Martori împotriva dumnezeilor falşi

„«Voi sunteţi martorii Mei,» zice DOMNUL, «şi Robul Meu pe care L-am ales.»“ — ISAIA 43:10.

 1. Cine este Dumnezeul adevărat, şi în ce privinţe deţine el supremaţia faţă de multitudinea de dumnezei care sunt adoraţi azi?

CINE este adevăratul Dumnezeu? Aceasta este cea mai importantă întrebare pe care şi-o pun toţi oamenii. Deşi ei se închină la mulţi dumnezei, numai Unul singur ne poate da viaţă şi ne poate oferi un viitor fericit. Numai despre Unul se poate spune: „În El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa“ (Faptele 17:28). Într-adevăr, numai un Dumnezeu are dreptul să i se aducă închinare, aşa cum spune corul ceresc din cartea Apocalipsa: „Vrednic eşti, Doamne [Iehova, NW] şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost create“. — Apocalipsa 4:11.

 2, 3. a) Cum a contestat Satan prin minciună dreptul lui Iehova de a i se aduce închinare? b) Ce rezultat a avut păcatul Evei asupra ei şi asupra copiilor ei, şi ce rezultat a avut el în cazul lui Satan?

² Prin minciună, Satan a contestat în grădina Edenului dreptul lui Iehova de a i se aduce închinare. Folosind un şarpe, el i-a spus Evei că, dacă ea s-ar răzvrăti împotriva legii lui Iehova şi ar mânca din pomul din care Iehova le interzisese să mănânce, ar fi la fel ca Dumnezeu. Iată cuvintele lui: „Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“. (Geneza 3:5). Eva l-a crezut pe şarpe şi a mâncat din fructul interzis.

³ Bineînţeles, Satan a minţit (Ioan 8:44). Singurul fel în care Eva, atunci când a păcătuit, a devenit „ca Dumnezeu“ a fost acela că şi-a asumat responsabilitatea de a hotărî ce este bine şi ce este rău — o chestiune pe care ea ar fi trebuit să o lase în seama lui Iehova. În pofida minciunii lui Satan, Eva a murit în cele din urmă. Aşadar, singurul care a tras efectiv foloase de pe urma păcatului Evei a fost Satan. Într-adevăr, scopul nedeclarat al lui Satan pentru care a convins-o pe Eva să păcătuiască a fost acela de a deveni el însuşi un dumnezeu. Când a păcătuit, ea a devenit primul discipol uman al lui Satan, iar la scurt timp după aceea i s-a alăturat Adam. Majoritatea copiilor lor nu numai că s-au născut „în păcat“, dar au şi ajuns sub influenţa lui Satan, iar în scurtă vreme a venit în existenţă o întreagă lume înstrăinată de adevăratul Dumnezeu. — Geneza 6:5; Psalmul 51:5.

 4. a) Cine este dumnezeul acestei lumi? b) De ce anume este urgent nevoie?

⁴ Acea lume a fost distrusă în Potop (2 Petru 3:6). După Potop a apărut o a doua lume înstrăinată de Iehova, lume care există şi azi. Despre ea Biblia spune: „Toată lumea zace în Cel Rău“ (1 Ioan 5:19). Acţionând împotriva spiritului şi a literei legii lui Iehova, lumea aceasta serveşte scopurilor lui Satan. El este dumnezeul ei (2 Corinteni 4:4). Totuşi, el este în esenţă un dumnezeu neputincios. El nu îi poate face pe oameni fericiţi, nici nu le poate da viaţă; numai Iehova poate face aceste lucruri. De aceea oamenii care vor o viaţă plină de sens şi o lume mai bună trebuie mai întâi să înveţe că Iehova este adevăratul Dumnezeu, iar apoi să înveţe să înfăptuiască voinţa sa (Psalmul 37:18, 27, 28; Eclesiastul 12:13). Este deci urgent nevoie de femei şi bărbaţi fideli care să depună mărturie, sau să predice adevărul, despre Iehova.

 5. Ce ‘nor de martori’ a menţionat Pavel? Precizaţi câteva nume amintite de el.

⁵ Chiar de la începutul istoriei omenirii au existat pe pământ astfel de oameni fideli. În Evrei, capitolul 11, apostolul Pavel dă o listă lungă a acestor persoane, numindu-le „un nor aşa de mare de martori“ (Evrei 12:1). Abel, cel de-al doilea fiu al lui Adam şi al Evei, este primul pe lista lui Pavel. Enoh şi Noe, care au trăit înainte de Potop, sunt şi ei menţionaţi (Evrei 11:4, 5, 7). Un loc de frunte îl ocupă Avraam, strămoşul rasei evreieşti. Avraam, care este numit „prietenul lui Iehova“, a devenit strămoşul lui Isus — „Martorul credincios şi adevărat“. — Iacov 2:23, NW; Apocalipsa 3:14.

Mărturia lui Avraam despre adevăr

 6, 7. În ce fel au fost viaţa şi acţiunile lui Avraam o mărturie a faptului că Iehova este Dumnezeul adevărat?

⁶ În ce fel a servit Avraam ca martor? Prin credinţa sa puternică în Iehova şi prin ascultare de el în mod loial. Când i s-a poruncit să părăsească oraşul Ur şi să-şi trăiască restul vieţii într-o ţară îndepărtată, Avraam a ascultat (Geneza 15:7; Faptele 7:2–4). Membrii triburilor nomade părăseau deseori acest mod de viaţă şi se stabileau într-un oraş, unde viaţa era mai sigură. Aşadar, când a părăsit oraşul ca să locuiască în corturi, Avraam a dat o dovadă puternică de încredere în Iehova Dumnezeu. Ascultarea sa a fost o mărturie pentru cei care îi observau conduita. Iehova l-a binecuvântat din belşug pe Avraam pentru credinţa sa. Deşi a trăit în corturi, Avraam a prosperat materialiceşte. Când Lot şi familia sa au fost luaţi captivi, Avraam a plecat în căutarea lor, iar Iehova i-a asigurat succesul, astfel că Avraam i-a putut salva. La o vârstă înaintată, soţia lui Avraam a dat naştere unui fiu, astfel că promisiunea lui Iehova potrivit căreia Avraam va aduce în existenţă o sămânţă a fost întărită. Prin intermediul lui Avraam, oamenii au văzut că Iehova este un Dumnezeu viu care îşi îndeplineşte promisiunile. — Geneza 12:1–3; 14:14–16; 21:1–7.

⁷ Când s-a întors de la acţiunea de salvare a lui Lot, Avraam a fost întâmpinat de Melhisedec, regele Salemului (cunoscut mai târziu sub denumirea de Ierusalim), care i-a spus: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt“. Regele Sodomei i-a ieşit şi el în întâmpinare şi a vrut să-i dea daruri. Avraam le-a refuzat. De ce? Deoarece el nu a vrut să lase nici o îndoială cu privire la Sursa binecuvântărilor sale. Iată ce a spus el: „Jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: «Am îmbogăţit pe Avraam»“ (Geneza 14:17–24). Avraam a fost, într-adevăr, un martor excelent!

O naţiune de Martori

 8. Cum a exercitat Moise multă credinţă în Iehova?

⁸ Moise, un descendent al lui Avraam, apare şi el pe lista lui Pavel. Moise a părăsit bogăţiile Egiptului şi, mai târziu, l-a înfruntat curajos pe conducătorul acelei mari puteri mondiale, ca să-i poată duce la libertate pe copiii lui Israel. De unde a dobândit el acest curaj? Din credinţă. Iată ce spune Pavel: „[Moise] a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel care este nevăzut [invizibil, NW]“ (Evrei 11:27). Dumnezeii Egiptului erau vizibili, palpabili. Chiar şi azi statuile lor îi impresionează pe oameni. Dar Iehova, deşi invizibil, era pentru Moise mult mai real decât toţi acei dumnezei falşi. Moise nu avea nici o îndoială că Iehova exista şi că Îşi va răsplăti închinătorii (Evrei 11:6). Moise a devenit un martor remarcabil.

 9. Cum urma să-i slujească lui Iehova naţiunea Israel?

⁹ După ce i-a dus pe israeliţi la libertate, Moise a devenit mediatorul unui legământ între Iehova şi descendenţii lui Avraam pe linia lui Iacov. Ca urmare a acestui fapt, naţiunea Israel a venit în existenţă ca posesiune specială a lui Iehova (Exodul 19:5, 6). Pentru prima dată s-a depus mărturie la scară naţională. Cuvintele rostite de Iehova prin intermediul lui Isaia aproximativ 800 de ani mai târziu s-au aplicat în principiu de la începutul existenţei acestei naţiuni: „«Voi sunteţi martorii Mei,» zice DOMNUL, «şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să vă încredeţi în Mine şi să înţelegeţi că Eu sunt»“ (Isaia 43:10). Cum aveau să slujească în calitate de martori ai lui Iehova membrii acestei noi naţiuni? Ei urmau să facă aceasta atât prin credinţa şi ascultarea lor, cât şi prin intermediul acţiunilor întreprinse de Iehova în folosul lor.

10. În ce fel au depus mărturie lucrările puternice făcute de Iehova în folosul Israelului, şi care au fost rezultatele?

¹⁰ La aproximativ 40 de ani de la venirea ei în existenţă, naţiunea Israel era pe punctul de a lua în stăpânire Ţara Promisă. Au fost trimişi spioni în recunoaştere în oraşul Ierihon, unde Rahav, care locuia în acel oraş, i-a ocrotit. De ce? Iată ce a spus ea: „Am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, DOMNUL a secat înaintea voastră apele Mării Roşii şi ce aţi făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor, dincolo de Iordan, lui Sihon şi lui Og, pe care i-aţi distrus cu totul. De când am auzit lucrul acesta, ni s-a topit inima şi n-a mai rămas suflare în nici un bărbat din pricina voastră; căci DOMNUL Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ“ (Iosua 2:10, 11). Ştirea despre lucrările puternice ale lui Iehova i-a îndemnat pe Rahav şi pe membrii familiei sale să părăsească Ierihonul şi pe dumnezeii falşi ai acestuia şi să se închine lui Iehova împreună cu Israelul. Este clar că Iehova depusese o puternică mărturie prin intermediul Israelului. — Iosua 6:25.

11. Ce responsabilitate aveau toţi părinţii israeliţi cu privire la depunerea de mărturie?

¹¹ În timp ce israeliţii erau încă în Egipt, Iehova l-a trimis pe Moise la faraon, spunân- du-i: „Du-te la faraon, căci am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt DOMNUL [Iehova, NW]“ (Exodul 10:1, 2). Israeliţii ascultători urmau să le relateze copiilor lor despre faptele puternice ale lui Iehova. La rândul lor, copiii lor urmau să le spună copiilor lor, iar lucrul acesta avea să fie făcut din generaţie în generaţie. Astfel, faptele puternice ale lui Iehova aveau să fie amintite. La fel şi azi, părinţii au responsabilitatea de a le depune mărturie copiilor lor. — Deuteronomul 6:4–7; Proverbele 22:6.

12. Cum au servit ca mărturie binecuvântările lui Iehova asupra lui Solomon şi asupra Israelului?

¹² Binecuvântările bogate pe care Iehova le-a adus israeliţilor când aceştia i-au fost fideli au servit ca mărturie pentru naţiunile înconjurătoare. A fost aşa cum a spus Moise după ce a relatat despre binecuvântările promise de Iehova: „Toate popoarele vor vedea că tu eşti chemat cu Numele DOMNULUI şi se vor teme de tine“ (Deuteronomul 28:10). Fiindcă a manifestat credinţă, lui Solomon i s-a dat înţelepciune şi bogăţii. Sub domnia sa, naţiunea a prosperat şi s-a bucurat de o lungă perioadă de pace. Cu privire la această perioadă citim următoarele: „Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraţilor pământului care auziseră vorbindu-se despre înţelepciunea lui“ (1 Împăraţi 4:25, 29, 30, 34). Printre vizitatorii lui Solomon, un loc proeminent l-a ocupat regina din Seba. După ce a văzut personal binecuvântarea lui Iehova asupra naţiunii şi asupra regelui acesteia, ea a spus: „Binecuvântat să fie DOMNUL Dumnezeul tău, care S-a îndurat de tine şi te-a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru DOMNUL, Dumnezeul tău! Pentru că Dumnezeul tău a iubit pe Israel“. — 2 Cronici 9:8.

13. Care pare să fi fost cea mai convingătoare mărturie a Israelului, şi cum tragem şi noi foloase din ea?

¹³ Apostolul Pavel a menţionat un lucru care a fost, probabil, cea mai eficientă mărturie a Israelului. Când a discutat cu congregaţia din Roma despre Israelul carnal, el a spus: „Lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu“ (Romani 3:1, 2). Începând cu Moise, anumiţi israeliţi fideli au fost inspiraţi să consemneze legăturile lui Iehova cu Israelul, precum şi sfaturile, legile şi profeţiile sale. Prin aceste consemnări, acei scriitori din antichitate le-au depus mărturie tuturor generaţiilor viitoare, inclusiv generaţiei noastre, despre faptul că există un singur Dumnezeu şi că numele lui este Iehova. — Daniel 12:9; 1 Petru 1:10–12.

14. De ce unii care au depus mărturie despre Iehova au suferit persecuţii?

¹⁴ Din nefericire, Israelul a manifestat deseori lipsă de credinţă, motiv pentru care Iehova a trebuit să trimită martori la propria sa naţiune, mulţi dintre ei fiind persecutaţi. Pavel a spus că unii „au suferit batjocuri şi biciuiri, lanţuri şi închisoare“ (Evrei 11:36). Aceştia au fost, într-adevăr, martori fideli! Ce trist este că persecuţia a venit deseori din partea conaţionalilor lor, membri ai naţiunii alese a lui Iehova (Matei 23:31, 37)! De fapt, păcatul naţiunii s-a agravat atât de mult, încât, în 607 î.e.n., Iehova i-a adus pe babilonieni să distrugă Ierusalimul şi templul din oraş şi să-i ducă în exil pe majoritatea israeliţilor care au supravieţuit (Ieremia 20:4; 21:10). A fost acesta sfârşitul mărturiei pe care a depus-o naţiunea despre numele lui Iehova? Nu!

Dumnezeii puşi la încercare

15. Cum s-a depus mărturie chiar şi în timpul exilului în Babilon?

¹⁵ Chiar şi în timpul exilului în Babilon, membrii fideli ai naţiunii nu au ezitat să depună mărturie despre divinitatea şi puterea lui Iehova. De exemplu, Daniel a interpretat plin de curaj visele lui Nebucadneţar, i-a explicat lui Belşaţar scrierea de pe zid şi a refuzat să facă compromis înaintea lui Darius în privinţa rugăciunii. La rândul lor, cei trei evrei i-au depus lui Nebucadneţar o minunată mărturie prin refuzul de a se închina la o imagine. — Daniel 3:13–18; 5:13–29; 6:4–27.

16. Cum a profeţit Iehova întoarcerea israeliţilor în ţara lor, şi care a fost scopul acestei întoarceri?

¹⁶ Cu toate acestea, Iehova şi-a propus ca pe pământul lui Israel să se depună din nou mărturie la scară naţională. Ezechiel, care a profeţit în rândul evreilor exilaţi în Babilon, a scris despre hotărârea lui Iehova cu privire la ţara devastată: „Voi înmulţi oamenii pe voi, toată casa lui Israel, pe toţi! Cetăţile vor fi locuite şi se vor zidi iarăşi dărâmăturile“ (Ezechiel 36:10). De ce voia Iehova să facă acest lucru? În primul rând, ca să se depună mărturie despre numele său. Prin intermediul lui Ezechiel, el a spus următoarele: ‘Nu pentru voi fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci pentru Numele Meu cel sfânt, pe care l-aţi profanat printre popoare’. — Ezechiel 36:22; Ieremia 50:28.

17. Care este contextul cuvintelor din Isaia 43:10?

¹⁷ Când a profeţit întoarcerea Israelului din exilul babilonian, profetul Isaia a fost inspirat să scrie cuvintele din Isaia 43:10, cuvinte care arătau că Israel a fost martorul lui Iehova, slujitorul său. În Isaia, capitolele 43 şi 44, se spune despre Iehova că este Creatorul, Dumnezeul, Sfântul, Salvatorul, Răscumpărătorul, Regele şi Făuritorul Israelului, precum şi Cel care l-a format (Isaia 43:3, 14, 15; 44:2). Exilul israeliţilor a fost permis deoarece, de repetate ori, naţiunea nu l-a glorificat ca atare. Totuşi, ei erau încă poporul său. Iehova le spusese: „Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: eşti al Meu“ (Isaia 43:1). Exilul Israelului în Babilon avea să se termine.

18. Cum a dovedit eliberarea Israelului din Babilon că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat?

¹⁸ Într-adevăr, Dumnezeu a transformat eliberarea Israelului din Babilon într-o punere la încercare a dumnezeilor. Iehova i-a provocat pe dumnezeii falşi ai naţiunilor să-şi aducă martorii, în timp ce el l-a numit ca martor al său pe Israel (Isaia 43:9, 12). Când i-a eliberat pe israeliţi, el a dovedit că dumnezeii Babilonului nu erau câtuşi de puţin dumnezei şi că el era singurul Dumnezeu adevărat (Isaia 43:14, 15). Cu aproximativ 200 de ani înaintea eliberării, când l-a numit pe Cirus, persanul, slujitor al său care îi va elibera pe evrei, Iehova şi-a dovedit încă o dată divinitatea (Isaia 44:28). Israelul urma să fie eliberat. De ce? Iehova explică motivul: ‘Ca [Israel] să vestească laudele Mele’ (Isaia 43:21). Lucrul acesta avea să ofere noi ocazii de mărturie.

19. Ce mărturie s-a depus prin faptul că Cirus i-a invitat pe israeliţi să se întoarcă în Ierusalim şi prin faptele evreilor fideli după această întoarcere?

¹⁹ La timpul hotărât, Cirus, persanul, a cucerit Babilonul conform profeţiei. Deşi păgân, Cirus a vestit divinitatea lui Iehova când a făcut o proclamaţie către evreii din Babilon: „Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el şi să se suie la Ierusalim, în Iuda, şi să construiască [reconstruiască, NW] acolo casa DOMNULUI, Dumnezeul lui Israel — El este adevăratul Dumnezeu — care este în Ierusalim“ (Ezra 1:3). Mulţi evrei au reacţionat pozitiv. Ei au făcut lunga călătorie de întoarcere în Ţara Promisă şi au ridicat un altar pe locul vechiului templu. În pofida descurajării şi a unei puternice opoziţii, ei au reuşit în cele din urmă să reconstruiască templul şi oraşul Ierusalim. Aşa cum Iehova însuşi a spus, toate acestea nu au avut loc „nici prin forţă, nici prin tărie, ci prin Duhul [Său]“ (Zaharia 4:6). Aceste realizări au constituit noi dovezi că Iehova este Dumnezeul adevărat.

20. În pofida slăbiciunilor manifestate de israeliţi, ce se poate spune cu privire la mărturia lor despre numele lui Iehova în lumea antică?

²⁰ Astfel, Iehova a continuat să folosească Israelul ca martor al său, deşi acesta era o naţiune de oameni imperfecţi şi, uneori, rebeli. În lumea precreştină, această naţiune împreună cu templul şi cu preoţia ei au reprezentat centrul mondial al închinării adevărate. Oricine citeşte în Scripturile ebraice despre faptele lui Iehova cu privire la Israel nu poate avea nici cea mai mică îndoială că există un singur Dumnezeu adevărat şi că numele lui este Iehova (Deuteronomul 6:4; Zaharia 14:9). Dar o mult mai mare mărturie urma să se depună în viitor despre numele lui Iehova, însă acest lucru îl vom analiza în articolul următor.

Vă amintiţi?

◻ Cum a depus Avraam mărturie despre faptul că Iehova este Dumnezeul adevărat?

◻ Ce calitate remarcabilă a lui Moise i-a dat acestuia posibilitatea să fie un martor fidel?

◻ În ce fel a depus Israelul mărturie la scară naţională despre Iehova?

◻ În ce sens a fost eliberarea Israelului din Babilon o demonstrare a faptului că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Prin credinţă şi ascultare, Avraam a depus o mărturie remarcabilă despre divinitatea lui Iehova.