceasul când oricine vă va omorî îşi va imagina că i-a adus un serviciu sacru lui Dumnezeu“ (Ioan 16:2). Fără îndoială, Saul, care a devenit apostolul Pavel, credea că îi slujea lui Dumnezeu când ‘a aprobat asasinarea lui Ştefan’ şi când ‘sufla ameninţare şi asasinare împotriva discipolilor Domnului’ (Faptele 8:1; 9:1). Astăzi, unii dintre cei ce se fac răspunzători de epurarea etnică şi de genociduri susţin şi ei că se închină lui Dumnezeu. Există mulţi oameni care afirmă că i se închină lui Dumnezeu, dar a căror închinare este orientată de fapt spre dumnezei ca naţionalismul, tribalismul, bogăţia, propria persoană sau spre alte zeităţi.

19. a) Cum considerăm serviciul nostru sacru? b) Ce fel de serviciu sacru ne va produce bucurie?

¹⁹ Isus a spus: „Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai lui să-i aduci un serviciu sacru“ (Matei 4:10). El i-a spus aceste lucruri lui Satan, însă cât de important este ca noi toţi să dăm ascultare cuvintelor sale! Faptul de a-i aduce un serviciu sacru Suveranului Domn al universului este un privilegiu măreţ, inspirator de teamă. Şi ce se poate spune despre efectuarea serviciului public care are legătură cu închinarea noastră? Efectuarea acestui serviciu în folosul semenilor noştri constituie o lucrare care produce o mare fericire (Psalmii 41:1, 2; 59:16). Totuşi, acest serviciu produce o adevărată fericire numai atunci când este efectuat din toată inima şi în mod corect. Cine se închină în mod corect lui Dumnezeu? Al cui serviciu sacru îl acceptă Iehova? Putem răspunde la aceste întrebări dacă analizăm cel de-al treilea termen biblic care are legătură cu închinarea noastră. Vom face acest lucru în articolul următor.

[Note de subsol]

Cum aţi răspunde?

• Ce serviciu public măreţ a efectuat Isus?

• Ce serviciu public efectuează creştinii?

• Ce este serviciul sacru creştin, şi unde este el efectuat?

• Ce trebuie să dobândim pentru ca serviciul nostru sacru să-i fie plăcut lui Dumnezeu?

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Părinţii sunt foarte bucuroşi să dăruiască

[Legenda fotografiilor de la paginile 12, 13]

Creştinii efectuează un serviciu public când îi ajută pe alţii şi când proclamă vestea bună

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Pentru a fi siguri că serviciul nostru sacru este acceptat de Dumnezeu, avem nevoie de cunoştinţă exactă şi înţelegere