Puteţi persevera până la sfârşit

„Să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte.“ — EVREI 12:1, NW.

 1, 2. Ce înseamnă a persevera?

„AVEŢI nevoie de perseverenţă“, le-a scris apostolul Pavel creştinilor evrei din secolul I (Evrei 10:36, NW). Scoţând în evidenţă importanţa acestei calităţi, apostolul Petru i-a îndemnat în mod asemănător pe creştini: „Adăugaţi la credinţa voastră . . . perseverenţa“ (2 Petru 1:5, 6, NW). Dar, mai exact, ce este perseverenţa?

² Un dicţionar grec-englez defineşte verbul grecesc folosit cu sensul de „a persevera“ prin „a rămâne în loc de a fugi . . . a rămâne pe poziţie, a rezista până la capăt“. Cu referire la substantivul grecesc pentru „perseverenţă“, într-o lucrare de referinţă se spune: „Ea este spiritul care poate să îndure lucrurile, nu pur şi simplu cu resemnare, ci cu o speranţă înflăcărată . . . Este calitatea care îl ţine pe om în picioare în bătaia vântului. Este virtutea care poate să transforme cea mai grea încercare în glorie, pentru că, în spatele durerii, ea este capabilă să întrezărească ţelul final“. Aşadar, perseverenţa îl ajută pe om să stea ferm în faţa obstacolelor şi a dificultăţilor fără să-şi piardă speranţa. Îndeosebi cine are nevoie de această calitate?

 3, 4. a) Cine are nevoie de perseverenţă? b) De ce trebuie să perseverăm până la sfârşit?

³ Toţi creştinii aleargă, în mod figurativ, o cursă care necesită perseverenţă. Aproximativ în 65 e.n., apostolul Pavel i-a scris colaboratorului şi fidelului său tovarăş de călătorie Timotei următoarele cuvinte încurajatoare: „M-am luptat lupta excelentă, am încheiat cursa, am respectat credinţa“ (2 Timotei 4:7, NW). Folosind expresia „am încheiat cursa“, Pavel compara viaţa sa de creştin cu o cursă, ce consta într-un traseu şi o linie de sosire. Pe atunci, Pavel se apropia triumfător de sfârşitul cursei şi aştepta cu nerăbdare şi încredere să primească răsplata. „De acum“, a spus el în continuare, „mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» [ca răsplată, NW] Domnul, Judecătorul cel drept“ (2 Timotei 4:8). Pavel era sigur că avea să primească răsplata, deoarece perseverase până la sfârşit. Ce putem spune despre noi?

⁴ Pentru a-i încuraja pe cei ce au intrat şi intră în cursă, Pavel a scris: „Să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte“ (Evrei 12:1, NW). Ca creştini, noi intrăm în această cursă a perseverenţei când ne dedicăm lui Iehova Dumnezeu prin Isus Cristos. În cursa pe care o presupune faptul de a fi discipol este important un bun început, însă ceea ce contează în ultimă instanţă este ca noi să încheiem cursa. Isus a spus: „Cine va fi perseverat până la sfârşit, acela va fi salvat“ (Matei 24:13, NW). Premiul care îi aşteaptă pe cei ce termină cu succes această cursă este viaţa veşnică! Aşadar, având un obiectiv în minte, trebuie să perseverăm până la sfârşit. Ce anume ne va ajuta să atingem acest obiectiv?

Hrănirea corespunzătoare — o necesitate

 5, 6. a) Cărui lucru trebuie să-i acordăm atenţie pentru a persevera în cursa pentru viaţă? b) De care măsuri spirituale trebuie să ne folosim, şi de ce?

⁵ În apropierea oraşului Corint (Grecia) se afla locul unde se ţineau în antichitate renumitele Jocuri Istmice. Pavel ştia, fără îndoială, că fraţii corinteni erau familiarizaţi cu competiţiile atletice şi cu alte întreceri care se ţineau acolo. Apelând la cunoştinţele lor, el le-a reamintit acestora despre cursa pentru viaţă pe care o alergau: „Nu ştiţi că cei care aleargă pe locul de întrecere, toţi aleargă, dar numai unul primeşte premiul? Tot aşa şi voi alergaţi ca să-l dobândiţi“. Pavel a scos în evidenţă importanţa faptului de a rămâne în cursă şi de a înainta până la final. Dar ce anume avea să-i ajute să facă acest lucru? „Orice om care participă la o competiţie exercită stăpânire de sine în toate lucrurile“ (NW), a adăugat el. Da, participanţii la jocurile din antichitate se supuneau unui antrenament riguros, erau foarte atenţi ce mâncau şi ce beau şi îşi organizau fiecare activitate, toate acestea cu scopul de a câştiga. — 1 Corinteni 9:24, 25.

⁶ Ce putem spune despre cursa în care au intrat creştinii? „Pentru a putea persevera în cursa pentru viaţă trebuie să acordăm atenţie modului în care ne hrănim din punct de vedere spiritual“, a spus un bătrân dintr-o congregaţie a Martorilor lui Iehova. Să vedem ce hrană spirituală ne furnizează Iehova, „Dumnezeul care dă perseverenţă“ (Romani 15:5, NW). Principala noastră sursă de hrană spirituală este Cuvântul său, Biblia. Nu ar trebui să respectăm un bun program de citire a Bibliei? Prin intermediul „sclavului fidel şi prevăzător“, Iehova ne pune, de asemenea, la dispoziţie revistele oportune Turnul de veghere şi Treziţi-vă!, precum şi alte publicaţii bazate pe Biblie (Matei 24:45, NW). Studiindu-le cu sârguinţă, ne vom întări pe plan spiritual. Da, trebuie să ne rezervăm timp — „să răscumpărăm timpul“ — pentru a avea un studiu personal. — Efeseni 5:16.

 7. a) De ce nu trebuie să ne mulţumim doar cu a cunoaşte doctrinele creştine fundamentale? b) Cum putem „să înaintăm spre maturitate“?

⁷ Pentru a rămâne în cursa pe care o presupune faptul de a fi discipoli creştini trebuie să progresăm de la „doctrina fundamentală“ şi „să înaintăm spre maturitate“ (Evrei 6:1, NW). Aşadar, trebuie să cultivăm interes faţă de „lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea“ adevărului şi să ne hrănim din „hrana tare [care] este pentru oamenii maturi“ (Efeseni 3:18; Evrei 5:12–14). Să luăm, de exemplu, cele patru relatări demne de încredere despre viaţa pământească a lui Isus — Evanghelia lui Matei, cea a lui Marcu, cea a lui Luca şi cea a lui Ioan. Prin intermediul unui studiu atent al acestor relatări evanghelice putem nu numai să cunoaştem acţiunile lui Isus şi ce fel de persoană a fost el, ci şi să înţelegem modul de gândire care a stat la baza acţiunilor sale. Apoi putem ajunge să „avem gândul lui Hristos“. — 1 Corinteni 2:16.

 8. Cum ne ajută întrunirile creştine să perseverăm în cursa pentru viaţă?

⁸ Pavel le-a dat următorul îndemn tovarăşilor săi de credinţă: „Să veghem unii asupra altora ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie“ (Evrei 10:24, 25). Ce sursă de încurajare sunt întrunirile creştine şi cât este de reconfortant să fii în compania surorilor şi a fraţilor iubitori cărora le pasă de noi şi doresc să ne ajute să perseverăm până la sfârşit! Nu putem să ne permitem să tratăm cu uşurinţă această măsură plină de iubire luată de Iehova. Prin intermediul studiului nostru personal efectuat cu sârguinţă şi al asistării cu regularitate la întruniri, să „devenim adulţi în ce priveşte facultăţile de înţelegere“! — 1 Corinteni 14:20, NW.

Spectatori care ne încurajează

 9, 10. a) Cum pot fi spectatorii o sursă de încurajare într-o cursă a perseverenţei? b) Pe cine reprezintă ‘marele nor de martori care ne înconjoară’, menţionat în Evrei 12:1?

⁹ Totuşi, oricât de bine antrenat este un alergător, de-a lungul traseului se pot întâmpla lucruri care îl pot face să se împiedice. „Voi alergaţi bine; cine v-a tăiat calea ca să nu ascultaţi de adevăr?“, a întrebat Pavel (Galateni 5:7). După cât se pare, unii dintre creştinii galateni au intrat în anturaje nepotrivite şi, prin urmare, au fost distraşi de la cursa pentru viaţă. Totuşi, sprijinul şi încurajarea din partea altora pot face ca în această cursă să se persevereze mai uşor. Acest lucru se aseamănă foarte bine cu influenţa pe care spectatorii o pot exercita asupra participanţilor la un joc. Mulţimile entuziasmate intensifică emoţia care îi stimulează pe concurenţi de la început până la sfârşit. Uralele spectatorilor, combinate adesea cu muzică asurzitoare şi aplauze, le pot da participanţilor imboldul suplimentar de care au nevoie în timp ce se îndreaptă spre linia de sosire. Într-adevăr, suporterii pot exercita o influenţă pozitivă asupra participanţilor la cursă.

¹⁰ Cine sunt spectatorii la cursa pentru viaţă în care au intrat creştinii? După ce i-a enumerat pe martorii precreştini fideli ai lui Iehova, aşa cum este consemnat în capitolul 11 al cărţii Evrei, Pavel a scris: „De aceea şi noi, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, . . . să alergăm cu stăruinţă [perseverenţă, NW] în lupta [cursa, NW] care ne stă înainte“ (Evrei 12:1). Când a folosit în mod metaforic cuvântul „nor“, Pavel nu a întrebuinţat termenul grecesc care se referă la un nor bine conturat, de mărime şi formă bine definite, ci un termen care, potrivit lexicografului W. E. Vine, „se referă la o masă diformă şi neclară care acoperă cerul“. Evident, Pavel se referea la o mare mulţime de martori — atât de mulţi, încât erau asemenea unei mase de nori.

11, 12. a) Cum pot fidelii martori precreştini să ne încurajeze cu uralele lor, ca să spunem aşa, să alergăm cursa cu perseverenţă? b) În ce fel putem trage foloase mai mari de pe urma „marelui nor de martori“?

¹¹ Pot fi astăzi martorii precreştini fideli spectatori în sensul deplin al cuvântului? Nicidecum. Ei toţi dorm în moarte, aşteptând învierea. Cu toate acestea, şi ei au fost alergători care au câştigat când au fost în viaţă, iar exemplul lor vorbeşte din paginile Bibliei. În timp ce studiem Scripturile, aceste persoane fidele pot prinde viaţă în mintea noastră şi ne pot încuraja cu uralele lor, ca să spunem aşa, să alergăm cursa până la final. — Romani 15:4.a

¹² De exemplu, când suntem atraşi de perspective lumeşti, nu ne va încuraja o analiză a modului în care Moise a respins gloria Egiptului să rămânem în cursă? Dacă o încercare cu care ne confruntăm pare a fi foarte grea, faptul de a ne aminti de încercarea dificilă prin care a trecut Avraam când i s-a cerut să-şi sacrifice fiul, pe Isaac, ne va încuraja în mod sigur să nu abandonăm cursa credinţei. Măsura în care ‘marele nor’ alcătuit de aceşti martori ne stimulează în acest mod depinde de cât de bine îi vedem cu ochii minţii.

13. În ce fel ne stimulează Martorii lui Iehova din timpurile moderne în cursa pentru viaţă?

¹³ Noi suntem, de asemenea, înconjuraţi de o mare mulţime de Martori ai lui Iehova din timpurile moderne. Ce măreţ exemplu de credinţă îl constituie creştinii unşi, precum şi femeile şi bărbaţii care alcătuiesc „marea mulţime“ (Apocalipsa 7:9)! Din când în când putem citi biografia lor în această revistă şi în alte publicaţii ale Societăţii Watch Tower.b În timp ce reflectăm la credinţa lor, suntem încurajaţi să perseverăm până la sfârşit. Cât de minunat este să avem sprijinul prietenilor apropiaţi şi al rudelor care îi slujesc şi ei lui Iehova cu fidelitate! Da, există multe persoane care să ne stimuleze în cursa pentru viaţă.

Fixaţi-vă cu înţelepciune ritmul

14, 15. a) De ce este important să ne fixăm cu înţelepciune ritmul? b) De ce trebuie să fim rezonabili când ne fixăm obiective?

¹⁴ Când aleargă o cursă lungă, cum ar fi un maraton, un alergător trebuie să-şi fixeze cu înţelepciune ritmul. „Faptul de a începe cursa într-un ritm prea rapid ar putea duce la eşec“, se spune în revista New York Runner. „Foarte probabil, rezultatul este fie o sforţare îndelungată în ultimii câţiva kilometri, fie retragerea din competiţie.“ Un maratonist îşi aminteşte: „În cadrul unui curs de pregătire pentru cursa la care am participat, vorbitorul ne-a sfătuit: «Nu încercaţi să ţineţi pasul cu cei ce aleargă mai repede. Alergaţi în ritmul vostru, altfel vă veţi epuiza şi, probabil, va trebui să abandonaţi». Faptul că am ascultat acest sfat m-a ajutat să-mi termin cursa“.

¹⁵ În cursa pentru viaţă, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să se străduiască din răsputeri (Luca 13:24, NW). Cu toate acestea, discipolul Iacov a scris: „Înţelepciunea de sus este . . . rezonabilă“ (Iacov 3:17). Deşi exemplul bun al altora ne poate încuraja să facem mai mult, rezonabilitatea ne va ajuta să ne fixăm obiective realiste în armonie cu capacităţile noastre şi cu situaţia noastră. Scripturile ne reamintesc următoarele: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el şi nu cu privire la alţii. Căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi“. — Galateni 6:4, 5.

16. Cum ne ajută modestia să ne fixăm ritmul?

¹⁶ În Mica 6:8 ni se pune următoarea întrebare care îndeamnă la gândire: „Ce alta cere DOMNUL de la tine, decât să umbli smerit [cu modestie, NW] cu Dumnezeul tău?“ Modestia include conştientizarea propriilor limite. Ne este îngrădit serviciul pe care i-l aducem lui Dumnezeu de limitele impuse de o sănătate precară sau de vârsta înaintată? Să nu ne descurajăm. Iehova preţuieşte eforturile şi sacrificiile noastre „potrivit cu ce avem, nu cu ceea ce nu avem“. — 2 Corinteni 8:12; compară cu Luca 21:1–4.

Aţintiţi-vă ochii asupra premiului

17, 18. Ce lucru, care l-a ajutat pe Isus să îndure stâlpul de tortură, a păstrat el în vedere?

¹⁷ Arătându-le creştinilor corinteni necesitatea de a persevera în cursa pentru viaţă, Pavel a menţionat un alt aspect al Jocurilor Istmice care era demn de atenţia lor. Cu privire la participanţii la acele jocuri, Pavel a scris: „Ei . . . [aleargă] ca să obţină o cunună care se poate veşteji; dar noi, una care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu aşa ca şi cum n-aş şti încotro. Mă lupt, dar nu ca unul care loveşte în vânt“ (1 Corinteni 9:25, 26). Premiul obţinut de câştigător la acele jocuri din antichitate era o coroană, sau o cunună, făcută din pin (genus pinus) sau din alte plante sau chiar din ţelină sălbatică uscată — într-adevăr o „cunună care se poate veşteji“. Dar ce îi aşteaptă pe creştinii care perseverează până la sfârşit?

¹⁸ Referindu-se la Exemplul nostru, Isus Cristos, apostolul Pavel a scris: „Pentru bucuria care îi era pusă înainte, el a suportat stâlpul de tortură, dispreţuind ruşinea, şi s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu“ (Evrei 12:2, NW). Isus a perseverat până la sfârşitul vieţii sale umane privind dincolo de stâlpul de tortură la răsplata sa, care include bucuria de a contribui la sfinţirea numelui lui Iehova, de a răscumpăra familia umană din moarte şi de a guverna ca Rege şi Mare Preot în timp ce îi restabileşte pe oamenii ascultători la viaţă fără sfârşit pe un pământ paradiziac. — Matei 6:9, 10; 20:28; Evrei 7:23–26.

19. Ce anume nu trebuie să pierdem din vedere în timp ce alergăm cursa pe care o pretinde faptul de a fi discipol creştin?

¹⁹ Să vedem ce bucurie ne este pusă înainte în timp ce alergăm cursa pe care o pretinde faptul de a fi discipol creştin. Iehova ne-a încredinţat lucrarea de predicare a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu şi de împărtăşire la alţii a cunoştinţei salvatoare de vieţi pe care o furnizează Biblia, lucrare care aduce o imensă satisfacţie (Matei 28:19, 20). Ce bucurie simţim când găsim o persoană interesată de adevăratul Dumnezeu şi când o ajutăm să intre în cursa pentru viaţă! Şi, indiferent de reacţia oamenilor cărora le predicăm, este un privilegiu să luăm parte la lucrarea care are legătură cu sfinţirea numelui lui Iehova. Când perseverăm în minister în pofida indiferenţei sau a opoziţiei din partea celor din teritoriul în care predicăm, avem bucuria de a înveseli inima lui Iehova (Proverbele 27:11). Marea răsplată pe care el ne-o promite este viaţa veşnică. Ce mare va fi bucuria pe care o vom simţi! Trebuie să nu pierdem din vedere aceste binecuvântări şi să perseverăm în cursă.

Pe măsură ce sfârşitul se apropie

20. Cum poate deveni tot mai dificilă cursa pentru viaţă pe măsură ce finalul ei se apropie?

²⁰ În cursa pentru viaţă trebuie să ne luptăm cu principalul nostru duşman, Satan Diavolul. Pe măsură ce ne apropiem de final, el încearcă în mod necontenit să ne pună piedici sau să ne încetinească ritmul (Apocalipsa 12:12, 17). Având în vedere războaiele, foametea, epidemiile şi toate celelalte greutăţi care marchează „timpul sfârşitului“, nu este uşor să mergem înainte ca proclamatori ai Regatului dedicaţi şi fideli (Daniel 12:4; Matei 24:3–14; Luca 21:11; 2 Timotei 3:1–5). Mai mult decât atât, uneori poate părea că sfârşitul este mai departe decât ne-am aşteptat, îndeosebi dacă am intrat în cursă cu zeci de ani în urmă. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură că sfârşitul va veni. Iehova spune că nu va întârzia. Sfârşitul este la orizont. — Habacuc 2:3; 2 Petru 3:9, 10.

21. a) Ce anume ne va întări în timp ce continuăm să alergăm cursa pentru viaţă? b) Care ar trebui să fie hotărârea noastră pe măsură ce sfârşitul se apropie?

²¹ Aşadar, pentru a câştiga cursa pentru viaţă trebuie să extragem putere din ceea ce Iehova ne-a furnizat cu iubire pentru hrănirea noastră spirituală. Avem de asemenea nevoie de toată încurajarea pe care o putem obţine din asocierea regulată cu colaboratorii noştri în credinţă, care şi ei aleargă cursa. Chiar dacă o persecuţie cruntă şi întâmplări neprevăzute apărute pe traseu ne-ar îngreuna alergarea cursei, putem persevera până la final deoarece Iehova furnizează „puterea care depăşeşte normalul“ (2 Corinteni 4:7, NW). Cât de încurajator este să ştim că Iehova vrea ca noi să încheiem cursa triumfători! Fiind ferm hotărâţi, „să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte“, pe deplin convinşi că „la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală“. — Evrei 12:1, NW; Galateni 6:9.

[Note de subsol]

Vă amintiţi?

◻ De ce trebuie să perseverăm până la sfârşit?

◻ Ce măsuri luate de Iehova nu trebuie să neglijăm?

◻ De ce este important să ne fixăm ritmul cu înţelepciune?

◻ Ce bucurie ne este pusă înainte în timp ce continuăm să alergăm cursa?

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Să ne încurajăm cu ocazia întrunirilor creştine