Pavel organizează o operaţiune de ajutorare în folosul sfinţilor
PENTRU creştinii adevăraţi, interesele spirituale sunt de importanţă primordială. Însă ei consideră că este important să se preocupe şi de bunăstarea fizică a altora. Deseori, ei s-au îngrijit de necesităţile celor care s-au confruntat cu privaţiuni. Iubirea frăţească îi stimulează pe creştini să-şi ajute colaboratorii în credinţă aflaţi în nevoie. — Ioan 13:34, 35.
Iubirea pentru fraţii şi surorile sale spirituale l-a îndemnat pe apostolul Pavel să organizeze o colectă la care au luat parte congregaţiile din Ahaia, Galatia, Macedonia şi districtul Asiei. De ce a fost necesar acest lucru? Cum a fost organizată operaţiunea de ajutorare? Care a fost reacţia? Şi de ce ar trebui să ne intereseze ceea ce a avut loc atunci?
Situaţia congregaţiei din Ierusalim
După Penticosta din anul 33 e.n., unii evrei şi prozeliţi veniţi din alte zone care au devenit discipoli la Penticostă au rămas un timp la Ierusalim ca să înveţe mai multe lucruri despre credinţa adevărată. Când a fost necesar, colaboratorii în închinare i-au ajutat cu bucurie pe aceştia să facă faţă dificultăţilor legate de şederea prelungită (Faptele 2:7–11, 41–44; 4:32–37). Întrucât evreii naţionalişti instigau gloatele la răzvrătire şi violenţă, tulburările civile au cauzat şi ele privaţiuni. Însă, pentru ca nici un continuator al lui Cristos să nu sufere de foame, zilnic se distribuia hrană pentru văduvele nevoiaşe (Faptele 6:1–6). Irod a persecutat aspru congregaţia, iar, pe la mijlocul anilor 40 ai secolului I e.n., foametea bântuia în Iudeea. În ce-i priveşte pe continuatorii lui Isus, toate acestea trebuie să fi avut drept consecinţă ceea ce Pavel a numit „suferinţe“, ‘necazuri’ şi „jefuirea bunurilor“ lor. — Evrei 10:32–34; Faptele 11:27—12:1.
În jurul anului 49 e.n., situaţia era la fel de gravă. Astfel, după ce au căzut de acord ca Pavel să se concentreze în predicarea sa asupra neevreilor, Petru, Iacov şi Ioan l-au îndemnat să ‘îşi aducă aminte de cei săraci’. Pavel s-a străduit să procedeze întocmai. — Galateni 2:7–10.
Organizarea colectei
Pavel a supravegheat strângerea unui fond pentru creştinii săraci din Iudeea. Aproximativ în anul 55 e.n., el le-a spus corintenilor: „În ce priveşte însă colecta care este pentru cei sfinţi, faceţi şi voi aşa cum le-am dat instrucţiuni congregaţiilor din Galatia. În prima zi a fiecărei săptămâni, fiecare dintre voi, la el acasă, să pună ceva deoparte ca rezervă, după cum va prospera . . . [Apoi] pe oamenii pe care îi aprobaţi prin scrisori, oricare ar fi ei, pe aceştia îi voi trimite să ducă la Ierusalim darul vostru făcut cu bunătate“ (1 Corinteni 16:1–3). Un an mai târziu, Pavel a spus că şi Macedonia şi Ahaia participaseră la colectă. Iar prezenţa unor delegaţi din districtul Asiei alături de cei prin care au fost trimise donaţiile la Ierusalim pare să indice că şi congregaţiile din acea regiune luaseră parte la colectă. — Faptele 20:4; 2 Corinteni 8:1–4; 9:1, 2.
Nimănui nu i s-a spus să dea mai mult decât îşi putea permite. Dimpotrivă, era vorba despre o egalizare, astfel încât orice surplus să compenseze ceea ce le lipsea sfinţilor din Ierusalim şi Iudeea (2 Corinteni 8:13–15). „Fiecare să facă aşa cum a hotărât în inima lui“, a spus Pavel, „nu cu regret sau din constrângere, căci Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie“. — 2 Corinteni 9:7.
Apostolul le-a prezentat corintenilor motive întemeiate pentru a fi generoşi. Isus ‘devenise sărac de dragul lor, pentru ca ei să poată deveni bogaţi’ pe plan spiritual (2 Corinteni 8:9). Cu siguranţă, ei doreau să imite spiritul său generos. Mai mult decât atât, întrucât Dumnezeu îi îmbogăţea „pentru orice fel de generozitate“, era potrivit ca ei să contribuie la satisfacerea necesităţilor sfinţilor. — 2 Corinteni 9:10–12.
Atitudinea participanţilor
Putem învăţa multe lucruri despre faptul de a dărui dacă analizăm atitudinea celor care au participat în secolul I la operaţiunea de ajutorare întreprinsă în folosul sfinţilor. Colecta nu a fost doar o dovadă de grijă faţă de colaboratorii creştini care erau săraci. Ea a demonstrat că între creştinii evrei şi cei neevrei exista o legătură fraternă. Oferirea şi acceptarea donaţiilor au fost un semn al unităţii şi al prieteniei dintre aceşti evrei şi neevrei. Donaţia a fost atât de natură materială, cât şi de natură spirituală. — Romani 15:26, 27.
Probabil că Pavel nu i-a invitat de la început pe creştinii din Macedonia să participe la colectă, având în vedere că şi ei se aflau într-o stare de sărăcie lucie. Cu toate acestea, ei ‘au cerut cu multă insistenţă privilegiul de a da’. De fapt, deşi se confruntau cu ‘o mare încercare, în mijlocul necazurilor’, ei au dat cu bucurie „peste posibilităţile lor reale“ (2 Corinteni 8:1–4)! Marea încercare căreia trebuiau să-i facă faţă includea, probabil, acuzaţiile că ar fi practicat o religie ilegală din punctul de vedere al romanilor. Este de înţeles, aşadar, că ei au putut să aibă empatie pentru fraţii lor iudei, care întâmpinau necazuri asemănătoare. — Faptele 16:20, 21; 17:5–9; 1 Tesaloniceni 2:14.
Deşi Pavel dăduse ca exemplu zelul manifestat la început de corinteni faţă de colectă pentru a-i încuraja pe macedoneni, corintenilor le scăzuse entuziasmul. Acum apostolul a vorbit despre generozitatea macedonenilor pentru a-i stimula pe corinteni. El a găsit de cuviinţă să le aducă aminte corintenilor că era momentul să termine ceea ce începuseră cu un an în urmă. Ce se întâmplase de fapt? — 2 Corinteni 8:10, 11; 9:1–5.
Tit începuse colecta în Corint, însă apăruseră unele probleme care probabil că i-au zădărnicit eforturile. După ce s-a consultat cu Pavel în Macedonia, Tit s-a întors cu încă doi colaboratori pentru a stimula congregaţia din Corint în vederea terminării colectei. Poate că unii au insinuat că Pavel încercase să-i exploateze pe corinteni. Probabil din acest motiv a trimis el trei bărbaţi pentru a termina colecta, făcându-le o recomandare fiecăruia dintre ei. „Evităm să ne critice cineva în legătură cu această contribuţie generoasă care trebuie să fie administrată de noi“, a spus Pavel. „Căci «suntem preocupaţi de ceea ce este cinstit nu numai în ochii lui Iehova, ci şi în ochii oamenilor».“ — 2 Corinteni 8:6, 18–23; 12:18.
Ducerea donaţiei
În primăvara anului 56 e.n., donaţia bănească putea fi trimisă la Ierusalim. Pavel urma să meargă împreună cu delegaţia aleasă de donatori. Iată ce citim în Faptele 20:4: „Îl însoţeau Sopater, fiul lui Pir din Bereea, Aristarh şi Secund dintre tesaloniceni, Gaius din Derbe şi Timotei, iar din districtul Asiei, Tihic şi Trofim“. Conform dovezilor, printre ei s-a aflat şi Luca, probabil în calitate de reprezentant al creştinilor din Filipi. Astfel, cel puţin nouă bărbaţi au plecat în această misiune.
„Suma adunată prin colectă trebuie să fi fost considerabilă“, spune eruditul Dieter Georgi, „altminteri, deranjul şi cheltuiala, adică eforturile depuse în final pentru ca Pavel şi atât de mulţi delegaţi să facă această călătorie, nu ar fi meritat“. Prezenţa acestui grup a avut drept scop nu numai siguranţa, ci şi preîntâmpinarea eventualelor acuzaţii de necinste la adresa lui Pavel. Delegaţii au reprezentat congregaţiile de neevrei înaintea sfinţilor în Ierusalim.
Navigând din Corint spre Siria, delegaţia ar fi ajuns la Ierusalim în preajma Paştelui. Însă vestea despre un complot împotriva lui Pavel a dus la modificarea itinerarului (Faptele 20:3). Probabil că duşmanii lui Pavel plănuiseră să-l ucidă pe mare.
Pavel era îngrijorat şi din alte motive. Înainte de plecare, el le-a scris creştinilor din Roma să se roage pentru ca el ‘să scape de necredincioşii din Iudeea şi pentru ca ministerul său care este pentru Ierusalim să se dovedească demn de a fi acceptat de sfinţi’ (Romani 15:30, 31). Deşi sfinţii urmau, fără îndoială, să primească donaţiile cu profundă recunoştinţă, Pavel trebuie să fi fost îngrijorat deoarece sosirea sa ar fi putut provoca tulburare printre unii evrei.
Într-adevăr, Pavel şi-a adus aminte de cei săraci. Deşi Scripturile nu spun când a fost predată donaţia, distribuirea ei a promovat unitatea şi a fost un mijloc prin care creştinii neevrei şi-au putut arăta recunoştinţa pentru bogăţiile spirituale primite de la colaboratorii lor evrei. Apariţia lui Pavel la templu, nu după mult timp de la sosirea sa la Ierusalim, a stârnit o tulburare ce s-a soldat cu arestarea sa. Însă, în final, acest lucru i-a dat ocazia să le depună mărturie unor regi şi guvernatori. — Faptele 9:15; 21:17–36; 23:11; 24:1—26:32.
Donaţiile de ajutorare în prezent
Din secolul I până în prezent, multe lucruri s-au schimbat, însă principiile fundamentale au rămas aceleaşi. Creştinii sunt informaţi cu exactitate în privinţa necesităţilor financiare. Toate donaţiile pe care le fac ei pentru cei în nevoie trebuie să fie din inimă, având la bază iubirea pentru Dumnezeu şi pentru semeni. — Marcu 12:28–31.
Măsurile de ajutorare întreprinse în secolul I în folosul celor sfinţi arată că administrarea acestor donaţii trebuie să fie bine organizată şi efectuată cu multă corectitudine. Desigur, Iehova Dumnezeu cunoaşte necesităţile slujitorilor săi şi le poartă de grijă, pentru ca aceştia să poată continua să le predice altora vestea bună despre Regat în pofida greutăţilor (Matei 6:25–34). Totuşi, cu toţii, indiferent de situaţia noastră economică, trebuie să facem partea ce ne revine. În acest fel, ‘cel ce are mult nu va avea prea mult, iar cel ce are puţin nu va avea prea puţin’. — 2 Corinteni 8:15.