V-aţi întrebat?

La ce s-a referit Isus când a zis: „Mergi cu el două mile“?

▪ În renumita sa Predică de pe munte, Isus a dat următorul sfat: „Dacă cineva cu autoritate te obligă să mergi cu el o milă, mergi cu el două mile“ (Matei 5:41). Cei care îl ascultau pe Isus s-au gândit probabil că el făcea referire la serviciul obligatoriu pe care îl putea pretinde o persoană cu autoritate.

În secolul I e.n., Israelul se afla sub ocupaţie romană. Romanii nu ezitau să oblige cetăţenii sau animalele lor să muncească pentru ei; nu ezitau nici să confişte orice lucru de care credeau că au nevoie pentru a îndeplini mai repede anumite însărcinări oficiale. De exemplu, soldaţii romani l-au obligat pe Simon din Cirena să ducă stâlpul de tortură al lui Isus la locul de execuţie (Matei 27:32). Aceste acţiuni nu erau deloc pe placul evreilor. Ei le detestau şi le considerau opresive.

Nu ştim exact pe ce distanţă puteau fi obligaţi cetăţenii să ducă o anumită povară. Însă e foarte puţin probabil că ei ar fi fost dispuşi să meargă mai mult decât li se cerea. Aşadar, când Isus le-a spus celor care îl ascultau să meargă „două mile“, el i-a îndemnat să îndeplinească fără resentimente serviciile cerute de autorităţi, dacă acestea nu contraveneau legii lui Dumnezeu (Marcu 12:17).

Cine a fost Ana, menţionat în relatările din evanghelii?

▪ Când a avut loc procesul lui Isus, Ana (Ananus) era ‘preot principal’ (Luca 3:2; Ioan 18:13; Faptele 4:6). El era socrul lui Caiafa, marele preot al Israelului. Ana slujise şi el ca mare preot din anul 6 sau 7 e.n. până în 15 e.n., când a fost destituit de procuratorul roman Valerius Gratus. Totuşi, ca fost mare preot, Ana a continuat să aibă o mare putere în Israel. Cinci dintre fiii săi, precum şi ginerele său au ajuns să deţină poziţia de mare preot.

În perioada în care Israelul era o naţiune independentă, marele preot deţinea această poziţie pe viaţă (Numerele 35:25). Însă, în timpul ocupaţiei romane, durata serviciului marelui preot depindea de guvernatorii romani şi de regii numiţi de Roma. Aceştia puteau să-l destituie oricând pe marele preot. Istoricul Josephus Flavius relatează că guvernatorul roman al Siriei, Quirinius, l-a destituit din funcţia de mare preot pe un anume Ioazar în anul 6 sau 7 e.n. şi l-a numit în locul lui pe Ana. Se pare că aceşti conducători păgâni aveau totuşi grijă să-l aleagă pe noul mare preot din rândul preoţilor.

Ana şi familia lui erau renumiţi pentru lăcomia lor şi pentru averea lor uriaşă. După cât se pare, ei deţineau monopolul asupra vânzării animalelor şi a bunurilor care se aduceau ca jertfă la templu, cum ar fi porumbei, oi, ulei şi vin. Aşa s-ar putea explica marea lor bogăţie. Josephus a scris că Ananus (Ananias), fiul lui Ana, avea „slujitori netrebnici, care . . . îşi însuşeau cu forţa zeciuiala preoţilor, luându-i la bătaie pe cei care li se împotriveau“ (Antichităţi iudaice, vol. II, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2001, pag. 572).